.

"Etica: efortul seninătății de a înțelege lacrimile."
(Andrei Pleșu)

marți, 3 aprilie 2012

Muntele cel hodoronc-tronc


„M-am făcut luntre şi punte şi v-am adus de la mare la munte.
Mă gândisem să vă las la Bucureşti şi să v-aduc munţii acolo, într-o traistă de poveşti.
Dar când să-i fac frumos ghem, munţii n-au vrut să încapă în tren.
Au zis că ei nu se mişcă din aşezarea lor străveche, numai fiindcă sunteţi voi nişte leneşi fără pereche.
Acum uitaţi-vă: toţi sunt făcuţi din piatră (care e un fel de prefabricată).
Nu ştiu când au crescut aceşti ştrengari, că omenirea când a venit i-a găsit mari.
Se opriseră ca nişte elefanţi în zare, cu tot cerul în spinare.
Bine că nu le vine în cap să plece acum mai departe, că n-am avea unde să ne dam la o parte.
Munţii noştri sunt bogaţi ca soarele.
Au aur şi argint în toate buzunarele.
Creasta aia, care parcă se clatină, cred că e de platină.
Unde te-ndrepţi dai de nuiele pentru fluiere şi de buşteni groşi.
Sub pietre sunt cărbuni, cu care desenează locomotivele aburi pufoşi.
Au fier, var, sare, dar ce n-au?
Chiar şi lupi care fac "hauhau".
Ca să nu mai vorbescde ape minerale şi alte izvoare: cu ele munţii se spală şi pe picioare.
Da, da, nu mai sunt alţii care să le semene.
Uite, ne fac semn să intrăm în ei ca-n cetatea lui Cremene.
Câţiva munţi Carpaţi sunt mai înalţi decât ceilalţi.
Când se uită în jos, uneori, le vine ameţeală şi-atunci îşi pun comprese cu nori.
Căci să ştiţi: munţii sunt cei care dirijează ploile, spunându-le norilor:
" Ce vă îngrămădiţi toţi aici ca oile?
Mă, apă chioară, nu mă auzi?
Plouă mai la câmpie, că mă uzi".
Năzdrăvanilor, staţi!
M-am luat cu vorba şi am uitat să vă spun să respiraţi.
Pentru că lumea–să nu vă mire–vine la munte mai mult să respire.
Cică aerul de aici conţine nu ştiu ce vitamine.
Şi dacă-l tragi în piept zi de zi, cuminte, te faci sănătos pe şapte ani înainte.
Vedeţi stânca aia bătrână care seamănă cu o mână?
Este mâna fermecată cu care muntele ajută farmacia şi ne ia nouă astenia.
(Tăticul ştie ce e aia, cum ştiţi voi de-a puia-gaia).
Aşa. Acum am ajuns într-o poiană.
Puteţi călca pe iarbă ca pe un covor sau o blană.
Dar nu-mi plecaţi singuri prin păduri, aoleu, că munţii au prăpăstii mai mari de cât cele pe care vi le spun eu.
În ele se ascund jivinele şi îşi înfig brazii rădăcinile.
Brazii sunt cei mai buni alpinişti, copii.
Se suie până în vârful muntelui fără frânghii.
Pentru voi munţii au şi nişte ascunzişuri, multe ca frunza şi iarba, parcă ar fi fost făcuţi pentru baba-oarba.
Te ascunzi colo, după un copac, şi când strigi: "sunt gata, Chimiţă!" te găseşte imediat un urs ori o veveriţă.
Pentru că toate animalele de care v-am vorbit şi multe alte păsări cu pene stau în munţi ca în cartea cu desene.
Nu pot, căci le-aş arăta eu cu degetul de la coadă şi până la cioc sau la bot.
Ele se joacă de-a pituluşul pe după stâncă şi când se prind se mănâncă.
Iar acum au fugit de aici, fiindcă ştiu că noi suntem voinici, şi urcăm către vârful muntelui, pe poteci, ţinându-ne de ciuperci.”

MARIN SORESCU – Unde fugim de-acasa

5 comentarii:

  1. a fost si inca e o poveste frumoasa

    RăspundețiȘtergere
  2. este o poveste nemuritoare

    RăspundețiȘtergere

  3. intr-adevar multa sensibilitate si frumusete a limbajului

    RăspundețiȘtergere