“Nu va fi niciodată pace în lume și în suflete atâta vreme cât iubirii – condiție vitală a existenței – noi ii opunem ura.”

”Nu învăţăturile date de Iisus au eşuat în cei 2000 de ani, ci
ignorarea de către noi a înţelepciunii sale. 
Nu el ne-a trădat pe noi, ci noi pe el. 
În Muzeul de artă din Washington am văzut „Cina cea de taină" în versiunea modernă a lui Salvador Dali. 
Este cutremurătoare, dacă îi prinzi sensul. 
Iisus spune ucenicilor săi: „Cineva dintre voi mă va trăda". 
Şi toţi ucenicii săi, îmbrăcaţi în haine moderne, cu costum şi cravată, cu părul tuns după moda lumii actuale, stau cu capetele plecate la cele spuse de Iisus.
Simbolul: după 2000 de ani, cu toţii l-am trădat pe Iisus. 
Ucenicii în haine moderne eram noi, cei de astăzi, cu capul plecat de remuşcarea trădării lui.
Dacă i-am fi urmat calea arătată de el, dacă i-am fi respectat
cuvântul spus într-o frază atât de simplă: „Iubeşte-ti aproapele",
lumea ar fi arătat cu totul altfel. 
Să-mi contrazică cineva această afirmaţie, dacă are argumente.
Ştim din literatura apocrifă că, aflat în casa Martei şi a lui Lazăr,
Iisus le-a vorbit despre influenţa exercitată de vibraţia cuvintelor.
De la vibraţia exprimată fizic, prin câmpul de frecvenţă conţinut şi
până la chimia cuvintelor este diferenţă doar de nivel de manifestare. 
Până acolo mergea ştiinţa acestui om care s-a chemat Iisus Christos. 
Misterul ştiinţei lui rămâne nedescifrat în termenii istoriei comune. Dar, a nega valenţele ştiinţifice ale cuvintelor lui, înseamnă a nega propria noastră ştiinţă.
Revenind la subiect, putem spune că chimia iubirii este chimia
păcii şi a fericirii umane. 
Iertarea, ca o condiţie a convieţuirii umane, este o altă nestemată din învăţătura lui Iisus.
Răzbunarea este o relicvă ancestrală, o pornire a instinctelor
primare, reptiliene, prin care indivizii unei specii îşi arătau
pulsiunile de dominaţie faţă de ceilalţi. 
Este plină istoria de victimele răzbunării."

(Dumitru Dulcan - ”În căutarea sensului pierdut”)
- pictura: Dali