.

"Vino și asează-te.
Peste două zile nu voi mai fi aici...
Și pe urmă...niciodată."
(Vasili Șukșin)




marți, 6 martie 2018

Nichita Stănescu:

„Am un mare talent de a fi căscat şi împiedicat.
Din această pricină, din căzături, am câte un semn ba pe faţă, ba la umăr sau chiar câte o ruptură la os.
Sunt bolnăvicios, dar îmi sperii doctorii cu viteza cu care mă vindec, făcându-i pe toţi să declare că sunt de o robusteţe ieşită din comun.
Dacă-i aşa, cum se explică faptul că mă îmbolnăvesc atât de des, chiar dacă mă vindec repede?!
În fine, una peste alta, fac faţă.
Din pricina timidităţii mele, pe care după 40 de ani nu am reuşit să mi-o înfrâng, pot părea uneori insolit, iar defectul unei vagi bâlbâieli native, mi-l exagerez uneori atât de mult, încât îl transpun într-un stil.
Nu am măsura lucrurilor decât după ce produc un fenomen.
Nu sunt câtuşi de puţin invidios şi fără a fi un om foarte bun, sunt departe de a fi un om rău.
Mai dreg busuiocul existenţial cu o vorbă de spirit.
Prea puţini oameni mi-au plăcut dintr-un foc.
Nu pun nici un preţ pe îmbrăcăminte.
Cu cât e mai simplă şi mai decentă, cu atât mă face să mă simt mai bine în ea.
Citesc pe apucate.
N-am fost niciodată precoce.
Am învăţat întotdeauna foarte greu.
Pot să nu mănânc cu zilele şi pot mânca o zi întreagă.
Pot să nu fiu îndrăgostit o zi, dar pot să fiu îndrăgostit un an - când dragostea părăseşte grafia trupului.
Dispare complexul mediocrităţii fizice şi apare câmpul verde cu un cal alb.
Doamne, ce pasăre o fi dormit în faţa mea când eram cât pe ce să mă înec?”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu