.

"Vino și asează-te.
Peste două zile nu voi mai fi aici...
Și pe urmă...niciodată."
(Vasili Șukșin)




duminică, 25 ianuarie 2015

Jerzy Grotowski

„Cred că, între anumite limite, suntem condamnaţi la nelinişte. Dar limitele neliniştii la care putem rezista sunt, totuşi, bine stabilite. Dacă ne interesează cum să ne ascundem în spatele unor formule intelectuale, al unor idei, sloganuri, cu alte cuvinte: dacă în fiecare secundă minţim cu tot rafinamentul, atunci, suntem condamnaţi la nefericire. Dacă tot ceea ce dorim să realizăm este întotdeauna doar ceva călduţ, întotdeauna doar până la un anumit punct, întotdeauna „la fel ca toţi ceilalţi”, întotdeauna pentru a fi acceptaţi, atunci, suntem condamnaţi la nefericire. Dar dacă, în mod paradoxal, ne orientăm pe direcţia contrară, de la un anumit nivel apare liniştea.

Există momente când nu suntem fragmentari, când suntem în acord cu noi înşine. Şi nu la nivel intelectual, ci global. Dacă acest lucru ni se întâmplă în activitatea noastră profesională, fără îndoială că în momentul următor ne punem din nou masca noastră cea de toate zilele pentru că, altfel, în general nu se poate. Probabil vom accepta compromisuri, dar ele nu ne vor afecta activitatea profesională. Şi, în general, aceste compromisuri nu vor merge foarte departe. Probabil că se va reduce amploarea fricii noastre, o consecinţă a propriului caracter călduţ-moleşit şi a propriilor minciuni. Ea vine din faptul că ne temem să ne privim ochi în ochi cu viaţa. Pot apărea chiar şi pericole de moarte, dar vom fi în stare să le facem faţă. Pentru că există o legătură directă între nelinişte, lucrul făcut pe jumătate sau de mântuială şi frică, iar a răspunde unui pericol este posibil doar dacă te întorci la sursă, la izvor; numai că izvorul vieţii începe să funcţioneze cu adevărat abia după ce încetează cârpeala, minciuna şi moleşeala.“

(Jerzy Grotowski, „Teatru și ritual. Scrieri esențiale
)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu