.

"Vino și asează-te.
Peste două zile nu voi mai fi aici...
Și pe urmă...niciodată."
(Vasili Șukșin)




marți, 10 aprilie 2018

Vedere în acţiune - de Nichita Stănescu


"Am început să înţeleg cîte ceva
din ceea ce ştiu:

În mine e un ochi
înlăuntrul meu.

Pînă nu-mi zdrenţuiesc trupul
în planete,
el nu-mi va atrage viaţa
la sine.

Şi chiar dacă mă spinteci,
el,
ochiul dinlăuntrul meu,
nu va curge-n afară.

Strig: Da!
El este vederea în acţiune.
Nu are trup decât de jur
împrejurul lui.
Acţionează înlăuntru, mai ales
înlăuntrul său însuşi.

Are caracter abstract, -
deşi pot bea apă peste el,
apă cu peşti
cu străfund de mare
cu ţărm,
cu dealuri, cu munţi
la marginea cîmpiei,
cu nori plutind în aerul acela...

Strig: Da!
Ochiul acesta nu se elimină.
El este vederea
în acţiune.

Ea vede. Eu sunt orb. Ea vede.

Este acesta un pericol?
Este.

Ochi în triunghi?
Nu.
Triunghi în ochi, şi vedere
în acţiune.

El e înlăuntrul meu,
şi dureros şi mişcător.

El e abstract, atât de abstract
încât
existenţa mea concretă
trece printr-un mare pericol.

El fără mine însă
nu există.

Eu fără el par a exista.
El e în mine.
Nu se vede.
E în acţiune."










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu