.

"Vino și asează-te.
Peste două zile nu voi mai fi aici...
Și pe urmă...niciodată."
(Vasili Șukșin)




marți, 28 februarie 2017

Legendă despre Baba Dochia


"Pe la-ntâi de marte
Când se luptă-n parte
Cei doi învingători
Neînvingători,
Noapte și lumină,
Pe bolta senină,
Soare și cu nori.
Și când iarna toată
Pare-ngenunchiată
D-un soare arzător
Și amăgitor,
Dochia înrăită,
De iarn-obosită,
Vru să suie-n plai
Ca-n luna lui mai.
Turma își adună,
Caprele din stână,
Ce mereu cârteau
Că nutret n-aveau
Și o ia spre culme
Pe-unde nu sunt urme,
De mândrii Carpați,
De vânturi uscați.
Caprele-o urmează
Si ea le-ndemnează:
- Hai, căprițe, hai,
Să ieșim din văi,
S-ajungem pe munte
Pe-a Jepilor frunte,
Sa vă văd păscând,
Bab sumețită,
De soare-amăgită,
Se tot suie-n sus
Unde-i Dorul pus,
Și prin nori se ppierde,
Cătând iarbă verde
Colo-n Jepii mari,
Dragi la miorari.
Și-n creasta ripoasă,
Naltă, fioroasă,
Unde-n veci e ger,
Capu-ți dă de cer!
Opt zile trecuse,
Baba mi se duse,
Prin vârtej de nori
Și spie de ninsori,
Sus pe Omul rece,
Care nori intrece,
Dacic, vechi altar,
Cu cerul hotar,
Unde se uimește
Ochiul, când privește
Peste două țări
Născute surori.
Dochia-năsprită
Și de vânt răzbită
- Vânt îngrozitor
De te ia fior, -
Aruncă blăsteme,
De cer nu se teme.
Și-n cugetul său
Uită Dumnezeu.
Ea se întărește
Și gura-i sporește:
- Hai, căprițe, hăi,
Mai în jos spre văi,
La Ialomicioară
Cu dulce apșioară,
Să vă văd păscând,
Vrând Domnul, nevrând!
“Când și-aste cuvinte
Zise fără minte,
Bab’aci pe loc
Se făcu un bloc,
Ea și turma toată
Stâne tot de piatră,
Ce și-azi se văd stând,
Plaiul înălbind,
Plai ce Babe-l cheamă
Ca să ne dăm seamă
Că-n a noua zi
Se-mpetri aci
Cea Babă Dochie,
A cărui istorie
Seculi o șoptesc
Munți o povestesc.”


(...culeasă din zona Munteniei)

luni, 27 februarie 2017

- pink mondays



(- art: Eulalia Cornejo)

initiativa: cybershamans.blogspot.ro

duminică, 26 februarie 2017

Hermann Hesse: "Acasa nu este nici aici, nici acolo. Acasa este inauntrul tau sau acasa este nicaieri."





("Cititi un pasaj tulburator de frumos din Bäume: "Betrachtungen und Gedichte" (Trees: Reflections and Poems), apartinand scriitorului Hermann Hesse- laureat al premiului Nobel pentru Literatura - si publicat in 1984. 

Este un eseu superb despre viata, fericire, despre acasa, despre a apartine, despre frumusete si adevar, poate unul dintre cele mai frumoase fragmente de literatura scrise vreodata. 
Aceasta oda pe care pana scriitorului german o surprinde atat de profund si delicat si o dedica copacilor nu este doar a copacilor. 
Este o oda a insasi vietii, a vietii cu bucuriile si tristetile ei, cu lumina si intunericul care o insotesc deopotriva.)

“Pentru mine, copacii au fost intotdeauna cei mai patrunzatori predicatori. 

Ii venerez cand locuiesc in triburi si familii in paduri si dumbravi. 
Si mai mult, ii venerez cand stau singuri. 
Sunt precum persoanele singuratice. 
Nu precum pustnicii care au plecat pe furis din anumite slabiciuni, ci precum oamenii mareti, solitari ca Beethoven si Nietzsche. 
In cele mai inalte ramuri ale lor lumea fosneste, radacinile lor se odihnesc in infinit; insa ei nu se pierd pe ei acolo, ci se lupta cu toata puterea vietii lor doar pentru un singur lucru: sa se implineasca pe ei insisi conform propriilor legi, sa isi construiasca propria forma, sa isi ofere lor insisi o reprezentare.

Nimic nu este mai sfant, nimic nu este mai exemplar decat un copac frumos, puternic. 

Cand un copac este taiat si isi dezvaluie soarelui rana sa mortala si goala, ii poti citi intreaga istorie in discul luminos, inscris in trunchiul sau. In inelele anilor sai stau cu adevarat scrise cicatricele sale, toata lupta, toata suferinta, toata boala, toata fericirea si prosperitatea, anii grei si anii voluptosi, atacurile carora le-a tinut piept, furtunile pe care le-a indurat. 
Iar cel mai tanar dintre fermieri stie ca cel mai tare si nobil lemn are cele mai stramte inele, ca sus in munti si in pericol continuu cresc cei mai puternici, indestructibili, desavarsiti copaci.

Copacii sunt sanctuare. Cel care stie sa vorbeasca cu ei, cel care stie sa ii asculte poate invata adevarul. Ei nu propovaduiesc invatatura si precepte, ei propovaduiesc, neabatuti de amanunte, legea straveche a vietii.

Un copac spune: Un sambure este ascuns in mine, o scanteie, un gand, sunt viata din viata eterna. Incercarea si riscurile pe care mama eterna si le-a asumat cu mine sunt unice. 

Unice sunt forma si nervurile pielii mele, unic este chiar si cel mai mic joc al frunzelor in crengile mele, unica este cea mai mica citatrice de pe coaja mea. 
Am fost facut ca sa alcatuiesc si sa dezvalui eternul in cel mai mic si special detaliu al meu.

Un copac spune: Puterea mea este increderea. 
Nu stiu nimic despre tatii mei. 
Nu stiu nimic de cei o mie de copii care in fiecare an primavara rasar din mine. 
Traiesc secretul semintei mele chiar pana la sfarsit si nu imi pasa de nimic altceva. 
Am incredere ca Dumnezeu este in mine. 
Am incredere ca munca mea grea este sfanta. 
Din aceasta incredere traiesc.

Cand suntem coplesiti si nu mai ne putem indura vietile, atunci un copac are ceva sa ne spuna: Fii calm! Fii calm! Uita-te la mine! 
Viata nu este usoara, viata nu este dificila. Acestea sunt ganduri copilaresti… 
Acasa nu este nici aici, nici acolo. Acasa este inauntrul tau sau acasa este nicaieri.

Dorul de a rataci imi sfasie inima cand aud copacii fosnind in vant seara. 

Daca cineva ii asculta in tacere pentru o perioada lunga de timp, acest dor ii dezvaluie esenta, sensul. 
Nu este atat de mult despre cum sa scapi din suferinta, desi poate parea asa. 
Este un dor de acasa, de o amintire a mamei, de noi metafore pentru viata. 
Duce acasa. 
Fiecare carare duce catre casa, fiecare pas este nastere, fiecare pas este moarte, fiecare mormant este mama.
Copacul fosneste seara, cand stam tulburati in fata gandurilor noastre copilaresti: Copacii au ganduri lungi, cu respiratii lungi si odihnitoare, tot asa cum au vieti mai lungi decat ale noastre. Atata timp cat nu ii ascultam, copacii sunt mai intelepti decat suntem noi. 
Dar cand am invatat cum sa ascultam copacii, atunci caracterul trecator si rapiditatea si pripeala de copil a gandurilor noastre ating o bucurie fara egal. 
Acela care a invatat cum sa asculte copacii nu mai vrea sa fie un copac. 
Nu vrea sa fie nimic exceptand ceea ce este. 
Asta este acasa. 
Asta este fericire.

garbo.ro

sâmbătă, 25 februarie 2017

vineri, 24 februarie 2017



- foto de pe net

joi, 23 februarie 2017

miercuri, 22 februarie 2017

"Cuvantul creeaza icoana"



Icoana...de Mircea Lacatus

luni, 20 februarie 2017

- pink mondays


initiativa: cybershamans.blogspot.ro


duminică, 19 februarie 2017

"Îndoirea luminii" - Nichita Stănescu




I
Încercam să încordez lumina,
asemenea lui Ulise arcul; în sala
de piatră a pețitorilor.

Încercam să-ndoi lumina
ca pe o ramură a care-i singură frunză
era soarele.

Dar lumina, vibrând rece, îmi smulgea
brațele,
și ele-mi creșteau uneori la loc,
alteori, nu.

Încercam să aplec lumina,
s-o frâng pe genunchi, ca pe-o sabie,
dar taișul ei îmi sărea din mâini,
retezându-mi degetele.

O, și-mi cădeau la pământ
răpăind,
ca o desfrânată ploaia de primavară, sau
bateau ca-n tobele prevestitoare de rău.
Si eu stateam în așteptare
și uneori degetele
îmi mai creșteau la loc,
alteori, nu.

Și luam lumina în brațe
ca pe un trunchi de copac,
și-ncercam s-o-nduplec să se lase-ndoită
de mine,
dar ea se clintea doar atât
cât să mă zvârle cu tâmpla în pietre,
și cu picioarele fluturând spre stele,
ca doua tuiuri fioroase, vuind
la un coif rostogolit în luptă.

II

Încercam să-ndoi lumina.
Mă atârnam de ea cu amândouă mainile,
și-n fiecare-nserare,
cădeam cu tâmpla-n pietre, scânteind
de izbitură.

Uleiul negru și greu al viselor de noapte
în loc de sânge-mi tâșnea
din fruntea crestată,
și se-ntindea în jururi ca o pată,
ca un lac în creștere,
întotdeauna cu un singur mal -
osul frunții mele.

Totul devenea departe
ca inima înainte de moarte.

Totul era mai aproape de mine
decât retina ochiului rănită de lumină.

Stam la marginea unui lac negru
cu un singur țărm -
( osul frunții mele )
și priveam prin el cum privești
printr-o lupă.

III

Priveam prin lentila neagră
a visurilor de noapte,
în adâncul pământului,
unde soarele cadea fâlfăitor,
teii cadeau peste umbrele lor,
mâinile-mi cădeau lângă pietrele line,
jumatate beznă, jumatate-n lumină.

Îmi cadeau pleoapele străbătute
de ceruri străvechi, nemaivazute.

( O privire se rupea în afară
și cadea, plutind solitară. )

Lumina cădea în goluri rotunde
despletită-n fiori și în unde,
se lovea de margini și neauzit
sunetul adia înnegrit.

IV

Dar adâncul pământului e plin de morți
și nu e loc, și nu e loc, și nu e loc
pentru-ntrebări.

Scheletele morților ca niște rădăcini
strâng miezul pământului și-l storc, îl storc
de lava, pană-și iese din minți.

Aici nu e loc niciodată, nu e loc, nu e loc
chiar timpul intră-n timp
ca două oglinzi paralele.

Chiar amintirile intră în amintiri,
și chipul meu din copilărie
are zece ochi înghesuiti unul într-altul,
gata s-azvârle-napoi toate imaginile
într-un șuvoi mortal.

Priveam amețit, priveam în miezul pământului
atârnând de fiece vârstă
un trup,
din ce în ce mai neîmplinit,
mai far-de-materie,
ca o ucisă momeală pentru prinderea
anilor.

Aici nu e loc niciodată, nu e loc, nu e loc.

Lentila neagră a visurilor de noapte
nu-mi arată nici o spărtură
în care-aș putea să-mi întind
și să-mi odihnesc vreo întrebare.

E miezul pământului
plin de Casele morților
și nu e loc, și nu e loc, și nu e loc
pentru-ntrebări.

Sunt zece cranii într-un craniu.

Sunt zece femururi într-un femur.

Sunt zece orbite într-o orbită.

Și totul se ramifică-n jos,
neîntreruptă rădăcina de os
care strânge la sine
moartea neagră, lava neagră,
sâmburele, timpul dus.

V

Încercam să încordez lumina
când arcul ei destins deodată
mă azvârli în sus.

Și m-am trezit întai mai lent,
apoi mai iute
și apoi
fulgerator cum numai gândul
se-ncheagă-n constelații de cuvinte -
da, m-am trezit alunecând 
pe lungile ei suliți mișcătoare,
cu cozile înfipte veșnic alergând
spre nu știu ce, spre nu știu când.

Și cum eu însumi fulgeram,
desprins de pe pământ ca dintr-un nor,
parcă eram și nu eram
înspre trecut, din viitor,
înspre ce-a fost din ce va fi,
un număr descrescând
cinci,
patru,
trei,
din zece mii, sau poate chiar din mii de mii.

VI

Astfel ajungeam din urmă și treceam
mai departe de spinii luminii,
de vechi imagini rupte din pământ.

Asemeni fierului de plug ce smulge
și azvârle
pe-o muche brazda groasă de pământ,
lumina taie haosul și-l umple
cu chipuri, cu imagini, cu semințe,
pe care-n trecere le-a smuls
din coaja-albastră-a globului
ce l-a arătat în timp și l-a
lăsat în urmă-i, undeva.

Deci mă aflam între imagini
jucând pe spijele luminii,
atât de dese cum pe mare,
la răsărit, nasc lucioli,
ce-alunecă și se-ntretaie dând pe coama
de-a rostogolul asprii sori,
și se subție, se destramă
într-un vartej de reci culori,
cu patimă, dar și cu teama
lucidităti, dar și candori,
amestecându-le de-o seamă.

Râzi, ochiule, despică-ți orizontul
și fii încăpător și fii atent, mereu.

Cascada lumii las-o să irumpă
în peștera flămândă-a sufletului meu.

Și voi picioare, lin călcați pe praguri.
Adolescența iată-mi-o înapoi.

Cobor pe propriile-mi trupuri regăsite
ca pe-o scară
și amintirile au trup, și timpul are-altoi.

Și iată-mi prietenii uitați și-ntâia mea iubire
și anul șapte-al vietii mele regăsit,
și primul da și primul nu
și prima mea uimire
și aerul de-atunci
în vârful unei raze-nțepenit.

VII

Am căzut în propria mea inima
asemenea nisipului in clepsidră.
Am căzut in propria mea inimă de copil
la fel cum se prăbușeste-n iarnă un cal.

Am căzut într-o inimă pe care
atingând-o cu mine însumi
o faceam să existe din ce în ce mai puțin
și mai stins.

Fiecare bătaie a ei ondula tot mai întins
și eu înotam, înotam și fiece lovitură
de braț împingea,
de jur-împrejurul meu, tot mai departe,
tărmurile.

Și înotam, înotam
în mijlocul unei mări a candorii,
a singuratații, a lucirilor de demult.
Înotam, într-un plutitor
și transparent ocean, înotam.

VIII

Ce caut, mă-ntrebam, ce caut
pe luciul vechilor candori
printre aceste vârfuri de lumină clătinând
priveliști moarte, destrămate
în spații de singuratate ?...

E ora mea de-acum, mai vie
decât lumina-n reverie
și simt miracole cu mult mai mari
în clipele venind decât în anii rari
și începutul vieții mele: romburi, linii
călătorind pe vârfurile reci ale luminii...

M-am smuls, deci, din mirajul fraged
rarefiat, ca aerul deasupra stâncii
pe când vederea lumii îmi împodobea
cu încă o sprânceana, ochiul.

IX

Totul pleca de la argintiu în sus.

Frigul, tainele gerului fuseseră abolite.

Adăugam aer aerului, verde - frunzelor,
dragoste - inimilor, cer - ierbii,
dar mai cu seama încă o prezență
prezentului.

Totul se începea din această-mplinire.
Speranța era mai deasă decât lumina.

Ceea ce învingea devenea real
ca o pregatire solemnă
pentru răsăritul soarelui
văzut de ochiul noului-născut.

Totul se întrupa în acel strigăt
tâșnit din lucruri și care
împreună cu ele constituia lucrurile.

Te iubesc, strigam, prezent al vieții mele,
și strigătul
mi se desfacea în comete.



- art: Alex Andreyev

sâmbătă, 18 februarie 2017

vineri, 17 februarie 2017

Nichita Stănescu – Semn 9


"Ca o pasăre neagră pe un ou alb
aşa stau şi îmi este dor de tine
ca o pasăre albă pe un ou negru
aşa stau şi îmi este dor de tine

ca nimeni pe nimic
aşa stau şi îmi este dor de tine
ca al nimănuia pe nimeni
aşa stau şi îmi este dor de tine.
Alb negru, alb negru
ce dor îmi este de tine
pasăre spartă şi ou zburător
Doamne, ce dor poate să îmi fie de tine!"

marți, 14 februarie 2017

duminică, 12 februarie 2017

Puterea gândului – un mister deslușit și stăpânit de inițiați



Se vorbește din ce în ce mai des despre puterea absolută a gândului. De la oameni de știință, care au și reușit, din anumite puncte de vedere, să confirme teoria și până la mari învățați spirituali, cu toții dezvoltă zi de zi această ipoteză. E adevărat, gândul face parte din viața noastră, a fiecăruia și, de multe ori, o influențează într-un fel sau altul. Însă pe lângă importanța gândirii, în special a celei pozitive, e nevoie și de o disciplină a acestor gânduri.

De această parte, s-a ocupat cu mare atenție și precizie maestrul indian Swami Sivananda. În cartea ”Puterea Gândului”, maestrul explică într-un mod interesant de ce avem nevoie de o disciplină a gândurilor și cum anume ne pot ajuta, sau dimpotrivă, ne pot sabota.


Gândurile curg continuu și, deseori, le simțim ca pe o avalanșă, astfel încât, ajungem să le tratăm fie cu indiferență, fie greșit. Nu e de mirare, după cum spune și maestrul Sivananda, că mulți dintre noi ajung să fie nefericiți, confuzi și să perceapă greșit realitatea. Să nu uităm că la începutul cuvântului, precum și la baza tuturor proceselor mentale stă gândul. Noi suntem făcuți din gânduri. Astfel că, indiferent de nivelul de inteligență, fără disciplină, fluxul necontrolat de gânduri poate crea un adevărat haos în viața noastră.

Pentru a înțelege mai bine cât de puternic este gândul, Sivananda face câteva afirmații profunde.
Gândul, mai rapid decât viteza luminii

E posibil acest lucru? Nu numai că este posibil, însă este și adevărat. E de ajuns să ne reamintim cu ce viteză se transmit gândurile de armonie și iubire ale unui sfânt în toate colțurile lumii și cât de repede pătrund ele în mințile oamenilor. Un sfânt, spune Sivananda, care emană gânduri de pace și armonie, transmite celor care-l ascultă energii pure:


”Un sfânt ce emană valuri spirituale de pace, armonie şi echilibru, trimite de fapt în lume gânduri de pace şi armonie. Acestea călătoresc mai repede decât lumina, în toate direcţiile, pătrunzând în minţile altor oameni şi producând, prin fenomenul subtil al rezonanţei, gânduri similare de armonie şi pace”.

Cu aceeași viteză se transmit, din păcate, și gândurile negative, de ură și gelozie. Aceastea pătrund adânc în mințile oamenilor, distrugând starea de armonie:


”În schimb, un om angrenat în activităţi lumeşti, a cărui minte este plină de gelozie, răzbunare şi ură, emite gânduri discordante ce pătrund la rândul lor în minţile a mii de oameni, creându-le stări asemănătoare, dizarmonioase”.

Și dacă tot vorbim de viteza cu care se transmit și retransmit gândurile, am putea aminti și stările de euforie resimțite la concerte, când grupurile aflate acolo se identifică cu gândurile și trăirile solistului.



Gândul este viu și nemuritor

Forța gândurilor este omnipotentă și omniprezentă, astfel încât ea nu poate fi ”ucisă” niciodată. Ele se nasc, trăiesc și nu dispar odată cu trecerea corpului în neființă. Se spune că gândurile, ar fi mesaje cu un efect continuu, care odată transmise în lume se propagă în mod constant. De aceea este foarte important să avem numai gânduri bune, care pot ajuta și crea armonie celor din jurul nostru.
Să nu uităm că prin intermediul gândului s-au înfăptuit miracole și s-au vindecat boli. Și, de asemenea, să nu uităm că prin transmiterea gândurilor rele pot apărea sentimente de neîncredere, furie și violență. Sivananda spune:

”Gândul pur este mai ascuțit decât tăișul lamei. De aceea, nu emiteți decât gânduri sublime, pure. Cei care emană gânduri de ură, gelozie, răzbunare şi răutate sunt cu adevărat oameni foarte periculoşi. Ei întreţin în lume o atmosferă de agitaţie şi zbucium. Gândurile şi sentimentele lor negative sunt transmise în eter precum mesajele radio sau TV, şi sunt recepţionate de acei oameni ale căror minţi rezonează cu asemenea vibraţii. ”
Gândurile pot fi disciplinate

Avem această opțiune, spune Sivananda, de a alege ce gânduri vrem să ne înconjoare. Ne dorim armonie și pace sau dimpotrivă neliniște și ură? Depinde doar de voința noastră și de puterea de a ne ”lepăda” de gândurile rele. Lumea înconjurătoare este sensibilă la gândurile și energia noastră, motiv pentru care este extrem de important să ajungem la o cunoaștere profundă a folosirii gândurilor. Și, mai mult de atât, să nu uităm că zicala ”ai grijă ce-ți dorești, pentru că se poate împlini” s-a demonstrat de multe ori a fi adevărată.


”Gândul este deopotrivă lumea întreagă, marile dureri, bătrâneţea, moartea, păcatul, pământul, apa, focul, aerul, eterul. Gândul este cel care îl leagă pe om. De aceea, cel care îşi controlează gândurile devine un adevărat Zeu pe acest pământ”.
Gândurile se citesc pe chipul fiecăruia

Indiferent că ne dorim sau nu, fața, și, în special, ochii trădează gândurile. Se citește ușor un om ale cărui gânduri îl macină profund, însă la fel de ușor se vede și un om cu gânduri pure. Tocmai din acest motiv, maestrul Sivananda susține că este importantă o folosire corectă a gândurilor noastre și, bineînțeles o renunțare definitivă la cele negative.

Așadar, pentru o viață armonioasă, pură, plină de energie și iubire, trebuie să dobândim gânduri înțelepte și să ne îndepărtăm de cele negative.

„Fața omului este ca o placă de gramofon. Tot ceea ce gândeşte el se înregistrează în timp pe chipul său.” Swami Sivananda

- de Maria Turcu

vineri, 10 februarie 2017

fără răspuns...


Am fost lăsată cu o grămadă de întrebări fără răspuns...
Secera-ntrebării  "ce-o fi mai rămas pentru mine", taie această clipă, si-o aruncă-n cufărul lăuntric, la păstrare, pentru lungul răstimp al ultimului anotimp din lume.
O mai fi timp să-mi rearanjez lumina?



marți, 7 februarie 2017



- art: Irina si Valery Magy

duminică, 5 februarie 2017

sâmbătă, 4 februarie 2017

vineri, 3 februarie 2017

joi, 2 februarie 2017

miercuri, 1 februarie 2017

Zodiacul popii

Cel mai vechi zodiac din spaţiul românesc a fost scris la Sînpetru, de preotul Ion Românul

• „Rujdeniţa“ face parte din manuscrisul Codex Neagoeanus şi prevesteşte evenimentele politice şi starea vremii pînă în anul 2048
Acum 395 de ani, un preot braşovean copia de mînă zeci de pagini dintr-o carte sîrbească, spre folosul celor care n-aveau acces la scrieri tipărite. Nu era o carte bisericească, manuscrisul lui, denumit Codex Neagoeanus, reproducea texte populare, printre care şi un zodiac. Astfel, „Rujdeniţa“ Popii Ion Românul din Sînpetru a fost primul horoscop medieval al românilor şi a avut o circulaţie mai mare decît oricare altă carte a vremii. În cîţiva ani, lucrarea de astrologie a ajuns în tipografii şi a fost reeditată, îmbogăţită secole de-a rîndul şi răspîndită sub numele de „Gromovnic“, pentru folosul oamenilor simpli, curioşi de ceea ce le rezervă astrele la naştere. În aceste gromovnice găsim tabele în care se poate citi buletinul meteo pînă în anul 2045. În limbajul arhaic românesc, găsim previziuni legate de destinul fiecăruia, dar şi al ţării, anii rodnici şi cei cu molime şi „întîmplările omeneşti“. Uitat pe nedrept, Codex Neagoeanus al popii din Sînpetru vorbeşte şi despre vremurile de azi. Monitorul Expres vă invită să aruncăm o privire în viitorul prezis în 1620 de cel mai vechi zodiac din spaţiul românesc.

Un best-seller medieval 


În Biblioteca Academiei Române se păstrează la loc de cinste un manuscris vechi de aproape patru secole, considerat una dintre cele mai vechi scrieri populare din spaţiul românesc. Codex Neagoeanus a fost transcris, conform mărturisirii autorului, într-o jumătate de an, între 1619 şi 1620 şi nu este o operă originală, ci o reproducere a unui text slavon. Copistul este un preot, Ion Românul (Vlahul) din Sînpetru, judeţul Braşov, a cărui istovitoare muncă avea să devină un best-seller al Evului Mediu Românesc. Manuscrisul a fost descoperit în Blaj. A ajuns la profesorul Ştefan Neagoe care, la rîndul lui, i l-a dat academicianului Ioan Bianu. Surprins de vechimea şi însemnătatea acestor file acoperite cu litere chirilice, profesorul Bianu a început o amplă lucrare de cercetare. Tot el este cel care a denumit colecţia de texte Codex Neagoeanus, după numele celui care le găsise. Bianu a publicat în 1883, în revista „Columna lui Traian“, fragmente şi studii din acest codice. Filologul l-a donat Bibliotecii Academiei Române, în 1910. Manuscrisul reuneşte trei cărţi poporane: „Alicsandria“ (viaţa lui Alexandru Macedon), „Rujdeniţa“ (Gromovnic sau Zodiar) şi „Floarea Darurilor“ (lucrare aparţinînd unui călugăr italian). Codicele mai conţine şi fragmente dintr-o Pravilă şi o colecţie de maxime şi cugetări, „Albinuşa, dulce învăţătură“, cu sau fără autor precizat.

Sînpetru de Braşov

Manuscrisul a stîrnit numeroase controverse şi semne de întrebare, în special legate de autor. Cu alte cuvinte, cine este acest popă din Sînpetru? Şi care Sînpetru, de Braşov sau de Hunedoara? În 1922, istoricul literar Nicolae Cartojan, analizînd particularităţile de limbaj, a conchis că manuscrisul e un melanj de regionalisme din Sud-Vestul Ardealului. Însă, filologul Ioan Bianu i-a demontat teoria şi l-a localizat pe popa Ion Românul, tot prin analiză lingvistică, în Braşov, textul avînd „substrat de limbă sud-est transilvăneană“. Şi marele istoric Nicolae Iorga era convins că e vorba de Sînpetru de lîngă Braşov. În 1973, lingvistul Ion Gheţie a lămurit definitiv despre ce localitate e vorba. El a ajuns la concluzia că Ion Românul îşi transcrisese textele în Sînpetrul Braşovului şi nu al Hunedoarei, aşa cum susţinuse N. Cartojan, dar avusese la îndemînă texte bănăţene. Identitatea copistului a stîrnit polemici tocmai pentru că popa Ion Românul, deşi şi-a asumat paternitatea codicelui şi a precizat data, a uitat să scrie în ce parohie păstoreşte: „Adică eu, mult greşit şi ticălos Popa Ioan din Sînpetru, am scris această carte şi mă ustenii cît putui şi o am scris să să cetească şi să socotească bine ce este împărăţia ceştii lumi deşarte şi mîngîioasă. Începui să scriu această carte ce se cheamă Alexandrie, în luna lui Cireşariu, 15 zile; şi se va sfîrşi în luna lui august 4 zile, văleat 7128, 1620, în zilele lui Bethlem Gabor, craiu, scris în satu care să cheamă Sînpetru“.

Trei cărţi într-un Codex 

Codexul popii din Sînpetru este considerat şi una dintre cele mai vechi traduceri din teritoriile româneşti. Însă istoricul Gheorghe Adamescu crede că „acest preot nu poate fi socotit traducător din slavoneşte, fiindcă nu spune că le-a tradus“. „Floarea darurilor“ din Codex Neagoeanus este opera unui călugăr benedictin, Tommaso Gozzadini, şi a fost tipărită prima oară la noi de Antim Ivireanul, după un text adus de la Muntele Athos, apoi şi la Braşov, în secolul XIX. Însă ediţiile din „Alexandria“, text de asemenea cu largă circulaţie în Ţările Române şi Transilvania, îşi au originea în manuscrisul lui Ion Românul. Dacă din acest manuscris s-a păstrat pînă în zilele noastre doar jumătate, o versiune completă avem de la Costea Dascălul de la Biserica Sfîntul Nicolae din Şcheii Braşovului, copiată în anul 1693. Al treilea text al Codexului se numeşte „Rojdanicul“ sau „Rujdeniţa“ şi e de fapt, primul zodiac pentru români, care „prevede caracterul şi viitorul omului după luna sau după constelaţia în care s-a născut“. Scrierea a avut mare căutare. Istoricul literar Ştefan Ciobanu aprecia că „zodierul a avut o difuzare mai mare decît a Alexăndriei“. Dată fiind popularitatea zodiacului, acesta a apărut şi în formă tipărită, la Alba Iulia, în 1639, fiind şi prima carte ieşită de sub teascul acestei tipografii. Numit de data aceasta Gromovnic, conform lui Bogdan Petriceicu-Haşdeu, horoscopul a avut la bază tot textul popii din Sînpetru. Gromovnicul pretindea că dezvăluie soarta omenirii şi starea vremii după zodia în care cade tunetul (în slavonă, grom = tunet). Un capitol denumit „Treptnicul“ prezicea viitorul şi caracterul după diferitele mişcări ale trupului (bătaia ochilor, clipirea genelor).

O carte „oprită“ 


Textul „Rujdeniţei lui Ion Românul“ acoperă paginile 137-141 ale Codexului, şi începe, după normele calendarului bizantin, cu luna septembrie (Răpciune). Cuprinde doar patru luni, pînă în decembrie (Indrele), restul documentului s-a pierdut. „Textul este scris cu cerneală neagră spălăcită; numele lunilor cu cerneală roşie. În cuprinsul fiecărei luni, materia capitolului este grupată în 2 paragrafe distincte: primul, conţinînd prezicerile privitoare la soarta băieţilor; al doilea, prevederile privitoare la viitorul fetelor“, precizează N. Cartojan. Conform filologului Gabriel Mihăilescu, copistul a avut de înfruntat interdicţiile Bisericii Ortodoxe, deoarece „cărţile populare care conţineau predicţii erau considerate cărţi eretice sau vrăjitoreşti, purtînd indice de cărţi oprite“. Din acest motiv, scrierile neagreate se perpetuau prin copiere de mînă. Prea multe astfel de cărţi de prevestire nici nu s-au păstrat. Cu atît mai mult, „Rojdanicul“ de la Sînpetru (din slavonescul rozdenije sau rozdenica „naştere“) este un document valoros. Însuşi Ion Românul îşi dă seama că zodiacul lui nu e pe placul bisericii: „Printr-aceea, Dvs. încă vă rog, pre toată firea de om, cui Dumnezeu o va da această carte a ceti sau a scrie, socotiţi şi mai bine ce voi fi greşit sau cuvînt nesfîrşit, sau slovă neumplută, iar Dvs. să deregeţi şi să nu mă blestemaţi, ci să ziceţi: Dumnezeu ierte! Şi să vă ierte şi pre voi Dumnezeu la înfricatul judeţ cînd va zice veniţi, blagosloviţi de părintele meu de moşteniţi împărăţia ce am gătit vouă, din tocmeana lumii, ce Tu milostiv Domn Iisus Cristos aceea ne dă. Amin“. Faptul că o faţă bisericească a copiat această lucrare de astrologie denotă că, în pofida interdicţiilor canonice, clericii din Ţările Române, recurgeau la prezicerile astrale pentru nevoile particulare. Sau cel puţin, acestea erau preocupările preotului din satul braşovean.

Şi domnitorii îşi citeau destinul 

A doua lucrare de prevestiri astrologice provine tot din Braşov şi conţine prezicerile din „Calendarul“ tipărit de Petcu Şoanul, la Braşov, în 1733. Analizînd 16 manuscrise medievale din spaţiul românesc, Gabriel Mihăilescu constată că niciunul nu e identic cu cel din Codex, dar toate au la bază acest prim horoscop, făcut cunoscut lumii de preotul din Sînpetru. „Diferenţele dintre variantele acestei celei mai răspîndite redacţii (n.r. ediţii) a Rojdanicului se datorează fie unor erori de lecţiune (n.r. lectură) sau omisiuni ale copiştilor, fie inovaţiilor personale ale anumitor scribi“. Calendarul din Şchei era tradus după unul sîrbesc, care, la rîndul său, urma un model ucrainean, de la Kiev, din 1716. Prima secţiune a Calendarului lui Petcu Şoanul cuprinde „Învăţătura planetelor“, cu preziceri referitoare la om şi fenomene meteorologice. După acest calendar s-au făcut numeroase copii manuscrise în toate teritoriile româneşti, încă o sută de ani. „Cît de mult era căutat acest text de astrologie de cetitorii vremurilor trecute carii, mai ales în lungile nopţi de iarnă, aşteptau curioşi să vadă ce se va alege de seminţele ce germinau sub brazdele jilave, acoperite de zăpadă, se vede şi din faptul că Gromovnicul a fost tradus în mai multe rînduri de cărturarii neamului“, spune academicianul Cartojan. Astrologul Constantinescu Armand notează că însuşi domnitorul Constantin Brâncoveanu consulta un calendar astrologic „şi făcea însemnări pe marginea filelor, aprobînd sau infirmînd prezicerile lui Ion Românul, întocmai ca ţarul Petru cel Mare al Rusiei, care avea preocupări similare“.

Va ninge pe 27 octombrie 2015

Ce conţineau „tratatele de astrologie“ din Evul Mediu? Un astfel de gromovnic românesc avea un capitol dedicat planetelor care guvernează fiecare an pînă în 2048. De exemplu, anul 2015 stă sub semnul lui Jupiter. Acum 400 de ani, se spunea că acest an va fi „an roditor, cu poame multe, mere, pere, prune, nuci, alune din belşug“, „vară prea caldă, cu sfîrşit cald şi uscat“, „iarnă friguroasă, zăpadă multă, la mijloc vînturoasă“. Gromovnicul recomandă anul 2015 pentru căsătorii. Iar în ceea ce priveşte predicţiile politice, se prezicea că va fi un an în care „stăpînesc oameni înţelepţi şi duhovnici“. Mai detaliat, „arătarea vremii“ prezice următorul buletinul meteo pentru sfîrşitul acestui an: zile frumoase (9, 10, 26, 28-31 octombrie, 2, 4, 5, 28-30 noiembrie, 1-5 decembrie), cald şi ploaie (11-17 octombrie), bine ziua, noaptea ger (18-22 octombrie), înnorat (23, 24 octombrie, 7-12 noiembrie, 18 decembrie), ploaie (1 noiembrie), ploaie şi zăpadă (27 octombrie), moină (19-20 decembrie), zile frumoase, nopţi cu vînt puternic (13-16, 19-27 noiembrie), ceaţă (6 noiembrie), ziua vînt, noaptea ninsoare (17 noiembrie), ninsori (3 noiembrie, 6 decembrie), ger (18 noiembrie, 21, 30-31 decembrie), ger foarte mare (7-17 decembrie).

Semne de care depinde viitorul 

„Gromovnicul pe 12 zodii al lui Iraclie Împăratul“ spune că, „dacă în zodia Cumpenei va tuna, atunci va fi război şi tăiere, şi unul către altul se va ridica cu vrajbă şi în unele locuri şi foamete va fi spre apus, şi toate apele vor fi mari şi alte limbi vor avea războaie. Se vor ridica noroadele şi zarvă va fi între oameni“. Dacă va fi cutremur în Zodia Balanţei, „moarte va fi între oameni“. „De va fulgera la Răsărit şi apus, moarte şi sînge se va vărsa în Egipt“. În schimb, dacă va fi cutremur în Zodia Scorpionului, va fi şi multă pîine. Dacă va tuna spre miazăzi în ţara Arabiei, oamenii se vor îneca pe mare. „Dacă se va cutremura pămîntul înspre miazăzi, atunci între împăraţi va fi pace şi dragoste.“ „Iar de va tuna noaptea, va fi iarnă grea.“ Gromovnicul prezice că, dacă va tuna în Zodia Săgetătorului, iarna va fi ploioasă, se vor scufunda multe corăbii, mulţi boieri dinspre Răsărit vor muri în război. „De va fi cutremur la miazăzi, la capetele mari va fi schimbare.“ În Zodia Capricornului nu e bine să tune, fiindcă acest fenomen aduce 40 de zile de ploi. „Între împăraţi va fi ură şi război.“ Dacă va tuna la miazăzi, se va face miere multă. Dacă va fi cutremur noaptea, va fi un an plin de roade, însă „se vor tulbura cetăţile“. Astrologia se îmbină cu sfaturi pentru fiecare zodie. Astfel, în 17 octombrie nu e indicat să te apuci de lucru nou, pe 19 noiembrie poţi face afaceri şi-ţi poţi lua haine noi. Cum va fi vremea pe 24 noiembrie, aşa va fi tot anul viitor. Cum va fi pe 25 noiembrie, aşa va fi şi pe 13 decembrie, iar ziua de 26 anunţă vremea pentru toată luna februarie. Dacă 25 decembrie cade duminică, atunci va fi iarnă blîndă şi vară secetoasă. Dacă pică într-o marţi, va fi iarnă grea şi toamnă secetoasă, fără războaie. Zodiacul mai spune că 2016 va fi un an îmbelşugat dacă în ianuarie va bate vîntul de la miazăzi. Nicio vorbă despre sfîrşitul lumii.

Buletin meteo pe 2016

Conform astrologilor din secolul XVII, anul 2016 va sta sub semnul lui Marte şi va fi un an al celor „mînioşi, vărsători de sînge, înşelători, mincinoşi“. Nu e un an bun pentru ostaşi, nici pentru meşteşugurile cu foc. Va fi un an uscăcios, cu vară călduroasă, grindină şi „foc mult“. Toamna va fi „moale şi friguroasă“, iarna geroasă, cu zăpadă multă. De asemenea, 2016 va fi „cu gîngănii şi şoareci mulţi, vînt, tunet, arsuri, ape mult stricătoare, boale“. „Arătarea timpului“ indică un sfîrşit de ianuarie cu vifor şi ger, un februarie călduţ, cu ploi, martie senin, apoi cu ger şi zăpadă, aprilie cald, luna mai cu 15 zile de ploaie şi vînt, în iunie va ploua o zi da, una ba, iulie va fi ploios, iar pe 19 precipitaţiile vor fi mari, va fi înnorat şi jumătate din august, septembrie va fi rece, iar pe 17 va cădea prima ninsoare, octombrie va fi frumos, doar ultimele zile vor fi cu zăpezi, noiembrie va fi cu zăpadă şi ger, iar în decembrie mai mult va ploua decît va ninge.

De la papirus la codex 

Codex, denumit în limba română şi codice, („scoarţă“) desemna în antichitate o reuniune de table cerate reprezentînd cea mai veche formă de carte. Codexurile au făcut trecerea de la papirus la carte. Iniţial, scrierea se făcea pe scoarţă de copac sau plăci de lemn. Pe lemn se putea scrie fie direct, în stare crudă, fie după ce a fost acoperit în prealabil cu un strat de ceară. În Evul Mediu prin codex se înţelegea o culegere manuscrisă de legi, de documente medievale sau de orice texte vechi. Termenul a fost preluat şi în limba română, înlocuind termenul slavon de sbornic. În Ţările Române s-au păstrat o serie de codexuri, între care Codex Aureus, Codex Dimonie, Codex Neagoeanus, Codex Rohonczi, Codex Caioni, Codex Gigas, Codex Sinaiticus, Codexul Teodosian. Ştiinţa care studiază codexurile vechi se numeşte codicologie. Termenul de „codex“ se utilizează în prezent pentru a desemna colecţii de standarde internaţionale, ca de exemplu Codex alimentarius.


Luna Răpciuni (septembrie).
De se va naşte ficior, fi-va cinstit. 
El va boli rău, dar nu va muri. 
Noroc va ave la oi şi la tot dobitocul. 
Şi de o vită în 4 picioare va scăpa. 
Şi va fi îmblător în cale; si va fi vorovitoru; şi va fi grijuliu. 
Şi carne de capră să nu mînce. 
Într-aceea lună de va tuna, să nu margă sub copaci. 
Şi va fi iubitor de ospeţe şi cărţi şi va fi înţelept. 
Şi să-şi facă părăclisul Bogorodiţei. 
Şi numai de Dumnezău ce să va teme. 
Şi de cătră bătrîneţe, bine va fi. 
Leac: 3 grăunţe de dafin şi ulei de lemn şi tămîie albă; să le mestece şi să va sănătoşi. 
Să slujască Sîntă Mărie Mică. 

De va fi fată, trei ani va boli rău. 
Şi va fi lungăreaţă în faţă; şi va fi vorovitoare; şi iubi-va la oaspeţi şi va fi mînioasă, ce nu va ţine mult. 
Şi mulţi bărbaţi o vor cere. 
Şi iubi-va şi un voinic, dar nu o va lua şi va lua altul şi cu el bine va vie şi va face gloată mestecată. 
Şi de tînără să va teme că nu va face ficiori, iar apoi mult să va face. 
Şi va muri un ficior de bube. 
Şi noapte să nu bea apă; şi să nu îmble noapte, că va dobîndi o greaţă şi va avea vedere înaintea sfatului, cînd va fi de 12 ani. Vineri să nu lucre nemica, nici să mănînce, ca să nu o doare capul, nici ochii. 
Năroc va avea la stup şi la oi şi la vaci negre. 
Şi va boli de vărsat; şi va avea un semn în cap şi într-o mînă şi într-un picior. 
Primejdii va avea la 6 ani, 11, 38, de va trece va fi vie pînă la 75.
 Leac: floare de trandafir şi rădăcină de bujor şi tămîie albă; să le mestece, să să ungă şi să va vindeca. 
Praznic: Uspenie.“


(Autor: Camelia Onciu)