Vă ofer 7 întrebări pe care să vi le adresați înainte de finalul anului 2022:

"Este vorba despre a fi complet sincer cu tine însuți, despre a fi dispus să fii vulnerabil față de tine însuți, despre a recunoaște niște adevăruri pe care poate că până acum nu ai vrut să le vezi/ recunoști.
Anul 2023 poate însemna un salt cuantic pentru voi în procesul propriei evoluții, dar asta nu se va întâmpla dacă nu învățați lecțiile aferente anului 2022. 

Doar așa puteți profita de oportunitățile pe care le oferă anul 2023, puteți folosi eficient energiile anului 2023.
Cele 7 întrebări pe care vi le voi prezenta vă vor ajuta să adunați înțelepciunea din lecțiile anului 2022. 

Și vă vor ajuta să fiți mai onești/ integri în propria viață. 

Faptul că aduceți mai mult adevăr în propria viață va avea ca efect o conștientizare izbitoare a minciunii din anturajul/ societatea/ lumea în care trăiți. 

Iar dacă deja percepeți acest contrast izbitor, încă n-ați văzut nimic; așteptați să vedeți ce va fi în 2023!

1.„În ce aspecte ale vieții mele mă neglijez?”
Și uneori răspunsul nu e evident; este necesar să-l căutați cu mare atenție.
Este important să înțelegeți că dacă vă neglijați înseamnă că investiți în altcineva/ altceva acea energie pe care ar fi trebuit să o investiți în voi înșivă. 

Altfel spus, investiți mai mult decât este cazul în altceva sau în altcineva. 

În ce/ cine investiți mai mult decât este cazul?
Un alt mod de a pune această întrebare este: 

„În ce aspecte ale vieții mele nu sunt o prioritate pentru mine?”.
Întrebări ajutătoare:
a.„Cui îi dai socoteală pentru ceea ce faci, în primul și în primul rând?”. 

Și dacă răspunsul nu este „Mie însumi”, atunci ai o problemă, mai ai de lucrat în acel domeniu.
b.„Cine este prima persoană față de care ai niște responsabilități?”.
Fiți atenți la întrebare, fiindcă unii dintre voi o să spuneți „Am responsabilități față de copiii mei/ de părinții mei bolnavi”, etc.
Nu! 

În primul și în primul rând aveți niște responsabilități față de voi înșivă și abia după aceea față de alții, indiferent cine sunt acei alții.
Noi toți avem oameni care sunt dependenți de noi într-un grad mai mare sau mai mic. 

Eu sunt mama a trei copii, deci știu ce înseamnă acest gen de responsabilități. 

Dar principiul pe care merg eu este: „Eu sunt responsabilă înainte de toate față de mine, în sensul de a deveni cea mai Bună Versiune a mea. 

Acesta este modul în care pot să-i ajut cel mai mult pe cei apropiați. Și acesta este modul în care îi învăț și pe ceilalți să facă o prioritate din propria evoluție, ceea ce îi va ajuta să aibă o viață mai bună”.
Faptul că faci din tine prioritatea nr 1 nu înseamnă că-i neglijezi pe alții.
Dacă tu te neglijezi pe tine însuți, implicit, îi neglijezi și pe ceilalți, fiindcă le oferi o Versiune inferioară a ta.
În plus, când te neglijezi pe tine însuți vei avea parte de persoane care te vor neglija, fiindcă Universul vrea să-ți atragă atenția asupra acestui lucru la care mai ai de lucrat și-ți cere să te ocupi de el. 

2.„Am învățat să validez ceea ce ochii mei nu pot vedea?”
Sunt atât de mulți oameni care au avut de-a face cu narcisiști, au avut de-a face cu persoane care le-au spus că sunt „prea sensibili”/ „prea de tot”/ „exagerați”, invalidând ceea ce simțeau ei!
De aceea e atât de important să înveți să-ți validezi singur propriile experiențe, să nu aștepți de la alții validarea.
Nu contează că e „corect” sau „incorect” faptul că alți oameni nu vă validează trăirile, nu despre asta discutăm.
Nu e nimic în neregulă să-ți dorești să ai în preajma ta oameni care sunt pe aceeași lungime de undă cu tine, care te înțeleg, dar dacă tu nu ești capabil să-ți validezi propriile trăiri, atunci vei depinde mereu de validarea altora, vei avea nevoie de alții ca să valideze ceea ce simți/ intuiești/ experimentezi.
Aveți puterea să vă spuneți „Dacă eu simt că m-a rănit foarte tare ceea ce a spus/ făcut acest an, asta e, m-a rănit foarte tare. 

Nu contează că ceilalți spun că nu e mare lucru; pentru mine e mare lucru. 

Și n-o să mă comport ca și cum nu m-a rănit acel lucru, ca și cum sentimentele mele nu contează”?
Aveți puterea ca atunci când simțiți/ intuiți ceva, să aveți încredere în ceea ce simțiți, în intuiția voastră, indiferent de ceea ce indică aparențele? 

3.„În ce aspecte ale vieții mele încă nu-mi asum responsabilitatea pentru faptele/ alegerile mele?”
Noi nu facem diferența între noțiunile de „vină”/ „pedeapsă”/ „asumarea responsabilității”. 

Noi am fost învățați că a-ți asuma responsabilitatea înseamnă a recunoaște că tu ești vinovat pentru ceva anume și a fi pedepsit pentru acel lucru. 

De aceea nu se grăbește nimeni să-și asume responsabilitatea pentru faptele/ alegerile sale; e mai ușor să dăm vina pe alții.
Pe măsură ce creștem ca nivel de conștiință, învățăm că asumarea responsabilității personale este absolut necesară, aceasta fiind mai apoi un catalizator al evoluției noastre. 

Și pe măsură ce vom crește ca nivel de conștiință vom descoperi noi înțelesuri ale noțiunii de „asumare a responsabilității personale”.
Asumarea responsabilității personale înseamnă asumarea puterii personale.

4.„Spun «Nu» atunci când simt că e «Nu»?”
Asta înseamnă să fi stabilit niște standarde pentru viața ta. Standardele sunt un mod prin care te onorezi pe tine însuți.
Și nu este vorba despre a spune „Nu” la modul provocator, sfidător, jignitor, ci despre a spune „Nu” la modul echilibrat.

5.„Poți să-ți spui «Da» ție însuți?”
Poți să-ți oferi ție însuți ceea ce ai nevoie la momentul respectiv, fără să te simți vinovat, fără să simți că ești „egoist”/ „leneș”/ „cheltuiești exagerat pentru tine”?
Desigur, nu mă refer la cheltuieli pentru lucruri superficiale, pentru lucruri care sunt distrageri, mă refer la a investi în creșterea ta și la a-ți face mici bucurii, atunci când simți potrivit.

6. „Sunt capabil să fac diferența între ceea ce înseamnă «iubire» și ceea ce înseamnă «a face compromisuri care te compromit»?”
Din punct de vedere lingvistic este o diferență evidentă între cele două noțiuni, dar unii oameni numesc „iubire” faptul că fac niște compromisuri care îi compromit, faptul că tolerează lucruri intolerabile, faptul că se comportă ca niște persoane care nu au pic de respect față de sine.
Întrebați-vă dacă în relațiile voastre faceți confuzie între „iubire” și „compromisuri care vă compromit”.
Bineînțeles, cei mai mulți dintre voi veți spune fără să stați pe gânduri: „Ei, asta-i! Normal că nu fac compromisuri care mă compromit!”. 

Dar dacă vă gândiți bine și priviți la trecutul vostru, o mulțime dintre voi veți admite că s-a întâmplat să faceți astfel de compromisuri în relații trecute și cât ați stat în acele relații nu ați avut senzația că faceți compromisuri care vă compromit. 

Abia după ce v-ați despărțit de persoana respectivă, analizând ce s-a întâmplat, v-ați dat seama câte mizerii ați acceptat ani la rând și cum la momentul respectiv ați crezut că „ați făcut-o din iubire”. Abia după aceea v-ați dat seama că nu mai aveați respect față de sine, că nu mai aveați stimă de sine, că acel om vă trata sub orice critică și voi ați tolerat asta.
Nu-i așa ca în perioada acelor relații nu vedeați că vă compromiteți, că faceți lucruri sub demnitatea voastră? 

Nu-i așa că atunci când alții vă spuneau că nu e în regulă ce face acel om vă mințeați singuri, îi găseați scuze, găseați explicații ca să vă convingeți singuri că „nu e chiar așa rău”?
Nu cumva se întâmplă același lucru și în relațile voastre actuale?
Cum încetați să mai faceți compromisuri care vă compromit? 

Prin a vă iubi pe voi înșivă, prin a stabili standarde ferme și a nu le mai încălca pentru nimeni.
Cum vă comportați când iubiți o persoană? 

Petreceți mult timp cu ea, încercați s-o cunoașteți mai bine, să descoperiți ce-i place și ce nu, ce pasiuni are, conectându-vă la nivel emoțional cu ea.
Tot așa procedați și când vreți să învățați să vă iubiți pe voi înșivă: petreceți mai mult timp cu voi, în solitudine, încercați să vă cunoașteți mai bine, descoperiți ce vă place cu adevărat și ce nu, ce vă pasionează, ce vă doriți pentru viața voastră.
Eu știu că vi se spune la unele cursuri că pentru a învăța să vă iubiți pe voi înșivă trebuie să vă îmbrățișați periodic și să vă spuneți în oglindă: „Ești frumos/ frumoasă! Ești inteligent/ inteligentă! Ești extraordinar!”, dar asta nu valorează doi bani, dacă adânc în interiorul tău nu crezi ceea ce spui. 

Sunt doar vorbe goale, nimic mai mult.
Iubirea de sine se vede în modul în care te comporți, în alegerile pe care le faci, în ceea ce permiți și nu permiți în interacțiunile cu alții. Faptul că-mi spui că te iubești pe tine însuți nu mă impresionează cu nimic; eu pot să văd dacă te iubești sau nu din alegerile pe care le faci. 

7. „Pentru cine mă sacrific eu?”
Și după ce identificați oamenii pentru care vă sacrificați, întrebați-vă dacă v-au cerut ei asta sau o faceți din proprie inițiativă. 

Și apoi întrebați-vă dacă este spre Binele acelor oameni faptul că vă sacrificați pentru ei.
Sacrificiul de sine are un nivel redus de vibrație. 

Sacrificiul de sine nu poate înalța o altă persoană, este un fundament șubred. 

Iar voi vă faceți iluzii dacă vă spuneți că sacrificiul de sine e ceva nobil. 

Nimeni nu beneficiază de pe urma sacrificiului de sine. 

Nimeni! 

Chiar dacă pe termen scurt poate să pară că sunt împlinite nevoile persoanei pentru care vă sacrificați, acestea sunt împlinite într-un mod complet nesănătos, iar asta va avea consecințe. 

Și nu vor fi unele plăcute. 

(Kerry K.)

Tania Font art.