la Sânziene

”Sânziana este substitutul fitomorf al zânei fecioare, care dă miros și leac florilor și rod bogat holdelor. 

În flora României cele două specii, sânziana galbenă (Galium verum) și sânziana albă (Galium mollugo) cresc prin fânețe și livezi, pe la marginea drumurilor, prin păduri și pe lângă garduri. Planta are două denumiri zonale: sânziană (Oltenia, Banat. Transilvania, Bucovina, Maramureș, nordul Moldovei) și dragaică (Dobrogea, Moldova de sud și centrală, Muntenia). 

Florile, frumos mirositoare, tulpinile, semințele și rădăcinile au numeroase utilizari în medicina și cosmetica populară.
Prin calitatea sa de a înflori în cea mai lungă zi a anului, sânziana a devenit reper calendaristic pentru aprecierea stadiului de dezvoltare al culturilor - dacă înflorește înainte de ziua dedicata, 24 iunie, stadiul vegetal al plantelor este avansat și invers. 

În nordul României și în zonele de munte, la infloritul sânzienelor se începea cositul pajiștilor.
În farmacopeea și cosmetica populară florile sunt culese după un anumit ritual, în zorii zilei de Drăgaică (Sânziane), iar tulpinile, semințele și rădăcinile toamna. 

Plantele se legau buchete și, împreuna cu o funie de usturoi, se păstrau afară, sub grindă, pentru a fi folosite la nevoie. 

Anumite părți ale plantei au diverse întrebuințări: pusă în scaldă întărește copiii, zeama obținută din zdrobirea frunzelor vindecă frigurile, plămădită în rachiu vindecă loviturile și vătămările. 

Cu roua căzută în noaptea de Sânziene și recoltată în zori se tratau diferite boli de ochi și de piele. 

Fetele și femeile tinere care se tăvăleau în zorii zilei de Sânziene în roua căzută pe iarbă căpătau pielea mai fină.
Cununa de sânziene, care împodobește Drăgaica în timpul dansului sau nuptial are semnificatia de-a transfera darul fertilității divine de la un substitut al sacrului (cununa) la omul profan.”

- etnograful Ion Ghinoiu