.

"Etica: efortul seninătății de a înțelege lacrimile."
(Andrei Pleșu)

marți, 8 august 2017

Mitul pesterii, alegoria lui Platon!



"Mitul Peșterii este o alegorie folosita de Platon pentru a demonstra gradele până la care naturile noastre pot fi iluminate, fiind desemnată cea mai convingătoare și originală metaforă a idealismului.

Alegoria peșterii este o încercare de a justifica locul filosofului în societate, și anume acela de rege. Platon își imaginează un grup de oameni care locuiesc într-o peșteră, înlănțuiți pe un perete în subteran, astfel încât să nu vadă lumina zilei. În spatele oamenilor arde constant un foc care luminează diferite statui care sunt mutate de alții, și care produc umbre ce se mișcă pe pereții peșterii. Când oamenii peșterii au văzut acele umbre nu au realizat cât de lipsite de importanță sunt ele pentru viața lor și încep să atribuie acelor umbre diferite forme. Umbrele i-au făcut pe oamenii peșterii să vadă ceea ce ei consideră că ar fi realitatea.

Alegoric, Platon afirmă că omul eliberat din aceste lanțuri este filosoful, iar filosoful este singura persoană capabilă să deslușească Forma Binelui și deci bunătatea absolută și adevărul. La sfârșitul acestei alegorii, Platon afirmă că este datoria filosofului de a reintra în peșteră. Aceia care au văzut lumea ideală, reprezentată de Soarele dinafara peșterii, care luminează lumea dinafara ei, au datoria să educe oamenii din lumea materială, sau să răspândească lumina acelora din întuneric. De vreme ce filosoful este singurul capabil să recunoască ce este cu adevărat bun și singurul care poate atinge absolutul, el este singurul potrivit să conducă o societate, după spusele lui Platon.

Astfel că, găsim în alegoria aceasta diferite simboluri cum ar fi:


*peștera semnifică lumea sensibilă (a realității aparente);

*întunericul peșterii semnifică ignoranța omului incult, limitat;

*lanțurile semnifică prejudecățile, simțurile care ne limitează;

*focul semnifică lumina cunoașterii;

*umbrele de pe peretele peșterii semnifică imaginile corpurilor 
fizice, aparențele care generează opinii întâmplătoare (păreri, rodul percepțiilor și al imaginației), ilustrează în sens simbolic cultura oamenilor, bazată pe aparențe, având deci, o valoare artificială derutantă;

*corpurile purtate prin fața focului semnifică aparențele adevărate, realitatea fizică, generează opiniile adevărate („orthe doxa”), suișul greu spre ieșirea din peșteră și ilustrează în sens simbolic drumul inițiatic spre cunoașterea esențială, cunoașterea prin intelectul analitic;

*contemplarea lumii din afara peșterii — cunoașterea metafizică, prin intelectul pur (episteme, cunoașterea adevărată prin intelect și rațiune)

*Soarele — Ideea Binelui (Perfecțiunea)

Sufletul se aseamănă cu Ideile pentru că este simplu, nemuritor, cunoaște lumea inteligibilă printr-un proces de conversiune a cărui forță o constituie erosul (iubirea — are ca efect uitarea, în vederea dobândirii purității primare); cunoașterea Ideilor este doar o reamintire („anamnesis”) a sufletului încarcerat în corpul fizic (ideea corpului — închisoarea este o reminescență a orfismului); menirea sufletului este să pregătească omul pentru moarte (eliberarea sufletului nemuritor și întoarcerea în lumea ideilor); condiția eliberării definitive a sufletului este o viață virtuoasă; filosofia este pregătirea sufletului pentru recunoașterea imortalității sale. Teoria Ideilor a fost sever criticată de către Aristotel, dar și de către Plato în dialogul Parmenide.

Distincția fundamentală pentru psihologia contemporană o constituie distincția sensibil-latent care a pornit de la Platon și de la Mitul peșterii, astăzi, find regăsită într-o teză freudiană care face distincția între conținutul conștient al visului și conținutul latent la care se ajunge prin efort, pornind de la acel conștient.

Astfel că:

– în Mitul peșterii de Platon, găsim ca sensibil – umbrele văzute de prizonieri pe pereții peșterii și latentul – ceea ce deduceau ei ca există în lumea reală.

– în semnificația visului după Freud (ce a bazat metoda psihanalizei pe baza Mitului Peșterii), găsim sensibilul – visul cum ni-l amintim dimineața și imaginile rămase în minte privind conținutul visului și latentul – semnificația visului, scena primară.



Această alegorie poate fi interpretata diferit de fiecare om, în funcție de percepția fiecăruia.

Bibliografie

Istoria Psihologiei Universale, Ion Manzat

– Wikipedia"



(sursa articol: https://lectiadepsihologie.wordpress.com/)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu