.

"Etica: efortul seninătății de a înțelege lacrimile."
(Andrei Pleșu)

sâmbătă, 31 decembrie 2016

vineri, 30 decembrie 2016

miercuri, 28 decembrie 2016

duminică, 25 decembrie 2016


Când începe Crăciunul?


"Când cel slab iartă celui puternic slăbiciunea,
Când cel puternic forțele celui slab iubește,
Când cel ce are împarte cu cel ce n-are,
Când gălăgiosul zăbovește lângă cel tăcut
Și înțelege ce tăcutul vrea să-i declare,
Când cele liniștite devin sonore și cele sonore liniștite,
Când cele semnificative devin nesemnificative,
Și cele aparent nesemnificative devin decisive,
Când, în mijlocul tenebrelor, o mică lumină
promite adăpost și viață senină,
în acest moment, într-un unic moment,
începe Crăciunul!"

Rolf Krenzer

- art:Elena Markova


vineri, 23 decembrie 2016

...ultimul poem al lui Robert Desnos

"J'ai tant rêvé de toi" from Emma Vakarelova on Vimeo.


"Atât de mult te-am visat,
Atât am mers, atât am vorbit,
Atât de tare umbra ți-am iubit,
Încât nimic nu mi-a rămas din tine.
Eu voi rămâne-o umbră printre umbre
De-o sută de ori mai umbră decât umbra
Rătăcitoare umbră ce-o să vină și-o să revină într-una
în viața ta scăldată de lumină."





joi, 22 decembrie 2016



- art: Gaye Frances Willard

vineri, 16 decembrie 2016

joi, 15 decembrie 2016

Sf. Nicolae Velimirovici

"Oamenii nu pot urma calea cea dreaptă nu pentru că n-ar avea călăuză, ci pentru că au prea multe. 
Nenumărate călăuze nedorite şi necăutate ale vremurilor noastre ne cheamă:
„Haideţi pe drumul acesta! Asta-i singura cale bună!” Şi noi privim, şi la prima vedere ni se pare că aşa este.
„Ascultaţi, oameni şi popoare, calea ştiinţei este calea cea bună!” – strigă unii. Şi nouă ni se pare că aşa este. Dar cine merge pe această cale până spre capăt pricepe că omul care o urmează este aidoma viermilor şi omizilor, maimuţelor şi microbilor, şi la sfârşit află moarte fără înviere, şi noapte fără zori.
Alţii strigă: „Ascultaţi, oameni şi popoare, calea culturii, aceasta este singura cale bună. Celelalte căi sunt căile sălbăticiei!” Unii se păcălesc şi aleg acest număr, precum la ruleta din cazinou, dar la sfârşit sunt păcăliţi şi batjocoriţi, şi fug de pe calea aceasta. Altfel ar cădea în cursa nereuşitei şi morţii.
Cei de-ai treilea strigă: „Ascultaţi, oameni şi popoare! Calea deplinei egalităţi între oameni este singura cale bună.
Urmaţi-o, şi veţi fi fericiţi.” Şi unora li se pare că într-adevăr aceasta ar fi calea dreptăţii şi adevărului. Dar undeva pe drum înţeleg că cel care îi fura în vremea inegalităţii îi fură şi în calea egalităţii, şi atunci încearcă să se întoarcă şi să scape de nenorocire şi moarte.
Şi cei de-ai patrulea, şi ai cincilea, şi ai zecelea, şi ai o sutălea, şi ai miilea strigă, şi strigă, şi strigă. 
Cu adevărat, viaţa omenească nu a semănat nicicând mai mult cu un iarmaroc plin de nenumăraţi amăgitori, ca în vremurile noastre. Se cuvine să fim cu multă luare aminte. 
Rătăciţii se înfăţişează drept călăuze. 
Amăgitorii se înfăţişează drept prieteni. 
Incendiatorii se înfăţişează drept paznici ai casei. 
Bogătanii se înfăţişează drept izbăvitori, desfrânaţii drept însoţitori, necredincioşii drept povăţuitori, pierzătorii de suflete drept sprijinitori. 
Cu adevărat, nicicând de la Adam nu au fost mai multe călăuze mincinoase decât în veacul al douăzecilea. 
Şi în toate veacurile, ca şi în acesta, este o singură cale bună şi o singură călăuză adevărată – Domnul Iisus Hristos, Messia, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul şi Răscumpărătorul oamenilor. 
Fraţii mei, calea cea sfântă a Domnului nici nu e neumblată, nici nepietruită, nici nemarcată, ca să ne putem plânge că nu o vedem sau nu o cunoaştem. 
Pe această cale au trecut sfinţii apostoli, sfinţii mucenici şi mărturisitori, sfinţii împăraţi Creştini şi patriarhi, sfinţii pusnici şi sihaştri, şi alte mii şi mii, milioane şi milioane. 
Nu puteţi spune că nu ştiţi această cale. 
Aceasta e cea mai cunoscută cale din istoria Creştinilor şi din istoria neamului vostru. 
Pe calea sfântă, Dumnezeu blagosloveşte norodul Său sfânt. 
Amin."


miercuri, 14 decembrie 2016

- miercurea cuvintelor

”Ai putea să realizezi într-o bună zi că îți porți cei 60 de ani cu ceva nepăsare, după o viață lungă cu râsete, cu lacrimi, îmbrățișări, mărturisiri, tăcere, elanuri. Uneori timpul pare că stă în loc, iar viitorul se întinde la infinit. Alteori… remarci că te-ai schimbat doar analizând lucruri mărunte, cum ar fi, de pildă, faptul că hainele au devenit pentru tine doar obiecte de decor, impersonale și indiferente, care nu te mai reprezintă, că relația aproape intimă pe care o aveai altădată cu veșmintele nu mai există.”


marți, 13 decembrie 2016

Ce frumoasă am fost!


"Doamne, cât am îmbătrânit!” Era pentru întâia oară, după ani mulți, când se privea în oglindă cu dragoste. Cu adâncă milă și deznădejde, dar cu dragoste.

Umbrele lungi îi adânceau ridurile pe care se minţise de multe ori că nu le vede, deşi simţea cum îi muşcă obrazul, mai ales în anii din urmă, când el începuse să lipsească tot mai des de acasă, ferchezuit, cu cămaşa scrobită, învăluit în aburii unui parfum greu, neştiut.

La începuturi, când el încă se furişa discret printre ore, întârziind doar cât să lase loc incertitudinilor şi iertării, ea îşi înfigea degetele până la sânge în spinii trandafirilor pe care el îi aducea uneori ca răsplată, apoi încerca să uite ce bănuieşte, cu simţurile ei de femeie în amurg, minţindu-se cu nopţi tot mai puţine de dragoste, cu săruturile lui repezi, aproape triste, date în miros de lumânări parfumate, de tocăniţe calde şi de detergent.

Cu timpul, el nu i-a mai adus trandafiri, iar plecările lui s-au făcut tot mai dese şi tot mai lungi. Bănuielile ei au devenit încet-încet hiene flămânde, care îi torturau nopţile când el dormea absent, cu mâna departe de umerii ei, liniştit ca o apă din care a plecat orice urmă de freamăt.

În oglinzi, când era singură, se privea îndelung, încercând să afle răspuns la întrebări niciodată rostite, dar nu ajungea să afle când și cum a greşit, unde s-a dus iubirea lui. Îşi vedea doar talia îngroşată, picioarele grele, pielea obosită de pe mâini, cearcănele de sub ochii secaţi de nesomn, şi atunci înţelegea dureros că a intrat în malaxorul neiertător al timpului, urându-şi cu toată fiinţa fiecare zi în care tinereţea i se scurgea din trup ca o ceară de lumânare topită.

Copiii, deja mari, îi evitau, şi ei, din ce în ce mai des, îmbrăţişările tandre, dacă nu cumva o respingeau agresiv, aruncându-i în obraz adevărul că e penibilă cu atâta dulcegărie şi nevoie de dragoste.

Îngenuncheată într-un noian de respingeri, simțea tot mai ascuțit că toată fiinţa îi e înlocuită treptat de o femeie nedorită, aproape bătrână.

Tânjea după vremurile în care copiii i se atârnau de gât şi îi spuneau că e cea mai frumoasă femeie din lume. Sângera să mai audă, măcar o singură dată, de la bărbatul ei, mărturisirea că îi e dragă. Ştia că nu mai există cale spre vremurile de demult, dar tot mai trăgea nădejde că râvna istovitoare cu care trudea până noaptea târziu la prăjituri şi sosuri sofisticate îi va readuce în viața ei și îi va face să nu o mai vadă doar ca pe o femeie aproape străină, bântuind cu aerul ei veşted odăile sterpe de cuvinte.

Era duminică, după o ploaie lungă. Un frig subţire şi umed traversa încăperile din care el îşi strânsese, ieri, ultimele haine. Încă plutea mirosul lui în aerul pe care ea îl înghiţea cu scrâşnet învins. Plecase pentru totdeauna. Îl văzuse fericit, proaspăt şi tandru la braţul unei alte femei.

Închise ochii şi se văzu dansând în rochie de mireasă, subţire şi fragilă ca un lujer de crin. Îl văzu pe el, tremurând pătimaş în prima lor noapte de dragoste. Erau frumoşi, Doamne! Vremurile erau frumoase. Apoi copiii, făcând primii paşi, ţinându-i strâns degetele cu mâinile lor mici… Apoi ochii lor flamânzi de mângâieri… Apoi trandafirii, la fel de roşii ca sângele în care aveau să-i clocotească, ani în şir, îndoiala, mânia şi neputinţa.

„Ce frumoasă am fost!…”, îşi spuse, abia atingând, în treacăt, marginile şifonierului, uşa pe care însemnase, de-a lungul anilor, înălţimea copiilor, perinile pe care visase cu el, în atâtea mii de nopţi, perdelele pe care el le dăduse de atâtea ori la o parte, pentru a lasă să intre în cameră, sălbatic şi liber, aerul proaspăt al altor dimineţi…"




Camelia Radulian

duminică, 11 decembrie 2016

Ai incredere in lupta ta interioara



“Ce greseala teribila este aceea de a renunta la ceva minunat, pentru ceva real.”- Miranda July

Sa ai incredere in lupa ta este ca si cum ai trai in propria conceptie despre viata de dupa, daca nu chiar intr-un rai. 

Este o practica ce iti intareste considerabil imaginatia. 
Poate ca toata arta este fondata pe asemenea fantezii nemuritoare.
Asadar, haideti sa incepem si sa ne jucam de-a imaginatia si de-a... actiunea!
Care este, de fapt si de drept, lumea ideala din punctul tau de vedere? 
O poti descrie in detaliu? 
O poti vizualiza in mintea ta? 
Du-te acolo, acum! 
Acum... scrie despre aceasta sau danseaz-o. 
Descopera mai multe despre acest loc, despre utopia ta personala si construieste-o.
Redescopera-ti valorile, crescand acolo. 
Afla cat de precis cu putinta unde anume vor aparea tensiuni si reale rezistente la cele mai extraordinare si originale idei ale tale in lumea reala. 
Decide ce unelte si strategii sunt cele mai potrivite pentru misiunea ta pe Pamant si care sunt scopurile adevarate.
Toate „-ism”-urile (rasism, sexism, feminism, socialism etc.) au aceeasi mare problema, in momentul de fata: sunt prea mari si prea generalizate, indiferent ca lupti impotriva lor sau pentru ele... sau, si mai bine, sa visezi dincolo de liniile trasate de dualitate, sa gandesti in afara tiparelor deja trasate. 
In mod natural, fobiile (homofobia, xenofobia, claustrofobia etc.) trebuie demontate si ele, de asemenea. Submineaza atat status quo-urile, cat si tot ceea ce este asumat sau luat de bun. 
Pentru a face aceasta, avem nevoie de originalitate. Va trebui sa folosim vocile noastre unice, individuale, pentru a inova exact acele schimbari pe care le dorim.
Apoi fa-ti partea. 
Incepe de oriunde, in stil mare sau moderat – incepe de unde conteaza cel mai mult pentru tine. 
Incepe de acolo de unde arde, de unde doare. 
Teme-te mai putin... de fapt, nu te teme deloc. 
Fa ceea ce poti si nu uita ce ai invatat in alta viata.

Acum...inapoi in lumea reala, fii tu insuti si ai incredere in zbaterea ta.
Ai incredere in lupta ta interioara
Ce inseamna sa ai incredere in lupta ta interioara? 
Inseamna sa renunti la idealul unei perfectiuni pure. 
Inseamna sa renunti, la nivel personal, la ceea ce inseamna perfectionism. 
Inseama sa iti permiti dezordinea si sa te lasi in pamant, acelasi pamant din care isi vor trage seva visele tale. 
Sa ai incredere in zbaterile tale inseamna sa accepti ca nici munca, nici viata, in general, nu sunt usoare. 
Inseamna sa treci peste infricosatoarele nedreptati ale vietii, fara a deveni impietrit, ci avand incredere in propria-ti tarie si intelepciune.

Aveti incredere in zbaterile voastre si intruchipati aceasta realitate la nivel profund, prin acceptarea transfomatoare. 
Atunci cand poti avea incredere in zbaterea ta atat de mult, incat vei deveni asemeni unui magician, vei avea propriile vraji secrete, pentru a face schimbarile necesare.

Reamintiti-va (cunoasteti si credeti) ca nimic nu este imposibil. Faceti ceea ce are ce mai mare insemnatate pentru voi. Avand incredere in zbaterile voastre interioare asigurat-va ca sunt numai ale voastre si numai pentru voi. Definiti-va propriile idealuri si parametrii. Credeti in voi. Schimbati, fara doar si poate, dar faceti-o in ritmul vostru, in functie de context. Pastrati-va stilul. Nu cadeti prada presiunilor exterioare ce nu se sincronizeaza cu propriul ritm. Aceea ar fi deja o alta lupta – a lor, nu a voastra! Asumati-va responsabilitatea cu cat mai multa bucurie posibila, cat de sincer si deschis puteti, in asa fel incat, intr-o zi, sa puteti spune la randul vostru altcuiva, cu o profunda integritate: ai incredere in lupta ta interioara!"

Witney Sparks

Sursa:

- art: Claudio Cargiolli

vineri, 9 decembrie 2016

Marin Sorescu - "Ne cunoaștem"



"Ne cunoaștem,
Ne-am întâlnit într-o zi
Pe pământ,
Eu mergeam pe o parte a lui
Tu pe cealaltă.

Tu erai așa și pe dincolo
O, erai ca toate femeile,
Uite că ți-am reținut
Chipul.

Eu m-am emoționat
Și ți-am spus ceva cu mâna pe inimă,
Dar n-ai avut cum să m-auzi.

Pentru că între noi treceau întruna mașini
Și ape și mai ales munți,
Și tot globul.

M-ai privit în ochi
Dar ce să vezi?
În emisfera mea
Tocmai se făcuse noapte.

Ai întins mâna: ai dat de un nor.
Eu am cuprins de umeri o frunză."

joi, 8 decembrie 2016

miercuri, 7 decembrie 2016

- miercurea cuvintelor

„De treizeci și cinci de ani lucrez între hârtii vechi și acesta este love-story-ul meu. 
De treizeci și cinci de ani presez hârtie veche și cărți, de treizeci și cinci de ani mă murdăresc cu litere, astfel încât mă asemăn dicționarelor enciclopedice, din care, în tot acest timp, am presat trei tone. 
Sunt ca un ulcior plin cu apă vie și cu apă moartă, destul să mă apleci un pic și încep să curgă din mine idei frumoase. 
Sunt educat împotriva voinței mele, de aceea nici măcar nu știu care sunt ideile mele și care cele citite. 
Acești treizeci și cinci de ani i-am petrecut singur, doar eu cu mine însumi și cu lumea din jurul meu. Atunci când citesc, nu citesc de fapt, iau doar frazele frumoase, le savurez ca pe bomboane, ca pe un pahar de lichior pe care-l beau încet, până când simt că ideea se răspândește în mine, ca alcoolul”.

marți, 6 decembrie 2016

Credinţe, obiceiuri şi poveşti româneşti despre Sfântul Nicolae



,,Românii au găsit, în vieţile sfinţilor, modele de viaţă şi comportament. De aceea, le-au tot povestit, aşa cum le-au auzit în biserică, mai târziu, după ce au fost traduse şi tipărite, le-au şi citit…Tot povestindu-le, este firesc că unii au mai şi schimbat câte ceva. Alţii, ajutaţi de Sfântul, au povestit şi altora minunile pe care le-au trăit. Şi, din dragostea pe care i-o poartă, străbunicii noştri au amestecat puţin viaţa Sfântului cu credinţe mult, mult mai vechi şi au ajuns să creadă că Sfântul Nicolae are puteri foarte mari şi asupra vremii şi a Soarelui, nu numai asupra apelor mării!

Înainte de inventarea ştiinţelor moderne, oamenii au învăţat să cunoască ritmurile naturii şi semnele care prevestesc schimbarea vremii. Cum ziua Sfântului cade aproape de sfârşitul anului, şi l-au închipuit că pe un sfânt bătrân, cu o barbă mare, albă. El aduce iarna şi zăpada, când îşi scutură barba! Dacă nu e zăpadă, oamenii glumesc şi spun că ,,a întinerit Moş Neculai’’. După cum e în această zi, bătrânii ştiutori prevedeau cât de lungă va fi iarna. Ei le spuneau nepoţilor că dacă Moş Nicolae aduce zăpadă, iarna va fi scurtă, o va alunga Sfântul Ioan, pe 7 ianuarie. Dacă nu este zăpadă, atunci iarna va fi lungă. Tot în această zi se pun crenguţe de măr în apă. Dacă înfloresc până la Anul Nou, anul care vine va fi roditor. Înainte, din această crenguţă înflorită se făcea sorcova pentru prima zi a anului, nu se cumpăra de la prăvălie!

Străbunicii noştri au mai observat că, nu mult după sărbătoarea Sfântului Nicolae, ziua începe din nou să crească. Aceasta se întâmpla înainte de a se schimba calendarul, în 1919, când au fost tăiate, pur şi simplu, 13 zile! Deci, după calendarul vechi, Sfântul Nicolae cădea pe 19 decembrie de astăzi, adică foarte aproape de solstiţiul de iarnă, când într-adevăr începe să crească ziua. Ca să arate că ziua se măreşte cu foarte puţin în fiecare zi, spuneau că se lungeşte cu cât se suceşte puiul în găoace. Ei au mai observat ceva: faptul că soarele nu răsare întotdeauna în acelaşi loc, ci în locuri diferite între est şi sud. În această zi, spuneau bătrânii cei înţelepţi, soarele răsare la miazăzi şi începând cu această dată, alungat de Sfânt, începe să răsară tot mai spre miazănoapte, spuneau ei, adică înspre est, până la Sfântul Toader (în preajma echinocţiului de primăvară), care îl alungă din nou înspre miazăzi. Sfântul Toader păzeşte cerul la miazănoapte, iar Sfântul Nicolae, la miazăzi, ca să nu-i permită Soarelui să fugă, îngrozit de răutăţile pe care le vede ziua pe pământ! Se mai spune că, atunci când e gata să ajungă la Sfântul Toader, Soarele ia cu sine nouă babe rele şi aduce ninsori, ploi şi vreme rea, doar-doar va scăpa nevăzut de Sântoader! Dar Sântoader are şi el nouă cai şi cu ei fugăreşte Soarele şi îl ajunge din urmă, după câteva săptămâni bune! Şi uite aşa se plimbă Soarele pe cer între Sfântul Toader şi Sfântul Nicolae şi, credeau bunicii noştri, într-o zi va scăpa, nu pe la Sfântul Toader, care e tânăr şi are cai, ci pe la Sfântul Nicolae, care e bătrân şi nu are cai. Dar atunci va fi sfârşitul lumii… (Ana Pascu – muzeograf la Muzeul Naţional al Ţăranului Român)

Ziua de 6 decembrie sărbătoare magică

,,Ziua de 6 decembrie încheie ciclul de sărbători şi practici magice, dedicate în special lupilor şi spiritelor morţilor-strigoi, început la mijlocul lunii noiembrie (Filipii de Toamnă, Filipul cel Şchiop, Ovidenia, Lăsatul Secului de Crăciun, Noaptea Strigoilor şi Sântandrei) şi încheiat la începutul lunii decembrie (Zilele Bubatului, Varvara, Moş Andrei), specific unui străvechi început de an autohton, probabil Anul Nou dacic. Sărbătoarea de pe şase decembrie prefigura victoria binelui asupra răului, a luminii asupra întunericului. Tradiţia bucovineană susţine că Sânnicoară poate fi văzut în noaptea de Anul Nou ,,în lumină mare, atunci când cerurile se deschid de trei ori’’. Legendele şi tradiţiile dedicate lui Sânnicoară, în esenţă precreştine, vorbesc de puterea sa neobişnuita invocată de soldaţii care porneau la luptă, de ajutorul dat, ca stăpân al apelor, corăbierilor; de sprijinul acordat fetelor sărace la măritat, de grija purtată sufletelor etc.’’ (Ion Ghinoiu)

Prima dintre sărbătorile de iarnă

La noi, sărbătorile de iarnă încep de Sfântul Nicolae. Atunci se adună ceata de colindători şi încep repetiţiile. Niciodată nu se adună mai devreme, căci, spun ei, nu se cuvine să cânţi colinde decât între ziua Sfântului Nicolae şi sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul (7 ianuarie). Înainte, colindătorii cântau colinde şi de ziua Sfântului Nicolae. Acum acest obicei a cam dispărut, din pricină că oamenii credincioşi şi-au concentrat atenţia asupra sărbătorii Naşterii Domnului. Pentru zonele ce păstrează tradiţia colindatului, în special în Transilvania, Sfântul Nicolae este patronul cetei de tineri, la această dată ei întrunindu-se pentru alegerea conducătorului şi a celorlalte roluri. Apoi, seara, ceata merge să îi colinde pe cei care se numesc Nicolae.

Sărbătoarea darurilor

Cea mai cunoscută poveste despre Sfântul Nicolae este aceea, că a ajutat trei fete harnice, dar sărace, să se mărite. El a lăsat fiecăreia, timp de trei ani la rând, câte o punguţă cu aur, noaptea, în şosete, drept zestre. Părintele Bogdan Teleanu a spus că, drept urmare a gestului de bunăvoinţă al Sfântul Nicolae manifestat faţă de fetele bogatului sărăcit, cadoul, a fost cel care s-a impus drept emblemă a sărbătorilor de iarnă, în special a Sfntului Nicolae şi a Naşterii Domnului. Copiii tuturor ţărilor creştine au fost învăţaţi, că în noaptea de 5 spre 6 decembrie, Sfântul Nicolae vine şi le încarcă galoşii, bocanci, cizmuliţele sau şosetele aşezate la uşă, lângă şemineu sau lângă geam, cu dulciuri, fructe, jucării sau daruri din ce în ce mai costisitoare. Totodată, se spune că Moşul nu lasă cadouri în ghetuţele care nu au fost curăţate şi pregătite pentru seara de Moş Nicolae.

Figurinele de turtă dulce (inimioară, cloşcă, măr sau rândunică), preparate cu multă miere, cu nuci şi cu scorţişoară care se dăruiesc de Sfântul Nicolae, sunt dulciuri delicioase şi simboluri ale longevităţii. Prin tradiţie, în ziua Sfântului Nicolae este bine să dăruim celor dragi: dulciuri, fructe (mere, struguri, nuci), cărţi educative, lumânări colorate, o pungă cu grâu sau cu orez, simboluri ale sporului în gospodărie, flori şi mai ales busuioc. Copiilor harnici le dăruim fructe, covrigi şi colăcei cu miere, aşa cum le oferea copiilor, episcopul Nicolae. Obiceiul ca Moş Nicolae să aducă daruri celor cuminţi are la baza faptul că Sfântul Nicolae şi-a petrecut viaţa îngrijind de cei necăjiţi, dedicându-se celor săraci, făcând daruri, donaţii şi minuni Sfântul Nicolae este milos faţă de cei amărâţi, prigoniţi de sărăcie, faţă de văduve şi orfani, el aducând daruri de bani tuturor celor oropsiţi.

În funcţie de specificul locului, Moş Nicoae apare din cele mai diferite locuri, pentru a-i bucura pe copii cu daruri. Obiceiul românesc este ca Moş Nicolae, care este diferit de Moş Crăciun, să nu se arate niciodată. El aduce, odată cu darurile, şi crenguţe argintii crenguţe subţiri ce se dau cu un strat de bronz) sau multicolore. Copiii neascultători sunt avertizaţi de părinţi că vor primi doar crenguţele dacă nu sunt cuminţi (de aici şi asocierea dintre băţ şi Sfântul Nicolae, folosit la cuminţirea obraznicilor). Povestea nuieluşei are un sâmbure de adevăr: se spune că Episcopul Nicolae îi lovea cu nuiaua peste mâini pe cei se abăteau de la dreapta credinţă. În unele locuri, copiii lasă moşului un pic din mâncarea lor preferată, ca să-i ierte că nu au fost cuminţi.

În tradiţia românească se spune că nuieluşa care se pune în ghetuţele copiilor de Moş Nicolae trebuie să fie de măr. Dacă, pusă în apă, aceasta înfloreşte până la Crăciun, legenda spune că sfântul Nicolae a mijlocit iertarea celui atins de nuieluşă. De asemenea, tradiţia spune că, cel care se va lovi cu nuieluşa peste picioare va fi ferit de dureri şi va fi voinic, energic şi sănătos în anul ce va veni. Expresia populară cu care se ameninţă copii, că ,,se dă Sfântul Nicolae jos din cui’’, se referă la faptul că Sfântul Nicolae îi pedepsea pe hoţi pentru greşelile lor şi astfel şi părinţii îşi ameninţă cu nuieluşa pe copiii obraznici şi neascultători.

De asemenea, se spune că darurile pe care le primim de la Moş Nicolae, trebuie împărţite şi împărtăşite cu ceilalţi, şi nu doar păstrate pentru sine. Ziua Sfântului Nicolae este aşteptată de copii cu multă emoţie! Toţi se întreabă: oare le va aduce Sfântul daruri sau o nuieluşă? Cu toţii speră că vor primi numai daruri, oare nu este Sfântul Nicolae ocrotitorul lor?

,,De ce cadourile se lasă în ghetuţe, nu se ştie sigur. Poate pentru că punga aruncată de Sfântul pe fereastră, omului cu trei fete a nimerit într-o ghetuţă. Sau poate pentru că oamenii cred că e bine să îi dăruieşti Sfântului ghete, ca să aibă cu ce se încălţa în călătoriile lui! Aşa, poate ajunge să te ajute şi pe tine! În Rusia, dar şi la noi, femeile obişnuiau de ziua Sfântului să ducă papuci la biserică. Cine ştie acum câtă vreme darul de încălţăminte s-a transformat în darul din încălţăminte!’’ (Ana Pascu)

,,Icoana Sf. Nicolae, sfinţită la o biserică cu hramul Sfântului Ierarh, dăruită persoanelor cu probleme de sănătate sau care se confruntă cu mari necazuri, face minuni în scurt timp, spun preoţii vizionari. Nu trebuie să oferiţi celor dragi obiecte ascuţite-truse, obiecte de menaj, obiecte de decor de culoare neagră, nici fulare, mărgele sau cravate. Darurile pe care le oferiţi se înăşoară în săculeţe de culoare albă sau aurie şi se pun în cizmuliţe sau în pantofi.’’ (romaniatv.net)

Ocrotitorul familiilor noastre, pescarilor, marinarilor, morarilor

,,Se spune că cei care au aşteptat, în noaptea Sfântului Vasile, să vadă cum se deschid cerurile, l-au văzut pe Sfântul Nicolae, stând în stânga Domnului, aşezat la masa Raiului. Ce arată asta, dacă nu evlavia pe care i-o poartă oamenii pentru grabnicul ajutor dat? Ţăranii credeau că este al doilea Sfânt făcut de Dumnezeu!

Ţăranii noştri din unele părţi ale ţării, mai ales din Gorj, Oltenia şi Moldova, multă vreme au păstrat datina de a lua, la căsătorie, un sfânt care să le ocrotească familia şi gospodăria. De cele mai multe ori era sfântul al cărui nume îl purta tatăl. Aşa a ajuns Sfântul Nicolae ocrotitorul a nenumărate familii! De ziua lui, oamenii făceau o masă cu bucate alese, atât cât le permitea postul, chemau preotul să o binecuvânteze şi prăznuiau cu rudele şi vecinii. Uneori sărbătoreau trei zile, căci marile sărbători, în concepţia populară, trebuie să fie sărbătorite timp de trei zile: în ajun, de praznic şi a doua zi. Oamenii se rugau să-i ferească de boli şi lovituri. Bărbaţii duceau lumânări la biserică şi plăteau liturghii. Femeile se rugau pentru ajutor, iar fetele, să se mărite. A doua zi după Sfântul Nicolae, prin Bucovina, unii oameni făceau praznice pentru cei înecaţi.

Praznice de ziua Sfântului mai fac şi pescarii şi marinarii. Nu pot să vă spun câtă evlavie au, pentru Sfântul Nicolae, lipovenii din Delta Dunării! Nici la pescuit nu pleacă fără să îşi ia o icoană la ei’’(Ana Pascu)

,,Deseori, Sfântul Nicolae este asociat cu apele şi navigatorii. Astfel, se spune că el a oprit în cele din urmă apele potopului, salvând de la naufragiu arca lui Noe. Din acest motiv, este recomandat ca atunci când traversezi o apă mare, să te duci la marginea ambarcaţiunii şi să te rogi Sfântului Nicolae pentru protecţie, deoarece el este mai mare peste întinderile de ape de pe pământ. Într-o veche legendă, se zice că Sfântul Nicolae era marinar şi că, într-o zi în care se îndeletnicea cu pescuitul, a venit o mare vijelie care a dus la fund vasul cu tot cu echipaj, singurul rămas în viaţă fiind Sfântul Nicoale. El s-a rugat fierbinte de Dumnezeu, iar Domnul s-a milostivit şi i-a înviat tovarăşii de pe vas.

În ziua de Sân-Nicoară sau Sânmicoară, dracii pătrund în mori şi îi aruncă pe morari în ape, sau dau prilej la stricăciuni în moară. Pentru a ţine departe diavolii, se făceau slujbe şi praznice de sfinţire ale morilor. (diane.ro)

Alte credinţe şi obiceiuri de Sfântul Nicolae

Pe data de 6 decembrie, se aşeză în apă rămurele de meri, peri, şi alţi pomi, astfel încât să înflorească până la Anul Nou. În acest fel, se prevesteşte dacă fructele se vor face sau nu în următorul an.

Sfântul Nicolae aduce oblojire la bolile şi loviturile oamenilor, dar veghează şi asupra sănătăţii vitelor.

Cu ocazia sărbătoririi Sfântului Nicolae, se fac slujbe de pomenire pentru oamenii ce şi-au aflat napraznic moartea, pentru cei mâncaţi de lupi, înecaţi sau pierduţi fără urmă în lumea cea mare.

În Ardeal, fetele se adună în ajunul sărbătorii de Moş Nicolae şi fac plăcinte, iar seara, la 9 fix, năvălesc peste ele flăcăii şi se se încinge petrecerea.

Pentru că de Sfântul Nicolae cade prima zăpadă, iubitorii de flori trebuie să facă un bulgăre, să îl lase să se topească într-un vas, iar apa rezultată trebuie să o pună în vazele florilor, pentru ca acestea să treacă cu bine peste iarnă.

Se spune că în această zi binele învinge răul prin credinţa lui Sânnicoară şi astfel se încheie perioada de făcut farmece, vrăji şi prevestiri, care nu vor fi reluate până la Anul nou."
(Cristina Toma)




Chipul RECONSTRUIT al Sfântului Nicolae, după moaștele sale



sursa foto