.

"Vino și asează-te.
Peste două zile nu voi mai fi aici...
Și pe urmă...niciodată."
(Vasili Șukșin)




luni, 30 decembrie 2013

duminică, 29 decembrie 2013

 
 
- pictura: Claudio Cargiolli

sâmbătă, 28 decembrie 2013

azi...pe o rază de soare

 
...gardianul
 
 
...înaintemergătorul
 
 
...locul intruziunii
 
...pupitrul de comandă
 
...în echilibru
 
...start!

vineri, 27 decembrie 2013

joi, 26 decembrie 2013

Total Recall (2013)


Total Recall(2013) from samsungul on Vimeo.


”trecutul este o constructie a mintii”


miercuri, 25 decembrie 2013

duminică, 22 decembrie 2013

sămânță de pustiu


 
 


Alain de Botton - ”nu existăm cu adevărat până când nu ne vede cineva existând”


“E poate adevărat că nu existăm cu adevărat până când nu ne vede cineva existând, nu vorbim cu adevărat până când nu înțelege cineva ceea ce spunem, în esență, nu suntem pe de-a-ntregul vii până când nu suntem iubiți.
Dragostea își dezvăluie nebunia prin refuzul de a accepta normalitatea inerentă a persoanei iubite. De aceea îndrăgostiții par plicticoși celor din jur. Pentru că numai trupul este deschis vederii, îndrăgostitul își pune speranța în fidelitatea sufletului față de învelișul său, speranța că trupul deține un suflet pe potrivă, că ceea ce epiderma reprezintă se dovedește a fi ceea ce este.
Ce vezi la ea? Îi spune mintea oglinzii; Ce vrei să vezi la ea? Îi spune inima oglinzii.
Cele mai atrăgătoare femei nu sunt cele care ne dau voie să le sărutăm imediat (devenim repede nerecunoscători) și nici cele care nu ne lasă deloc să le sărutăm (le uităm repede), ci cele care ne duc de nas între aceste extreme.
Evităm ideea de neimaginat că nevoia de dragoste preexistă întotdeauna iubirii noastre pentru cineva anume.
Când doi oameni nu mai reușesc să transforme diferențele dintre ei în glume, e un semn că au încetat să se iubească.
Motivul certurilor nu este niciodată atât de important ca disconfortul al căror pretext sunt. Dragostea neîmpărtășită poate fi dureroasă, dar e o durere lipsită de primejdie, pentru că nu implică prejudicii aduse altcuiva decât ție însuți; o durere intimă, pe cât de dulce-amăruie, pe atât de autoindusă. Dar imediat ce dragostea capătă reciprocitate, trebuie să fii pregătit să renunți la pasivitatea de a fi rănit și să-ți asumi răspunderea de a provoca răni.
Țin la tine, așa că o să te enervez, te-am onorat cu o viziune despre cum ar trebui să fii, așa că o să te rănesc.
Ceea ce este atât de înspăimântător este măsura în care poți să idealizezi pe cineva, când îți e atât de greu chiar să te suporți pe tine însuți – tocmai pentru că așa o problemă există…
Urăsc să n-am încotro decât să risc iubindu-te așa.”
 ( Eseuri de îndrăgostit )

- pictura: Yuri Matsik

vineri, 20 decembrie 2013

Listuţa ( leapșa de la Oana Cozea )

1 - listuţă a recunoştinţei:

                                       * aerului - pentru respirație
                                       * pământului - pentru creștere
                                       * apei - pentru curațire
                                       * focului - pentru descoperire
                                       * eterului - pe care-l bănui pe jumatate sunet

2 - listuţă, a ceea ce îmi place pe lumea asta:

                                        *răsaritul si apusul - cu impresiile dintre ele
                                        *nopțile - cu iluzia cerului înstelat și a viselor mele
                                        *poveștile, spuse, cântate, scrise si desenate - cu emoțiile dintre pauze
                                        *ochii - cu trăirea, iubirea, gândirea si amintirea
                                        *bărbatul - care-și ridica, pe un tărm de mare, femeia si nu castelul

3 - listuţa cu ceea ce doresc lumii:

                                       * SĂ FIE!




- reflexii in oglindă ( 13 ) : fructul zeilor



- initiativa: SoriN

joi, 19 decembrie 2013

miercuri, 18 decembrie 2013

marți, 17 decembrie 2013

duminică, 15 decembrie 2013

Urzeala astrală a Mantiei albastre a Mariei...

 
Simon de Varie Hours, Book of Hours, 1455

vineri, 13 decembrie 2013

marți, 10 decembrie 2013

Pablo Neruda - Poema 15




”Îmi placi cînd esti tãcutã cãci parcã esti absentã,
Si mã auzi din depãrtare si vocea mea nu te atinge.
Se pare cã ochii ti-ar fi zburat
Si se pare cã un sãrut si-ar pecetlui buzele....


Cum toate lucrurile sînt pline de sufletul meu
Te ridici deasupra lor, plinã de sufletul meu.
Fluture de vis, te asemeni cuvîntului melancolie.

Îmi placi cînd esti tãcutã si parcã esti îndepãrtatã
Si parcã te plîngi, fluture în soaptã.
Si mã auzi din depãrtare si vocea mea nu te ajunge.
Lasã-mã sã tac si eu cu tãcerea ta.

Lasã-mã sã-ti si vorbesc prin tãcerea ta
Luminoasã ca o lampã, simplã ca un inel.
Esti precum e noaptea, tãcutã si înstelatã
Tãcerea ta e stelarã, atît de îndepãrtatã si de simplã.

Îmi placi cînd esti tãcutã cãci parcã esti absentã.
Distantã si îndureratã ca si cînd ai fi murit.
Un cuvînt atunci, un zîmbet ajung.
Si sînt bucuros cã nu e adevãrat ”
 
- pictura: Dali

•♫ Maria Nazionale - Storie 'E Piccerelle ♫•



("Meloman pentru o zi"  )

duminică, 8 decembrie 2013

murmurul...



Mi s-au închis pleoapele și mă făcea Visul înotătoare prin dune de nisip.
Îmi îmblânzeam gesturile c-un murmur...
Eram într-un timp uitat, nici măcar părăsită, mai-rău-zis, eram neîntâlnită (încă!), da, asta știam și-n murmurul meu, tânjeam să fii fost...
Îmi întrebam Visul de unde mă-sa știa Oracolul câți pași voi face în nisip?
Eram pe ultimul pas, saliva-mi era salină la colțurile gurii și, cuvinte sărate-mi umblau prin minte, că cele nesărate deja le-njurasem.
Atunci am auzit cum o poartă și-o încuietoare scrâjneau, înfiripând în fața mea un...cub!
Înalți cât să le ating muchia de sus, transparenți, fără umbră și, priviți de foarte aproape, pereții cubului erau făcuți din infinite si infime cuburi ce se mișcau scânteind de un verde fosforescent si blând.
Știam (?) că pot să trec prin el.
Și-a aparut de dincolo de perete o fetiță îmbrăctă într-o robă cernită, strigând disperată să nu trec...
Și ca să o iau în seamă, lângă ea s-a ivit un bătrân bărbos, în același fel de robă, sprijinindu-se-ntr-un toiag patriarhal.
”Bine ai făcut, îi zise fetei, ea este din poporul Eonilor și, nu asta-i poarta lor!”
Am alunecat în genunchi, cu mâinile înfipte-n nisip, încercând să-mi amintesc dacă Oracolul mi-a spua ceva de vo poartă....
Eram așa de obosită, încât abia mi-am prins un gând ce mă asemăna cu nisipul (eram în cădere sau numa la-ndemâna furtunii?)
”Murmurul acela te-a salvat! Și-acum îți dau ca umbră...o frunză.”
Îl auzeam pe bătrân, dar mi se-nchideau pleoapele, știind că ieșeam din Vis, urmând ca Viața să mă facă și, eu s-o-ntreb, cine-s Eonii și de ce m-am rătăcit de ei?




***

sâmbătă, 7 decembrie 2013

Leapșa Cititorului de Cărți

 
1 - Prima mea amintire cu mine ”citind”:
Mosul meu imi citea in fiecare seara, apoi , cu un creion bont, pe pagina citita, apasam cifrele de la 0 la 9...
 
 
 
 
 
2 - Prima carte pe care am citit-o și recitit-o:
 
 

 

3 - O carte pe care fiecare copil ar trebui s-o citească:

 

4 - Locul meu preferat de citit:
...în pat, rezemată de perete, între perne și-ncă o pernă pe genunchi.

5 - Accesorii obligatorii în timpul lecturii:
...creionul și un caiet de mazgălit, altfel scriu direct pe carte :D și, de curând, musai, ochelarii.

6 - Numărul cărților de pe lista mea de lecturi viitoare:
* Carlos Castaneda
* Alexandru Ciobanu
* Pistis Sophia dezvăluită
*
*

7 - O carte pe care am primit-o:
 

8 - O carte care mi-a schimbat viața într-un fel:
 
 

9 - O carte care-mi place, dar care pare să nu placă mai nimanui:
 

10 - O carte care nu-mi place, dar pe care toată lumea pare s-o iubească:
 

11 - O carte care ma intimidează:
 

12 - Trei dintre scriitorii mei preferați:
* Mircea Eliade
* Nichita Stanescu
* Ileana Vulpescu
 

Leapșa preluata de la Pandhoraa si Karma

"Vera eicon"


”In mica biserica din oraselul italian Manoppello, provincia Pescara, calugarii capucini venereaza inca de la inceputul secolului 17 (mai exact din 1638), de cand a intrat in posesia lor, o icoana numita "Volto Santo", in limba italiana "Chipul Sfant".

In ultimul timp, aceasta icoana a devenit celebra, starneste pelerinaje si este obiectul multor discutii contradictorii, din cauza chipului zugravit pe ea, a materialului din care este facuta si a originii sale enigmatice. Exista experti care sustin ca ea constituie una din cele mai valoroase relicve ale crestinatatii si anume, reproducerea Chipului lui Iisus Hristos.

Materialul pe care este pictata icoana este o tesatura subtire ca firul de paianjen, iar dimensiunile ei nu-s mai mari de 17,5 cm pe 25 cm. Aceasta tesatura deosebit de subtire, dar extrem de rezistenta, numita "matase de scoici", era considerata unul din cele mai pretioase materiale in antichitate, mestesugul prin care se obtinea fiind aproape necunoscut azi.

Chipul zugravit reprezinta fata unui barbat cu par lung si barba, cu ochii mari atintiti asupra privitorului. Portretul este identic, pe ambele parti ale voalului, asa cum s-ar vedea pe un diapozitiv.

Culorile chipului se schimba dupa cum cade lumina, trecand din galben in bronz si in castaniu, facand un joc asemanator cu cel al culorilor de pe aripile unui fluture. De aceea, daca la prima vedere, chipul pare pictat, la schimbarea culorilor in lumina, el pare viu. Pe obraz apar si pete rosii, ce pot fi luate drept semne ale torturii sau flagelarii.

Voalul este montat intre doua geamuri, intr-un recipient tot de sticla, din altarul bisericutei din Manoppello. Pana in prezent, obiectul a fost cercetat doar cu ajutorul microscopului si al razelor ultraviolete, din cauza pericolului de deteriorare. Remarcabil este faptul ca atat proportiile obrazului, cat si pozitia ranilor (a petelor rosii) corespund exact celor de pe Giulgiul de la Torino. Toate masuratorile de pana acum dovedesc ca este vorba de una si aceeasi persoana, dar atat materialele, cat si modul de reprezentare sunt total diferite in cele doua cazuri.

Una din ele spune ca el reprezinta marama cu care a fost acoperit Chipul lui Iisus, atunci cand a fost ingropat. Cu totii cunoastem textul din Evanghelia Sf. Ioan (20, 6-7): "A venit si Simon Petru urmandu-i si a intrat in mormant si a vazut giulgiurile odihnindu-se; si marama care fusese pe capul Sau nu se odihnea laolalta cu giulgiurile, ci, invaluita, intr-un loc, deoparte". Ipoteza aceasta este insa greu de crezut, pentru ca pe voal nu se gaseste amprenta Chipului lui Iisus adormit. Daca marama ar fi fost asezata pe fata Celui mort, pe ea trebuiau sa se imprime trasaturile fetei in aceasta stare, si anume, imaginea ar fi trebuit sa aiba ochii inchisi.

De aceea, mult mai verosimila apare o a doua ipoteza a provenientei maramei, anume - cea data de istoricul german Heinrich Pfeiffer. Dupa 20 de ani de cercetare, el a ajuns la concluzia ca aceasta reprezinta marama cu care Veronica a sters sudoarea de pe fata lui Iisus, in drumul Sau spre Golgota.

"Vera eicon" inseamna pe latineste/greceste "Adevaratul portret" si este una din cele mai importante si venerate relicve crestine. Oficial, "Vera eicon" se gaseste din anul 708 la Roma, in trezorul Capelei Veronica, ce se afla intr-un pilastru al Bazilicei Sf. Petru din Vatican. Dar pe aceasta marama, care intre timp s-a innegrit foarte tare, nu se mai recunoaste aproape nimic. De aceea, Pfeiffer crede ca originalul a disparut, ori in anul 1527, in luptele cunoscute sub numele de Sacco di Roma, ori in 1608, cand a fost daramata vechea Bazilica Sf. Petru, fiind inlocuita cu o alta.

Dupa traditia locala, Volto Santo a fost adus in Manoppello inca din 1506, de un necunoscut, dar certificat in scris este de-abia din anul 1638, cand marama se stie ca a fost predata calugarilor capucini.

Interesant de notat este si vizita Papei Benedict al XVI-lea in Manoppello. Ea a avut loc la 1 septembrie 2006. Trei saptamani mai tarziu, un timp foarte scurt pentru cei ce cunosc obiceiurile Vaticanului, papa Benedict a dat bisericii din Manoppello drept recunoastere titlul de "Basilica Minor".

Chiar daca Papa a numit aceasta calatorie un "pelerinaj privat", discutiile despre provenienta si importanta relicvei din Manoppello s-au aprins si mai tare.”