Nichita Stanescu - colinda colindelor

Pricina fiinţării noastre
şi pricina fiinţării mele
tot una sunt.

A treia ninsoare din iarnă
numai pe al treilea îl ninge

Cu ce mână atingi
şi ce mână pui
pe floarea albă de zăpadă?!

poţi tu să îmbrăţişezi un fulg

şi ai tu putere rece să săruţi zăpada?

Ah, legile fixe
ca şi cum am trăi un timp oprit.

Am început de la o vreme să imit natura.
Un grec în trecere prin inima mea mi-a zis:
misterios este numai ceea ce există,
iar logic este numai ceea ce nu este.

A treia oară ninge în dimineaţa acestui an.
Pun mâna pe zăpadă şi se stinge,
şi creierul liber mi-l pun

în dorinţa de os de floare de zăpadă
spre apărare de cald.

Orice gest e mai frumos decât o statuie,
orice gând de alb
duce în braţe un fulg uriaş de zăpadă.

Şi dacă auzul s-a pierdut într-un lătrat de câini,
şi dacă vederea s-a oprit în steaua Venus,

şi dacă codrii negri bat în geam,
şi dacă mi-eşti departe,
ningi tu, ningi tu, ningi tu...

Şi dacă un cuvânt copil
se cere din cuvinte,
şi dacă un albastru cer
se scurge din morminte
şi se preface şi se duce
spre deltele mai suse,
mai smulse,
mai foarte alte animale,
mai foarte alte plante.
Şi dacă legea stelei fixe opreşte cu fiinţa ei
saltul de doi, zvârlit spre trei
al unui unu.

...Potop îndepărtat şi surd de om rupt.

Ce rece este, şi măreţ
şi cât de singur este şi geometric.
A trecut un pers prin inima mea
şi n-am de gând să vă spun ce i-am spus.

Atâta doar că sunt din ce în ce mai greu şi mai greoi,
cum greoaie este turma peste oi
şi raza de la stele peste noi.

Dar a trecut un cal prin mine,
eu am trecut printr-un stejar,
stejarul a trecut prin secunda
aceasta.

Lerui ler, pierdeţi, pierdeţi
ca să vă rămâneţi
Lerui ler, pierde-m-aş pierde
ca să-mi rămână singurătatea
mie.