.

"Vino și asează-te.
Peste două zile nu voi mai fi aici...
Și pe urmă...niciodată."
(Vasili Șukșin)




sâmbătă, 9 martie 2019

Calendarul străvechi. Tradiții și superstiții în ziua de Mucenici.


„Intră frig și ieși căldură,/ să se facă vreme bună!” 
Se povestește că, în dimineața asta, patruzeci de sfinţi au bătut cu ciomegele în pământ ca să intre gerul iar alți patruzeci au făcut același lucru ca să scoată afară căldura și să răsară iarba verde.
Marcată în calendarul ortodox cu o cruce neagră, 9 martie aduce sărbătoarea Sfinţiilor 40 de mucenici din Sevastia, laolaltă cu practici străvechi de pomenire a moșilor de neam și de provocare a primăverii. În calendarul popular sărbătoarea poartă numele de Mucenicii, Măcinicii, Moşii de Mărţişor, Sfinţişorii sau Sâmbra Plugului, ultima denumire evocând începutul noului an agricol.
În unele locuri se crede că Babele, capricioase și imprevizibile, mai zăbovesc încă trei zile pe la noi. În majoritatea zonelor, însă, astăzi încep Zilele Moșilor. Despre ele se spune că ar fi mai bune, mai călduroase și mai senine, precum sufletul Moșilor. Mucenicii sunt spiritele acestor strămoși mitici, cărora femeile le pregătesc și le aduc ofrande rituale ce urmează a fi consumate în context ceremonial sau împărțite de pomană la biserică. Poartă numele de mucenici, măcinici, brânduşi, brânduşei, bradoşi, sfinţi și sfinţişori. Sunt în formă de opt, de albină, de porumbel sau chiar de om, ecou prin veacuri al sacrificiilor rituale umane, atestate în ceremoniile Anului Nou, celebrat în vechime la echinocțiul de primăvară.

FOCUL DE MUCENICI
Tot astăzi, în fiecare an, se aprinde focul de Mucenici, numit și Focul Sfinților. Proiecție simbolică a Soarelui pe pământ, focul arde anotimpul cel vechi și îmbătrânit, pentru a-l face să renască pe cel nou, aducător de vigoare și viață. Copii sar peste focurile aprinse în fiecare ogradă, pentru a fi feriți de boli, femeile presară cenușa de jur împrejurul gospodăriei, formând un cerc protector împotriva șerpilor, bărbații întrețin flăcările cât mai mult timp, cu credința că astfel îi încălzesc pe cei 40 de Mucenici.

PORNIREA PLUGULUI
Un alt obicei este pornirea simbolică a plugului. Sărbătoare consacrată agricultorilor, scoaterea plugului în fața casei în mod festiv reprezintă deschiderea ciclului sărbătorilor de primăvară și totodată a muncilor câmpului specifice anotimpului. Era momentul în care plugarii, până la mijlocul veacului trecut, încheiau înțelegerile pentru întovărășire, pecetluite întotdeauna de o petrecere de pomină. Aceasta se organiza de bucurie că ritualul a fost împlinit în ciuda faptului că „una din grijile strigoilor este să împiedice pe oameni la pornitul plugului”. ( T. Pamfile)

RETEZATUL STUPILOR
Astăzi are loc și „retezatul stupilor”, adică se scot stupii afară, se curăță fagurii și se recoltează mierea, folosită acum în scop ceremonial. Din ea se prepară fel de fel de leacuri băbești și tot cu ea se îndulcește rachiul, consumat în beția rituală îngăduită de Mucenici. Apoi se ung stupii cu rachiu pentru ca să se înmulțească roiul şi se împart de pomană mucenici (în formă de albină) și miere.
Dacă tot am pomenit de beția rituală, trebuie să amintim faptul că tradiția cere să bem 40 de pahare cu vin sau -dacă nu ne țin puterile- cel puțin să gustăm de 40 de ori din licoarea magică aducătoare de sânge nou, sănătate și vigoare."
Foto - Kurt Hielscher
Iulia Gorneanu - autor

2 comentarii:

  1. ce frumos ca traditiile sunt transmise mai departe. Interesante obiceiuri!
    "betia rituala" este insa... precis doar cu 40 de sorbituri. Anumiti barbati, au sorbiturile mai lzngi (cat un pahar) 😜
    o primavara minunata sa ai, Nima draga.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce frumoasa fotografie, ce frumos articol despre mucenici. Mamaia facea un fel de painici mici unse cu miere si le zicea si bradosi. La mine se cumpara mucenici mici stantati din apa si faina, iar gospodinele le fiern cu sirop de zahar, baton de vanilie si multa_multa nuca. Se impart mucenicii. :) Iar barbatii curajosi ar trebui sa bea 44 de degetare de vin. Multumim. Numai bine.

    RăspundețiȘtergere