"Lumea întreagă cu masivitatea sa, cu apăsarea pe care o exercită asupra mea este doar o simbolizare a proceselor spiritului, doar o exteriorizare, o autoînstrăinare şi o împovărare a spiritului. Nicicând n-am putut accepta o revelaţie din afară, din istorie, din tradiţie.
Istoria religioasă, tradiţia religioasă le-am putut accepta doar ca pe nişte semne a ceea ce se petrece în profunzime, ca pe o simbolizare a spiritului, ca pe ceva relativ, nu absolut.
Toate acestea au rămas neschimbate în mine de-a lungul întregii vieţi.
Nicicând nu am fost în stare să intru pe deplin în vreun punct de timp şi de spaţiu, în vreo clipă şi în vreun loc.
Pentru mine, centrul meu propriu şi centrul a toate se află situat în alt plan.
Tot ce ţinea de timp şi de spaţiu nu însemna pentru mine decât un simbol, un semn a altceva, al unei alte vieţi, al mişcării spre transcendent.
În acelaşi timp însă nu pierdeam simţul şi conştiinţa aşa-ziselor ,,realităţi”, puteam să vorbesc judicios despre ele.
Mă prefăceam că mă aflu în aceste realităţi ale lumii exterioare, ale istoriei, ale societăţii, deşi eu mă aflam în alt loc, în alt plan.
Adesea m-am definit pe mine pentru mine însumi drept o fiinţă multiplană şi multietajată.
Adesea m-am definit pe mine pentru mine însumi drept o fiinţă multiplană şi multietajată.
Am mai spus-o.
Puteam să discut despre război, despre politică, despre viaţa de toate zilele, ca şi cum aş fi crezut, cum credea multă lume, în realitatea primară, autentică, a tuturor acestora.
De fapt însă lipseam din toate cele despre care vorbeam cu atâta judecată.
Nici un fel de tancuri şi bombardamente devastatoare nu m-au putut convinge de realitatea profundă, primară şi ultimă a ceea ce se petrece în lume."
(N. Berdiaev - "Cunoaşterea de sine")
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu