.

"Etica: efortul seninătății de a înțelege lacrimile."
(Andrei Pleșu)

marți, 28 octombrie 2014

Secretele antice ale Celor Nouă Bărbaţi, gardienii cunoştinţelor interzise umanităţii


”Datoria lor a fost de a păstra cele mai importante secrete ale umanităţii şi în acelaşi timp de a veghea asupra cunoaşterii absolute. De asemenea, au avut puterea de a controla destinul rasei umane şi de a împinge evoluţia în direcţia transmisă de zei.

Acesta a fost rolul principal al Celor Nouă Bărbaţi, supranumiţi şi gardienii secretelor universale, aleşi de către creatori pentru ca bunul mers, cât şi dezvoltarea rasei umane, să-şi menţină cursul impus.

Povestea societăţii secrete a Celor Nouă Oameni datează încă din perioada măreţului rege Asoka, care a domnit în India începând cu anul 237 î. Hr. Împăratul a fost o persoană remarcabilă, în cartea sa, Schiţă de istorie universală, HG Wells îl caracteriza ca precum un Luceafăr: “Printre zecile de mii de nume ale monarhilor adunate în cărţile de istorie, numele de Asoka străluceşte cel mai tare”.

Cu toate că Asoka este cunoscut precum un cuceritor, ştiinţa străveche ne spune că a fost împăratul care a promovat pentru prima dată vegetarianismul în rândul trupelor sale, a interzis alcoolul şi a încercat să inducă ideea absolută de pace. Asoka a respectat cu sfinţenie toate religiile şi a prezentat pacea precum o dorinţă acerbă a lui Dumnezeu.

Asoka a fost un înţelept şi numeroase taine ale creaţiei şi evoluţiei au fost elucidate în timpul domniei sale. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care s-a luat decizia întemeierii societăţii secrete, intitulate sugestiv Cei Nouă Bărbaţi, care avea rolul de a proteja secretele umanităţii, cele pe care zeii le doreau departe de ochii oamenilor obişnuiţi.

Societatea deţinea 9 membri aleşi în funcţie de capacitatea lor intelectuală şi spirituală. Ei au fost izolaţi de lumea exterioară şi li s-au prezentat cele mai importante secretele ale vieţii, pe care trebuiau să le păzească prin orice mijloc posibil.

Pentru prima dată, în 1927 s-a aflat despre existenţa acestor gardieni ai secretelor universale. Talbot Mundy, un fost ofiţer de poliţie britanic, care a activat peste 25 de ani în India, a intrat în posesia unor documente secrete care descriau cu lux de amănunte societatea misterioasă a lui Asoka. Fostul poliţist a scris o carte, în care a expus o parte din aceste mistere care au clădit şi susţinut viaţa de la creaţie şi până la momentul respectiv.

În primul capitol este prezentată cea mai eficientă modalitate de a conduce lumea. Surprinzător, această tehnică nu implică violenţa, ci manipularea maselor.

Al doilea mare secret se referă la înţelegerea energiilor cu care au fost dotaţi oamenii şi manevrarea lor pentru a pune capăt vieţii. Se spune că judo este un sport dezvoltat din această tehnică.

Următoarele două capitole se axează pe microbiologie şi transmutarea metalelor. Se spune că cei nouă cunoşteau cu lux de amănunte modalitatea prin care materia putea fi modificată după bunul plac.

Cea de-a cincea parte descria comunicarea terestră, dar şi extraterestră. Acest fapt demonstrează că erudiţii antici erau conştienţi că în Univers există numeroase specii extraterestre şi mai mult de atât erau capabili că comunice cu ele.

Capitolul şase descria secretele gravitaţiei, al şaptelea prezenta cosmologia şi cel de-al optulea era un tratat despre lumină.

Cel de-al nouălea capitol descria secretele sociologiei. Aici, anticii, au descris evoluţia societăţilor, dar şi motivele declinului lor.

În acest fel, regele Asoka a ales nouă persoane pentru a menţine şi dezvolta cele mai de preţ teorii cu privire la originea vieţii de pe Terra. Legenda mai spune că regele primea constant cantităţi impresionante de aur, din surse necunoscute, pentru a dezvolta această societate secretă şi pentru a păstra cu sfinţenie secretele zeilor.”

luni, 27 octombrie 2014

- pink mondays




- initiativa: cybershamans.blogspot.com

Da, (de ce) religie în școală!


”Da! Susțin predarea religiei în școală și nu oricum, ci ca materie obligatorie.
Nu mult, o oră pe săptămână, dar predată cum trebuie și de cine trebuie.
Da, o singură oră. Nici nu-i nevoie de mai mult pentru a salva grămezi de suflete.
Bun, unii vor întreba: ce este de salvat la un copil, de la copilul meu? Nu este el deja salvat, fiind copil nu are sufletul curat?
Ba da. Dar nu-l salvezi în ziua când se predă ora de religie, ci mai încolo, atunci când va crește, când se va maturiza, când va căuta să priceapă care-i treaba cu viața, cu Dumnezeu, cu tot ce se întâmplă în jur și își va aduce aminte de ceea ce a învățat la școală. Îl vei salva atunci când copilul va deveni major, adult, părinte, când va munci, când se va confrunta cu diverse probleme și va înțelege că Dumnezeu este peste tot, și în bucurii și în necazuri.
Căci, dacă nu va înțelege că nimic nu se poate și nu se face fără Dumnezeu (adică se poate și se face, dar iese prost fără El), atunci nu va pricepe nici de ce viața nu-i un tort cu frișcă.
Și nu-i mai bine să salvezi un suflet devreme, să-l pregătești pentru încercările vieții, explicându-i că Dumnezeu îl ține de mână la fiecare pas (chiar și atunci când mai dă de o groapă), decât mai târziu, când se va încovoia sub propria-i cruce și Îl va certa pe Dumnezeu întrebându-L, “de ce eu” sau “Doamne, de ce m-ai uitat?” Atunci când s-ar putea să fie prea târziu pentru a salva acel suflet?
Religia (creștină, confesiunea creștin-ortodoxă) este exclusiv despre mântuirea fiecăruia dintre noi, indiferent de cât de păcătoși suntem. Iar predarea religiei în școală este despre același lucru, ba chiar vine cu un bonus: salvarea mai devreme decât mai târziu. Și niciodată nu poate fi prea devreme ca să ne mântuim. Poate fi însă prea târziu.
Îmi amintesc de singura oră de religie din școala generală, ținută de un preot. Nici nu cred că era oră de religie în sine, parcă era dirigenție, dar am făcut religie. În fine, nu mai contează. Contează așa: în clasă nu s-a auzit musca (la toate celelalte ore puteai auzi câte un roi de albine), atunci am învățat cum să-mi fac corect semnul Sfintei Cruci, ce înseamnă cele trei degete unite plus cele două din podul palmei, n-am înțeles eu foarte bine dar am receptat primele noțiuni de Tată, Fiu și Sfântul Duh, am zis pentru prima dată “Tatăl nostru” în cor și, parcă, am plecat ceva mai bun.
Îmi mai aduc aminte că lecția teologică propriu-zisă a fost despre iertarea aproapelui. Acum, că niște colegi inteligenți au înțeles ca după ore să fure fesurile altor colegi (inclusiv pe-al meu) și să le dea înapoi întrebând “mă ierți?”, e altă poveste. Mare lucru nici nu puteai să ceri unor copii din ciclul gimnazial, după o primă oră de religie.
Păcat că a fost numai o oră.
Acum, întreb: ce a fost greșit în a învăța cum să-mi fac cruce, în a mi se explica semnificația și puterea crucii, în a mi se preda primele noțiuni de Sfântă Treime (cine e Tatăl, Fiul și Sfântul Duh), în a spune “Tatăl nostru” (rugăciune simplă dar atotcuprinzătoare lăsată de Hristos-Fiul tocmai pentru ca să nu ne pierdem în cuvinte atunci când ne rugăm). A fost oare greșit că în acea singură oră de religie ni s-a plantat sâmburele iubirii aproapelui, prin iertare?
Vă spun eu ce a fost greșit.
A fost greșit că n-am continuat.
A fost greșit că n-a urmat o a doua oră, a treia, a patra oră de religie, una pe săptămână, în care să vorbim pe îndelete despre cele 10 porunci, despre icoane (icoana se ridică la chipul cel dintâi, nu este un simplu tablou depersonalizat, o mână de culori, o pictură și-atât; ai icoană pe perete, de fapt, ai un sfânt pe perete), să citim și să tălmăcim textele din Sfânta Evanghelie (Cuvântul lui Dumnezeu este pentru toți, indiferent de vârstă; explicat cum trebuie, de cine trebuie, el poate fi înțeles și de pe băncile ciclului primar de școală). A fost greșit că n-au urmat ore în care sâmburele deja plantat al iubirii aproapelui (cel din prima oră) să se prindă și să facă roade.
Niciodată nu este prea devreme pentru a învăța despre Dumnezeu. E drept, poate fi prea târziu.
De ce să fie și obligatoriu? Pentru că dacă e opțional, atunci nu mai e. Iar dacă Dumnezeu nu e, nimic nu e.
Mai ales azi, când parcă nu mai e timp de nimic, când părinții nu știu dacă le explică copiilor (asta dacă părinții n-au devenit admiratori sau cultivatori de nonvalori) care sunt consecințele furtului, minciunii, necinstirii familiei sau, mai grav, când părinții (evident, nu toți) se închină mai repede la ban, vicii sau la propria lor valoare (considerând că ei sunt frumoși și deștepți, uitând că toate astea sunt daruri de Sus) decât la Dumnezeu.
Dacă s-ar preda în școală, prin religie, tot ceea ce nu livrează părinții acasă, s-ar sădi oare o generație mai bună decât cea de azi? Eu cred că da.
Apoi, este oare greșit ca încă din școală să înțelegem că în tot ceea ce facem trebuie pus înainte, Dumnezeu? Că ar fi o lume mai bună dacă toți ne-am începe și încheia ziua cu “Doamne, îți mulțumesc pentru tot!” sau cu “Doamne ajută!”?
Începutul adevăratei înțelepciuni, pentru orice vârstă, este frica de Dumnezeu. Nu frica la propriu, ci mai degrabă jena față de un Dumnezeu care ne-a iubit și ne iubește atât de mult încât și-a jertfit Unicul Său Fiu pentru mântuirea noastră iar noi, drept mulțumire, ne omorâm între noi. Dacă la treaba asta adăugăm starea de trezvie (de pildă, atunci când faci câte o porcărie și nu te vede nimeni, trebuie doar să ridici ochii spre cer și să-ți dai seama că ești văzut; bun, ideea este să nu faci porcării), atunci cred că am fi cu toții mai buni.
Unii spun, domnule, în școală să se facă școală, iar religia să se facă în biserică, asta după ce aruncă în biserică și în preoți cu mormane de rahat. Este convenabil să trimiți religia în biserică după ce te sui cu tot ce ai pe ea, ba mai mult, după ce trâmbițezi peste tot că este instrumentul prin care clerul manipulează masele, că mănâncă banii poporului și că ți-e scârbă de preoți. Deci, hai să trimitem religia în zona pe care nu pregetăm s-o demonizăm în loc să i ne închinăm. Convenabil, nu?
Pe lângă faptul că în școală nu se mai face școală, azi se face prea puțină religie, atât pentru copii, cât și pentru adulți/părinți.
Părinții nu vin la biserică pentru a da mai departe copiilor ceea ce se întâmplă la sfintele slujbe. Nu mai spun de faptul că părinții nu-și aduc copilul la biserică să-l spovedească, să-l împărtășească (apropo, este mare lucru să înțelegi cât mai devreme importanța spovedaniei și împărtășaniei). Deci, dacă nu îi explici copilului ce este religia, cine este Dumnezeu, care este Cuvântul Lui, dacă la televizor se vorbește mai puțin despre sfințenie și infinit mai mult despre nonvalorile care domină lumea și preoții care calcă strâmb, atunci de unde să învețe copilul? Deci, dacă tu ca adult nu înțelegi sau nu te interesează, de ce să nu învețe copilul tău și, mai târziu, să te învețe el pe tine?
Așadar, tot la școală ne întoarcem.
Bun, acum se vorbește intens depre înlocuirea “Religiei” cu ”Etică și cultură civică”.
Dar…ce este etica?
Ia uite ce zice în dicționar: “Etica (din greacă ἦθος ēthos = datină, obicei) este una din principalele ramuri ale filosofiei și poate fi numită știința realității morale; ea se ocupă cu cercetarea problemelor de ordin moral, încercând să livreze răspunsuri la întrebări precum: ce este binele/răul? cum trebuie să ne comportăm?”
Poftim? Stai să mai citim o dată!
“Ce este binele, răul?”
Păi, poate să existe o definiție mai clară decât cea pe care o poate da ”Religia”?
”Cum trebuie să ne comportăm?”
Păi, poate fi ceva mai clar referitor la comportamentul față de aproape și față de dușman decât Noul Testament?
Nu!
Păi și dacă nu, atunci de ce să nu luăm toate astea direct de la sursă? De ce să-L tot alungăm pe Hristos din viața noastră? Nu e de ajuns că L-am răstignit o dată? Chiar așa, să-L dăm afară de peste tot? Unde ajunge lumea asta fără Dumnezeu? Oare nu e suficient unde suntem acum? Bine, e loc și de mai rău, dar de ce să fie rău dacă poate să fie bine? (că tot se poartă fraza asta).
Așadar, oare nu este ”Etica și cultura civică” o variație a celor 10 porunci și a Noului Testament?
Este. Și nu numai ea.
Dacă ne uităm bine, multe dintre legile coercitive de astăzi vin din cele 10 porunci (codul penal/codul civil etc.).
Totuși, din definiția “Eticii” lipsește ceva.
Lipsește cea mai importantă dintre porunci, pe care nu o găsești decât în ”Religie”: “Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta și pe aproapele tău ca pe tine însuți”.
Iar Hristos îi spune cărturarului, care L-a întrebat ce să facă pentru a moșteni viața veșnică, “Fă aceasta și vei fi viu”.
Deci, treaba asta, care aduce după sine viața veșnică, nu o găsești în “Etică”, ci în ”Religie”.
Apoi, să înlocuim religia cu istoria religiilor?
Păi, dacă un adult nu face diferența între Dumnezeul Cel în Treime Lăudat, marele arhitect al universului, buddha sau allah, atunci credeți că o poate face un copil? Predarea istoriei religiilor în școală poate că va crește numărul de deștepți în chestiuni generale (cărturarii de pe vremuri care se pierdeau în detalii; sau cum zice Petre Țuțea – “Shakespeare, pe lîngă Biblie, – eu demonstrez asta și la Sorbona – e scriitor din Găești”), dar sigur va crește și numărul de rătăciți în societate (de tipul Cernea) care și-așa este în creștere.
Totuși, există o problemă.
Aceasta nu este religia în sine, ci cei care predau religia.
Și cred că aici ar trebui concentrată dezbaterea. Cine predă religia copiilor?
Absolvenți de facultate în civil, mult prea ancorați în lume și doar simpli vizitatori ai sfintei biserici, preoți care sunt doar simple cuiere pentru sutană?
Da, aici trebuie discutat serios iar biserica, dacă susține predarea religiei în școală trebuie să ofere și pedagogii care să transmită așa cum trebuie Cuvântul lui Hristos.
Pentru că și Iuda a avut la îndemână Cuvântul și s-a ales praful.
Cuvântul e Cel care salvează, omul care Îl livrează e problema.
Ah, și era să uit.
E nevoie și de un dram de credință.
Pentru că, după cum zice același inegalabil Petre Țuțea: “Fără Dumnezeu omul rămîne un biet animal rațional și vorbitor, care vine de nicăieri și merge spre nicăieri. Și el rămâne așa chiar dacă este laureat al premiului Nobel sau măturător”.


duminică, 26 octombrie 2014

Nina Cassian - Voiam sa raman in septembrie

Voiam sa raman in septembrie
pe plaja pustie si palida,
voiam sa ma-ncarc de cenusa
cocorilor mei nestatornici
si vantul greoi sa-mi adoarma
in plete cu apa navoade;
voiam sa-mi aprind intr-o noapte
tigara mai alba ca luna,
si-n jurul meu - nimeni, doar marea
cu forta-i ascunsa si grava;
voiam sa raman in septembrie,
prezenta la trecerea timpului,
cu-o mana in arbori, cu alta-n
nisipul carunt - si sa lunec
o data cu vara in toamna...
Dar mie imi sunt sorocite,
pesemne, plecari mai dramatice.
Mi-e dat sa ma smulg din privelisti
cu sufletul nepregatit,
cum dat mi-e sa plec din iubire
cand inca mai am de iubit..
.

sâmbătă, 25 octombrie 2014

Rumi - lecții de viață



1. Infrunta-ti frica!

“Fugi de ceea ce-ti este confortabil. Uita de siguranta. Traieste acolo unde te temi sa traiesti. Distruge-ti reputatia.”

2. Indrazneste!

“Sa nu fii multumit cu povestile celor de dinaintea ta. Creaza-ti propriul mit.”

3. Recunostinta

“Poarta recunostinta precum o mantie si aceasta-ti va hrani fiecare colt al vietii tale.”

4. Fii activ

“De ce ar trebui sa stau in partea de jos a unui bine, atunci cand o franghie puternica este in mana mea?”

5. Credinta

“Pe masura ce incepi sa-ti urmezi calea, aceasta apare.”

6. Imbratiseaza regresul

“Daca esti iritat de fiecare frecus, cum crezi ca vei fi lustruit?”

7. Priveste in interiorul tau

“Sarcina ta nu este sa cauti iubirea, ci doar sa cauti si sa gasesti toate barierele dinlauntrul tau pe care ti le-ai construit singur pentru a te feri de ea.”

8. Invata din suferinta

“Rana este locul prin care patrunde lumina.”

9. Nu te preocupa cu ceea ce cred ceilalti despre tine

“Vreau sa cant asemenea pasarilor, nu sa fiu ingrijorat de cei care ma aud sau daca ma aude cineva.”

10. Fa ceea ce-ti place!

“Lasati-va atrasi de atractia puternica a ceea ce va place cu adevarat.”

vineri, 24 octombrie 2014

joi, 23 octombrie 2014

Nimicnicia și absurdul vieții - de Omar Khayyam


”Ivirea mea n-aduse niciun adaos lumii,
Iar moartea n-o să-i schimbe rotundul și splendoarea.
Și nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al spumii:
Ce sens avu venirea? Și-acum – ce sens plecarea?

Un joc ce se repetă e viaţa – şi tu ştii:
Câştigul e durere şi moartea fără nume.
Ferice de copilul sfârşit în prima zi,
Mai fericit acela ce n-a venit pe lume.

Spun unii că există un Creator, şi zic
Că pentru a distruge, fiinţe a creat.
Fiindcă sunt urâte? Dar cine-i vinovat?
Sau pentru că-s frumoase? Nu mai pricep nimic.

Credinţă şi-ndoială, eroare şi-adevăr,
Ca boaba unei spume, uşoare sunt şi goale.
Opacă sau bogată în irizări de cer,
Această boabă-i chipul şi tâlcul vieţii tale.

Când am să plec din lume n-au să mai fie flori,
Nici chiparoşi, nici buze, nici vin cu-arome fine.
Nici zâmbet, nici tristeţe, nici înserări şi zori.
Nu va mai fi nici lumea – căci gândul meu o ţine.

Un punct pierdut e lumea în haosul imens
Toată ştiinţa noastră: cuvinte fără sens.
Om, pasăre şi floare sunt umbre în abis,
Zădarnic este gândul, iar existenţa – vis.

Un joc de şah e viaţa. Destinul singur joacă.
Iar noi suntem pionii. Vrând de urât să-i treacă,
Ne mută, ne opreşte, un timp ne mută încă
Şi apoi ea în cutia neantului ne-aruncă.

Tu ai să pleci spre ziuă sau poate chiar diseară.
E timpul să bei vinul cu sufletul uşure.
Tu te compari, nebune, cu o comoară rară
Şi crezi că hoţii-aşteaptă cadavrul – să ţi-l fure?

Toți cei care plecară au adormit pe rând
În pulberea săracă a vanităţii lor.
Să bem, şi-ascultă-aicea amarul adevăr:
Tot ce-a spus fiecare, o, Saki, a fost vânt.

Durere şi mâhnire în lumea nesfârşită,
Cu mii de taine plină – alt lucru n-am găsit.
Ai vrut mai mult să afli, o, inimă-ostenită,
Dar astăzi, la plecare, nu ştim de ce-am venit.

Se-ntunecă. Mesenii extenuaţi de viaţă
Au adormit. În umbră, priviţi ce palizi sunt!
Întinşi şi reci! Tot astfel vor fi şi în mormânt.
N-aduceți lampa! Morții nu mai au dimineață.

Vreau beat să fiu într-una şi-aş vrea să dorm mereu.
Am renunţat să aflu ce-i bine şi ce-i rău.
Durerea, bucuri – la fel sunt pentru mine.
Căci zâmbetu-i solia tristeţii care vine.

Tu eşti, bătrână lume, palatul trist în care
Aleargă nopţi şi zile, spre moarte galopând.
Şi unde şahi de-a rândul visară fiecare
Mărire sau iubire – şi s-au trezit plângând.

Mă-ntreb: ce-mi aparţine cu-adevărat? Ce rost
Avui, când fără urmă am să mă pierd în moarte?
Un scurt incendiu-i viaţa. Văpăi de toţi uitate,
Cenuşă spulberată-n vânt: un om a fost.

N-aş fi venit aicea de-aş fi putut alege.
Şi chiar dacă-aş fi liber, spuneţi-mi, unde-aş merge?
Să nu te naşti mai bine-i. Dar cum să evităm?
…Acum însă că suntem – de ce să mai plecăm?

Beţivule, imensă urnă, eu nu ştiu cin’ te-a modelat.
Ştiu doar că poţi-ncape-n trei vedre şi ştiu c-ai să te sfarmi curând.
Mult timp am să mă-ntreb atuncea: de ce ai fost oare creat,
De ce-ai fost fericit şi-acuma – de ce eşti doar pământ?

Prisos de strălucire eu lumii n-am adus.
Tot ce mă înconjoară – de mine-i mai presus.
Nedumerit şi singur mă-ntreb neîncetat:
De ce-am venit pe lume? De ce sunt alungat?

Prietenii mei unde-s? Călcatu-i-a-n picioare
Ne-ndurătoarea moarte? Dar noaptea mi se pare
Că-i mai aud cum cântă prin parcul adormit.
– Sunt morţi, ori poate numai sunt beţi de-a fi trăit?

Cu toate că-s frumoasă şi am parfum de lotuşi,
Deşi am ca laleaua obraz catifelat
Şi svelt ca chiparosul mi-e trupul, spune-mi, totuşi,
Ce scop avu cerescul Zugrav când m-a schiţat?”

- pictura: Gregory Beck

miercuri, 22 octombrie 2014

marți, 21 octombrie 2014

înfruntarea..



”Va trebui să te înfrunți cu tine,
tu care nu ești însuți tu,
fiindcă ești risipit în tine:
pietre, mări, veacuri, stele...”

duminică, 19 octombrie 2014

sâmbătă, 18 octombrie 2014

BELAGINELE - Legile naturale sau legile firii

”1. Dincolo de curgerea timpului şi de cugetarea zeilor, este Focul cel Viu şi Veşnic, din care vin toate şi prin care fiinţează toate cele ce sunt. Totul şi nimicul sunt suflarea Sa, golul şi plinul sunt mâinile Sale, mişcarea şi nemişcarea sunt picioarele Sale, nicăieri şi peste tot este mijlocul Său, iar chipul Său este lumina. Nimic nu este făptuit fără de lumină şi tot ce vine din lumină prinde viaţă şi ia făptură.

2. Precum fulgerul aduce lumina şi din lumina tunetul şi focul ce se revarsă aşa este şi gândul omului, el trece în vorba omului şi apoi în fapta sa. Deci, ia aminte la asta, căci până la focul ce arde trebuie să fie o lumină şi un tunet. Lumina omului este gândul său şi aceasta este averea sa cea mai de preţ. Lumina prinde putere prin cuvânt, iar voinţa omului aprinde focul prin care se făptuiesc toate cele ce sunt în jurul său.

3. Fii ca muntele cel semeţ şi ridică a ta lumina mai presus de cele ce te înconjoară Nu uita că aceiaşi paşi îi faci în vârful muntelui ca şi în josul său, acelaşi aer este sus ca şi jos, la fel creşte copacul în vârf de munte ca şi în josul său, la fel luminează soarele piscul cel semeţ ca şi pământul cel neted.

4. Fii cumpătat ca pământul şi nu vei duce lipsa de nimic. Creangă prea plina de rod este mai repede frântă de vânt, sămânţa prea adâncă nu răzbate şi prea multă apa îi stinge suflarea.

5. Ia aminte la copacul cel falnic, cu cât este mai înalt, cu atât rădăcinile sale sunt mai adânci în pământ, căci din pământ îşi trage tăria, nu uita asta. Cu cât te ridici mai mult, cu atât trebuie să cobori mai mult, căci măsura ridicării este aceeaşi cu măsura coborârii.

6. Puterea omului începe cu vorba nerostită, ea este asemeni seminţei care încolteşte, nici nu se vede când prinde suflare de viaţa. Lumina seminţei este cea care o ridică, pământul este cel ce-i dă hrana, apa îi da vigoarea, iar răbdarea o îmbracă cu tărie.

7. Priveşte răul şi ia aminte la învăţătura sa. La început este doar un firicel de apa, dar creşte tot mai mare, căci vine de la ce este mai mare şi lucrurile aşa trebuiesc împlinite, prin firea lor. Asemenea este şi gândul cel bun şi drept rânduit, el îşi face loc printre pietre şi stânci, nu ţine seama de nimic, îşi urmează drumul şi nimic nu-i stă în cale. Apa cu apa se adună, iar împreuna puterea este şi mai mare.

8. Ia seama de taina aceasta şi nu o uita, acel firicel de apa ştie unde vă ajunge, căci una este cu pământul şi toate cele ce-i vin în cale nu îl pot opri până la sfârşit. Astfel să iei seama la gândul tău unde trebuie să ajungă şi vei vedea că nimic nu stă în calea sa . Să-ţi fie gândul limpede pânaă la sfârşit; multe se vor ivi în calea sa, căci firea lucrurilor din jur este mişcătoare asemeni apelor. Apa cu apa se întâlnesc, pământ cu pământ şi munte cu munte.

9. Ia seama la gândul cel rău, fereşte-te de el ca de fulger, lasă-l să se ducă precum a venit, căci te-ndeamnă la lucruri nefireşti. Fereşte-te de vorbele deşarte şi de neadevăr; sunt ca pulberea câmpului ce-ţi acoperă ochii, ca plasa paianjenului pentru mintea şi sufletul tău. Ele te îndeamnă la trufie, înşelaciune, hoţie şi vărsare de sânge, iar roadele lor sunt ruşinea, neputinţa, sărăcia,boala, amărăciunea şi moartea.

10. Nu judeca oamenii după greutatea lor, după puterea lor, după averea lor, după frumuseţea lor sau după râvna lor, căci şi unul şi altul a lăsat din ceva pentru a creşte în altceva. Cel bogat este sărac în linişte, cel tare este slab pentru altul şi cel slab are tăria lui ascunsă. Cum firea lucrurilor este mişcătoare, asemeni este şi omul. Ce dă valoare unei unelte, trebuinţa sau frumuseţea? Duce un om mai mult decaâ boul? E mai bogat vreunul ca pământul? Doar cunoaşterea şi înţelepciunea îl ridică pe om peste dobitoace. Şi degeaba ai cunoaştere, dacă ea nu este lămurită de vreme.

11. Fierul înroşit a fost rece şi se va răci iarăşi; Vasul a fost pământ şi va fi iarăşi pământ; Pământul ce-a fost sterp acum este pământ roditor şi se va stârpi iarăşi peste vremi. Râvna omului face schimbatoare toate acestea. Dar râvna îi întoarce bucuria în tristeţe şi liniştea în nelinişte. Fierul şi focul ajută omul, dar îl şi vatămă. Şi aceeaşi râvnă îl îndeamnă a merge pe cărări neştiute şi nebătute de ceilalţi dinaintea lui. Tot râvna îl îndeamnă la strângere de averi, la mărirea puterii şi a se măsura cu alţii. Fereşte-te de a te măsura cu altul, căci trufia de aici se naşte; ea te va cobori mai jos de dobitoace şi te va despărţi de fratele şi de vlăstarul tău.

12. Neînteleptul este mânat de râvnă, dar înţeleptul încalcă râvna. Neînţeleptul suferă când râvna îl duce la pierdere şi la cădere, dar înţeleptul întotdeauna găseşte câstigul în pierdere şi înălţarea în cădere.

13. Trufia răceşte iubirea inimii şi o face în duşmanie şi nu există dobitoc mai josnic decât omul care nu mai are iubire în inima sa. Căci iubirea este cea dintâi putere şi chipul ei este lumina. Ia seama ca nu cumva gândul tău să se împresoare cu trufia, căci mai jos de dobitoace vei ajunge.

14. Gândul bun şi vorba înţeleaptă îţi pot potoli necazul, îţi pot răcori inima, dar nu te vindecă, pentru că omul suferă dupa cum trufia a crescut în el, căci suferinţa este umbra trufiei.

15. Nu îţi lega sufletul de nimic lumesc, de lucruri, de dobitoace, de argint sau aur, căci ele aşa cum vin, aşa pleacă. După orice zi vine şi noaptea şi după iarnă vine primăvara, căci aşa este rânduit şi asa este firea lucrurilor. Toate cele ce se văd, se nasc, cresc şi apoi se întorc de unde au plecat. Doar firea lucrurilor rămâne pururi, iar aceasta are nenumărate şi nesfârşite ramuri şi, asemenea izvoarelor minţii şi sufletului tău, ele nu se arată la vedere. Căci o suflare şi un foc fac să crească toate cele ce cresc ierburi, copaci, dobitoace şi oameni – şi din aceeaşi vatră vin şi către aceeaşi vatră se întorc şi vatra aceasta este pururea.

16. Precum copacul cel falnic creşte lângă cel mic, fără a-i face rău, aşa să fiţi între voi, cel mare să nu lovească pe cel mic şi nici să-i amărască sufletul, căci va avea datorie mare de dat, la fel ca şi hoţul. Aruncă un lemn pe râu şi mai multe vor veni din susul său către tine. Adu-i mulţumire semenului tău, adu-i lumina pe chip şi în suflet, iar toate acestea le vei găsi mai târziu, înflorite în inima ta.

17. Nu lua cu siluire şi nici cu vorbe amăgitoare ceea ce nu este al tău, căci cel ce priveşte prin ochii tăi este acelaşi cu cel ce priveşte prin ochii celuilalt. Ia seama la taina aceasta.

18. Nu grăbi nici o lucrare căci trasul de ramuri loveşte înapoi. Fructul copt este uşor de luat, cel necopt este greu de luat şi gustul e neplăcut. Nu te grăbi deci să aduni ce este înainte de vreme, căci îţi va amărî sufletul. Cum creşte cadrul, aşa creşte şi stinghia şi cum creşte roata aşa creşte şi ispita.

19. Rămâi mereu în răcoarea sufletului tău, dar dacă mânia se aprinde în tine, ia seama ca nu cumva să treacă de vorba ta. Mânia vine din teamă şi nu a locuit dintru început în inima ta; Dacă nu creşte prin trufie, ea se întoarce de unde a plecat. Trufia închide poarta înţelepciunii, iar cel trufaş se pune singur lânga dobitoace. Înţelepciunea este mai preţuită decât toate cele ce se văd cu ochii, ea este aurul minţii şi sufletului tău şi este rodul cunoaşterii udată de vreme.

20. Nu-ţi amări sufletul când simţi durerea şi neputinţa, ci mai degrabă caută să te foloseşti de ele pentru îndreptare, căci în rod ai şi sămânţa. Nu se poate ca o sămânţă bună să dea rod rău. Lacomia întotdeauna duce la pierdere, furtul întotdeauna duce la boală, gândurile sterpe întotdeauna duc spre rătăcire, mânia întotdeauna loveşte înapoi, răutatea şi neadevărul întotdeauna aduc neputinţa, trufia întotdeauna aduce suferinţa.

21. Mergi la izvor când sufletul ţi-e aprins, scormoneşte în apa limpede şi aşteaptă până ce devine iarăşi curată. Aşa se va duce şi aprinderea sufletului tău, precum tulburarea aceea.

22. Ia bine seama la taina seminţei. Asemeni ei este gândul tău, şi cum sămânţa nu se poate fără coajă aşa este şi gândul cel rodnic al omului. Coaja gândului rodnic este voinţa, iar fără voinţa,gândul se usucă şi nu foloseşte la nimic. Dar puterea este în răbdarea seminţei, iar voinţa şi răbdarea fac mlădiţa firavă să răzbată pământul tare.

23. În vremea lucrului tău, înveseleşte-ţi inima la vederea lucrării tale, înainte de terminarea ei, căci precum fructul îşi anunţă venirea cu o floare, tot aşa fapta omului este văzută de cel cu mintea şi simţirea limpede, înainte de a fi terminată.

24. Ia bine seama la cauza omului sărac, dar şi la cauza omului grabnic avut, căci nici una nici alta nu sunt fireşti. Omul sărac are multe gânduri deşarte şi le schimbă de la o zi la alta, vorbeşte mult şi lenea i-a învelit braţele şi picioarele. Cel grabnic avut ori e hoţ şi înşelător, ori vede mai bine necazul altuia şi caută a-l amăgi, iar de acolo îşi trage grabnica avuţie.

25. Fii blând şi răbdător cu cei de lângă tine, căci aşa cum te porţi tu cu ei, aşa se poartă şi alţii cu tine, căci simţirea lui este la fel cu simţirea ta, din aceeaşi suflare este şi simtirea lui, iar lumina ce se vede prin ochii lui este din aceeaşi lumina cu cea care se vede prin ochii tăi.

26. Unde este tăria omului acolo îi este şi slăbiciunea, ceea ce-l ridică îl şi coboară; rămâi în limpezimea minţii şi simţirii tale şi vei vedea toate acestea. Cel mic este deasupra celui mare, cel uşor este deasupra celui greu, cel slab este deasupra celui tare, cel blând este deasupra celui aprig. Limpede să-ţi fie mintea şi simţirea, şi ia seama de toate acestea.

27. Tăria muntelui vine din răbdarea sa, din liniştea sa, stânca îi este numai învelitoare. Dar tăria lui este încercată de vânt, de apa cea lină. Ia-ţi puterea din răbdare şi din linişte şi foloseşte-te de ea prin limpezimea gândului tău, căci nu tulburarea izvorului roade stânca, ci limpezimea sa.

28. Lucrarea făcută din teama nu are viaţă lungă şi tăria ei este asemeni unei revărsări de ape care tine puţin. Aşa este şi cu tulburarea oamenilor, ea vine de-afara, dar este chemată de teama lor, însă teama vine prin necunoaştere, iar necunoaşterea prinde putere prin neadevăr, lene şi trufie.

29. Soarbe cunoaşterea de la cei cu barbă albă şi neroşită de vin şi lasă vremea să o îmbrace cu înţelepciune. Nu privi la trupul lor slăbit şi gârbovit, căci toate acestea sunt plata lor pentru cunoaşterea lucrurilor şi creşterea înţelepciunii.

30. Multumeşte-i pământului pentru toate cele ce-ţi oferă, mulţumeşte-i cerului pentru ploaia care îi hrăneşte pământul, mulţumeşte-i soarelui pentru căldură şi lumina casei tale şi a pământului tău, mulţumeşte-i lunii pentru liniştea somnului tău, mulţumeşte-le stelelor că veghează asupra somnului tău, mulţumeşte-i muntelui pentru poveţele şi fierul ce-l iei din el, mulţumeşte-i pădurii pentru tot ce iei de acolo, mulţumeşte-i izvorului pentru apa ce-o bei, mulţumeşte-i copacului pentru lucrările ce-ţi arată, mulţumeşte-i omului bun ce-ţi aduce bucurie şi zâmbet pe chip.

31. Precum iarba bună creşte cu iarba rea, aşa sunt şi oamenii, dar ţine seama că purtarea lor cea rea este semănată şi crescută din teamă şi neputinţe, iar trufia este învelitoarea lor. Nu certa purtarea lor şi nu căuta a-i îndrepta din vorbe şi mustrare, căci apăsarea pe rana nu o vindecă. Oare iarba aceea este rea doar pentru că este amară pântecului tău? Aşa este şi cu omul, de vei vrea să-l îndrepţi, adu-i pentru început gândul şi simţirea la ce este plăcut atât omului bun, cât şi omului rău. Unul vede roată plecând, iar altul vede aceeaşi roată venind. Cine vede mai bine ?

32. Doar cel înţelept poate vedea limpezimea şi liniştea din mintea şi sufletul celui tulburat, căci cel întelept a fost odata şi el la fel ca şi cel tulburat şi roadele amare l-au facut să ţină seama de alcătuirea fiinţei sale. A fugit de roadele sale amare în vârful muntelui şi acolo nu a scăpat de ele, a fugit în mijlocul pădurii şi iată că roadele erau cu el, apoi a privit înlăuntrul său şi iată că roadele sale amare aveau rădacini în mintea si simţirea poftelor sale

33. Este o floare mai frumoasă decât cealaltă? Este un izvor mai limpede decât altul? Este un fir de iarbă mai presus decât altul? Fiecare are tăria, frumuseţea şi priceperea lui. Este în firea lucrurilor ca pădurea să aibă felurite soiuri de copaci, de iarbă, de flori şi dobitoace. Nu seamană un deget cu altul de la aceeaşi mână dar este nevoie de toate pentru a bate fierul. Este mărul mai înţelept decât prunul sau părul ? Este mâna stângă mai bună ca dreapta ? Altfel vede ochiul stâng de cel drept? Cele de sus îşi au rostul lor şi cele de jos îşi au rostul lor, cele mari îşi au rostul lor şi cele mici îşi au rostul lor, cele repezi îşi au rostul lor şi cele încete îşi au rostul lor, cele ce au fost şi-au avut rostul lor şi cele ce vin îşi vor avea rostul lor.

34. Neputinţa vine dupa răutate şi neadevăr, căci ceea ce dai aceea primeşti, ceea ce semeni aceea culegi, dar ia seama că lumina sufletului tău şi al celui de lângă tine are aceeaşi vatra şi rămâne fără umbră .Vezi ce tulbură necontenit izvoarele minţii şi sufletului aproapelui tău. Adu-i liniştea în suflet şi limpezimea în minte îşi bătrâneţile tale vor fi ca pomul copt, oasele şi tăria ta nu vor slabi şi te vei întoarce de unde ai venit, sătul de caldura urmaşilor tăi.

35. Întotdeauna va fi cineva dedesubtul tău şi întotdeauna va fi cineva deasupra ta. La cele ce sunt dedesubtul tău să te uiţi cu iubire şi nu cu trufie căci acolo îţi sunt rădăcinile, iar la cele ce sunt deasupra ta să te uiţi cu privirea de prunc şi fără teamă.

36. Cele tari, cele slabe şi cele nevăzute sunt cele ce alcătuiesc lumea şi toate acestea le găseşti în om şi toate alcătuiesc un întreg. Nu este nimic care să fie afară şi să nu fie şi înăuntru. Ia seama la toate acestea când îţi apleci privirea înăuntrul tău şi vei găsi toata întelepciunea zeilor ascunsă în nevăzutul fiinţei tale. Zeii au luat seamă înaintea omului de această înţelepciune şi asta i-a adus mai aproape de Focul cel Viu şi Veşnic.

37. Ia aminte că bătaia inimii, curgerea sângelui prin vine, vindecarea rănilor, frumuseţea ochilor şi minunăţia alcătuirii trupului sunt făcute prin puterea şi suflarea Focului cel Viu şi Veşnic care este în fiecare şi al cărui chip se arată în lumină. Dar nu uita că trupul este doar o fărâma din puţinul care se vede…

38. Curăţenia trupului şi desfătarea sa prin simţuri te pun doar puţin mai sus de dobitoace, căci nu un sunet plăcut te ridică, nici o duioasă atingere, nici un gust plăcut, nici o mireasmă îmbătătoare şi nici o bucurie a ochilor. Căci unde este căldura, apare şi frigul, unde este dulcele apare şi amarul, unde este plăcutul apare şi neplăcutul, unde este mireasma apare şi duhoarea, iar unde este râs, şi plânsul pândeşte.

39. Iată dar calea de început: cumpătarea în toate cele ce faci, ascultarea de bătrâni şi de cei înţelepţi, hărnicia, mulţumirea cu ceea ce ai, ferirea de neadevăr şi de vorbele deşarte, ferirea de ceartă şi de mânie, bună purtare între semeni. Dimineaţa să te trezeşti cu ele, ziua să le porţi mereu în minte, seara să le ai cu tine în somn şi astfel supărarea, lipsa, amărăciunea, neputinţa, boala şi răutatea altora nu se vor atinge de tine.

40. Dincolo de acestea se află iubirea, voinţa, curajul, răbdarea, modestia şi ele ridică omul cu adevărat. Acestea sunt cele ce te apropie de Focul cel Veşnic şi, prin ele, calea ta urmează calea zeilor, dar îngroparea lor te arunca mai jos de dobitoace. Doar prin ele primeşti adevarata cunoaştere şi înţelepciune, adevărata putere, adevărata bucurie, adevărata bogaţie, rodnică şi trainica lucrare.

41. Dar iată că unde este iubirea poate apărea şi ura, unde este voinţă poate aparea şi delăsarea, unde este curajul poate apărea şi frica, unde este răbdarea, poate apărea şi graba şi unde este modestia poate apărea şi trufia. Căci mişcătoare sunt şi cele ce se văd şi cele ce nu se văd din fiinţa omului. Dar toate acestea sunt ale celui ce simte, iar peste el se află cel ce gândeşte şi acesta este cel ce vede mişcarea în nemişcare, este cel care dincolo de toate aceste virtuţi se desfată în cunoaşterea şi liniştea ce întrece orice bucurie, iar atenţia, echilibrul şi limpezimea sunt uneltele sale.

42. Cel tulburat vede binele ca bine şi răul ca rău, este atras de una şi fuge de cealaltă, dar înţeleptul vede şi frumosul şi urâtul, simte şi frigul şi căldura şi fineţea şi asprimea, aude şi plăcutul şi neplăcutul, gustă şi dulcele şi amarul, simte şi mireasma şi duhoarea şi nu face judecată între ele. El vede desluşit că firea lucrurilor este în toate, căci frumosul din urât se trage şi urâtul din frumos, dulcele a fost amar la început şi se va face iarăşi amar, plăcutul se naşte din neplăcut şi neplăcutul din plăcut. Şi toate acestea luminează sufletul înţeleptului pentru că cele bune şi plăcute hrănesc şi bucură trupul şi simţurile sale, iar cele neplăcute neînţeleptului hrănesc mintea şi înţelepciunea sa, căci vede înnoirea lucrurilor şi seminţele viitoarelor bucurii.

43. Nu este uşoară cărarea zeilor, dar nu uita nici o clipă că omul poate cuprinde în iubirea sa mai mult decât poate cuprinde în ura sa, căldura se ridică mai mult decât poate cobori frigul, cel ce este deasupra vede mai multe decât cel ce este dedesubt, uşorul se întinde mai mult decât se întinde greul, lumina răzbate mai mult decât poate răzbate întunericul, puterea care uneşte este mai mare decât puterea care desparte.

44. Lungul şi scurtul au acelaşi mijloc; cercul mic şi cercul mare, globul mic şi globul mare pe acelaşi punct se sprijină; nevăzutul şi văzutul acelaşi loc ocupă; toate cele mari stau ascunse în cele mici, iar aici este o mare taina a firii; mare printre înţelepţi este cel ce o pricepe.

45. Înteleptul uneşte pe cel ce vede cu cel ce gândeşte, cel ce simte cu cel ce face, dar neînţeleptul îi desparte. Deschide-ţi bine ochii, căci cel ce face, cel ce simte şi cel ce gândeşte sunt asemeni norilor care vin şi pleacă, dar cel ce vede prin ochii tăi este veşnic şi lumina sa este fără umbră. El este dincolo de viaţă şi moarte, dincolo de bine şi rău, dincolo de frumos şi urât, dincolo de curgerea timpului.”

vineri, 17 octombrie 2014

joi, 16 octombrie 2014

marți, 14 octombrie 2014

vineri, 10 octombrie 2014

Oscar WILDE: Sufletul omenesc / L'âme humaine


“Câta admiratie ne stârneste adevarata personalitate a unui om, atunci când avem posibilitatea sa contemplam una!

Ea se va împlini simplu, natural, precum o floare sau un copac. Ea nu va intra în vreun conflict, nu va contesta, nu se va certa. Ea nu va avea nimic de dovedit. Ea va sti totul fara sa aiba obsesia cunoasterii. Ea va avea întelepciunea împartasirii si virtutea sa nu va fi dovedita de bunurile sale materiale.
...

Ea nu va avea nimic în posesie si totusi de nimic nu va duce lipsa si orisice i-ar fi luat, nu va avea nimic de pierdut, asa va fi de bogata. Ea nu se va amesteca unde nu o priveste si nu va impune nimanui ceea ce ea considera bun. Îi va iubi pe cei din jur, tocmai pentru ceea ce îi face diferiti de sine însusi. De altfel, fara a face nimic special, îi va ajuta pe cei din preajma-i, asa cum orice lucru frumos ne este folositor prin ceea ce însusi este. Personalitatea acestui om va fi minunata. La fel de minunata ca aceea a unui copil.”

marți, 7 octombrie 2014

”Cheile” - de Nichita Stănescu.

”Lanţul cu chei mi-a căzut din stele în creier,
mi-au zornăit minţile de durere şi de sunet.
Trupul meu tot deveni o cheie de fier,
Doamne, pentru o uşă uriaşă
la al cărei lacăt nu am cum să ajung,
decât numai dacă mă ridici în braţe.
Haide, cât eşti de mare, tu,
haide, cât eşti tu de indiferent,
răsuceşte-mă şi rupe-mă
şi deschide odată uşa aia!
Haide, deschide-o odată!”

luni, 6 octombrie 2014

duminică, 5 octombrie 2014

“Daca fiecare atom din corpul nostru este inlocuit in fiecare an, cine suntem noi, asta in cazul in care nu suntem celulele organismului si nici atomii care formeaza corpul nostru fizic?”.


”Aproximativ 72% din corpul uman este H2O – apa in stare lichida. La fiecare 16 zile, aproximativ 100% din apa organismului este schimbata intr-un organism sanatos. Elementele grele, cum ar fi carbon, sodiu si potasiu iti pot ocupa organismul aproximativ 8-11 luni. De exemplu, calciu si fosforul din oase sunt inlocuite printr-o dinamica de cristalizare – dizolvare, care face ca oasele noastre sa fie inlocuite complet cu timpul.

Inlocuirea atomica a altor organe poate fi estimata:

•Captuseala stomacului si intestinului la fiecare 4 zile;

•Gingiile sunt inlocuite la fiecare 2 saptamani;

•Pielea este inlocuita la fiecare 4 saptamani;

•Ficatul este inlocuit la fiecare 6 saptamani;

•Captuseala vaselor de sange este inlocuita la fiecare 6 luni;

•Inima este inlocuita la fiecare 6 luni;

•Celulele de suprafata implicate in procesul de digestie – de la nivelul cavitatii bucale, pana la nivelul intestinului gros – sunt inlocuite la fiecare 5 minute;

Aceste date uimitoare au fost mai intai subliniate de catre Dr. Paul C. Aebersold in anul 1953 intr-o lucrare de referinta prezentata la Institutul Smithsonian, ce poarta denumirea “Radioisotopes – New Keys to Knowledge”.

In aproximativ un an de zile din acest moment fiecare atom din corpul tau va fi schimbat. Nu exista nici macar un singur atom din corpul tau care se va afla acolo pentru totdeauna si exista o sansa de 100% ca alti oameni din istorie au fost detinatorii acelorasi atomi care formeaza organismul tau in prezent.

La fel de fascinant este si faptul ca aproximativ 33% din greutatea organismului tau, nu esti chiar “tu”, ci este un conglomerat de bacterii, virusuri, paraziti si alti vizitatori. De fapt, in cazul bacteriilor, in comparatie cu celulele organismului tau, acestea formeaza un numar de 10 ori mai mare.

Datele prezentante mai sus, ne lasa cu o intrebare filosofica foarte importanta: “Daca fiecare atom din corpul nostru este inlocuit in fiecare an, cine suntem noi, asta in cazul in care nu suntem celulele organismului si nici atomii care formeaza corpul nostru fizic?”.

- sursa: e-dimineata.ro