MAGIE ROMÂNEASCĂ - ARGINTUL VIU

"Plină de capcane, limba getă nu putea fi înțeleasă corect decât după intonație și accente. 

De aceea, era și foarte greu de transcris. 

Totuși, un studiu aprofundat o poate face accesibilă. 

Un exemplu de tălmăcire și răs-tălmăcire este ARGENTARIA, o denumire a unei localități din Getia.
Referitor la locuitori, AR GENTARIA însemna ”Cu Amar; Care vatămă; Care (se) bat”, la un loc însemnând ”Amarul; Războinicii”; cf. rom. al; ciont; ciunt; a ciunti.
De la GENTARIA româna are și cintaura sau țintaura, căreia i se mai spune potroacă, potrocea și potrocuță, din pricina florilor ei foarte amare. 

AR GENTARIA avea și tâlcul de ”La Otrăvire”, de aceea, Geţii o întrebuințau ca plantă de leac, aceasta fiind una dintre cele mai detoxifiante din flora României.

AR GENTARIA era și denumirea mercurului, la rându-i extrem de toxic, chiar mortal.

 Straniul metal este unul dintre cele șase elemente care sunt lichide la o presiune și temperatură apropiate de cele ale camerei. Pe deasupra, e strălucitor ca argintul, așa că denumirea sa era înțeleasă și ca ARGENT A RIA ”Argintul ca Apa; Lucios ca Apa; Argintul Lichid”; cf. rom. argint; rouă; râu; alban. re ”nor”.

Numai că, în tracă, RIA însemna și ”Mișcare; Vioiciune; Viață”, mișcarea fiind încă o calitate deosebită a mercurului; așa că ARGENT A RIA a căpătat și înțelesul de ”Argintul cel Vioi; Argintul cu Viață”; cf. rom. argint; roi; a roi; alban. rroj ”a trăi; a exista”; rroje ”viață; existență”. 

Cu acest sens, expresia a pătruns și în latină, sub forma argentum vivum.

Având un excelent rol de rafinare a aurului, mercurul a căpătat o mare importanță încă din Antichitate, iar în Evul Mediu a devenit unul dintre metalele preferate ale alchimiștilor. 

Totodată, datorită calităților sale neobișnuite, a pătruns și în ustensilele vrăjitoarelor, inclusiv în magia românească.

Cu argintul viu se fac farmece pentru trimiterea bolii în trupul cuiva. 

Vrăjitoarea descântă argintul viu și-l trimite cui i se cere. 

Acesta pleacă singur de la vrăjitoare și ajunge în casa unde e hotărât, se risipește în cofe, în străchini și în celelalte vase, în așternuturi și în toate lucrurile din locuință. 

Câteodată, cei din casă îl zăresc, dar nu pot face nimic împotriva lui. 

Din toată familia, se îmbolnăvește doar acela care e hotărât de vrăjitoare.

Când se întâmplă ca argintul viu să treacă prin vreun cârd de gâște, păsările încep să se ciugulească una pe alta, și, pentru a le potoli, trebuie descântate.

Împotriva argintului viu se descântă înfigându-se un cuțit după ușă. 

Dacă, după ce e scos, are vârful ruginit, înseamnă că bolnavului ”i s-a pus cuțitul”.

Iată un impresionant descântec, din Bogdănești, județul Vâlcea, de alungare a argintului viu:

Tu, argintule,
Ruginitule,
Coclitule,
Eu te sorocesc
Și te rânduiesc
Să umbli trei zile până la nouă,
Prin toate oasele,
Prin toate vinele,
Prin toate încheieturile!
Să scoți argintu,
Faptu și datu,
Cu toate cuțitele,
Cu toate junghiurile!
Iar dacă n-ăi ieși și n-ăi pleca,
Cu mătura te-oi mătura,
Din toate oasele lui N. te-oi scutura!
Cal roșu să te faci,
Cu argint din oasele lui N. să te bați!
Să te bați,
Să-l biruiești,
De la trei zile până la nouă să-l scoți,
Tu, argint cu dătătură,
Tu, argint cu legătură,
De la surate,
De la cumnate,
De la prietene,
De te-or fi luat pe curvie,
De te-or fi luat pe hoție,
Pe unt,
Pe țesut!
Iar dacă n-ăi ieși și n-ăi pleca,
Cu mătura te-oi mătura,
Cal roșu să te faci,
Cu argint din oasele lui N. să te bați!
Să te bați,
Să-l biruiești,
De la trei zile până la nouă să-l scoți!

Din cercetări recente, se înțelege că, în România, argintul viu se mai trimite și astăzi, îndeosebi pentru desfacerea unor căsătorii sau pentru vrajbă între ibovnici!"

Sursa: Adrian Bucurescu