Cehov - "Pescarusul" (fragment)

"Oamenii, leii, vulturii şi potârnichile, cerbii cu coarne înrămurate, gâştele, păianjenii, peştii cei tăcuți ai apelor, stelele de mare şi cele ce nu puteau fi văzute cu ochiul liber, într‐un cuvînt toate vietățile, toate, toate s‐au stins după ce‐au încheiat tristul ciclu al vieții lor...
Sunt mii de veacuri de când pământul nu mai poartă nicio ființă vie, şi această biată lună în zadar îşi mai aprinde candela.
Cocorii nu se mai trezesc țipând în luncă şi cărăbuşii nu se mai aud prin crânguri de tei.
E frig, frig, frig...
E pustiu, pustiu, pustiu...
E înfricoşător, înfricoşător, înfricoşător...
Trupurile ființelor vii s‐au pierdut în pulbere şi materia cea veşnică le‐a prefăcut în pietre, în apă, în nori, iar sufletele tuturor s‐au contopit într‐unui singur.
Şi sufletul lumii sunt eu...
Eu... în mine e sufletul lui Alexandru cel Mare şi al lui Cezar, şi al lui Shakespeare şi al lui Napoleon, şi sufletul celei din urmă lipitori.
În mine conştiința oamenilor s‐a contopit cu instinctele animalelor şi îmi amintesc, totul, totul, totul şi retrăiesc în mine fiecare viață în parte.
Sunt singură.
O dată la o sută de ani deschid buzele pentru a vorbi, şi glasul meu răsună trist în pustiul acesta şi nimeni nu mă aude...
Nici voi, palide focuri jucăuşe, nu mă auziți...
Mlaştina putredă vă naşte spre dimineață şi rătăciți până‐n zori, dar fără gânduri, fără voință, fără fiorul vieții.
Temându‐se ca în voi să nu se aprindă viața, diavolul, părintele materiei veşnice, săvârşeşte în fiecare clipă în voi, ca în pietre şi în apă, schimbul atomilor, şi astfel vă prefaceți necontenit.
În univers, numai spiritul rămâne veşnic acelaşi şi neschimbat.
Ca un prizonier aruncat într‐o fântână adâncă şi goală, nu ştiu nici unde sunt, nici ce mă aşteaptă.
Un singur lucru ştiu: că îmi e sortit să înving în lupta înverşunată şi îndârjită cu diavolul, izvorul forțelor materiei, şi că după aceea, materia şi spiritul se vor contopi într‐o armonie desăvârşită şi va începe împărăția voinței universale.
Dar aceasta nu se va întâmpla decât după un lung, foarte lung şir de milenii şi foarte încet, când luna şi luminosul Sirius şi pământul se vor fi prefăcut în pulbere.
Dar până atunci, numai spaimă, spaimă...
Se apropie diavolul, puternicul meu duşman.
Îi văd ochii fioroşi şi cu flăcări purpurii..."