“Melancolia nu este chiar un cuvânt pe care să îl poți găsi pe buzele tuturor. Dar, cu toate acestea, ar trebui să-i acordăm mai multă atenție. Și chiar să o căutăm din când în când.
Melancolia este un soi de tristețe care apare atunci când realizăm faptul că viața este, inevitabil, dificilă și că suferința și dezamăgirea sunt părți integrante ale experienței fiecăruia dintre noi. O viață bună nu înseamnă o viață imună la tristețe, ci una în care suferința își aduce contribuția la dezvoltarea noastră.
Melancolia este un cuvânt rar utilizat. El nu înseamnă nici sumbru, nici mizerabil. Înseamnă să te înțelegi fără a fi furios că lumea este plină de sminteli și lăcomie și că sunt foarte rare cazurile în care își poți găsi liniștea, că este greu să trăiește confortabil cu cei pe care ăi iubești, că este foarte greu să ai o carieră care, în egală măsură, să te răsplătească financiar și moral, că mulți oameni decenți duc o existență grea.
Adesea tristețea are foarte mult sens. Învățăm atât de târziu despre sensul lucrurilor… Ai pierdut ani de zile… Toți au pierdut. Poți doar evita regretele, încercând să-ți oprești imaginația.
Înțelepciunea atitudinii melancolice (spre deosebirea de aceea amară sau furioasă), constă în înțelegerea faptului că durerea nu este ceva care te privește doar pe tine, că nu ai fost doar tu cel ales, că suferința ta este o suferință umană. A înțelege acest lucru cu inima deschisă, înseamnă a deveni mai milos. Și cu cât mai milos, cu atât mai puțin răzbunător.
Stările de melancolie nu ar trebui să ne facă să ne simțim mai disperați, ci mai iertători, mai buni la suflet și mai capabili să ne concentrăm asupra a ceea ce contează cu adevărat. Cât încă mai avem timp.”
Alain de Botton
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu