.

"Vino și asează-te.
Peste două zile nu voi mai fi aici...
Și pe urmă...niciodată."
(Vasili Șukșin)




sâmbătă, 30 iunie 2018

Provocare muzicala (6)




 - initiativa : Carmen

vineri, 29 iunie 2018

– Despre creier, cu cel mai mare neurochirurg din România –

"Medicul le transmite românilor „să creadă că sunt mai deștepți decât restul Europei, că mâncarea noastră este mai bună, iar peisajele noastre mai frumoase…. Afla mai multe urmărind clipul de mai jos.






"Creierul se îmbolnăvește din cauza noastră, pentru că nu știm să protejăm această „bijuterie”. 
Îmbolnăvirea creierului apare și atunci când ne izolăm în tabletă, în Facebook și în telefon, dar și pentru că nu facem câteva exerciții simple de respirație imediat după trezire. 
Creierul suferă și dacă avem un mic dejun agitat, dacă mâncăm pe drum sau vorbind la telefon, dacă îl supunem unui efort continuu, fără să-i dăm nimic în schimb, a spus neurochirurgul Vlad Ciurea, la interviurile Libertatea Live.

„Creierul are nevoie de aer curat, de mâncare sănătoasă, fără grăsime, dar cu un dulce bun, precum mierea. 
Creierului îi place ciocolata, are nevoie de apă, dar cel mai mult și mai mult îi place zâmbetul”, spune medicul care peste 50 de ani a operat creiere.
Profesor doctor Alexandru Vlad Ciurea a fost ani 10 ani directorul Spitalului de Urgență Bagdasar-Arseni, în care a lucrat 50 de ani. Neurochirurgul a făcut aproape 23.000 de operații pe creier, iar 17 ani a operat numai copii, cel mai mic având două zile.

Ne îmbolnăvim pentru că nu vorbim, pentru că ne izolăm

„Dacă ne izolăm în tabletă, în telefon, creierul se îmbolnăvește. Ați văzut cum traversează acum oamenii? Cu ochii tot pe Facebook. Noi suntem făcuți să trăim în grup, nu izolați”, mai spune neurochirurgul Vlad Ciurea.

Primii pași pentru un creier sănătos sunt foarte simpli și la îndemâna tuturor. 
Ne trezim devreme, facem câteva exerciții de respirație și bem două pahare de apă la temperatura camerei.
„Dimineața, trebuie să ne trezim cât mai devreme, să deschidem geamurile larg și să facem câteva exerciții de inspirație și expirație. Un profesor din Academia rusă, care a trăit o perioadă în Siberia, spune că se poate trăi 150 de ani cu aerul curat din Siberia. Aerul acela să intre în plămân. Acele mici exerciții fizice ajută creierul să se încălzească, să pornească toate circuitele. Apoi, să bem două pahare de apă la temperatura camerei.
Primul este extraordinar, pentru că evacuează toate dejectele tubului digestiv. 
Al doilea pahar cu apă este foarte bun pentru că intră în circulație și pune «locomotiva» în mișcare”, mai spune neurochirurgul.
În timpul somnului, creierul nu doarme, ci funcționează ca să țină în activitate organele interne. Dar, mai face ceva foarte important. Dacă un om se culcă având în minte o problemă importantă pe care nu știe cum să o rezolve, a doua zi dimineața are și răspunsul. „A doua zi găsești rezolvarea. Deci, creierul a făcut conexiunea între gândire, judecată, memorie, iar dimineața ai ideea pe masă, pentru că mintea este liniștită. Deci, să nu stai nedormit”, subliniază profesorul Vlad Ciurea.

Creierul nu iubește grăsimea, tutunul și alcoolul, dar îi place ciocolata neagră

Țigările au același efect negativ asupra creierulului ca și asupra inimii. Micul dejun trebuie să fie liniștit, nu pe fugă și în picioare.
„Micul dejun trebuie luat în liniște, fără scandal, fără claxoane, fără a fi pe fugă, nu în picioare, fără elementele din jur care să te disturbe, fără țigară. Să fie mai mult decât o relaxare, să fie o plăcere. Pledez pentru sucul de dimineață, din citrice, caroten și altele, care aduc și energie, și oligoelemente, care ajută la transmiterea în interiorul creierul. Este foarte important!”, subliniază Vlad Ciurea.

Este mai sănătoasă pentru creier carnea cu puține calorii decât slănina.

„Da, este rău pentru creier să mănânci carne. Dar, în cantități mici, carnea este perfect bună pentru întreg organismul. Cea mai bună este carnea cu calorii puține. Carnea de curcan și de pește sunt cele mai bune. Creierul nu acceptă grăsimea, nu acceptă slană. O dată, de sărbători, merge. Dar, în rest, nu duce la nimic bun”, mai spune medicul. Creierul nu suportă grăsimea, dar îi place dulcele. Nu orice dulce este însă bun, pentru că zahărul, de exemplu, îi face rău prin modificările chimice pe care le produce.

„Este de acord cu ciocolata cât mai neagră, non-siropată, merge perfect cât mai fresh. Apoi, cacao. Creierul iubește mierea, ca dulce”, explică neurochirurgul.

Prânzul trebuie să fie echilibrat, altfel sângele se ocupă prioritar de digestie Medicul Vlad Ciurea atenţionează că mesele nu trebuie să umple stomacul, pentru că, așa, sângele se ocupă mai mult de digestie. În plus, neurochirurgul pledează pentru o hidratare cât mai bună cu apă, nu cu sucuri acidulate. Somnul este și el foarte important pentru sănătatea creierului.

„Nu este bine să mâncăm la prânz mult, pentru că tot sângele se duce în stomac, creierul rămâne ischemizat și ne apucă somnul. Cine vrea să lucreze, trebuie să mănânce foarte puțin la prânz. Pledez pentru apă la temperatura camerei, nu sucuri acidulate. Creierul are două puncte de activitate maximă: între 10.00 – 12.00 și 16.00 – 18.00. Dacă a obosit, putem să-i dăm un pic de cafea, pe care să o bem încet. Creierul așteptă să fie răsplătit cu un dulce bun, dar fără zahăr”, mai spune medicul.

Cel mai bun prieten al creierul este zâmbetul

Medicul atrage atenția că cel mai bun prieten al creierului nu este Facebook-ul, ci este zâmbetul. De aceea, este foarte important să alungăm tristețea, monotonia și să reușim să ne bucurăm.

Memoria nu trebuie lăsată să zacă

Uitarea, considerată boala vârstnicului, apare tot mai des la adultul tânăr și nu o putem trece cu vederea. Pentru a nu permite bolii uitării, Alzheimer, să se instaleze, creierul trebuie activat. Dialogul direct cu oamenii este foarte important.

„Să exersăm creierul, să vorbim în grup, să fim deschiși, să nu fim interiorizați. Să ne plimbă, să facem călătorii, să urmărim lucruri care ne plac, să stăm în lume, să facem cuvinte încrucișate, puzzle. Să nu stăm pe loc, adică mintea să meargă încontinuu. Să scriem, să citim. Merg circuitele, merge mintea, merge memoria. Memoria nu trebuie lăsată să zacă.

Mișcarea face foarte bine pentru creier. Este foarte importantă. Dacă ne mișcăm, existăm. Trei lucruri importante: vorbire, scriere, mișcare. Și încă ceva. Am uitat să apreciem muzica adevărată și, mai grav, am uitat să dansăm. Dansul este dovedit că previne întâlnirea cu Alzheimer”, spune profesorul Ciurea.

Durerile de cap zilnice pot fi cauza îmbolnăvirii creierului

Persoanele care au zilnic dureri de cap trebuie să facă RMN, pentru că unele dureri cedează la calmante și altele nu. „Sindroamele migrenoase atestă modificarea vascularizației cerebrale. Acestea trebuie investigate. Cea mai bună investigație este RMN, care descoperă dacă este leziune. O durere de cap care crește în intensitate arată că este ceva în cutia craniană care apasă pe structurile nervoase, dacă nu cedează la un calmant cam trei zile. Durerea crește în intesitate și nu ai o explicație, atunci neapărat faci RMN”, adaugă profesorul Ciurea.
Din cauza oboselii poate apărea accidentul vascular cerebral.

În zilele noastre, tot mai mulți oameni suferă de epuizare nervoasă, pentru că solicită prea mult sistemul nervos. Creierul este prea solicitat, alimentația este departe de ceea ce are nevoie, somnul este insuficient, iar în final, din cauza oboselii, poate apărea accidentul vascular cerebral, spune neurochirurgul.
În timpul somnului, creierul mobiliează un grup de „curățitori” care adună „gunoaiele” creierului și îndepărtează toate elementele nocive.
„Dacă au timp să-și facă treaba în timpul somnului, suntem frumoși și sănătoși. Dacă nu pot curăța, gunoaiele se acumulează și, crescând, opresc comunicarea între sinapse. Le-a blocat, și acesta este primul pas spre Alzheimer. Un somn bun la adult trebuie să dureze peste șase ore. Atunci curăță creierul de gunoaie. Trebuie să ne ducem la culcare la ora 22.00, cu toate închise, TV și calculatoare, cu o carte frumoasă de literatură. Cel mai bun somn este între 22.00 și 24.00. Este dovedit”, mai spune neurochirurgul.

Accidentul vascular cerebral la tineri este rezultatul unei vieți dezordonate

Accidentul vascular cerebral la tineri este tot mai frecvent și apare din cauza solicitării extreme a creierului, pe fondul consumului de alcool, de tutun, a lipsei somnului, a alimentației dezordonate și a oboselii. „AVC-ul este tot mai frecvent la tineri, dintr-o viață destrăbălată. Solicităm creierul și dăm exact ceea ce nu îi place: țigari, alcool, care modifică metabolismul celulei nervoase, internet și suprasolicitare nervoasă. Toate obosesc creierul, iar de la oboseală și până la AVC, nu mai este decât un pas. De exemplu, Stela Popescu a făcut AVC. Agitația, pierderea vorbirii, starea de oboseală, o mână mai slabă, piciorul care scapă, sunt semnale neurologice pentru un AVC”, mai spune neurochirurgul.

Școala trebuie să fie o plăcere, altfel creierul obosește și clachează. 
Elevii sunt obligați să facă multe lecții, muncesc multe ore pe zi la teme, uneori mai mult decât adulții. De aceea, foarte mulți obosesc și clachează în timp.
Recomandare: Conexiunea dintre boli și data nașterii. Luna nașterii dezvăluie bolile de care omul poate suferi de-a lungul vieții


„Foarte multe lecții, o greșeală totală de educație. Am urmărit o premiantă, clasa a VI-a, când a ajuns acasă. A aruncat ghiozdanul cu atâta ură pe pat și a fugit fericită la joacă. Dominanța în creier a fost joaca. Memoria copilului este încărcată inutil. Școala trebuie să placă, altfel creierul a obosit, i s-a cerut prea mult. Trebuie să facă lecții de plăcere. Campioni ajungem din plăcere. Să păstrăm plăcerea de mișcare, altfel sunt blocați în internet și cu burtica mare”, mai spune neurochirurgul."

(http://colectionarul.com)

joi, 28 iunie 2018

Nimeni nu ştie


"Nimeni nu ştie ce se ascunde dincolo de un chip zâmbitor sau dimpotrivă, împietrit. 
Nimeni nu ştie ce lacrimi se preling de acolo, dinăuntrul fiinţei tale, că-s de bucurie, că-s de fericire… nu contează… important e că ai lacrimi.
Important e că ştii să plângi. Important e că ştii când să râzi.
Important e tot ce pleacă din sufletul tău OMULE şi nu fi trist: întotdeauna Dumnezeu se întoarce la tine şi îţi face cu ochiul. Nimeni nu îţi ştie suferinţa şi nimeni nu are cum să ţi-o înţeleagă cu adevărat. Uneori e alături de tine pentru că într-adevăr ţi-e prieten, alteori e alături de tine pentru că are interes să îţi fie prieten.
Nimeni nu se bucură pentru clipele tale frumoase aşa cum ţi-ai dori. De aceea e mai bine să le împarţi cu cine nimeni nu ştie, pentru că tot un alt nimeni te va invidia pentru iubirea care îţi este dăruită şi cine ştie, din păcate, într-o zi vor apărea cuvintele provocatoare, bârfa, ranchiuna. Adică cine eşti tu să fii atât de frumos recitat, curtat, iubit şi alţii nu?
Nimeni nu ştie că tu nu vrei de la viaţă decât simplitatea existenţei în tot farmecul ei, nimeni nu ştie că ţie îţi trebuie atât de puţin ca să fii fericit, nimeni nu ştie că tu vrei numai să fii iubit, acolo, de cineva pe care nimeni poate nu ar dori-o lângă tine.
Nimeni nu ştie că ai aripi de înger în zborul tău către împlinire când cineva îţi duce lipsa, când cineva chiar îţi poartă de grijă, când cineva te întreabă cel mai simplu lucru din lume: „hei, ce mai faci?”
Nimeni nu ştie că tu vrei mai mult, şi mai mult, tot mai mult, ca să arăţi ce poţi şi cât poţi şi doar un suflet curat îţi va citi inima, ambiţia, ba chiar şi concluzia că până la urmă, eşti ok.
Nimeni nu ştie că ai pretenţii de la tine doar ca să poţi dărui o fericire în doi. Nimeni nu ştie că vei reuşi pentru că ai încredere în tine, în ceea ce ştii chiar tu că poţi face.
Nimeni nu ştie că tu ai uneori prieteni pentru ceea ce poţi şi alteori ai alţi prieteni doar pentru ceea ce poţi face numai pentru ei.
Nimeni nu ştie că exişti, decât dacă-i provoci. Când vei izbuti, nimeni nu te va observa prea curând. Când vei greşi, o lume întreagă va fi cu ochii pe tine.
Nimeni nu ştie că poate adormi nopţile târziu în zbuciumuri fără sfârşit şi alteori adormi la fel de târziu din grija pentru fiinţa pe care nimeni o ştie, dar niciodată nu o va cunoaşte ca tine.
Nimeni nu este perfect. Dar orice nimeni are impresia că este perfect.
Nimeni nu ştie că sinceritatea sufletului tău este chemată de puritatea altui suflet.
Nimeni nu ştie când se vor uni aceste suflete într-unul singur. Dar nimeni nu ştie nici că ele se vor uni, într-o bună zi.
Nimeni nu ştie atât de multe lucruri despre tine încât să-şi permită să vorbească despre tine în lipsa ta.
Nimeni nu ştie că matematica nu are nicio legătură cu socotelile inimii tale, dar nimeni nu ştie că ai raţiunea ta proprie fiindcă nimeni nu ştie cât te lupţi ca să arăţi cum ştii să iubeşti.
Nimeni nu ştie, nici măcar tu, că nu aştepţi nimic din partea nimănui.
Nimeni nu ştie că totuşi…ai fi atât de fericit să primeşti ceea ce nimeni nu a crezut vreodată…
Nimeni nu ştie că ai scris toate astea pentru toţi care au citit. Dar nimeni nu ştie că cineva ar putea citi mult mai atent.
Şi nimeni nu ştie că doar acel cineva va fi prieten cu toată lumea, însă nu va uita niciodată să fie mai întâi cel mai bun prieten al lui înainte de toate.
Şi în sfârşit, nimeni nu ştie că totul poate fi realizat în viaţă, că nimic nu-i prea târziu, că dacă ţi-ai pus în cap să faci un lucru, când te vei răzgândi vei pierde."

ADRIAN MELICOVICI

- foto: Alexander Sinelnikov


miercuri, 27 iunie 2018

- miercurea fără cuvinte (214): Trei zile după Sânziene


                                 - initiativa : Carmen





marți, 26 iunie 2018

Urma şi ecolul şi sămânţa:


"sub arcade
am obosit desluşind
trecutul

Delicată măsură de timp,
acolo sub porţi,
Până şi semănătura singurătăţii
creşte-n strânsă îmbulzeală.

Cenuşă, rouă şi puţin ulei
preschimbă vremea pentru noi
atâta timp cât o strânsoare
ia măsură pentru veşnicie. 

Pentru că dincolo de intreagă suferinţă
acelui zeu i se cuvine
zi de zi să ne dăltuiască
într-o piatră fidelă."

(Max Demeter Peyfuss)



luni, 25 iunie 2018

- pink mondays



                    "La Blouse Roumaine" - Henry Matisse


                         initiativa: cybershamans.blogspot.ro


duminică, 24 iunie 2018

la Sânziene


”Sânziana este substitutul fitomorf al zânei fecioare, care dă miros și leac florilor și rod bogat holdelor. 
În flora României cele două specii, sânziana galbenă (Galium verum) și sânziana albă (Galium mollugo) cresc prin fânețe și livezi, pe la marginea drumurilor, prin păduri și pe lângă garduri. Planta are două denumiri zonale: sânziană (Oltenia, Banat. Transilvania, Bucovina, Maramureș, nordul Moldovei) și dragaică (Dobrogea, Moldova de sud și centrală, Muntenia). 
Florile, frumos mirositoare, tulpinile, semințele și rădăcinile au numeroase utilizari în medicina și cosmetica populară.
Prin calitatea sa de a înflori în cea mai lungă zi a anului, sânziana a devenit reper calendaristic pentru aprecierea stadiului de dezvoltare al culturilor - dacă înflorește înainte de ziua dedicata, 24 iunie, stadiul vegetal al plantelor este avansat și invers. 
În nordul României și în zonele de munte, la infloritul sânzienelor se începea cositul pajiștilor.
În farmacopeea și cosmetica populară florile sunt culese după un anumit ritual, în zorii zilei de Drăgaică (Sânziane), iar tulpinile, semințele și rădăcinile toamna. 
Plantele se legau buchete și, împreuna cu o funie de usturoi, se păstrau afară, sub grindă, pentru a fi folosite la nevoie. 
Anumite părți ale plantei au diverse întrebuințări: pusă în scaldă întărește copiii, zeama obținută din zdrobirea frunzelor vindecă frigurile, plămădită în rachiu vindecă loviturile și vătămările. 
Cu roua căzută în noaptea de Sânziene și recoltată în zori se tratau diferite boli de ochi și de piele. 
Fetele și femeile tinere care se tăvăleau în zorii zilei de Sânziene în roua căzută pe iarbă căpătau pielea mai fină.
Cununa de sânziene, care împodobește Drăgaica în timpul dansului sau nuptial are semnificatia de-a transfera darul fertilității divine de la un substitut al sacrului (cununa) la omul profan.”


- etnograful Ion Ghinoiu


sâmbătă, 23 iunie 2018

Noaptea de Sanziene



“La miezul noptii a rânduit Dumnezeu un rastimp de liniste, când stau în cumpana toate stihiile, si cerurile cu stele si vânturile, dupa care dintr-o data toate purced în scadere.
Iarna începe a-si pregati harmasarii în grajdurile ei din miazanoapte. În acel ceas al cumpenei, Dumnezeu a orânduit pace între toate animalele, jiganiile si paserile.
Le da si lumina întelegerii pentru acel rastimp, ca sa graiasca întocmai asa cum graiesc oamenii…”

(Mihail Sadoveanu)



Provocare muzicala (5)




 - initiativa : Carmen


„Sindromul Irukandji” de Leonard Ancuța



"Pot să am temeri, pentru că trebuie să cunosc, eu sunt orice sentiment din Univers. 
Eu sunt cuvîntul din acest Uni – Vers, din această poezie cu vînt, cu ură, cu război, cu moarte, eu sunt cuvîntul Frică atunci cînd vă lipsește curajul, eu sunt cuvîntul Singurătate, atunci cînd vă lipsește curajul, eu sunt Iuda Cuvîntului, pentru că așa începe iubirea, așa începe orice femeie să simtă cum tremură și se zbate femeia din ea, pentruu că eu sunt Puterea, atunci cînd vă lipsește curajul."






vineri, 22 iunie 2018

Paper cut art


 Topaza pella  este o specie de colibri in familia Trochilidae. 
Această specie poate fi găsită în Brazilia, Columbia, Guyana Franceză, Guyana, Peru, Surinam și Venezuela


joi, 21 iunie 2018


solstitiul de vara

La întrebarea „de ce scoți atât de ușor oamenii din viața ta”, Oprah Winfrey a răspuns:





„A trebuit să fac curățenie, la un moment dat, în viața mea; să elimin oamenii a căror energie nu era benefică pentru mine, pentru ceea ce îmi doream eu să fiu în lume.
Mi-am dat seama că sunt oameni care nu își asumă responsabilitatea pentru energia lor, și atunci mi-am asumat eu responsabilitatea de a alege ce energie permit să îmi fie adusă în spațiul meu. 

Asta mi-a schimbat viața.
Ceea ce știu este că nu poți continua să evoluezi în viață la următorul nivel, și la următorul dacă te înconjori de energii care te doboară, care sug energia vitală din tine. 
Am învățat că suntem răspunzători doar de energia pe care o aducem cu noi, suntem răspunzători de energia pe care permitem să ne înconjoare. 
Foarte, foarte, foarte important!
Și știu că toți cei care mă ascultă acum știu că am dreptate; ei știu că există oameni „aspiratoare” de energie în viața voastră, care sug energia…. care absorb energia vitală, la propriu, din noi.
Dar nu vei putea fi niciodată cine ești menit(ă) să fii, sau să mergi pe drumul tău, atât timp cât te vei înconjura de „sugători” de energie.”


miercuri, 20 iunie 2018

- miercurea fara cuvinte (213): ...off topic



                             - initiativa : Carmen


marți, 19 iunie 2018


- art by Tomasz Alen Kopera
                                   

luni, 18 iunie 2018

- pink mondays



initiativa: cybershamans.blogspot.ro

foto net

duminică, 17 iunie 2018



Markus Walter art

sâmbătă, 16 iunie 2018

vineri, 15 iunie 2018

"Sarbatoarea luminii"



- initiativa : Carmen
-  preluată de  Zina


joi, 14 iunie 2018

Lipsa de iubire...


 "Lipsa de iubire face omul timid, neîndemânatic, tensionat și urât…

Lipsa de iubire – este atunci când nu poți interveni. 

Nu poți vorbi, râde sau insista cu îmbrățișări.

Nu poți vorbi despre experiențele tale 

– sunt prostii, nu sentimente.

Nu poți cere ceva 

– trebuie să înțelegi că acum este o situație dificilă. Și în general, de ce ai nevoie de asta?

Este atunci când nu poți conta pe ajutor

 – adulții trebuie să se descurce singuri.

Lipsa de iubire – este atunci când nu ești certat în mod special, dar nici lăudat. 

Ești neobservat.

E atunci când te simți incomod să mănânci în prezența omului apropiat (îți poate spune că mânânci prea mult.) Iar mâncarea pregătită de tine o va mânca și nu va spune nimic. Nici nu va observa efortul, când vei face ordine sau vei pune florile în vas.

Lipsa de iubire – e atunci când totul e interzis.

Atunci când deranjezi, iriți, vorbești prostii 

– stai, așteaptă, nu plînge, nu te văita.

Când nu-ți ia apărarea, dar îți spune că e vina ta! 

– asta e lipsa de iubire.

Când nu-ți face niciun cadou 

– e lipsă de iubire.

Când economisește pentru tine 

– asta e lipsa de iubire.

Nu, nu e ură. Uneori acest lucru este chiar mai rău, deoarece ești urât pentru ceva, de exemplu, din invidie. Și poți pleca sau poți răspunde înapoi. Însă, lipsa de iubire – este pur și simplu.

Deși îți spune: “Da, te iubesc, lasă-mă în pace, din nou vii cu ale tale”. Asta este lipsa de iubire.

Și din cauza ei mor. În special bătrânii, copiii și câinii. Și oamenii adulți lipsiți de apărare și sensibili.

Lipsa de iubire face omul timid, neîndemânatic, tensionat și urât; îi este teamă să distrugă totul, să deranjeze, să enerveze … 

Aici nu poți face nimic; dacă ai forțe – trebuie să pleci.

Sau, cel puțin, să înțeleagi clar – e lipsă de iubire…"

(Autor: Anna Kiryanova)



miercuri, 13 iunie 2018

- miercurea fără cuvinte (212): Numai un ...colț




                                                         - initiativa : Carmen


marți, 12 iunie 2018

Expresia „Patul lui Procust“

"Chiar dacă expresia „Patul lui Procust“ este mai cunoscută datorită celebrului roman scris de Camil Petrescu, nu toţi ştiu şi ce semnificaţie are aceasta.
 
Procust, în mitologia greacă, era un tâlhar din Atica, o regiune a Greciei, care ataca drumeţii pe drumul dintre Atena şi Megara. 
El îşi făcuse un obicei din a-şi tortura victimele, folosindu-se de două paturi din fier, unul mai mare şi altul mai mic. 
 Cei care aveau trupurile mai lungi erau aşezaţi în patul mai mic şi Procust le reteza picioarele ca să corespundă dimensiunilor patului, iar celor mai scunzi le lungea picioarele ca să aibă dimensiunea patului mai mare. 
 În cele din urmă, eroul Tezeu, un războinic atenian, cel care l-a ucis şi pe Minotaurul care locuia în marele Labirint de la Cnossos, l-a omorât pe Procust, aplicându-i acelaşi tratament. 

 Potrivit speciliştilor, expresia este folosită atunci când vorbim de imcompatibilităţi între oameni. 
 "În sens conotativ, expresia sugerează imcompatibilitatea în relaţiile umane sau intenţia de a impune un tipar prestabilit prin intermediul unor constrângeri. 
...
 Exemple: 
 "Cei doi se înţelegeau ca în patul lui Procust, adică erau imcompatibili". 
 "Colectivul în care lucrez este format din indivizi fără personalitate, obişnuiţi doar să execute ordinele superiorilor, ca şi cum ar fi trecut toţi printr-un pat al lui Procust".

( sursa: Ziarul Targoviste)

luni, 11 iunie 2018

- pink mondays




- art: Elenei Shumilova

 initiativa: cybershamans.blogspot.ro

sâmbătă, 9 iunie 2018

Pink Floyd - Dark Side of the Moon


"Partea obscură a lunii


Vorbeşte-mi (Speak to Me) (Roger Waters)

"Trăznit am fost de cînd m-a fătat mama, sărit de pe fix, plecat cu barca, tot cu ăştia care face muzică..."

"Mereu am fost ţicnit, ţicnit aşa ca lumea, lumea în general... N-am ideie cum să iesplică ţicneala, mai ales la ăia care nu ie ţicniţi..."


(Instrumental)

Respirare (1) (Breathe) (Roger Waters)

Inspiră, expiră, respiră
Să simţi, că şi alţii simţiră
Să pleci, dar să stai lîngă mine
Alege-ţi un loc, cată bine

Înalt ţi-o fi zborul şi lung ţi-o fi traiul
Şi-n ochi o să-ţi curgă şi iadul şi raiul
Şi tot ce-o să vezi şi tot ce-o s-atingi
Atît ţi-o rămîne cînd cazi şi te stingi

Fugi iepure, viaţa ţi-o scapă
Adînc adăpostul ţi-l sapă
Dar nu şedea-n el încă, nu
Mai sapă şi altul acu

Că lung ţi-o fi traiul şi-nalt ţi-o fi zborul
Dar numai de-ncaleci talazul uşorul
Îţi caţi echilibrul pe-un val azuriu
În goană spre-un negru mormînt timpuriu

Pe fugă (On The Run) (Roger Waters)

(voce feminină anunţînd zboruri la aeroport, inclusiv "Roma"): "Astăzi trăiesc, mîne putrezesc, asta-s eu! Ha ha ha ha!"

Timpul (Time) (Roger Waters)

Repede repede ticăie zilele serile nopţile
Unde sunt unde sunt duse sunt dragele fragede vieţile
Şi-astepţi şi te minţi că vine din sfinţi poate poate
Vreun mîntuitor un drum salvator să-ţi arate

Ostenit de-aşteptare tolănit stai sub soare ori acasă ploaia priveşti
Tînăr eşti viaţa-i lungă musai timpul s-ajungă poţi chiar să-l iroseşti
Şi-ntr-o zi înţelegi c-au trecut ani intregi au zburat
Iar tu n-ai prins de ştire cel semnal de pornire cînd s-a dat

Şi tot fugi şi tot fugi soarele să-l ajungi dai din coate
Pînă el rotocol vine-n locul tău gol dar din spate
Relativ postulat soarele nu-i schimbat tu eşti foarte
Ramolit te trezeşti gîfîi rău şi păşeşti întru moarte

Iară an după an timpul tot mai viclean se scurtează
Planuri faci în zadar viaţa ta nici măcar nu contează
Îngroparea de vii este modul de-a fi la noi cei din abis
Timpul uite s-a scurs dar gîndeam pe parcurs
Că mai am încă ceva de zis

Respirare (2) (Breathe - reprise) (Roger Waters)

Acasă, ce bine-i acasă
Mă-ntorc cînd puterea mă lasă
Sleit şi-ngheţat cînd revin
La caldul cuptor mă anin
Departe departe în zări
Se-aud clopoţind clopotari
Şi dangătul dăngăne dăngăne
Chemînd credincioşii s-asculte
Vrăjitele şoapte oculte

Dricul celest (The Great Gig in the Sky) (Roger Waters)

"Eu nu mă tem de moarte. Sunt gata în orice moment, nu-i o problemă. De ce m-aş teme de moarte? Nu există niciun motiv, mai timpuriu ori mai tîrziu toti ne ducem."

"Dacă auzi şoapta asta, înseamnă că ţi-a sunat ceasul."

"Nicicînd nu am spus că mă tem de moarte".

(Instrumental)

Banii (Money) (Roger Waters)

Banii, să nu-mi spuni
Ia-ţi serviciul tău, şi n-o s-o duci rău, zău
Banii, tare-s buni
Vezi cît poţi s-aduni, de marţi pînă luni
Am un porş fudul, caviar destul, dară nu-s sătul
La valoarea mea, toate-aş merita

Banii, nu primim mărunt
Laba jos, Costele, c-astea-s ale mele
Milioane
Banii, straşnici sunt
Să nu-mi faci morală, tu cu burta goală
Pe ciolane
N-ai un sfanţ în pungă
Îs la înălţime, dar aş vrea ca nime
Să m-ajungă

Banii, sunt o crimă
Partajaţi-i etic, dar nu-mi luaţi vreun petic ori centimă
Banii, ce-altceva?
Sunt în lume răul care cască hăul
Dar cînd ceri un spor, nu-i pe gustul lor
Nu-ţi vor da

"Ehe, am avut dreptate!"
"Absolută dreptate!"
"Neîndoios că am avut dreptate!"
"Indiscutabil aţi avut dreptate! Ierea cît p-acilea s-o încaseze golanu' ăla!"
"Păi sigur!"
"Da' opiniunea publică, dom'le, care va să zică unde ie opiniunea publică?!"
"N-am cunoştinţă, ieu ieream beat-mort în momentul respectiv!"
"Ieu, care va să zică, îi tot ziceam că nu putea pentru ca să se aşeze pe locu' doi. Iel mă tot întreba de ce nu putea pentru ca să intre gratis, dupa ce ieu strigam şi-i spuneam de ce nu putea pentru ca să intre gratis. Fuseseră aşa, cam pe neaşteptate, dar la urmă şi la sfîrşit o rezolvasem cu bine."

Noi şi ei (Us and Them) (Roger Waters)

Noi, şi ei
Şi numai oameni suntem toţi, nu zmei
Eu, şi tu
Nu asta-i soarta ce-am fi vrut-o, nu
"'Nainte!" dindărăt a strigat
Şi rîndul din faţă căzu împuşcat
Iar pe planul de-atac generalul
Redispune pioni, genialul

Funingine, şi ninsoare
Şi cine ştie cine-i cine şi care-i care
Sideral, terenal
Dar toate merg roată-n final
"N-aţi aflat încă oare? Se dă lupta cea mare!"
Se-auzea unu-n stradă strigînd
"Beciu' pare cam gol", zise cel cu pistol
"Te băgăm şi pe tine curînd"

"Adică cum îţi ziserăi, iei nu poate ca să te omoare, păi atuncilea dă-le dom'le
aşa scurt, rapid, hotărît, cu ciomagu', că aşa nu mai face iei rau. Pricepurăşi?
Asta a scăpatără ieftin, c-aveam de gînd să-i dau o mamă de bătaie, da' nu...
Abia-l atinserăi... Ierea o chestie de păreri, da' bunele maniere
nu ie grele de învăţat, păi nu?"

În jos, şi-n afară
Remedii nu-s, deci înc-o să ne doară
Avînd, şi neavînd
Cînd crede-va sătulul pe flămînd?
Lăsaţi-mă-n pace, că şed ca pe ace
Am multe, prea multe în gînd
Făr-o coajă de pîne de la inimi hapsîne
Bietul moş e acum în mormînt

Avarie cerebrală (Brain Damage) (Roger Waters)

Smintitul e în iarbă
Smintitul e în iarbă
Şi rîde amintindu-şi vreun joc, vreun chip, vreo vorbă
Să-i ţinem pe smintiţi mereu în zgardă
Smintitu-i pe culoar
Smintiţii-s pe culoar
Cu feţe şifonate rînjesc din foi de ziar
Şi zilnic vine poşta de coşmar

Şi dacă prea precoce zăgazul rupt îţi este
Şi camerele la ospiciu-s pline
Şi-ţi explodează capul cu presimţiiri funeste
În bezna de pe lună să ne vedem cu bine

E-n capul meu smintitul
E-n capul meu, fierbinte
Modifici unghiul lamei, îmi potriveşti cuţiitul
Mă ajustezi pînă-s întreg la minte
Iar uşa o-ncui bine
Puni cheia unde ştii tu
E cineva în capul meu dar nu nu ştiu cine

Şi de plezneşte norul şi în urechi îţi tună
Şi zbieri şi nime-n lume în ajutor nu-ţi vine
Şi dacă dezarmonic orchestra îţi răsună
În bezna de pe lună să ne vedem cu bine

"Nu pot pentru ca să mai adaug nimic decît că... In opiniunea mea este fenomenal. Ha ha ha!"

Eclipsă (Eclipse) (Roger Waters)

Tot ce atingi
Tot ce vezi
Tot ce guşti
Tot ce simţi.
Tot ce iubeşti
Tot ce urăşti
Tot ce desfizi
Tot ce păstrezi.
Tot ce dai
Tot ce tocmeşti
Tot ce cumperi
Cerşeşti, împrumuţi, ori furi.
Tot ce creezi
Tot ce distrugi
Tot ce faci
Tot ce zici.
Tot ce mînci
Toţi care-n cale îţi ies
Tot ce deteşti
Toţi cu care te răfuieşti.
Tot ce-i acum
Tot ce a fost
Tot ce va fi
stau toate armonic sub soare
dar el stă-n eclipse solare

"În realitate nu există o parte obscură a lunii. Luna întreagă e obscură."

(1972-1973)


sursa




"Atunci când spun "te voi vedea pe partea întunecată a lunii" ceea ce vreau să transmit este că...dacă simți că ești singurul care pare nebun pentru că observă nebunia din jurul său... atunci nu ești singur"
(Roger Waters în 2005)



vineri, 8 iunie 2018

joi, 7 iunie 2018

„Ulysses” de Alfred Tennyson



"Biet rege stând cu vârstnica mea soaţă
În faţa vetrei, printre stânci pustii,
Ce noimă are să-ntocmesc legi strâmbe
Pentru un neam barbar ce strânge prăzi,
Mănâncă, doarme şi nu mă cunoaşte?

Simt iarăşi dor de ducă ‒ voi bea viaţa
Până la drojdii. Mult m-am veselit
Întotdeauna, mult am îndurat,
Cu-ai mei sau singur, pe uscat, de-asemeni
Când prin a norilor grozave trâmbe
Ploioasele Hyade dojeneau
Pâcloasa mare ‒ sunt acum un nume!
Tot pribegind cu inima-nsetată,
Multe-am văzut şi cunoscut: meleaguri,
Cetăţi, moravuri, sfaturi şi domnii,
Cinstit de toţi, sorbind plăcerea luptei
Pe vânzolitele câmpii troiene.
Din tot ce-am întâlnit sunt azi o parte;
Dar experienţa e un arc prin care
Se vede lumea nebătătorită
Cu margini ce se şterg mereu când merg.
E trist să stai deoparte, ruginind
În loc să străluceşti prin folosinţă!
De parcă a sufla înseamnă viaţă!
Vieţi peste vieţi şi încă-ar fi puţin,
Iar dintr-a mea nu mai rămâne mult;
Dar fiecare ceas poate scăpa
De veşnica tăcere; şi în anii
Cât voi mai vieţui e-o mârşăvie
Să stau şi să adun, iar într-acestea,
Căruntul duh să ardă de dorinţa
De-a urmări cunoaşterea, mult peste
Hotarele gândirii omeneşti —
Asemeni unei stele ce se stinge.

Acesta-i Telemac, feciorul meu
Atât mi-e de drag ‒ şi lui îi las
Şi insula şi sceptrul; el va şti,
Cu minte nepripită, să-mblânzească
Un neam sălbatic, să-l deprindă-ncet
Cu tot ce e folositor şi bun.
E-un suflet nepătat; atunci când plec,
Se-apleacă-asupra treburilor cu grijă,
De oameni nu-i străin şi îi cinsteşte
Pe zeii casei. El cu munca lui,
Eu cu a mea.

Acolo-i portul; vasul
Îşi umflă pânzele; cât vezi cu ochii,
Cernite ape; marinarii mei,
Care-aţi trudit şi-aţi cugetat cu mine
Şi aţi întâmpinat cu voioşie
Şi tunetul şi soarele, voi, inimi
Şi gânduri libere! Suntem bătrâni.
Dar vârsta are cinstea ei şi munca;
Şi dacă moartea-ncheie toate, încă
Putem să săvârşim o faptă mare,
De slavă unor ce-au luptat cu zeii.
Lumini prind să clipească printre stânci;
Prea lunga zi apune; luna urcă;
Adâncul murmură. Veniţi, prieteni,
Nu este prea târziu să căutăm
O lume nouă. Hai, desprindeţi nava
Şi, aşezându-vă cu şart, loviţi
Cu toţi odată, brazdele stârnite.
Vom merge dincolo de asfinţit
Şi scăldătoarea stelelor din zarea-i ‒
Aceasta-i cea din urmă ţintă-a mea.
De nu ne-nghite valul, cu putinţă-i
S-atingem Insulele Fericite
Şi să-l vedem pe marele Ahile.

Mult ni s-a luat, dar, iarăşi, mult mai este,
Deşi n-avem puterea de-altădată
Ce zguduia pământ şi cer; şi suntem
Ce suntem: inimi de eroi, slăbite
De timp şi soartă. Dar vom năzui
Şi, dârzi, vom căuta şi vom afla."


- traducere de Leon Leviţchi
- art: Joseph Mallord William Turner



miercuri, 6 iunie 2018

- miercurea fără cuvinte (211): În pădure


                                - initiativa : Carmen



marți, 5 iunie 2018

luni, 4 iunie 2018

- pink mondays



  initiativa: cybershamans.blogspot.ro




sâmbătă, 2 iunie 2018

amurgul



- În care moment al timpului pe/trecut, rațiunea mi-a întrecut imaginația, de am tras concluzia că cele văzute fac lumea; că nevăzutele stau înșirate numa pe linia orizontului?
A/țintesc privirea în hipnoticul disc solar ce coboară tras, fără vlagă, de umbre neliniștitoare ce-mi arată-n imagini scene ce au fost și ce va să vină...
Asta-i bătrânețea, precum amurgul care "ma da pe spate"  , făcându-mă una cu umbra ce-mi stă agațată de călcâie.
E momentul când amorțește rațiunea iar următorul pas duce numa spre adormire.
Și-l voi uita și pe-acesta!


vineri, 1 iunie 2018