"– Nu încerca să foloseşti ştiinţa (vreau să zic ştiinţele adevărate) ca instrument împotriva creştinismului. Îl va încuraja neîndoios să se gândească la realităţi pe care nu le poate pipăi şi vedea.
– Scoate-i din minte cele mai elementare îndatoriri aplecându-l asupra celor mai avansate şi mai spirituale dintre ele.
– Regula la oameni e că, după ani de trai împreună, fiecare ajunge să găsească în celălalt tonuri ale vocii şi expresii ale feţei care îi repugnă cumplit. Foloseşte amănuntul.
– Cel mai simplu e să le întorci privirile dinspre El către ei înşişi. Pune-i să se ocupe doar de mintea lor şi să încerce să-şi inducă sentimente prin acţiunea propriei voinţe.
– Pacientul nu trebuie să înţeleagă că frica de azi e crucea pe care o are de purtat, el trebuie să se gândească doar la lucrurile de care îi e frică.
– Marea artă e să-l faci să-şi verse răutatea în capul vecinilor cu care se întâlneşte în fiecare zi, iar bunăvoinţa să şi-o risipească aiurea, spre regiuni cât mai îndepărtate, în beneficiul unor indivizi pe care nici nu-i cunoaşte. Răutatea va deveni astfel cât se poate de reală, pe când bunăvoinţa se va dilua în imaginar.
– Dacă reuşeşti să-l faci să-şi spună că „religia e bună şi ea, dar numai până la un punct”, poţi să zici că te-ai procopsit cu un suflet.
– Cultivă-i sentimentul că începe fiecare zi ca posesor de drept al celor douăzeci şi patru de ore. Fă-l să privească fiecare porţiune din această proprietate fie ca pe un soi de impozit exagerat, atunci când o datorează serviciului, fie ca pe o donaţie generoasă, atunci când o acordă îndatoririlor religioase."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu