Observare de Sine Însuşi

"Auto-Observarea intimă de sine însuşi este un mijloc practic pentru a obţine o transformare radicală.
A cunoaşte şi a observa sunt lucruri diferite. Mulţi confundă observarea de sine cu faptul de a cunoaşte. Cunoaştem că suntem aşezaţi pe un scaun într-o sală, însă aceasta nu înseamnă că vom observa scaunul.
Cunoaştem că la un moment dat suntem într-o stare negativă, poate faţă de o problemă, sau preocupaţi de o chestiune sau alta, sau într-o stare de nelinişte sau de incertitudine etc., dar aceasta nu înseamnă că o vom observa.
Simţiţi antipatie pentru cineva? Nu vă place o anumită persoană? De ce? Veţi spune că cunoaşteţi acea persoană… Vă rog!, observaţi-o, a cunoaşte nicicând nu înseamnă a observa; nu confundaţi faptul
de a cunoaşte cu faptul de a observa…
Observarea de sine, care este sută la sută activă, este un mijloc pentru schimbarea de sine, în timp ce cunoaşterea, care e pasivă, nu este.
Cu siguranţă, a cunoaşte nu este un act de atenţie. Atenţia dirijată spre interiorul nostru înşine, spre ceea ce se întâmplă înăuntrul nostru, este într-adevăr ceva pozitiv, activ…
În cazul unei persoane faţă de care avem antipatie, numai aşa, pentru că aşa avem chef şi de multe ori fără nici un motiv, remarcăm multitudinea de gânduri care se acumulează în minte, grupul de voci care vorbesc şi strigă dezordonat înăuntrul nostru înşine, ceea ce spun, emoţiile dezagreabile care apar în interiorul nostru, savoarea neplăcută pe care toate acestea o lasă în psihicul nostru etc. etc.
Evident, într-o asemenea stare ne dăm seama, deopotrivă, de faptul că în interior tratăm foarte urât persoana faţă de care avem antipatie.
Însă, pentru a vedea toate acestea, este nevoie indiscutabil de o atenţie dirijată în mod intenţionat spre interiorul nostru înşine; nu de o atenţie pasivă.Atenţia dinamică provine într-adevăr de la partea observatoare, în timp ce gândurile şi emoţiile aparţin părţii observate.
Toate acestea ne fac să înţelegem că faptul de a cunoaşte este ceva pe de-a-ntregul pasiv şi mecanic, în contrast evident cu observarea de sine, care este un act conştient.
Nu vrem să spunem cu asta că nu există observarea mecanică de sine, însă un asemenea tip de observare nu are nimic de-a face cu auto-observarea psihologică la care ne referim.
A gândi şi a observa se dovedesc a fi, de asemenea, foarte diferite. Orice subiect îşi poate oferi luxul de a gândi despre el însuşi tot ceea ce vrea, dar asta nu înseamnă că se va observa cu adevărat.
Trebuie să vedem diferitele „Euri” în acţiune, să le descoperim în psihicul nostru, să înţelegem că înăuntrul fiecăruia dintre ele există un procentaj din propria noastră conştiinţă, să ne căim că le-am creat etc.
Atunci vom exclama: „Dar ce face acest EU?” „Ce spune?” „Ce este ceea ce vrea?” „De ce mă chinuieşte cu desfrâul său, cu mânia sa?” etc. etc. etc.
Atunci vom vedea în interiorul nostru înşine toată acea înlănţuire de gânduri, emoţii, dorinţe, pasiuni, comedii private, drame personale, minciuni elaborate, discursuri, scuze, morbidităţi, paturi de plăcere, scene de lascivitate etc. etc. etc.
De multe ori înainte de a adormi, tocmai în clipa de trecere de la starea de veghe la cea de somn, percepem înăuntrul propriei noastre minţi diferite voci care vorbesc între ele, sunt diferitele Euri care trebuie să rupă în acele momente orice conexiune cu diferiţii centri ai maşinii noastre organice, cu scopul de a se cufunda apoi în lumea moleculară, în a „Cincea Dimensiune”.

( Samael Aun Weor )