Doctor în biochimie, profesorul Eugen Giurgiu ...

"Dacă l‑ai fi întrebat cine este, ar fi răspuns simplu: „Un pensionar român cu o pensie micuţă şi care mai ajută pe câte o persoană care îl caută şi care, dacă mă ascultă, se vindecă.” Păstrez şi acum cartea de vizită primită în apartamentul de pe Strada Detunata din Alba Iulia. Pe ea stă scris: „Eugen Giurgiu, pensionar”, însă statutul său a fost de biochimist. Sfaturile date de el şi urmate de cei care îl vizitau au învins de multe ori cancerul.

Pe când era student, mama lui Eugen Giurgiu a dezvoltat o formă avansată de cancer. Dorind să îşi ajute mama, cu ajutorul cunoştinţelor pe care le dobândise, a inventat un tratament cu care tânăra femeie de atunci a fost salvată. Diagnosticul de cancer îl primise în urmă cu şaizeci de ani, iar ea ajuns să trăiască până la o sută de ani. Tratamentul a avut la bază cele şapte plante descoperite de doctorul C.I. Parhon, plante ce nu fac niciodată maladii: busuioc, mentă, anason, valeriană, chimen, levănţică şi nuc.

Studiile doctorului Giurgiu au relevat între timp faptul că există mult mai multe plante care nu fac cancer. „Ca să fii sănătos, primul lucru pe care trebuie să‑l faci este să‑ţi schimbi modul de viaţă, boala este doar un semnal de alarmă pentru un stil de viaţă pe care organismul omului nu îl poate suporta” – teoria aceasta stătea la baza medicinii pe care a propovăduit‑o mai bine de cincizeci de ani Eugen Giurgiu.

A fost unul dintre cei mai importanţi cercetători ai plantelor medicinale din România. Doctor în biochimie, profesorul Eugen Giurgiu a conceput noi medicamente care au ameliorat şi vindecat suferinţe, boli cronice ori din cele care păreau a nu se lecui cu nimic. Şi‑a împărţit timpul între laborator şi spital, şi anume Institutul oncologic din Cluj unde obţinuse la un moment dat douăzeci şi cinci de paturi pentru a putea aplica tratamente fitoterapeutice pacienţilor care nu răspundeau schemei de tratament alopate.

Din discuţiile pe care le‑am avut cu Dl Giurgiu am aflat că şcoala transilvăneană medicală a avut încredere în tratamentele care au la bază plante şi a girat astfel de practici. Medicii clujeni trimiteau pacienţi către biologul Eugen Giurgiu când nu obţineau rezultate în spital.

Retras la pensie, Eugen Giurgiu a ajutat mii de bolnavi, a publicat cărţi cu tratamente pentru bolile de piele, cancere şi boli ginecologice. Lucrările sale au fost editate în mii de exemplare şi continuă să se vândă într‑un număr destul de mare. Se plângea că e nevoit să stea prea mult timp în faţa calculatorului, lucru ce afectează, după cum susţinea, sănătatea oricui. Ultima dată redacta o teză despre tratarea obezităţii, „trei, patru linguri de tărâţe pe zi subţiază talia”, spunea Dl. Giurgiu, care între timp a trecut la cele veşnice.

Leacuri la îndemâna românilor din moşi‑strămoşi completează lucrările doctorului biochimist. Cataplasme cu mămăligă, coajă de salcie pe post de aspirină, cuişoare pentru durerile de dinţi, cataplasme cu varză pentru cele de cap. Propolisul este antibioticul natural cel mai bun. Tincturile sunt remediul obţinut din plante cu acţiunea cea mai rapidă şi mai completă. Câteva dintre convingerile sale mi le‑a împărtăşit cu umor de mai multe ori, cu puţin înainte de a se sfârşi.

Ce boli trataţi, domnule Giurgiu?

Orice, în afară de prostie. Cu diagnosticul cert pus de medic, îl pot ajuta. De obicei, vin oameni cu afecţiuni grave, cancere, dar să confirme doctorul diagnosticul şi abia apoi se poate folosi de plantele pe care le recomand eu. Odată ce obţin aceste date, îmi dau seama ce tratamente naturiste există pentru afecţiunea respectivă şi ce trebuie aplicat.

Ce trebuie să facă bolnavul? Să asculte de ceea ce‑i spuneţi doar?

Există două tipuri de bolnavi, cei credincioşi şi cei necredincioşi, atei. Adică cel care crede că se vindecă e convins că se va face bine…
Care vrea?!

No, trebuie să aibă certitudinea că se vindecă, atunci chiar obţine vindecarea. 50% din vindecare o face organismul propriu al fiecărui om. Dar dacă el nu crede în tratamentul respectiv nu se vindecă sub nici o formă.

O colegă tânără, de patruzeci de ani, cu un copil, a fost bolnavă şi a crezut mult în propria vindecare. Şi‑a dorit mult să trăiască… N‑a aplicat tratamentul corect. Pe lângă dorinţa de a te vindeca trebuie să beneficiezi şi de tratamentul corespunzător pentru afecţiunea de care suferi. Probabil că a consumat alimente necorespunzătoare.

În privinţa cancerului, există hormoni de creştere, steroizii, care există în carnea de pui, în special cei crescuţi cu hormoni, cu complexe de creştere forţată, nu ca animalele din libertate. Hormonii de felul acesta sunt şi în gemoderivate, în lăptişor de matcă sau în alte substanţe. Când ai dat hormon de creştere, înseamnă că dai posibilitatea cancerului să se dezvolte. Trebuie scos din alimentaţie tot ce conţine hormoni de creştere. Asta‑i una, iar a doua lege este să consumi suficiente lichide cât să elimini în douăzeci şi patru de ore minimum doi litri de urină. Altfel rămân toxinele în organism. Dar nu orice apă e bună. Apa care în patruzeci şi cinci de zile nu se „împute”, cum zice românul, înseamnă că are o grămadă de substanţe în ea care nu‑i dau voie să se altereze.

Apa din PET‑uri pe care o consumăm e bună de băut?

Foarte rău faceţi! Nu e sănătoasă absolut deloc din două motive! În primul rând, PET‑urile sunt cancerigene, e plastic, şi în al doilea rând, pentru că au nişte conservanţi care păstrează apa mai mult timp.

Dumneavoastră ce fel de apă beţi?

De la robinet. Pun în doi litri de apă o jumătate de lămâie şi a doua zi o beau. Simplu! Dacă nu, pun argilă, lut care se găseşte orişiunde sau dacă nu, doi morcovi şi un pătrunjel sau altceva care să absoarbă substanţele toxice din apă şi să o fac mai băubilă. O las douăzeci şi patru de ore, deci cât să se elimine clorul din ea. În general, se pune clor în localităţi,ca să distrugă microbii.

Carnea – aţi spus să nu mai fie consumată în cazul bolilor grave, să se renunţe la puii aceştia care conţin hormoni de creştere. Păsările din curte, animalele din gospodăria omului sunt bune?

Păsările, da! Oaie, da! Vacă, viţel, orice care‑i crescut în mod natural, hrănit natural, nu cu substanţe care înmulţesc celulele. Cancerul ce este? Multiplicarea celulelor în mod anarhic. Ce fac eu la un animal pe care îl cresc forţat? Îi dau nişte substanţe ca să i se înmulţească celulele, să se facă mare şi frumos, galben, în foarte scurt timp, chiar în patruzeci şi cinci de zile, vă daţi seama că un pui ajunge la o vârstă biologică de doi ani, şi substanţele acelea ajung în organism; indiferent prin ce mod aş prepara carnea respectivă, nu pot elimina acele substanţe. Le înghit şi organismul meu îmi dezvoltă cancerul.

Cumpăr un teren şi cultiv aici plante bio, dar în jurul meu, peste gardul meu, vecinii stropesc livada şi legumele cu substanţe toxice, insecticide. Apa din curtea mea e afectată. Plantele pe care mă străduiesc să le cultiv mai sunt bio?

Nu! E foarte dificil. Se poate trăi, dar e bine să eviţi apa. Să luăm apă de la robinet. Ştim, conţine o serie de substanţe nocive, însă facem în aşa fel încât să le eliminăm. Scăpăm de toxinele din apă. Apoi ne alimentăm fără hormoni de creştere. Sunt două lucruri foarte importante pentru sănătatea noastră.

Vin mulţi oameni care vă cer sfatul în privinţa unor boli. Care e cea mai prezentă boală?

Cel mai des întâlnit diagnostic este cancerul şi mai vin oameni cu o treabă foarte simplă, care se poate trata uşor: pietre la rinichi sau la vezica biliară. Vezica biliară are şi ea rolul ei bine definit în organism, dacă o scot voi începe să am o groază ne necazuri, nu mai pot asimila grăsimi şi aşa mai departe, dacă scot un rinichi e şi mai rău… Ei! Cu ajutorul anumitor preparate sau cu ceaiuri există foarte multe posibilităţi să scape omul de pietrele astea fără operaţie, fără necazuri mari. Vă dau un exemplu. La Plafarul nostru românesc există peste douăzeci şi patru de plante care pot dizolva pietrele. Cine nu cunoaşte ridichile? Lămâia dizolvă şi ea piatra. Citricele care provin din import sunt iradiate pentru a rezista multă vreme. Unele sunt culese verzi şi se coc pe parcurs ca să nu se altereze. Ce să‑i facem? Sunt totuşi bune şi lămâile astea. Pot fi ţinute în apă cu oţet pentru a ieşi ce au rău în ele. Cel mai bine este să folosim împotriva pietrelor frunze de mesteacăn, le dizolvă, ienupărul le elimină, talpa‑gâştei de asemenea, mai ales că este calmant nervos şi turiţa mare intră tot la categoria eliminare.

Dvs. de unde vă procuraţi plantele?

Din multe locuri, dar am oameni care îmi aduc, care ştiu precis când să culeagă şi ce să culeagă. Prefer să nu iau din magazine pentru că nu ştiu ce cumpăr, în ce condiţii s‑au cules plantele respective. Trebuie respectate anumite principii la cules, o anumită plantă nu se poate culege dimineaţa sau seara, e bine să culegi planta la orele când are principii active. Nu le poţi culege pe unele înainte de a fi înflorite, altele după înflorire. E o întreagă filosofie a culesului plantelor. Am scris peste cincizeci şi şapte de cărţi şi am făcut aceste precizări. Sau se găsesc informaţii de felul acesta în Enciclopedia plantelor.

Înveţi despre plante din cărţi sau de la un cunoscător?

Dintr‑o carte pot citi multe despre o plantă, îmi dă chiar şi o poză, însă pe teren n‑o mai recunoşti, poate să fie mult diferită. Dacă mergi la un om care cunoaşte plantele, există botanişti care sunt pasionaţi de acest domeniu, un astfel de om îţi poate spune: pe asta o culegi înainte de amiază, după‑amiază şi aşa mai departe. Poate să‑ţi spună să n‑o iei de la soare, să o iei de la umbră sau de pe acest teren nu e bună pentru că nu conţine ce trebuie.

Sunt plantele o soluţie de efect în momentele de criză?

Plantele au fost dintotdeauna un tratament benefic, în special pentru români, dar nu numai, pentru că şi în Germania, Franţa, Coreea şi în alte ţări oamenii se tratează cu plante de sute de ani, poate de mii de ani. Există notiţe datate cu sute de ani în urmă despre beneficiul plantelor, confirmate ştiinţific în contemporaneitate după o serie de studii. Sunt multe medicamente care s‑au produs pe baza plantelor, dar cred că fără ele nu s‑ar fi putut face nici un medicament. Niciodată medicamentele sintetice nu vor putea înlocui plantele. Şi niciodată plantele medicinale nu vor face rău dacă sunt tratate corect şi omul urmează un tratament dat de cineva care le cunoaşte. Sunt mulţi oameni care cred că le cunosc, dar în realitate nu au habar despre ele. Am văzut o astfel de greşeală în legătură cu spânzul care se recomandă împotriva cancerului. Bun! Să vă spun ce se făcea cu el pe vremuri. Se introducea în ureche sau într‑un alt orificiu al unui animal şi acolo făcea un abces. Se tăia bucata respectivă cu tot cu abces. Acum se dă ceai sau tinctură de spânz – ei!, în interiorul organismului se fac o grămadă de abcese. Într‑adevăr, într‑o primă fază întăreşte imunitatea organismului, dar ne interesează mai mult faptul că în loc să vindece mai mult strică. Se folosesc şi o serie de ciuperci otrăvitoare, nişte droguri de fapt, interzise de lege, se folosesc pentru o serie de tratamente. Mărul‑lupului dacă îl iei intern te poţi îmbolnăvi.

Aţi spus că şapte plante nu fac cancer…

Asta a fost pe vremuri. În prezent şaizeci şi opt de plante sunt anticancerigene, care luptă cu cancerul. Deci distrug celula canceroasă. În funcţie de localizarea cancerului stabileşti ce plante funcţionează. Saschiul, vinca minor, se folosea pentru această maladie, medicamentele s‑au mai modificat între timp şi a fost abandonat, dar ce vreau să vă spun este că această plantă ajunge direct la creier, deci e pentru cancer la cap şi fără ea nu merge, asta trebuie neapărat. Pui busuioc, brusture şi alte plante, dar trebuie şi această plantă.

Ce alte posibilităţi de vindecare mai sunt în afara plantelor şi a medicinii alopate?

N‑am văzut pe nimeni vindecat dacă e gâdilat la tălpi sau dacă a pus altul mâna pe el. Poveşti. Fitoterapia se aplică de sute şi mii de ani şi mai există credinţa. Dacă omul crede, se vindecă, dacă nu – nu. Fără asta nu merge.

Să spunem că afli că ai o boală gravă şi ai auzit şi de homeopatie şi de fitoterapie şi de doctorul chirurg, dar nu ştii pe care să o alegi. Cum procedezi într‑o astfel de situaţie? La cine să apelezi ca să primeşti sfatul cel mai bun?

Cel mai bun sfat ţi‑l dă mintea. Fiecare om are posibilitatea să‑şi stabilească el nişte relaţii cu Dumnezeu. Eu cred într‑o fiinţă supremă şi am convingerea că planta asta mă va face bine. Nu mă ajută dacă îmi spune cineva: „Taie‑te, operează‑te!” Sunt şi cazuri când apelezi şi recurgi, că n‑ai încotro, la operaţie. Se fac şi operaţii aiurea, aşa cum se dau antibiotice pentru o răceală chiar la copii. Se face însă o antibiogramă şi apoi se dă antibioticul, nu la un virus hop cu pastila! Bolile autoimune sunt tot mai prezente pentru că se consumă hormoni, alimentaţia nesănătoasă are ca efect boala. În America, obezitatea a ajuns la 60% din populaţie. Îi călcăm şi noi pe urme, fast‑foodurile şi mâncarea asta copiată de la alţii e o cauză, a doua e sedentarismul, a treia e televizorul… Medicamentele slăbesc imunitatea, or dacă sistemul imunitar e puternic sigur va lupta cu afecţiunea.

Niciodată o otravă, oricât de puternică ar fi, nu te poate vindeca. Citostaticele, de exemplu, sunt otrăvuri şi nu va obţine nimeni vreo vindecare. Nu tratez oameni pe care nu‑i pot trata. Stau de vorbă cu omul şi îi spun adevărul, pot sau nu pot. Pe fiecare om îl tratez altfel. Nu poţi spune ca toată lumea să ia aspirină şi să le treacă ce‑i doare.

Există şi boli ereditare.

Endocrine şi de altă natură… Aşa cum ai moştenit faptul că eşti femeie sau bărbat, aşa sunt şi bolile astea, dar se pot trata.

Cum trataţi o răceală?

Foarte simplu! Se rad nişte cartofi, îi pui în jurul gâtului şi‑i laşi peste noapte. Uzi ciorapii cu apă sau cu spirt, peste ei tragi o pereche de ciorapi de lână şi a doua zi nu mai ai nimic. Mai există metoda pălăriei. Se ia vin, se fierbe, se adaugă piper şi scorţişoară. Îţi pui o pălărie într‑un picior şi bei până ce vezi două pălării. E şi glumă, dar şi ajută.

Despre medicii de azi ce gândiţi?

Sunt medici buni. Când un doctor stabileşte un diagnostic, el răspunde pentru diagnosticul respectiv; se pot face şi greşeli, dar nu enorme.

Plantele mai au efectele scontate chiar în condiţiile de poluare, de industrializare?

Da, dar există nişte limite şi ar fi bine să ştim toţi care sunt acestea. Dacă Dvs. consumaţi un fruct nespălat vă puteţi îmbolnăvi. Animalele poluează plantele prin fecalele şi urina lor, apoi eu mă duc şi le culeg. Le spală cineva? Nu! Le usuc şi după aceea chiar nu se mai pot spăla.

Ploaia nu curăţă?

Poate să afecteze negativ la rândul ei. Deci mai bine e să pulverizezi planta şi să o iei aşa cum e, fără fierbere, pentru că prin fierbere îi distrugi nişte principii active. Dacă o cultivi singur, o speli, o usuci pe un dulap, îi pui deasupra o pânză să nu intre praf şi mizerie, să aibă aer, aşa da! Altfel nu! Pentru cele pe care le cumpărăm cine garantează că sunt în ordine? Am văzut un om care după ce a cules plantele le‑a pus lângă o colibă şi cu furca cu care luase gunoiul de la grajdul animalelor le întorcea să se usuce. Le‑a pus în nişte saci mizerabili şi le‑a dus la Plafar apoi, iar eu le cumpăr şi le consum! Nu există nici un curs pentru culegători, care să îţi spună că e bine să culegi codiţa‑şoricelului când e soarele sus, de exemplu, între 10 şi 12. Omul se duce şi o culege dimineaţa şi degeaba o culege, nu are principii active.

Aţi susţinut în lucrările Dvs. că extractul hidroalcoolic păstrează ce e mai util din plantă.

În primul rând pentru că dezinfectează. Atunci nu mai trebuie să spăl plantele, adaug doar alcool. Extrag principiile active care merg direct la ficat, care la rândul lui le repartizează în organism acolo unde trebuie, el ştie unde să le trimită. Ficatul e laboratorul organismului. Rinichii elimină toxinele.

Aveţi vreo plantă la care ţineţi mai mult?

Ţin la toate. Gălbenele, muşeţel… Trebuie să ştii ce‑i cu ea, la ce‑i bună, la ce o foloseşti şi de ce.
Se spune că ar trebui salutat codiţa‑şoricelului cu: „Bună dimineaţa, domnule doctor!” Aşa proprietăţi are această plantă?

Da, e bună pentru femei în special.

Despre descoperirea profesorului Parhon ce îmi spuneţi?

Plantele nu pot face cancer. Înainte lumea auzea de lavandă triplă. Pui o parte de plantă cu o parte de alcool şi obţii tinctura. O strecori. În tinctura asta adaugi altă plantă, iar alcool şi procedezi aşa de trei ori. Se poate face şi tinctură triplă după aceeaşi metodă a lavandei triple. Sunt mai multe principii active şi aşa e mai eficientă. Am încercat şi am reuşit.

Beţi zilnic ceai?

Eu nu. Beau zilnic bere. Da, hameiul e un calmant nervos. E şi diuretică…
E cât o pâine.

Da, e şi hrănitoare. N‑am băut atâta cât să mă îngraş, însă conţine alcool şi poate să atace creierul. Cei care consumă prea mult au efectiv probleme.

Când devine o problemă?

Când devine obişnuinţă. Dacă faci o pauză de trei‑patru zile şi dacă nu rezişti în acest timp înseamnă că eşti dependent de băutură.

La spital aţi ajuns vreodată ca pacient?

Sigur că da! Orice om ajunge măcar o dată în viaţă la spital. Şi eu acum câteva zile am fost în vizită la cineva.

Dar bolnav…

Ca să ajungi să ai o suferinţă cronică mai întâi treci prin faza acută, iar această fază se poate trata şi aşa depăşeşti faza cronică. Deci numai cine nu s‑a vindecat în faza acută suferă de o afecţiune cronică.

Poţi îmbătrâni fără să ai suferinţe mari?

Psihicul te conduce. Am şaptezeci şi cinci de ani, mă mişc destul de bine, pot face încă atâtea lucruri… A, că nu mai umblu după femei ca la tinereţe – asta‑i altă treabă!…

Pentru persoanele grase ce recomandaţi?

Mişcare multă şi mâncare puţină. Tărâţa de grâu are efecte minunate. O cană cu apă caldă se poate bea înainte de masă – va dilua sucul gastric. Îţi poţi pune un inel în stomac, dar când ţi‑l ia te îngraşi la loc. Tărâţa are B‑uri, vitamine… Romanii au cucerit lumea cu grâu, n‑au avut bucătării de campanie după ei, mâncau câte un pumn de grâu. Pentru slăbit există plante deosebit de bune, laxative şi diuretice.
După ce slăbeşti, există riscul de a te îngrăşa la loc.
Întotdeauna! Dar dacă nu mănânci mult, nu se întâmplă.

Aţi mâncat tot ce‑aţi poftit?

Niciodată nu poftesc nimic. Nevastă‑mea mă ceartă că nu mănânc atât cât ar trebui, îmi găteşte fel de fel. Am trei ciorbe care nu‑mi lipsesc: de chimen, varză şi fasole. Îmi plac şi le mănânc cu plăcere. Carne mănânc de cel mult două ori pe săptămână, câte o bucăţică.

Mama dumneavoastră a avut în tinereţe cancer.

Cancer la sân, la ficat metastaze, apoi a făcut icter şi trebuia să moară. S‑a îngălbenit, mi‑au dat‑o acasă de la spital şi mi s‑a spus să mă pregătesc. Am dus‑o acasă şi trăieşte şi azi, are o sută de ani. I‑am dat plante, tincturi. I‑am spus clar: ori mori, că de asta ai venit acasă, ori faci tratamentul ăsta. Şi în ziua de azi mănâncă doar carne naturală, porţia ei e un pui pe lună. În rest, verdeţuri, fructe. Laptele l‑a scos din consum, am renunţat şi eu la lactate. E bun pentru viţei, n‑are ce‑i trebuie omului. Vă dau un exemplu. Dacă ai un abces şi consumi lapte, se va umfla şi mai tare abcesul. Tot aşa cu o infecţie în gât… Laptele e unul dintre mediile cele mai puternice pentru a dezvolta microbi, viruşi…

Din magazine vă faceţi aprovizionarea?

De la ţărani. Îngheţată n‑am mâncat de când aveam vreo şaisprezece ani. Biscuiţi… când lucram la spitalul din Cluj, îmi aduceau de la „Spicul” nişte biscuiţi calzi, buni, dar nici atunci nu mâncam. Sunt şi oameni gurmanzi, dar trăiesc mai puţin. E un avantaj să fii mai slăbuţ. S‑a stabilit acum ce este sindromul metabolic. Dacă ai 80 de centimetri în talie e deja o problemă pentru că poţi face diabet, ateroscleroză şi hipertensiune arterială şi multe alte boli.

Sunteţi pentru mişcare.

Mă duc până la pădure, culeg ciuperci, nu zilnic, dar o dată la două zile tot merg. Până acolo sunt vreo şapte kilometri, apoi urc până la etajul patru pe scări zilnic de vreo cinci ori. Asta‑i mişcarea pecare o fac!

Soţia e adepta aceluiaşi stil de viaţă?

Nu. Ea cu mâncarea ei, are treburile ei.

În familie mai are cineva preocuparea pentru plante?

Bunică‑mea mai aduna. Când eram copil, locuiam lângă Grădina Botanică şi fugeam de la şcoală şi mă uitam la plante. De la oamenii care lucrau acolo am învăţat multe, apoi am ajuns să lucrez acolo. A fost şi o pasiune, dar şi o necesitate când am avut nevoie pentru mama. Eu am mers însă să studiez chimia şi biologia din cu totul alte motive. Tatăl meu a fost decanul Facultăţii de Drept din Cluj, mama era la Conservator. Colegii îmi spuneau că intru la ce facultate vreau. Şi atunci le‑am spus că nu mă duc la Drept, mă înscriu la chimie pentru că acolo sunt mai multe fete. Şi aşa a fost, eram doi băieţi şi restul fete.

Codex alimentarius ce vă spune?

Industria farmaceutică a monopolizat totul. O firmă cu renume îşi pune plantele în celofan. Aşa fac mucegai. De ce face asta firma respectivă? Pentru că industria farmaceutică îi pretinde să arate totul, să vezi planta, produsul pe care îl cumperi. O vezi, dar mâine‑poimâine e mucegăită. Plantele au la rândul lor umezeală şi dintr‑o firmă deosebită se transformă într‑una plină cu reclamaţii. Mai târziu se va şi desfiinţa cum s‑au închis atâtea fabrici de medicamente. E trist… Noi avem o tradiţie îndelungată în tratamente cu plante şi e păcat să se piardă, dar e o strategie: să se înlocuiască plantele cu sintetice. Omul rezistă la aşa ceva?!… Americanul a început să se îngraşe în urma acestor mişcări. Când eram mic nu am văzut copii obezi, acum la grădiniţe vezi mulţi. Totul pleacă de la creier şi pentru aceşti copii va fi greu să trăiască corect. Două tipuri de tratamente există în psihiatrie: unele te fac să dormi, să devii o legumă, altele tefac activ. Chiar dacă au denumiri diferite, efectele lor sunt astea. Trebuie să‑ţi impui să mănânci atât, îţi faci o normă. Am nevoie de două mii de calorii, atât mi‑e necesar, nu mai mult. Sunt şi persoane care mănâncă în prostie şi nu se îngraşă, dar au şi ele o tulburare metabolică.

Ce facem dacă nu mai avem acces la plante din diferite motive?

În medicină sunt zece medicamente de căpătâi, restul e balast, la preţuri enorme şi cu ajutorul lor o grămadă de oameni câştigă bani serioşi. Dacă ar fi dorinţă şi iniţiativă, dacă s‑ar studia, oamenii s‑ar vindeca de orice afecţiune cu plante. Am scris despre sucurile de fructe şi legume şi am ajuns să cred că fără sucuri nu aş reuşi niciodată să tratez vreo boală. Ele au o serie de vitamine pe care nu le găseşti în mod normal în alimentaţie şi aşa îţi refac şi organismul."


Interviu realizat de Isabela Aivăncesei
Sursă: lumeacredintei.com