.

"Etica: efortul seninătății de a înțelege lacrimile."
(Andrei Pleșu)

vineri, 18 august 2017


Incercam sa descriem Viata, liniar, prin cuvinte, concepte, teorii ...
Si-automat , mintea selecteaza, folosindu-se de ceea ce am acumulat prin cunoastere mijlocita ( zic si eu ): ”ăla a zis, a cercetat, si-a fost BINE, celălalt a facut-o RĂU”...
Asta nu e Viata .
Ea e non duala ; e noneuclidiana.
Biologic, numa ne-am imbunatatit aspectul, care nu-i mare ”evolutie”.
Cele trei: credinta, ratiuna si imaginatia, ingaduite de "ceva" la care nu ne duce mintea, inseamna evolutie.
E un zvon, despre creier si sistemul nervos...cum ca ar forma un domeniu cuantic , iar unde-mi este atentia, mi-e realitatea fizica. Multidimensionala.

Mi-apuc urechile daca ma arunc in fractali.
Pentru ca in ei eu intuiesc acel ”ce e sus e si jos”.

miercuri, 16 august 2017

marți, 15 august 2017

luni, 14 august 2017

- pink mondays


initiativa: cybershamans.blogspot.ro


duminică, 13 august 2017

Rugăciunea Sfântului Ciprian împotriva vrăjilor, farmecelor, blestemelor, descântecelor, deochiului.





“Stăpâne, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule şi Chivernisitorule a toate, Sfânt şi slăvit eşti, Împaratul împaraţiilor şi Domnul domnilor, slavă Ţie.
Tu cel care locuieşti în lumina cea nepătrunsă şi neapropiată, pentru rugăciunea mea, a smeritului şi nevrednicului robului Tău, depărtează demonii şi stinge viclenia lor de la robii Tăi, revarsă ploaia la bună vreme peste tot pamântul şi fă-l să dea roadele lui, copacii şi viile să-şi dea deplin rodul lor, femeile să fie dezlegate şi eliberate de nerodirea pântecului, acestea şi toată lumea mai întâi fiind dezlegate, dezleagă şi toată zidirea de toate legăturile diavoleşti.
Şi dezleagă pe robuI Tău (numele) împreună cu toate ale casei lui, de toate legăturile satanei, ale magiei, ale farmecelor şi ale puterilor potrivnice.
Împiedică Tu, Doamne Dumnezeul parinţilor noştri, toată lucrarea satanei, Tu cel ce dai dezlegare de magie, de farmece, de vrăji şi de toate lucrările şi de toate legăturile lui, şi distruge toată lucrarea vicleană prin pomenirea PreaSfântului Tău nume.
Aşa, Doamne, Stăpâne a toate, auzi-mă pe mine nevrednicul, şi dezleagă pe robul Tău (numele), de toate legăturile satanei şi dacă este legat în cer sau pe pământ, sau cu piele de animale necuvântătoare sau cu fier sau cu piatră, sau cu lemn, sau cu scriere, sau cu sânge de om, sau cu al păsărilor, sau cu al peştilor, sau prin necuraţie, sau în alt chip s-au abătut asupra lui, sau dacă din altă parte au venit, din mare, din fântâni, din morminte, sau din orice alt loc, sau dacă a venit prin unghii de om, de animal sau gheare de pasăre, sau prin şerpi (vii sau morţi), sau prin pământul morţilor, sau dacă a venit prin străpungere de ace, dezleagă-le pentru totdeauna, în clipa aceasta, Doamne, cu puterea Ta cea mare.
Tu, Doamne, Dumnezeul nostru, Care cunoşti şi ştii toate, dezleagă, sfarmă şi distruge acum, lucrările magiei, iar pe robul Tău (numele), păzeşte-l cu toţi ai casei lui de toate uneltirile diavoleşti.
Zdrobeşte cu însemnarea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Crucii Tale toate puterile potrivnice.
Pustieşte, distruge şi depărtează pentru totdeauna lucrările magiei, vrăjitoriei şi fermecătoriei de la robul Tău (numele).
Doamne, auzi-mă pe mine păcătosul robul Tău cu toţi ai casei mele şi dezleagă-i de demonul de amiază, de toata boala şi de tot blestemul, de toată mânia, nenorocirea, clevetirea, invidia, farmecele, nemilostivirea, lenea, lăcomia, neputinţa, prostia, neînţelepciunea, mândria, cruzimea, nedreptatea, trufia, şi de toate rătăcirile şi greşelile, ştiute şi neştiute, pentru sfânt numele Tău, că binecuvântat eşti în veci. Amin.”



sursa



("Icona de vatra" realizare de mesterulAlexandru Perta-Cuza, din Tara Lapusului. 
Foto: Razvan A. Voiculescu)


sâmbătă, 12 august 2017

Învățături de la maeștri - HELENA PETROVNA BLAVATSKY



"ÎNCERCĂRILE ÎN PRACTICA SPIRITUALĂ

Atât cei care sunt, cât şi cei care nu sunt angrenaţi pe o cale spirituală (este vorba despre o participare conştientă, deoarece, oricum, toţi ne aflăm pe o cale sau alta), trebuie să facă faţă, în mod periodic la tot felul de încercări. Scopul acestor încercări este unul singur: de a ne trezi spiritual, de a trece pe o treaptă vibratorie superioară.
Dacă scopul încercărilor este acelaşi nu trebuie să extindem concluzionarea şi să afirmăm că aceste încercări provin din aceeaşi cauză. În mod obişnuit, pentru marea masă de oameni ele sunt prevăzute în karma individuală, sunt scrise în destin şi dacă nu se acţionează în nici un fel prin intermediul liberului arbitru, acestea vor apărea cu o precizie de ceasornic. Acest tip de încercări karmice pot sau nu să fie privite ca nişte examene care să conteze pentru evoluţie spirituală.
Încercările karmice, care vin “de la sine”, cum s-ar spune, pot fi doar un fel de plăţi, o scadenţă a unor datorii mai vechi şi, din acest motiv, nu pot fi integrate spiritual de către majoritatea oamenilor. Câţi învaţă cu adevărat din propriile greşeli?
Atunci când reuşeşti să înveţi din propriile greşeli se spune că ai fructificat într-un mod eficient încercările karmice. Nu numai că ai scăpat de nişte datorii prin încercarea la care ai fost supus, dar ai căpătat o valoare inestimabilă şi anume cunoaşterea; această cunoaştere, treptat, poate conferi fiinţei posibilitatea folosirii liberului arbitru şi, în consecinţă, posibilitatea de a exercita un anumit control asupra destinului.
Dacă încercările karmice nu sunt integrate din acest punct de vedere, adică dacă nu avem permanent capacitatea de a învăţa din tot ceea ce ni se petrece, ele vor trece neobservate, ba chiar mai rău, uneori se vor întuneca şi mai mult prin stările de furie, disperare, resemnare care le pot urma.
Atât timp cât eşti pregătit să înveţi cu detaşare din tot ceea ce ţi se petrece, încercările karmice te vor ajuta întro mare măsură să evoluezi spiritual.
Cu totul altfel stau lucrurile în ceea ce priveşte un alt tip de încercări. Atunci când abordezi în mod conştient o cale spirituală şi te apropii de un Maestru, apar şi altfel de încercări despre care putem spune că nu erau prevăzute în karma vieţii actuale.
În această situaţie, încercările nu mai urmează un scenariu karmic, ci ele, pot fi provocate prin voinţa Maestrului sau uneori, pur şi simplu, datorită accelerării arderii karmice, apar mult mai repede decât ar fi fost prevăzute. Deoarece nu pot fi evitate încercările, indiferent dacă fiinţa este sau nu angrenată pe o cale spirituală este necesară asimilarea unor metode eficiente de abordare acestora.
Nici măcar Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu, nu a fost scutit de încercări. Iisus a fost supus tentaţiilor după ce a primit botezul în apa Iordanului. Evanghelistul Matei arată: ”Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul. Acolo a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; la urmă a flămânzit. Ispititorul s-a apropiat de el, şi i-a zis:”Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu porunceşte ca aceste pietre să se facă pâini”. Drept răspuns, Iisus i-a zis:” Este scris: “Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”. Atunci diavolul l-a dus în sfânta cetate, l-a pus pe streaşina templului, şi i-a zis:” Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos; căci este scris: ”El va porunci îngerilor săi să vegheze asupra ta; şi ei te vor lua pe mâini, ca nu cumva să te loveşti cu piciorul de vreo piatră”. “De asemenea este scris”, a zis Iisus: “Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul Tău”. Diavolul l-a dus apoi pe un munte foarte înalt, i-a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor, şi i-a zis:” Toate aceste lucruri ți le voi da ție, dacă te vei arunca cu faţa la pământ şi te vei închina mie”. “Pleacă, Satano” i-a răspuns Iisus “Căci este scris: numai Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai lui să-i slujeşti”. Atunci diavolul l-a lăsat. Şi deodată au venit la Iisus nişte îngeri şi au început să-l slujească”(Matei 4;1-11)
Credinţa şi fermitatea interioară sunt două trepte esenţiale în calea către eliberare. Fără ele, cuvântul Eliberare (moksha, mukti) poate fi spus, scris, dar niciodată realizat.
Fără credinţă putem atinge un anumit grad de cunoaştere intelectuală, dar doar cu credinţă putem să pătrundem în cele mai subtile unghere ale fiinţei. Fermitatea este puterea care ne ajută să depăşim toate obstacolele şi toate frustrările. Ea ne ajută să ne dezvoltăm voinţa, ce reprezintă baza succesului în evoluţia noastră.
Este scris înscripturi că, cu ajutorul lui SANKALPA SHAKTI, puterea fermităţii, nimic nu este imposibil. La baza marilor realizări stă această mare calitate. Când această putere a fermităţii există, fiinţa, în mod inevitabil, îşi va atinge ţelul.
Marele înţelept Buddha, întemeitorul religiei omonime, a revelat calea către eliberarea supremă şi definitivă de orice suferinţă: “Prin anularea şi încetarea completă a ignoranţei încetează complet karma noastră individuală (sau altfel spus dispar total condiţionările posibile datorate destinului).
Prin încetarea completă a karma-ei individuale, încetează să mai fie condiţionată în funcţie de aceasta (karma) conştiinţa.
Prin încetarea tuturor condiţionărilor conştiinţei încetează numele şi forma.
Prin încetarea numelui şi formei încetează să ne mai influenţeze în multiple moduri cele şase organe ale simţurilor (mentalul este al 6-lea organ de simţ).
Prin încetarea influenţelor tiranice ale celor şase organe ale simţurilor care, spontan, pot fi controlate perfect, atunci şi pentru totdeauna încetează contactul.
Prin încetarea contactului încetează senzaţia.
Prin încetarea senzaţiei încetează dorinţa.
Prin încetarea dorinţei încetează ataşamentul.
Prin încetarea ataşamentului încetează existenţa condiţionată şi se atinge suprema detaşare.
Prin încetarea existenţei încetează naşterea.
Prin încetarea naşterii încetează bătrâneţea, moartea, tristeţea, înlănţuirile, lamentările, mizeria, durerea şi disperarea.
Astfel, lanţul întreg şi esenţial al agregatelor fundamentale ale suferinţei dispare şi fiinţa umană atinge suprema eliberare divină care îi permite să cunoască adevărul ultim! Încercările sunt de doua feluri: psihice și spirituale.
Încercările psihice (prima categorie) sunt următoarele:

Tentația
Cei care cunosc anumite procedee spirituale sau parapsihologice, pot fi înclinați să le folosească într-un sens negativ, malefic. Dacă în sufletul ființei (discipolului spiritual) se află multe impurități sub forma unor dorințe profund egotice, atunci la acesta va apărea tentația de a folosi anumite tehnici din practica spirituală pentru a-și împlini respectivele dorințe. Ceea ce este mai grav e faptul că unii realizează acest lucru în mod conștient, adică ei sunt pe deplin conștienți de faptul ca utilizează tehnica respectivă pentru a genera un rău cuiva sau undeva. Uneori tentația se poate manifestă sub forma “slăbiciunilor”. Întotdeauna în spatele unei încercări se află anumite forte demoniace.
Atunci când un maestru își testează discipolul urmărește nu doar o verificare a acestuia, ci o întărire a lui față de forțele demoniace care sunt angrenate în testul respectiv.
Atunci când un discipol nu rezistă unei încercări el devine dependent de forțele demoniace care au stat în spatele acelei încercări. Acest lucru devine clar sesizabil atunci când aspirantul cade de mai multe ori la acelasi tip de încercare. Dupa ce el a cedat tentației apare regretul ființei de a fi greșit din nou. După un timp încercarea se repetă și dacă discipolul cedează din nou, el va fi controlat de forțele demoniace care stau în spatele acelei tendințe negative (viciu, “slabiciune” etc).
Entitățile malefice subtile nu pot comanda, nu pot conduce o ființa umană, însă ele, pentru a-și realiza scopurile lansează permanent sugestii în direcția respectivă. Astfel, toate tentațiile care apar înlăuntrul nostru nu sunt altceva decât sugestiile entităților astrale malefice care și-au găsit un punct de rezonanță. Dacă noi cedam tentațiilor respective, adică dezvoltăm rezonanța care a apărut, practic am ratat încercarea la care am fost supuși. Prin urmare atunci când discipolul (sau ființa) nu face față la o încercare, devine dependent de forțele demoniace care au acționat în spatele încercării respective.

Îndoiala
Este a doua încercare psihică. În momentele de îndoială nu trebuie să ne bazăm pe minte sau intelect, ci trebuie să facem apel la credință, la suflet, la intuiție. La această încercare psihică a îndoielii suntem supuși cu toții, și nu-i putem opune decât credința; credința este o consecință directă a aspirației, iar aspirația provine din TAPAS (crește în urma lui abhyasa- practica plină de fervoare și neîntreruptă).

Erudiția sterilă
Este o alta încercare psihică. Apare la fel de des ca și îndoiala și, de asemenea, se trece relativ greu peste ea. Se manifestă prin tendința de a acumula multe informații, din multiple domenii, mai mult sau mai puțin utile sau necesare. Ființa adesea nici nu înțelege profund noțiunile acumulate și nici nu le folosește practic, mulțumindu-se cu o paradă a propriilor cunoștințe. O astfel de persoană poate scrie cărți, compilând din alte cărți, fără a avea o experiență efectivă în acel domeniu. Ființele care “cad” la aceasta încercare filosofează fără să fi experimentat direct și complet asupra unor adevăruri spirituale.

Înțelegerea eronată
Este cea de-a patra încercare psihică. Aceasta apare mai ales la ființele care nu au suficientă claritate a gândirii, puterea de înțelegere corespunzator dinamizată (în astrologie, puterea de înțelegere este indicată de planeta Jupiter). Ființa care a eșuat la această încercare va aplica o anumită cunoaștere conform înțelegerii sale greșite, consecințele putând fi mai mult sau mai puțin grave. Dacă persoana în cauză este profesor sau instructor, ea va impregna elevilor (discipolilor) săi acea viziune greșită, realizând astfel o multiplicare în mințile celorlalți a propriilor sale erori.

Himerele
Sunt un alt tip de încercari psihice. Acestea sunt generate de o imaginație necontrolata, de tendința de a confunda fantasmele cu realitatea, de lipsă de luciditate care conduce la iluzionare. Ființa ajunge la părerea (sau impresia) că ceea ce face o îndepartează de Dumnezeu și renunță la o anumită activitate sau practică spirituală, pentru ca “așa a simțit” (în mod fals, iluzoriu), “așa a visat”, “așa i s-a părut”.

Frica (absența curajului)
Este un alt tip de încercare psihică. Câteva idei fundamentale trebuie reținute aici: niciodată să nu-ți fie frică - dacă apare frica și o ascunzi, ea va crește - după orice încercare la care ai picat, apare frica, neliniștea, datorită faptului că persoana devine dependentă de forțele demoniace care au stat în spatele încercării respective. Întro asemenea situație, ființa respectivă va căuta să atragă în căderea sa înca 20 - 30 de oameni, deoarece răul niciodată nu convinge pe nimeni, pe deplin; ființa “căzută” are nevoie de confirmări și capătă o siguranța dacă spune: “Iată că și celalalt spune la fel” (acea ființă a căzut la aceeași încercare și se află pe aceeași treaptă evolutivă). În ceea ce priveste încercările spirituale, ele au doua scopuri: moartea (sau, mai exact, transmutarea și sublimarea) egoului și întâlnirea cu păzitorul pragului.
Încercările spirituale pot fi de două tipuri: reale și imaginare. Cele reale sunt niște condiționări concrete, obligându-ne la alegeri relativ clare (de genul “Dacă te mai rogi și te mai duci la biserică, te dau afara din casă”; continui această practică și ești dat afară din casă). Încercările spirituale imaginare sunt cele mai dificile și pot fi puse în corelație cu încercările psihice de tipul himerelor.
În general, încercările spirituale pot fi categorisite după cum urmează:
1. Încercări ale pamantului (care țin de elementul subtil pământ). Acestea sunt legate de hrănire, valorile materiale și financiare, afaceri, contactul cu lumea fizică și raportarea la corpul fizic propriu. O karmă de posesivitate (care poate fi uneori corelată cu blocaje sau dezechilibre la nivelul chakrei Muladhara) expune ființa la încercări de acest gen.
2. Încercări ale apei (care țin de elementul subtil apă). Acestea sunt legate de sentimente, emoții și relații sociale. Imaginația, tendințele gregare, atașamentul față de tradiție, erotismul (în aspectul receptiv, de sensibilitate față de stimulii sexuali – toate acestea sunt corelate cu încercările apei. Excesul de Tamas în ființa, posesivitatea centrarea preponderentă în chakra Svadhisthana, toate acestea expun ființa la astfel de încercări.
3. Încercări ale focului (care țin de elementul subtil foc). Aici putem include manifestările legate de sexualitate și de idei (mai exact de idei fixe și chiar de prejudecăți). Ideile aberante pe care le acceptăm sau nu, aparțin tot acestui tip de încercări (mai ales ideile legate de dominare tiranică, grandomanie, agresiune). Voința ființei este, în acest caz pusă la încercare. Pornirile agresive sau chiar violente, dezechilibrele la nivelul chakrei Manipura (mai ales in sens yang), expun ființa la astfel de încercări.
4. Încercari ale aerului (care țin de elementul subtil aer). Aici sunt incluse raționamentele sofiste, inspirația și receptivitatea rătăcitoare. Putem vorbi despre înclinația către speculații mentale, dificultățile de înâelegere, cultivarea unor forme de comunicare inutile (bârfă, trăncăneală, etc.). Prin meditații, luciditate și vigilență, ființa va face întotdeauna distincție între conștient și subconștient, pentru a bloca elementele disonante care au tendința să erupă din subconștient.
Ființele având dificultăți de înțelegere și de comunicare, karmă de ignoranță, dezechilibre la nivelul chakrei Anahatha, sunt expuși acestui gen de încercări. Cel care caută inițierea spirituală acționează principal mereu în același mod. Tocmai de aceea se spune că înțelepții au o lume comună.
Acela care nu ajunge să domine lumea materială, acela care se află încă prins în capcana emoțiilor, care încă nu și-a învins gândurile rele și nu și-a îmblânzit dorințele, acela care nu are controlul deplin asupra conțtientului său și asupra tendințelor sufletului, nu este pregatit pentru marea inițiere. Ceasul iluminării sale divine nu a sunat, încă."


vineri, 11 august 2017


(Mosaico pavimentale policromo con colombe intorno a un labrum (catino), da Pompei, I sec. d.C.
Napoli, Museo Archeologico Nazionale.)

joi, 10 august 2017

miercuri, 9 august 2017

icoana





Icons by Gina Maria Pilipovic

marți, 8 august 2017

You Raise Me Up



Când sunt în jos şi, oh, sufletul meu, aşa obosit;
Când necazurile vin şi inima mea împovărata fiind;
Apoi, eu sunt încă aici şi aştept în tăcere,
Până când vei veni şi sta o vreme cu mine.

M-ai ridica, asa incat sa pot sta pe munti;
M-ai ridica, să merg pe mările furtunoase;
Sunt puternic, atunci când sunt pe umerii tai;
Tu m-ai ridica... Pentru mai mult decât pot fi.

M-ai ridica, asa incat sa pot sta pe munti;
M-ai ridica, să merg pe mările furtunoase;
Sunt puternic, atunci când sunt pe umerii tai;
Tu m-ai ridica... Pentru mai mult decât pot fi.

M-ai ridica, asa incat sa pot sta pe munti;
M-ai ridica, să merg pe mările furtunoase;
Sunt puternic, atunci când sunt pe umerii tai;
Tu m-ai ridica... Pentru mai mult decât pot fi.

M-ai ridica, asa incat sa pot sta pe munti;
M-ai ridica, să merg pe mările furtunoase;
Sunt puternic, atunci când sunt pe umerii tai;
Tu m-ai ridica... Pentru mai mult decât pot fi.

"Când sunt în jos şi, oh, sufletul meu, aşa obosit; "


Mitul pesterii, alegoria lui Platon!



"Mitul Peșterii este o alegorie folosita de Platon pentru a demonstra gradele până la care naturile noastre pot fi iluminate, fiind desemnată cea mai convingătoare și originală metaforă a idealismului.

Alegoria peșterii este o încercare de a justifica locul filosofului în societate, și anume acela de rege. Platon își imaginează un grup de oameni care locuiesc într-o peșteră, înlănțuiți pe un perete în subteran, astfel încât să nu vadă lumina zilei. În spatele oamenilor arde constant un foc care luminează diferite statui care sunt mutate de alții, și care produc umbre ce se mișcă pe pereții peșterii. Când oamenii peșterii au văzut acele umbre nu au realizat cât de lipsite de importanță sunt ele pentru viața lor și încep să atribuie acelor umbre diferite forme. Umbrele i-au făcut pe oamenii peșterii să vadă ceea ce ei consideră că ar fi realitatea.

Alegoric, Platon afirmă că omul eliberat din aceste lanțuri este filosoful, iar filosoful este singura persoană capabilă să deslușească Forma Binelui și deci bunătatea absolută și adevărul. La sfârșitul acestei alegorii, Platon afirmă că este datoria filosofului de a reintra în peșteră. Aceia care au văzut lumea ideală, reprezentată de Soarele dinafara peșterii, care luminează lumea dinafara ei, au datoria să educe oamenii din lumea materială, sau să răspândească lumina acelora din întuneric. De vreme ce filosoful este singurul capabil să recunoască ce este cu adevărat bun și singurul care poate atinge absolutul, el este singurul potrivit să conducă o societate, după spusele lui Platon.

Astfel că, găsim în alegoria aceasta diferite simboluri cum ar fi:


*peștera semnifică lumea sensibilă (a realității aparente);

*întunericul peșterii semnifică ignoranța omului incult, limitat;

*lanțurile semnifică prejudecățile, simțurile care ne limitează;

*focul semnifică lumina cunoașterii;

*umbrele de pe peretele peșterii semnifică imaginile corpurilor 
fizice, aparențele care generează opinii întâmplătoare (păreri, rodul percepțiilor și al imaginației), ilustrează în sens simbolic cultura oamenilor, bazată pe aparențe, având deci, o valoare artificială derutantă;

*corpurile purtate prin fața focului semnifică aparențele adevărate, realitatea fizică, generează opiniile adevărate („orthe doxa”), suișul greu spre ieșirea din peșteră și ilustrează în sens simbolic drumul inițiatic spre cunoașterea esențială, cunoașterea prin intelectul analitic;

*contemplarea lumii din afara peșterii — cunoașterea metafizică, prin intelectul pur (episteme, cunoașterea adevărată prin intelect și rațiune)

*Soarele — Ideea Binelui (Perfecțiunea)

Sufletul se aseamănă cu Ideile pentru că este simplu, nemuritor, cunoaște lumea inteligibilă printr-un proces de conversiune a cărui forță o constituie erosul (iubirea — are ca efect uitarea, în vederea dobândirii purității primare); cunoașterea Ideilor este doar o reamintire („anamnesis”) a sufletului încarcerat în corpul fizic (ideea corpului — închisoarea este o reminescență a orfismului); menirea sufletului este să pregătească omul pentru moarte (eliberarea sufletului nemuritor și întoarcerea în lumea ideilor); condiția eliberării definitive a sufletului este o viață virtuoasă; filosofia este pregătirea sufletului pentru recunoașterea imortalității sale. Teoria Ideilor a fost sever criticată de către Aristotel, dar și de către Plato în dialogul Parmenide.

Distincția fundamentală pentru psihologia contemporană o constituie distincția sensibil-latent care a pornit de la Platon și de la Mitul peșterii, astăzi, find regăsită într-o teză freudiană care face distincția între conținutul conștient al visului și conținutul latent la care se ajunge prin efort, pornind de la acel conștient.

Astfel că:

– în Mitul peșterii de Platon, găsim ca sensibil – umbrele văzute de prizonieri pe pereții peșterii și latentul – ceea ce deduceau ei ca există în lumea reală.

– în semnificația visului după Freud (ce a bazat metoda psihanalizei pe baza Mitului Peșterii), găsim sensibilul – visul cum ni-l amintim dimineața și imaginile rămase în minte privind conținutul visului și latentul – semnificația visului, scena primară.



Această alegorie poate fi interpretata diferit de fiecare om, în funcție de percepția fiecăruia.

Bibliografie

Istoria Psihologiei Universale, Ion Manzat

– Wikipedia"



(sursa articol: https://lectiadepsihologie.wordpress.com/)


luni, 7 august 2017

- pink mondays



initiativa: cybershamans.blogspot.ro



duminică, 6 august 2017

Schimbarea la Faţă a Mântuitorului îndumnezeieşte




"Să alungăm tot ce e rău din suflet, să vedem numai frumuseţea vieţii şi să ne umplem sufletele cu bunătate! 
Acesta este îndemnul duhovnicilor ortodocși de rit vechi, pe 19 august şi ar fi bine să fie urmat. 
Căci Schimbarea la Față a Mântuitorului este una dintre sărbătorile pline de simboluri.
Schimbarea la Faţă a Mântuitorului ne arată calea spre credință

„Precum soarele pentru cele ale simţurilor, aşa este Dumnezeu pentru cele ale sufletului”, spunea Sfântul Grigorie Teologul. 
Căci adevărata faţă a omului este lumina interioară, bunătatea ce izvorăşte din adâncul inimii, revărsată asupra semenilor. Sărbătoarea Schimbarea la Faţă a Mântuitorului este momentul în care Mântuitorul ne arată că scopul venirii Sale este acela de a ne face pe noi, păcătoşii, să vedem lumina credinţei şi să slăvim numele lui Dumnezeu. Aşa cum numai Apostolilor li s-a arătat. Mai greu de înţeles, această sărbătoare i-a atras îndeosebi pe călugări, pe cei ce au ca scop unic în viaţă căutarea şi aflarea luminii divine. Se mai spune că prima icoană din lume, creată de înşişi Sfinţii Apostoli, ar fi fost reprezentarea momentului cunoscut sub numele de Schimbarea la Faţă.
Probejenia e mai temută

În popor, oamenii ţin această sărbătoară mai mult de frica superstiţiilor decât pentru semnificaţiile ei profund religioase. 
Se spune că orice muncă e un păcat în această, o sfidare faţă de divinitate, care duce la mutilări grave ale corpului. 
Coinicidenţe sau nu, fapte de acest gen s-au petrecut, aşa că nu strică să ascultăm vorba din bătrâni. 
Pe de altă parte, data la care se sărbătorește Schimbarea la Faţă a Mântuitorului se suprapune şi cu Obrejenia sau Probejenia, sărbătoare populară care marchează începutul toamnei. 
Acum încep frunzele să-şi schimbe culoarea, iarba nu mai creşte, apele se răcesc iar târâtoarele se retrag pentru iernat. 
Se spune că dacă oamenii văd şerpi după această dată, mai ales flăcăii, trebuie să-i omoare, căci de nu, se transformă în zmei. 
De-acum e interzis scăldatul în râu, la fel şi spălatul rufelor şi al lânii în apele curgătoare. 
Denumirea vine din limba slavă şi se traduce prin transformare, prefacere, schimbare, amintind de secvenţa biblică în care faţa lui Iisus a strălucit ca soarele iar veşmintele Lui s‑au făcut albe ca lumina, pe muntele Taborului."

(de Mirela Barbă)

sâmbătă, 5 august 2017

vineri, 4 august 2017

joi, 3 august 2017

Sf. Nicolae Velimirovici:

''Gândirea are în slujba ei cinci simţuri; mintea are un singur simţ. 
Simţul minţii este gândirea. 
Raţionali sunt acei oameni la care gândirea stăpâneşte peste simţuri. 
Oamenii inteligenţi însă sunt mai presus decât cei raţionali, aşa cum cei raţionali sunt mai presus decât cei care se călăuzesc după simţuri. 
Inteligenţi sunt oamenii la care mintea stăpâneşte în chip desăvârşit peste gândire, adică la care mintea primeşte doar experienţa adusă de raţiune, ca material brut, pe care-l preschimbă în ceva cu totul deosebit şi care nici nu mai seamănă cu experienţa adusă de raţiune – întocmai cum stomacul primeşte din afară hrană şi-o preface în sânge, adică în ceva cu ce nu se aseamănă cu hrana primită. 
Însă oamenii la care gândirea stăpâneşte mintea şi la care experienţa gândirii rămâne singurul conţinut – nemistuit - al minţii, îşi pierd minţile. După cum se vorbeşte despre un stomac stricat şi despre hrană nemistuită, tot aşa se poate vorbi despre o minte stricată şi despre o experienţă - nemistuită -nepreschimbată în viaţă. 
Şi aşa precum un organism din prea multă hrană şi fără putinţa de a o mistui ajunge să slăbească, tot aşa şi mintea ajunge să se întunece din mult prea multă experienţă şi cunoaştere – atunci când pierde puterea de control asupra cantităţii şi puterii de preschimbare a acestora în ceva cu totul neasemuit.''

miercuri, 2 august 2017

Don Miguel Ruiz – Al cincilea legamant


”Reţine: visul nostru depinde în totalitate de convingerile pe care le avem, iar acestea pot fi adevărate, dar pot fi la fel de bine şi false. 
Adevărul conduce întotdeauna la autenticitate şi la fericire, în timp ce minciunile conduc inevitabil la limitare, la suferinţă şi la dramă. Cei care cred în adevăr, trăiesc practic în rai. 
Cei care cred în minciuni, sfârşesc mai devreme sau mai târziu prin a trăi în iad. 
Nimeni nu trebuie să moară pentru a ajunge în rai sau în iad. 
Raiul se află pretutindeni în jurul nostru, la fel ca şi iadul. Ambele reprezintă un punct de vedere, o stare de spirit. 
Din păcate, marea majoritate a oamenilor se lasă conduşi de minciuni. Ei sunt cei care le creează, după care minciunile ajung să îi controleze. 
Mai devreme sau mai târziu, adevărul iese însă întotdeauna la suprafaţă, iar minciunile nu mai pot supravieţui în prezenţa luminii sale.
Cu secole în urmă, oamenii credeau că Pământul este plat. 

Cineva a spus nici mai mult nici mai puţin decât că Pământul este susţinut de nişte elefanţi, întrucât această afirmaţie l-a făcut să se simtă mai în siguranţă. Foarte mulţi oameni au aderat la această convingere. 
La ora actuală se ştie că Pământul este rotund, nu plat! Convingerea că Pământul este plat a existat multă vreme, şi foarte mulţi oameni au crezut în ea, dar asta nu înseamnă că a fost vreodată adevărată.
Una dintre cele mai mari minciuni care circulă la ora actuală în lume este aceea că: „Nimeni nu este perfect.” 

Ea justifică perfect comportamentul unora, iar majoritatea oamenilor sunt de acord cu ea, dar acest lucru nu o face cu nimic mai adevărată. 
Dimpotrivă, absolut toţi oamenii sunt perfecţi. 
Din păcate, noi am auzit această minciună încă din copilărie şi am ajuns să ne judecăm singuri, raportându-ne la o imagine a perfecţiunii. 
Noi căutăm în permanenţă această perfecţiune şi constatăm că tot ceea ce există în Univers este perfect, mai puţin oamenii! 
Soarele este perfect, stelele sunt perfecte, planetele sunt perfecte, dar nu şi oamenii, care cred că „Nimeni nu este perfect”! 
Adevărul este că tot ceea ce există în creaţie este perfect, inclusiv oamenii.[…]"

luni, 31 iulie 2017

- pink mondays

initiativa: cybershamans.blogspot.ro


Rainer Maria Rilke:


"Cine, dacă-aş striga, m-ar auzi din cetele îngerilor?
Şi chiar dacă unul din ei dintr-o dată m-ar lua pe inima lui: aş pieri
de prea intensa lui fiinţare. Căci frumosul nu-i altceva
decât începutul cumplitului, pe care încă abia-l îndurăm,
şi dacă atât ne uimeşte, e pentru că, nepăsător, din dispreţ,
nu ne distruge. Şi orice înger e cumplit.
Şi astfel mă înfrânez şi într-un sumbru hohot de plâns înec
ademenitoarea chemare. Ah, cine ne-ar putea ajuta?
Nici îngeri, nici oameni, iar înţeleptele animale presimt şi ştiu
că nu ne simţim prea acasă în lumea asta tălmăcită.
Ne mai rămâne poate vreun arbore
pe-o costişă, pe care zilnic
să-l vedem iarăşi; ne rămâne strada de ieri
şi molateca încredere întârziată într-o obişnuinţă
căreia i-a plăcut la noi şi a rămas şi n-a mai plecat."


(- foto by Roberto Kusterle)

duminică, 30 iulie 2017

IONA - Capitolul 4


"1.Şi Iona a fost cuprins de mare supărare şi s-a aprins de mânie.
2.Şi a rugat pe Domnul, zicând: "O, Doamne, iată tocmai ceea ce cugetam eu când eram în tara mea! Pentru aceasta eu am încercat să fug în Tarsis, că ştiam că Tu eşti Dumnezeu îndurat şi milostiv, îndelung-răbdător şi mult-milosârd şi Îţi pare rău de fărădelegi.
3.Şi acum, Doamne, ia-mi sufletul meu, căci este mai bine să mor decât să fiu viu!"
4.Şi a zis Domnul: "Faci tu oare bine că ţi-ai aprins mânia?"
6.Şi Domnul Dumnezeu a făcut să crească un vrej care s-a ridicat deasupra capului lui Iona, ca să-i ţină umbră şi să-i mai potolească mânia. Şi s-a bucurat Iona cu bucurie mare pentru vrej.
7.Dar Dumnezeu, a doua zi, la revărsatul zorilor, a poruncit unui vierme să reteze vrejul. Iar el s-a uscat.
8.Şi la răsăritul soarelui a pornit Dumnezeu un vânt arzător de la răsărit şi soarele a dogorit capul lui Iona, încât el se prăpădea de căldură. Şi şi-a rugat moartea zicând: "Mai bine este să mor decât să trăiesc!"
9.Şi a grăit Domnul către Iona: "Ai tu dreptate să te mânii pentru vrej?" Şi el a răspuns: "Da, am dreptate să fiu supărat de moarte!"
10.Şi a zis Domnul: "Tu ţi-ai făcut necaz pentru acest vrej pentru care nu te-ai trudit şi nici nu l-ai crescut, care şi-a luat fiinţă într-o noapte şi într-alta a pierit!
11.Dar Mie cum să nu-Mi fie milă de cetatea cea mare a Ninivei cu mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor, şi cu un mare număr de dobitoace?"


sâmbătă, 29 iulie 2017

***



"Necunoașterea ne-a împins în direcţia cunoașterii. 
După ce am mers pe atâtea drumuri, după ce am crezut de atâtea ori în cunoaștere, admitem în final – din onestitate, dar nu cu bucurie – că nu mai știm? 
După ce a fost plimbat la infinit, de la Caiafa la Pilat, pentru fiecare eu, ce dorește să știe cu orice preţ, vine acel moment de a nu mai ști insondabil. 
Eul, epuizat, cedează.
Suntem învinși și, în mod aproape automat, această regresie a cunoașterii noastre ne face să cădem în ignoranţă, al cărei prim efect este de a ne aduce la disperare.
Ignoranţă. 
Cu cât este mai vastă întinderea cunoașterii noastre, cu atât este mai mare graniţa, tangenta cu necunoașterea, și cu atât este mai penetrată conștiinţa noastră de către întinderea incomensurabilă a necunoașterii, și atunci fiecare drum, fiecare cunoaștere consumată până la extremă de către eu, până la un punct maxim, până la esenţă, se sfârșește în final în profunda vale a neîmplinirii și a lipsei. 
Când totul este contrar. 
Când îi lipsește o singură uncie.
Când cunoașterea noastră se spulberă. 
Când modesta noastră cunoaștere – această asigurare atât de nădăjduită împotriva furtunii existenţiale – se dovedește insuficientă, iar portița de scăpare manifestă doar incertitudine. Când avem valizele pline de cunoaștere și informaţii, ani de experienţă în rucsacul nostru și descoperim ignoranţa noastră în ceea ce privește esenţialul.
Atunci care este reacţia? 
Un ţipăt sfâșietor? 
Un blestem? 
O cerere scrisă? 
O tăcere glacială?
Această necunoaștere este schimbarea radicală, revirimentul, momentul critic al căutării noastre."

(Revista Pentagrama)


vineri, 28 iulie 2017

joi, 27 iulie 2017

Fizica cuantică spirituală



"Platon a afirmat ca simturile fizice ingreuneaza perceptia noastra asupra Universului. Intruparea face ca perceptiile sa fie distorsio­nate, inexacte, iluzorii. Acel taram care exista dincolo de materie, dincolo de vizibil nu poate fi evidentiat cu cele cinci simturi. 
Aristotel, discipolul lui Platon, sustinea, din contra, ca nu exista lume in afara simturilor noastre. Stiinta, pe de-o parte, a extins perceptia dincolo de simturi cu ajutorul aparatelor inventate, dar, pe de alta parte, inca impartaseste ideile filosofice ale lui Aristotel, legate de existenta. Insa, o data cu aparitia fizicii cuantice, ideile lui Platon sunt sustinute tot mai pregnant.

Teoria cuantica dezvaluie existenta unui camp energetic cosmic universal, in care toate elementele sunt corelate la nivel subatomic, cuantic. Aceste idei fac stiinta sa se apropie de conceptiile filosofice legate de existenta, indeosebi, ale Orientului, cat si de cele religioase ale Occidentului. Astfel, se poate spune ca, prin fizica cuantica, stiinta isi uneste principiile cu cele ale spiritualitatii. Cu aceasta ocazie, se contureaza si posibilitatea de a demonstra stiintific puterea extraordinara a mintii.

Prima data, notiunea de cuantica a fost vehi­culata de savantul Herbert Planck, care a pri­mit Premiul Nobel pentru Fizica in 1918, pentru punerea bazelor fizicii cuantice. 
La dezvoltarea acestui taram, alaturi de altii, a contribuit defi­nitoriu Albert Einstein. 
Electrodinamica cuantica, dezvoltata de Julian Seymour Schwinger (1918-1994), Sin-Itiro Tomonaga (1906-1979) si Richard Feynman (1918-1988), premiati cu Premiul Nobel pentru Fizica in 1965, si cromodinamica cuantica au condus fizica clasica spre un nou mod, revolutionar, de a privi existenta.

Einstein a lucrat 30 de ani pentru a crea o teorie a marii unificari a celor patru forte fundamentale din fizica, gravitatia, forta electromagnetica, forta nucleara tare si forta nucleara slaba. Toate aceste patru forte sunt, de fapt, fatete ale unei singure forte. Teoria care a reusit sa atinga adevarul a aparut acum trei decenii, sub denumirea de Teoria superstringurilor. Aceasta teorie poate explica insa cele patru forte fundamentale prin reducerea particulelor elementare la vibratii ale unor corzi submicroscopice denumite stringuri.

Teoria cuantica are la baza cateva idei esentiale. Toate sistemele materiale au o caracteristica principala, dualitatea unda-particula. Ceea ce se considera a fi particule, materie, in final sunt unde care respecta legile electromagnetismului si nu ale mecanicii. Deci, actiunile din fizica pot fi masurate. Cele mai mici unitati energetice sunt cuantele. Atomii pot face salturi direct de la o stare la alta, emitand cantitati cuantice de energie luminoasa. In interactiunea lor, particulele par a fi conectate prin legaturi invizibile la un intreg. Proprietatea de nelocalizare cuantica arata ca doua particule aflate la distante de mii de kilometri una fata de cealalta pot interactiona ca si cand ar avea legaturi invizibile.

Bohr (1885-1962) si Heisenberg (1901-1976), laureati ai Premiului Nobel pentru Fizica in anul 1922, respectiv 1932, au demonstrat ca nu se pot face observatii obiective, caci observatorul, prin actiunea sa de observare, modifica starea cuantica a sistemului observat. De exemplu, indreptarea atentiei catre apa dintr-un pahar ii modifica nivelul cuantic al acesteia, deci starea ei se modifica. 
In fizica cuantica nu este importanta intensitatea campului energetic cuantic, ci forma, structura sa. Un camp cuantic infinitezi­mal poate afecta o particula, modificandu-i starea. Deci, este important daca exista sau nu acel camp. Iar forta nu este obligatoriu sa fie activa, ea poate fi si potentiala.
 Einstein a aratat prin Teoria Relativitatii ca masa este tot o energie, aflata in repaus. Si energia, prin dinamismul ei, este mereu in transformare. Mai explicit, in formula E = mc2, E este energia, m este masa, iar c2­ este viteza luminii la patrat. Cum c2 este o constanta, variatia energiei este in corelare directa numai cu variatia masei. Deci, masa este tot o forma de energie.

David Bohm (1917-1992) a fost printre pri­mii fizicieni cuantici care au demonstrat existenta unor dimensiuni multiple, dincolo de planul fizic sau energetic. Exista, astfel, planuri sau dimensiuni ale Universului in functie de nivelul vibratiilor lor. Planul fizic este foarte dens si cel mai grosier, avand vibratii joase, planul mintii, mai subtil, este superior celui fizic, iar planul constiintei se afla pe o treapta cu vibratii mai inalte, caruia stiinta abia acum cauta sa-i dezvaluie caracteristicile. Bohm a descris realitatea multidimensionala prin analogie cu fotografia holografica, in a carei imagine, fiecare particica include imaginea intregului.

Stiinta, pana la momentul lansarii Fizicii cuantice, se dezvolta pe orizontala, cu legi specifice materiei, cercetate pana la saturatie. Saltul calitativ pe o treapta superioara vibratorie, care s-a facut cu aceasta ocazie, a deschis posibilitatea cercetarii existentei dincolo de materie, fapt ce poate lega stiinta de spiritualitate. Si atunci, campul unificat ar putea explica experienta iluminarii sau posibilitatea constiintei de a accesa gene din ADN care sa nu pro­voa­ce su­fe­ri­n­ta, imbatranire, boli, moarte. Se va putea explica fenomenul verificabil al schimbului de informatii prin vocea interioara, posibilitatea mintii de a schimba realitatea, puterea mintii asupra materiei putand influenta cursul tornadelor sau chiar viitorul omenirii. 
Un exemplu de fenomen prin care invizibilul actioneaza asupra vizibilului, studiat de fizica clasica, din punct de vedere al efectului, este acela al unui magnet al carui camp are influenta asupra schimbarii pozitiei materiei, de exemplu a piliturii de fier. Raportandu-ne la puterea campului nostru mental se poate cerceta si explica actiunea lui in interiorul corpului si in exteriorul lui, pana la nivelul Universului. 
Pentru prima data in istorie, stiinta si spiritualitatea pot ajunge sa ofere un model de Univers inteligent constient de sine in momentul Big-Bangului.

Lui Einstein, dupa ce a parasit aceasta lume, i-a fost cercetat creierul pentru a observa daca exista ceva special care sa-i justifice genialitatea. Nu a fost observat nimic deosebit. 
Nu in materie se pot observa desteptaciunea si prostia. 
Inteligenta, sufletul, spiritul nu sunt produse ale materiei."

Autor: Romulus Popescu


miercuri, 26 iulie 2017

Hei tu!

Brad Mehldau - Hey You [Pink Floyd] from KateCat on Vimeo.


"Hei tu, de acolo, din frig, 
Însingurat, îmbătrânind,
Poţi să mă simţi?

Hei tu, care bântui pe coridoare
Cu picioarele roase de mâncărimi şi cu zâmbetul ofilit
Poţi să mă simţi?

Hei tu,
Nu-i lăsa să îngroape lumina!
Nu renunţa fără luptă!

Hei tu, însinguratule,
Care stai dezbrăcat lângă telefon
Nu vrei să mă atingi?

Hei tu, care ţi-ai lipit urechea de Zid
Aşteptând o chemare,
Ai vrea să mă atingi?

Hei tu, vrei să mă ajuţi să car stânca?
Deschide-ţi inima:
Mă întorc acasă...

(Dar nu... n-a fost decât o iluzie
Zidul era prea înalt
După cate se vede...
Oricât s-a zbătut
Nu s-a putut elibera
Şi viermii i-au ronţăit creierii)

Hei tu, mereu pe drum,
făcând numai ce ţi se spune
Ajută-mă!

Hei tu, de dincolo de Zid,
Care spargi mereu sticle
Ajută-mă.

Hei tu,
Nu-mi spune că nu mai e nicio speranţă
Împreună vom răzbate,
Înstrăinaţi ne prăbuşim."

marți, 25 iulie 2017

Foloseste-ti corpul pentru a-ti schimba creierul!


"Cum să faci realizezi singur biofeedback-ul


Pentru VRC, biofeedback-ul este antrenat folosind un echipament, mai exact: un computer analizeaza printr-un oximetru coerenta bataii inimii si respiratia. Aceasta informatie merge in timp real la persoana care se afla sub observatie pentru a invata cum sa alterneze coerenta. Exista sisteme disponibile pentru a invata cum sa faci acest lucru pe cont propriu si cu putin antrenament, majoritatea oamenilor pot realiza asta.

Nu trebuie sa ai un echipament pentru a modifica activitatea creierului si pentru a stimula nervul vagus. Tot ce trebuie sa faci este sa devii constient si sa iti influentezi corpul prin propriile actiuni. 

Iata cateva moduri de a realiza acest lucru:

Stropeste-ti fata cu apa rece
– aceasta actiune stimuleaza nervul vagus. Daca te simti coplesit, stresat sau anxios, umple o chiuveta cu apa rece si stropeste-ti fata.

Foloseste puterea muzicii
– s-a demonstrat ca muzica creste HRV. Functioneaza sa asculti muzica, dar functioneaza si mai mult daca tu compui muzica – efectul este si mai mare si are un efect pozitiv. Muzica atinge sistemul limbic, sistem care guverneaza in mare parte emotiile.

Zambeste! Este un lucru atat de simplu care iti imbunatateste starea de spirit. Pana si un zambet fals provoaca creierului dopamina. Aminteste-ti ceva amuzant, o situatie hilara sau gluma ta preferata. Creierul nu face mare diferenta intre un zambet provocat si unul natural.

Stai drept!
Studiile au aratat ca a sta intr-o postura increzatoare, te face sa te simti mai increzator in propriile ganduri si credinte. O postura increzatoare s-a dovedit, dealtfel, a fi corelata cu starea de bine. Postura este o sursa importanta de feedback, nu doar pentru creierul tau, dar si pentru cei din jurul tau. O postura increzatoare ii face si pe altii sa creada in tine. Un studiu a aratat ca daca stai drept – energia iti creste, in timp ce, daca stai aplecat, iti scade nivelul de energie.

Calmeaza-ti fata
– Exista un muschi chiar pe mijlocul fruntii, intre sprancene. Astfel, creierul tau stie cand esti fericit – daca zambesti – sau daca fruntea ta este incruntata si zona tensionata – creierul tau va interpreta ca esti ingrijorat sau suparat. In zilele cu soare, poarta ochelari de protectie, astfel muschiul se va relaxa si creierul tau va fi calm.

Relaxeaza-ti maxilarul si limba – Cand esti stresat ai tendinda de a stange dintii si de a-ti tensiona limba. Slabeste constient maxilarul si deschide gura. Cu acest exercitiu vei reusi sa relaxezi si limba si, bineinteles, mintea ta.

Controleaza respiratia
– Sa tragi aer in piept iti incetineste bataile inimii si te calmeaza. Pune mana pe stomacul tau si trage aer in piept. Numara 6 exercitii de acest fel (inspiratie-expiratie). Vei observa ca vei obtine, cu timpul, mai multa energie.

Incordeaza si relaxeaza muschii
– vei observa pe deplin diferenta. Respira adanc si tensioneaza-ti muschii in mod intentionat pentru cateva secunde. Dupa aceea, expira si relaxeaza-ti muschii.


Cum lucreaza biofeedback-ul

Creierul tău primește constant semnale de la restul corpului tau, luandu-si informatia despre mediul inconjurator, spunandu-i astfel cum sa gandeasca si sa simta. Informatiile care provin de la simturile tale devin prima data interpretate de creier ca emotie, apoi acesta adauga `sosul sau special` subiectiv pentru a produce sentimentele.

Sentimentul ca te „roade” stomacul ar putea insemna ca ti-e foame sau poate fi sentimentul de anxietate fata de intalnirea de maine. In cartea sa, The Upward Spiral: Using Neuroscience to Reverse the Course of Depression, One Small Change at a Time, Alex Korb explica:

Aceste tipuri de semnale sunt ca lumina de control a motorului mașinii tale – te alerteaza cand ceva se intampla, dar nu cu exactitate. Realizeaza calm o autoevaluare a sentimentelor tale si vei putea distinge semnalele.

Semnalele neuronale pentru ritmul tau cardiac, respiratie, digestie si alte functii ale corpului sunt purtate de nervii care merg catre partea superioara a trupului si se termina in creier, acolo unde li se da un sens. Multe senzatii fizice, cum ar fi un stomac delicat, muschi incordati sau diverse dureri au o componenta emotionala pe care creierul tau o poate percepe corect sau incorect. Depinde de tine interpretarea si influenta senzatiilor psihologice care vin spre creier.

Oamenii au tendinta de a genera automat tipuri de biofeedback negativ, in special in cazul depresiei. De exemplu, incruntarea si timiditatea sunt cresc sentimentul de tristete. Studiile au aratat ca persoanele cu depresie au tensiunea musculara mai mare si le creste starea de anxietate si le scade rata cardiacă consolidând depresia.


Variabilitatea ritmului cardiac


Variabilitatea ritmului cardiac (VRC) este schimbarea în intervalul de timp ce cuprinde bataile inimii si este strans directa de sanatatea unei persoane. VRC este reglata de sistemul nervos autonom, care este format din sistemul nervos parasimpatic (SNP), franele calmante ale sistemului nervos si sistemul nervos simpatic (SNS), pedala de acceleratie a sistemului nervos. De fiecare data cand expirati, informatia circulă de-a lungul nervilor, cauzand ritmului cardiac pentru a incetini VRC. Activitatea SNS creste rata inimii scazand VRC.

Cand o persoana este deprimata are mai putina activitate in nervul vagus, ceea ce inseamna ca inima nu schimba vitezele la fel de mult, ramanand in constanta. Acest lucru este foarte important, astfel incat pentru o depresie incapatanata este folosita stimularea electrica a nervului vagus.

VRC este afectata de multi factori, inclusiv de fitness, de varsta, genetica, pozitia corpului, ora din zi si starea de sanatate. In timpul excercitiilor, VRC scade pe masura ce creste rata inimii. In general, HRV-ul crescut in intervale mai lungi se regaseste in starea de odihna a inimii. Ritmul cardiac este strans legat de functiile corpului, starile emotionale, dar si mentale. Sunt sigur ca sunt momente in care va ganditi ca inima a luat-o la trap sau `a ratat o bataie` din cauza unei surprize.

Cu toate acestea, modelele de VRC sunt mult mai importante decat ratele lor simple. In starea de stres, anxietate, fure sau tristete – variatia tinde sa fie dezordonata si haotica. In starile emotionale pozitive, cum ar fi iubirea sau recunostinta, variatia tinde sa fie in ordine si ritmica, Aceasta variatie ritmica este cunoscuta ca o coerenta si este extrem de eficienta si sanatoasa pentru minte si corp.

Intr-un articol care explica importanta variabilitatii ratei inimii de pe site-ul Institutului HeartMath se explica:

,,Un nivel optim al VRC al unui organism se reflecta functia de sanatate si o capacitate inerenta de auto-reglementare, adaptabilitate sau rezistenta”, scriu McCarty si Shaffer. Desi in general se specifica faptul ca cu cat VRC-ul este mai mare, cu atat este mai bine, ei noteaza ca prea multa variabilitate sau instabilitate, cum ar fi aritmii sau haosul sistemului nervos sunt in detrimentul functionarii fiziologice eficiente sau al utilizarii energiei. ,,Prea putina variatie indica varsta sistemului si epuizarea, stresul cronic, patologia sau functia necorespunzatoare in diferite niveluri ale sistemelor de auto-reglementare.”

Multe studii au corelat invatarea reglementarii VRC sau realizarea unui VRC mare pentru o coerenta cu beneficii fizice sau emotionale, incluzand: functia cognitiva imbunatatita si a memoriei, nivelurile de cortizol reduse, anxietatea si tensiunea arteriala, precum si cresterea starii de spirit si a stabilitatii fizice."

(- BY ANDREI STANCU)
- sursa: caplimpede.ro

luni, 24 iulie 2017

- pink mondays


initiativa: cybershamans.blogspot.ro



duminică, 23 iulie 2017

Yeats : "Insula de pe lacul Innisfree"




"Voi invia din morti, sa zbor la Innisfree
Sa-mi fac in vis coliba din paie si chirpici
Pe dealul insorit printre stupi voi tanji
Sa traiesc solitar in zumzetul de-aici.


Dar sarac fiind sa fiu, doar un gand de pribeag
Mai ramane s-astern sub calcaiu-ti de vis
Peste doru-mi ai grije prea greu sa nu calci
Sa apari ca un fulg cand vei trece-al meu prag."

(Traducere libera de Constantin ROMAN)


sâmbătă, 22 iulie 2017



- foto by Igor Zenin


Cele 7 oglinzi Eseniene


"Atragem oameni in vietile noastre si ei sunt precum aceste 7 oglinzi. Cand ne invatam lectiile, acesti oameni inceteaza sa mai apara in vietile noastre.


Traim intr-o lume a "actiunii si reactiunii". Manifestam si magnetizam oameni si evenimente in vietile noastre in concordanta cu nivelul nostru de constiinta

Din perspectiva esenienilor (o antica secta iudaica), fiecare om de pe pamant este initiat in Scoala misterelor care este Viata. Fie ca este constient de acest fapt sau nu, fiecare om va experimenta prezenta oglinzilor care apar in jurul lor. Daca avem intelepciunea sa recunoastem aceste oglinzi, putem sa acceleram evolutia emotiilor si sa le intelegem.
Ceea ce esenienii spuneau este ca putem sa vedem o oglinda, sau combinatii de oglinzi care apar in viata nostra. Cele 7 oglinzi eseniene sunt un instrument foarte puternic dar si foarte subtil in acelasi timp. Prima oglinda, de exemplu, se refera la modul cum esti tu in orice moment. De exemplu, daca esti inconjurat/a de oameni furiosi si neonesti, ei iti arata furia si nesinceritatea din tine. Esenienii aveau un mod foarte profund de a intelege oamenii si relatiile inter-umane, iar domeniul psihologiei occidentale descopera astazi, prin alte modalitati, din intelepciunea comunitatilor antice.


Cele 7 oglinzi Eseniene
Cele 7 oglinzi eseniene ne ajuta sa intelegem procesul prin care oameni si experiente apar in vietile noastre si ne incurajeaza sa transformam evenimentele negative in modalitati de dezvoltare personala si evolutie.

PRIMA OGLINDA – reflecta ceea ce suntem. Reflecta parti din noi aflate in suferinta si rani mai vechi, neconstientizate.

A DOUA OGLINDA – reflecta ceea ce judecam. Sunt acele lucruri fata de care avem o incarcatura emotionala, ceva ce ne-a ranit in trecut si pe care noi nu am iertat. Ne provoaca sa discernem; daca in continuare judecam si condamnam, atragem exact aceleasi lucruri in vietile noastre.

A TREIA OGLINDA – reflecta ceva ce am pierdut, am lasat sa plece sau care ne-a fost luat. Cand vedem ceva ce ne place si ne dorim in alta persoana, este adesea ceva ce am pierdut sau ne-a fost luat in vietile noastre. Fiecare relatie ne provoaca sinele si din fiecare incercam sa recastigam ceea ce am pierdut cand eram copii. Poate fi fericirea, inocenta, onestitatea, integritatea, curajul, dragostea… pe care sinele le vrea inapoi.

A PATRA OGLINDA – reflecta cea mai adanca iubire. Poate fi un stil de viata, o relatie pierduta sau neterminata. De multe ori are legatura cu o viata anterioara, cand am tras o concluzie gresita si amaraciunea pe care am inregistrat-o in suflet. Astfel vom recrea evenimente care sa ne duca catre intelepciune.

A CINCEA OGLINDA – reflecta pe tatal sau mama noastra. Se spune adesea ca ne casatorim cu persoane care se aseamana cu sau mama/tata. Adesea ajungem sa repetam greselile parintilor nostri, repetandu-le obiceiurile pe care le-am invatat de la ei in copilarie, cand parintii nostri ne pareau a fi niste semi-zei.

A SASEA OGLINDA – reflecta cele mai mari provocari ale noastre, cele mai mari frici, si ne ofera uneltele prin care putem sa intelegem viata in concordanta cu ele.

A SAPTEA OGLINDA – reflecta perceptiile noastre. Ceilalti se vor purta cu noi si ne vor trata in concordanta cu modul cum noi insine ne peercepem si ne comportam cu noi. 
Daca avem o stima de sine joasa si nu ne constientizam frumusetea si intelepciunea, nici cei din jurul nostru nu le vor constientiza. Daca ne schimbam modul cum ne percepem, schimbam lumea. „Singurul motiv pentru care cineva are putere asupra ta este atunci cand tu iti doresti ceva de la acea persoana.” Poate sa fie iubire, validare si apreciere, fericire, siguranta…"

(Sursa: Garbo.ro)
Legea oglindirii - Cele 7 oglinzi eseniene from Adina A. on Vimeo.


joi, 20 iulie 2017

Mirajul aşteptării. Dino Buzzati, „Deşertul tătarilor”



"Probabil că fiecare crede, la un moment dat în viaţă, că un destin special îl aşteaptă, că e imposibil ca viaţa să însemne doar o rutină îngrozitoare, ce anihilează într-un final toate dorinţele şi aşteptările, oferindu-ţi un fel de înţelepciune a resemnării. 
Dar poate că uneori ceea ce se numeşte destin nu înseamnă decât o mare farsă pe care ţi-o joacă viaţa şi până în clipa morţii aştepţi să ţi se întâmple ceva care să salveze anii de ratare, care să-ţi arate că toate sacrificiile au avut un rost. 
Cum finalurile de basm se petrec doar… în basm, realitatea arată cu totul altfel, aşa că e foarte probabil ca zarurile pe care joci să fie, până la final, necâştigătoare. 
Dino Buzzati, jurnalist scriitor şi pictor, în cel mai cunoscut roman al său, Deşertul tătarilor (Il deserto dei tartari, 1940) este necruţător în a portretiza destine frânte, neîmplinite nu din pricina neputinţei, ci, şi mai ironic, tocmai din cauza credinţei oarbe, imposibil de depăşit, că într-o zi lucruri măreţe urmează să aibă loc şi abia atunci viaţa îşi va afla rostul ei adevărat. 
Aşa că, în aşteptarea sosirii destinului, ca şi cum o prinţesă şi-ar aştepta cavalerul pe un cal alb să vină s-o salveze, personajele lui Dino Buzzati – plasate în mediul militar – trăiesc însufleţite doar de o speranţă absurdă că urmează să se petreacă evenimente majore, iar ei vor fi actorii. 
Atât de tare ajung să creadă în acest miraj, încât îşi petrec ani întregi într-o lungă şi monotonă aşteptare.

Deşertul tătarilor este fără îndoială o satiră la adresa vieţii militare – rutina ce anihilează individualitatea, absurdul regulilor atât de stricte ce sunt împinse până într-acolo încât, deşi pe vreme de pace şi în lipsa evidentă a vreunui pericol, nerespectarea, din neatenţie, a regulii parolei duce la moarte, cu toate că patrulele ştiu foarte clar că cel care a încurcat ordinea este un coleg derutat, stricteţea inutilă şi îndobitocitoare, ierarhia stupidă care nu ţine cont de sfaturi de bun-simţ, cruzimea şi aroganţa militarilor care cred că ei sunt destinaţi unei vieţi măreţe.

Dar, dincolo de acest aspect evident al criticii ţintite către mediul armat, romanul lui Dino Buzzati conţine şi un nivel mai general al satirei îndreptate spre omul care preferă să aştepte să i se întâmple ceva extraordinar, în loc să acţioneze concret, pentru ca, la finalul vieţii, să se plângă că a avut ghinion. 
Vieţi irosite nu de un context nefavorabil, ci pur şi simplu de voluptatea pierderii într-un vis nebun de glorie, într-o stare halucinantă, extrem de plăcută a detaşării de realitate. 
Într-un fel, Deşertul tătarilor vorbeşte despre inutilitatea oricărei acţiuni, despre lupta cu viaţa pe care niciodată nu avem cum s-o câştigăm. 
Iar speranţa, acest teribil şi incurabil sentiment, este duşmanul cel mai cumplit.

Fortăreaţa cu nume poetic Bastiani este locul în care toate posibilităţile se sfârşesc, în care viaţa, deşi pare a se deschide către infinite speranţe de împlinire, ajunge în punctul ei terminus, indiferent dacă victimele sunt în plină tinereţe. 
Fortăreaţa Bastiani – un Munte vrăjit din care nimeni nu mai poate pleca, nu pentru că ar fi ţinut prizonier, ci pentru că devine captiv propriului vis ucigător al „marii bătălii” care urmează să îl încununeze de glorie –, dincolo de care se întinde vestitul deşert al tătarilor, de unde, pe vremuri, năvăleau atacatorii, este lipsită de orice importanţă strategică.

Oricine ştie că un atac al tătarilor este o simplă fantezie, aşa că a primi detaşare la această fortăreaţă echivalează cu îngroparea carierei, căci visul oricărui militar de a lua parte la o bătălie nu are cum să se împlinească într-un asemenea loc. 
Când Giovanni Drogo, proaspăt absolvent al şcolii militare, este trimis la fortăreaţă, intenţionează, aşa cum se gândea şi Hans Castorp, să stea cât mai puţin posibil, chiar compătimindu-i pe lunaticii săi colegi sau şefi care aveau în privire sclipirea dată de încrederea într-o viitoare luptă majoră ce îi va arunca în adevărata viaţă de ostaş.

Dar rutina are forţe nebănuite, te prinde în mrejele ei şi, odată captiv, începi să-i vezi părţile bune, cele care, de fapt, te feresc de responsabilitate, de riscuri. 
Anii se scurg egal, într-o familiaritate călduţă, confortabilă, îţi spui mereu că încă ai tinereţea în faţa ta ca un drum însorit şi te gândeşti că poţi să te mai bucuri puţin de răgazul unui timp al aşteptării. 
La un moment însă, vezi cum anii fug pe lângă tine şi nu-i mai poţi opri, şi atunci te arunci disperat în speranţa unui act de eroism, care să înnobileze o existenţă ternă, ratată.

"La un moment dat, aproape instinctiv, ne întoarcem privirile înapoi şi vedem că în spatele nostru s-a înălţat un grilaj, zăgăzuind drumul întoarcerii. 
Atunci simţim că ceva s-a schimbat, soarele nu mai pare neclintit pe boltă, ci se mişcă cu repeziciune […], îţi dai seama că norii nu mai zăbovesc în golfurile albastre ale cerului, ci aleargă gâfâind, încălecându-se unul peste altul, atât sunt de nerăbdători să ajungă; […] şi vine clipa când în spatele nostru se trânteşte o poartă grea ce se închide cu o iuţeală  fulgerătoare, nu mai ai timp să te întorci. Dar în momentul acela, Giovanni Drogo dormea neştiutor şi zâmbea în somn, aşa cum fac copiii”.

Ostaşii de la Bastiani aşteaptă să năvălească tătarii pentru a putea muri în luptă, ca nişte eroi. Atât de dezolaţi sunt de lipsa de eroism din viaţa lor, încât ajung să transforme fapte mărunte în evenimente majore: când sunt surprinşi de o noapte friguroasă, de iarnă, într-o simplă misiune de cartografiere, un soldat alege să moară în frig, pentru a demonstra că un militar se poate sacrifica şi că pentru el contează mai mult onoarea.

Atât de mare le este dorinţa de eroism, încât orice punct de mişcare pe care-l zăresc la orizont devine, în mintea lor, o mare armată care se îndreaptă ameninţătoare către fortăreaţă. 
Şi, ironic, chiar Giovanni devine, după zeci de ani petrecuţi la Bastiani, chiar şi atunci când cei mai înfocaţi se resemnaseră, unul dintre ultimii păstrători ai credinţei într-un glorios război.

Deşi practic nu se întâmplă nimic, Dino Buzzati ştie să imprime o incredibilă tensiune în prezentarea locurilor şi a omenilor. 
Punctate de numeroase consideraţii la adresa timpului, scenele din carte dau senzaţia unui ritm năucitor, pentru că acea cumplită aşteptare imprimă parcă o desfăşurare pe fast-forward a existenţelor soldaţilor. 
Zece ani se scurg ca unul singur, luând, în alunecarea lor, toate speranţele, pentru ca, atunci când evenimentul mult visat să aibă loc, bătrâneţea şi neputinţa să răpească ultimele rămăşiţe de demnitate, ultima posibilitate de împlinire măreaţă. Şi totuşi, acea blestemată speranţă nu piere nici în clipa morţii. Moartea devine atunci adevăratul duşman cu care Giovanni poate, în sfârşit, să poarte acea bătălie eroică."

Silvia Dumitrache

miercuri, 19 iulie 2017

marți, 18 iulie 2017

Marc Chagall:


"SCARA LUI IACOV


Eu umblu prin lume ca prin pădure -
pe mâini şi picioare.
Frunza din pom, iată, cade
în suflet frică trezindu-mi.
Pictez toate astea, învăluite de vis
ninsoarea acoperă codrul - tabloul meu
priveliştea din cealaltă parte
unde
mă aflu deja de ani îndelungaţi.
Şi aştept să fiu îmbrăţişat de minuni nepământene
ce mi-ar încălzi inima, spaima mi-ar goni.
Tu înfăţişează-Te, eu Te aştept - de pretutindeni.
Şi ţinându-ne de mâini, ah,
vom zbura împreună, urcând scara lui Iacov.
* * *
Am zugrăvit tavanul şi pereţii -
dansatori, scripcari de scenă
un taur verde, un cocoş neastâmpărat...
Spiritul Creaţiei
vi l-am dăruit
necuvântătorii mei fraţi.
De-acum încolo, în meleaguri supraastrale
unde noaptea-i luminoasă, nu-ntunecată.
... Şi cântecele noastre din nou minunate
auzi-le-vor pământuri substelare
şi seminţeniile ţărilor celeste.
* * *
Sunt feciorul Tău, menit
a se târî pe pământ.
mi-ai dat vopsele-n mână, penelul mi l-ai dat
dar cum ar fi să Te pictez - nu ştiu...
Acest pământ? Cerul? Inima Ta?
Ruinele oraşelor? Fraţii arzând în flăcări?
Ochii mi se umplu de lacrimi, nu văd -
încotro să fug, spre cine să zbor?
Căci există cineva care ne năruie viaţa.
Căci există cineva care ne dă soroc de moarte
şi el anume ar putea să mă ajute
ca tabloul ce-l pictez să lumineze-a bucurie. "



luni, 17 iulie 2017

- pink mondays

Stanford-Photography


initiativa: cybershamans.blogspot.ro