Panait Istrati

"I s-a spus lui Panait Istrati, „vagabondul genial”- şi aşa va rămâne peste veacuri, fiindcă spiritul lui nu cunoştea sigilii decât ca să le rupă, îndrăzneţ, revoltat, ca vântul semănând primăvara, la Brăila, praf verde din Orient, praf negru din Balcani.
S-a născut, fără îndoială, pe un pat de scânduri de corabie când luna, la Dunăre, scoate pui de nebunie şi, făcând parte din neamul de oameni care nu vor să moară până nu s-or trage zece draci pe roată, s-a înhămat de mic să iubească drumul şi să bea numai din vinul neliniştii. 

A străbătut Europa, Nordul Africii, Caucazul şi partea cea mai dulce a Asiei, Istanbulul, dar cei ce socotesc că Istrati a fost un călător se înşeală. 

Panait Istrati a fost ceea ce reprezintă esenţa a mii de călători cu vocaţie: un nomad, adică un călător numai prin rănile drumului şi mărăcinii timpului. 

Nu ştiu dacă a flămânzit mult, cred mai degrabă că foamea-l căuta necontenit, prinzându-l uneori din urmă, dar asta e cu totul altceva, căci pîinea lui cea adevărată a fost să vadă, şi din lumina adunată să arunce un curcubeu. 

Trupul lui, măcinat de boală, neobişnuit să viseze locul pe care dormea a cunoscut o singură robie: dorul de-a urca pe cele mai teribile culmi, ale exaltării sau mizeriei, de a fi vultur sau lup şi de a se topi apoi în iubire pentru oameni şi pentru colţul lui de stea , care era Brăila.
Cred, fiindcă inima mi-o spune, că nomadul l-a desăvârşit pe scriitorul Panait Istrati."

Fănuş Neagu - "Nomadul"