.

"Etica: efortul seninătății de a înțelege lacrimile."
(Andrei Pleșu)

marți, 31 ianuarie 2017

Kahlil Gibran - "Despre Ratiune, Pasiuni si Durere "



"Iar o preoteasă îl rugă, zicând: „Vorbeşte‑ne despre Raţiune şi despre Pasiuni”.
Şi el răspunse:

„Sufletul vostru, adeseori, este un câmp de luptă, unde raţiunea şi judecata se înfruntă cu pasiunile şi poftele voastre.
Pot fi eu pacificatorul sufletului vostru, spre a schimba ura şi duşmănia din voi în unitate şi melodie?
Dar cum aşi reuşi, afară numai dacă voi înşivă nu sunteţi, de asemeni, liniştitorii, ceva mai mult, prieteni ai chipului vostru interior?
Raţiunea şi pasiunea sunt cârma şi pânzele sufletului vostru mereu navigând.
Dacă pânzele şi cârma voastră se rup, nu puteţi decât să vă clătinaţi pe valuri la întâmplare, ori să rămâneţi prinşi în impas în mijlocul mării,
Fiindcă raţiunea, de una singură domnind, restrânge întregul elan; şi pasiunea, liber lăsată, e o flacără arzând până la propria‑i mistuire.
De aceea, fie ca sufletul vostru să‑şi exalte raţiunea până la înălţimea pasiunii, pentru ca astfel să poată cânta,
Iar raţiunea să vă conducă pasiunea astfel încât aceasta să poată dăinui în permanentă reînviere şi ca pasărea Phoenix să renască din propria‑i cenuşă.
Potrivit e să daţi raţiunii şi pasiunii aceeaşi preţuire, ca şi când aţi face‑o pentru doi oaspeţi iubiţi în casa voastră aflându‑se,
Cu siguranţă, nu veţi onora pe unul în dauna celuilalt, pentru că, dând mai multă atenţie unuia, veţi pierde dragostea şi încrederea amândoura.
Când, printre coline, vă odihniţi la umbra răcoroasă a plopilor argintii, împărtăşindu‑vă din pacea ogoarelor şi a pajiştilor până în zări întinzându‑se – atunci inima voastră să spună în taină: „Creatorul se odihneşte în raţiunea sa”.
Iar atunci când bubuie furtuna, când vântul năprasnic zdruncină pădurea şi când tunetul şi fulgerul proclamă măreţia cerului, atunci inima voastră să şoptească smerindu‑se: „Creatorul se frământă în pasiunea sa.”
Şi, fiindcă sunteţi un suflu în sfera celui Puternic şi o frunză în pădurea acestuia, asemeni lui trebuie să vă odihniţi în raţiune şi să vă mişcaţi în miezul pasiunilor”

Atunci o femeie îndrăzni: „Vorbeşte‑ne despre Durere”.
Şi el începu:

„Prin durere se sparge cochilia care vă acoperă judecata.
Precum sâmburele fructului trebuie să se crape, ca astfel miezul de taină să se poată dărui Soarelui: aşa trebuie să vă cunoaşteţi durerea.
Şi numai aşa veţi izbuti să vă păstraţi inima în înflorirea miracolului zilnic al vieţii:
Numai aşa durerea nu vă va părea mai puţin miraculoasă decât bucuria:
Iar voi veţi accepta vârstele inimii, precum totdeauna aţi acceptat anotimpurile trecând peste câmpiile voastre
Şi veţi veghea cu seninătate de‑a lungul tristeţii iernilor voastre."

(Profetul)

duminică, 29 ianuarie 2017

"în noaptea asta" - de Valentin Nicolau



"în noaptea asta
nu se vor mai naște stele
și nici nu vor muri
universul va înceta să se mai mire
și valul va încremeni
în noaptea asta
doar eu mă voi irosi"



sâmbătă, 28 ianuarie 2017

vineri, 27 ianuarie 2017

poem



...și-așteaptă 
să-nteleg cuvântul, 
și-n el să zăresc 
nenumăratele conture 
ale unui poem 
ca un cuib.



joi, 26 ianuarie 2017

Cătălina Mihai - "iubește-mă tu când…"


"iubește-mă tu când eu uit să mă mai iubesc.
te rog, în zile ca astea în care de-atâta frig îngheață timpul,
iubește-mă tu când îți apar în prag cu părul împrăștiat,
în puloverele mele cu o mărime mai mare,
cu fața mea nedormită. te rog,
iubește-mă chiar și atunci când crezi
că-s un cub rubic ce nu poate fi rezolvat,
rătăcește-te cu mine prin mine când mă pierd de mine însămi.
iubește-mă tu când sunt o busolă cu acele stricate,
chiar dacă n-o să știu să-ți arăt calea corectă
și-o să fiu o călăuză proastă
ce n-o să știe să te ducă-n Zona.
iubește-mă tu când plâng și iubește-mă tu să mă-nflorești,
să cresc ca floarea la soarele dragului tău de mine.
iubește-mă tu când eu mă detest și nu mă-ncape lumea
și-mi vine să m-ascund în scorburile tristeții.
Nu mă lasă căci dacă tu mă lași mă las și eu.
iubește-mă tu cu blugii mei largi de băiat și tricourile mele albe,
când parcă-s croită șui.
iubește-mă tu fiindcă la nunta mea nu vreau pantofi,
ci teneși. albi. cu șireturi murdare.
să se vadă că umblu prin mlaștinile din mine și nu m-ascund,
să se vadă că pașii mei miros a asfalt încins de atâta drum bătut
în lung și-n lat ca să mă caut.
iubește-mă tu când eu ies din mine și mă privesc
ca pe-un tablou din care a fugit arta
și-a rămăs un kitsch scârbos pe care nu pot să-l accept.
iubește-mă tu când dau cu mătura prin gânduri
și arunc gunoiul minții mele de nimic
care are impresia că nu știe nimic.
iubește-mă tu când nu știu să aprind aragazul
sau când vărs cafea pe el fiindcă mi-e somn.
adu-mi aminte că nu mă sparg ușor,
că nu-s din porțelan
și că pot să nasc furtuni așa cum nasc brize calde,
ca cele din vamă. și da,
iubește-mă tu când o să mergem în vama veche
și o să uit de mine într-atât încât să-mi amintești tu cine sunt.
iubește-mă tu în nopțile în care o să înmoi pernele-n lacrimi
fiindcă nu-mi ies scenele la actorie și mă deprimă
că nu înțeleg nimic din ce-i în jur.
iubește-mă că râd abia după zece minute la un banc
astfel încât cine nu mă știe mă ia de blondă.
iubește-mă tu pentru că știi că nu-s așa,
ci că pur și simplu glumele nu-s punctul meu forte.
iubește-mă tu când mă ții de mâna dreaptă
și îți dau drumul de fiecare dată când trecem pe lângă biserici,
să mă-nchin.
iubește-mă tu când eu uit s-o mai fac.
iubește-mă tu să pot să mă iubesc și eu."

sursa: https://catalinamihai.wordpress.com/

miercuri, 25 ianuarie 2017

PROLOG LA DIVINA COMEDIE




"Dante, rătăcind într’o pădure, ajunge la poalele unui deal. Cele trei fiare. Apariția lui Virgiliu și convorbirea lui cu Dante.


De când e omu’n miezul vieții lui
m’aflam într’o pădure’ntunecată,
căci dreapta mea cărare mi-o pierdui.

Amar mi-e să vorbesc cât de’nfundată
pădure-a fost, încât de-a ei cumplire
gândind la ea mi-e mintea ncrâncenată!

Un strop mai mult, de-amar și m’ar răpune!
dar până să v’arăt a mea scăpare,
eu de-alte stări văzute’n ea voi spune.

Intrai în ea și nu știu felu’n care,
atât de mult eram de somn pătruns,
pe când ieșeam din dreapta mea cărare.

Dar când sub o colină fui ajuns,
sub care se’nfunda și-această vale,
de-a cărei groază mă simții străpuns,

privind văzut-am creștetele sale
scăldate’n focu-acelei dragi planete
ce mână sigur pe-orișicare cale.

Și-atunci scăzu și spaima care-mi stete
o baltă’n suflet cât putu să’ncapă
prin noaptea care-atâtea spaime-mi dete.

Și ca și-acela ce din valuri scapă
și-abia răsuflă (dela mal cătând,
se’ntoarce spre primejdioasa apă);

așa și sufletu-mi, și-acum fugând,
s’a’ntors spre-acel ponor (în ochi prinzându-l),
ce n’a lăsat om viu prin el nicicând.

Și-astfel, truditul trup mai întremându-l,
plecai din nou pe coasta neumblată,
dar ferm picior tot cel de jos avându-l.

Și-abia’ncepui să urc pe ea, și iată,
săltând o sprintenă panteră’n drum
și-având o blană mândru’mpestrițată

nu vrea să-mi lase cale nicidecum,
și-astfel de mult mă’mpiedica’n suire,
că stetei să mă’ntorc acum-acum

Era’ntr’a zilei cea dintâi ivire,
iar soarele ieșea cu-aceleași stele
ce-au fost cu el, când veșnica iubire

a pus mișcarea primă’n el și’n ele;
și-astfel făceau să sper de multe ori
la blana fiarei cu pestriță piele

și dulcele-anotimp și-ai zilei zori.
Nu îns’atât ca frică să nu mi fie
de-un leu care-apărând îmi da fiori.

Părea că el asupra-mi vrea să vie
cu botu’n vânt, și’n foamea lui cea mare
părea și zării-o spaimă ca și mie.

Și iată și-o lupoaic’apoi că pare,
cu mii de pofte’n slabu-i trup răpus,
căci multei lumi îi face zile-amare,

prin multă piedecă ce’n drum mi-a pus
cu groaza ce-o stârnea a ei vedere
pierdui speranța de-a mai merge’n sus.

Și ca și-a cel ce vesel strânge-a vere,
când vine-un timp care și-a pierde-l face,
e’n toate trist și-și plânge-a lui durere;

așa-mi făcu și bestia făr’ de pace,
ce’ncet-încet venindu-mi mă’mpingea
acolo unde-orice lumină tace.

Pe când mă ruinam în noaptea grea,
deodată-mi apăruse unul, care,
de lung ce-a fost tăcut, ca mut părea.

Văzându-l deci aci’n pustiul mare:
— „Oricine-ai fi, ori umbr’adevărată,
ori om am zis le rog, ai îndurare.”

— „Nu-s om a zis ci-atare fui odată.
Strămoși răspunse el — lombarzi avui:
din Mantua și mam’avui și tata.

Deși târziu, subt Iuliu mă născui,
și Roma subt August, pe când domnise
mințiții zei ce mint, eu o văzui.

Poet fiind cântai pe-a lui Anhise
cucernic fiu care cu-ai Troiei fii
când Ileon fu ars, la noi venise.

Dar tu’ntr’acest amar dece revii?
Dece nu sui pe dealul desfătării,
că-i scop și cauz’oricărei bucurii?” —

—„Virgil ești tu? Fântâna ești, al cării
torent — îi zisei cu rușine-acum —
bogat pornit-a fluviul cuvântării?

tu marea faclă’n veci pe-al artei drum!
deci fie-mi de-ajutor iubirea vie
și studiul lung în dulcele-ți volum.

Părinte-mi ești, maestru-mi ești tu mie,
tu singur ești acel ce-a dat o viață
frumosului meu stil ce-mi e mândrie.

Vezi fiara m’a întors și-mi șade’n față,
ajută-mi înțeleptule vestit,
căci inima de spaimă’n mine ‘nghiață”. —

— „Pe-alt drum ți se cădea să fi pornit,
— mi-a zis, văzând ce plânset mă doboară —
de vreai să scapi de locul ăst cumplit.

Căci bestia care-asupra ta scoboară
nu lasă’n drum pe nime făr’de-osândă,
ci-i stă de cap astfel, până-l omoară.

E rea din fire și mereu la pândă
și’n veci fără de saț cumplita-i vrere,
căci după ce-a mâncat, e mai flămândă.

Sânt multe fiare cari și-o fac muiere
și și mai multe-or fi pân’o să vie
să-i dea Copoiul moarte’ntru durere.

El nu averi căta-va, nu moșie,
ci mintea și virtuțile și mila
și țara sa’ntre Feltre o să-i fie.

Prin el vom mântui de-amar umila
Italie, de-al cărei drag, tu, Nise,
muriși, și Turn și-Evrial și Camilla.

Gonindu-ne-o de prin cetăți închise
din loc în loc, va’mpinge-o’n Iad de veci,
de unde’ntâi invidia ne-o trimise.

Spre-a ta scăpare cred și judec deci
să-ți fiu conducător, și te voi scoate
de-aici, făcând prin loc etern să treci,

s’auzi cum urlă desperate gloate,
să vezi și-antice duhuri osândite,
ce-a doua moarte-a lor și-o strigă toate.

Și-apoi să vezi și duhuri mulțămite
în foc, căci (speră să ajung’așa)
oricând va fi, la neamuri fericite,

la cari de-ai vrea și tu a te urca,
mai bun ca mine-un suflet e ce vine
și lui am să te las când voi pleca.

Acel Stăpân ce-acel imperiu-l ține,
fiindcă fui rebel la sfânta-i lege,
nu vrea să-i intri’n țara Sa prin mine.

Tutindeni este domn, ci-aici e rege,
aici cetatea Sa și tronu-l are,
ferice-acei pe care-aci-i alege!” —

Iar eu: — „Oh, fă, pe Dumnezeul care
tu nu-l știuși, poete, ‘n lume sus
să fug și de-acest rău și-alt rău mai mare;

Și du-mă ca să văd, unde mi-ai spus,
și poarta lui Sân Pietru, ca și plânsu)
celor ce zici că’n veci e neam răpus.”

Porni atunci și-urmând, eu după dânsul."

marți, 24 ianuarie 2017

luni, 23 ianuarie 2017

Giacomo Leopardi - "Infinitul"



"Întotdeauna am iubit colina
aceasta solitară, gardu-acesta
ce-n mare parte-mi fură orizontul.
Dar, stând şi contemplând, ating cu gândul
interminabilele spaţii nevăzute
şi liniştea cea supraomenească
şi pacea din adâncuri; că aproape
mi se-nspăimântă inima. Când vântul
foşneşte printre crengi, eu infinita
tăcere o compar cu-această voce:
şi-mi aminteşte de eternitate,
de anotimpuri moarte şi de-aceasta
prezent şi viu, de sonurile sale
`n imensitate gândul mi se-neacă:
naufragiul mi-e dulce-n astă mare."


(Traducere de Vasile Romanciuc)

duminică, 22 ianuarie 2017

FiRMA - "Prizonieri de Razboi"



"Soarele scuipă, pământul tresare
Şi demonii aplaudă salbe de foc
Armate de îngeri se încolonează
Şi încep vânătoarea de dezertori.

Masonii ridică la ceruri castele
Şi-ncep să se caţere către Olimp
Dar şoimii de tablă se înfig în ele
Şi apoi le preschimbă în scrum şi nisip.

E război!
Lumea se destramă lângă noi
Doi
Suntem prizonierii de război.

Armele tac, legiunea salută
Şi norii Îl dezvăluie pe Cel-de-Sus
Morţii se-ascund şi îşi ţin răsuflarea
Fidelii suspină şi cad în genunchi

Închid ochii şi-ncerc să cioplesc în cuvinte
Imaginea ta înainte de-asalt
Dar vântul sălbatic mă îmbrăţişează
Plutesc în derivă pe râuri de-asfalt.

E război!
Lumea se destramă lângă noi
Doi
Suntem prizonierii de război.

Ia-mă de mână şi
Nu-mi da drumul orice ar fi!"

***


sâmbătă, 21 ianuarie 2017

Harry Martinson:

”Lucrurile evidente, soarele pământul, si marea, dăinuie in sine.
Ințeleptul nu poate adăuga nimic.
Si chiar dacă găsește ceva de adăugat
primăvara oricum sosește,
si vara si toamna si moartea.
Înțeleptul e o calauză,
care arată ora cea mare, ceasul iluminării,
în veșnicie.”

- art:Nuno Araujo

vineri, 20 ianuarie 2017

Starea de a fi cireşar



"Ah, n-o să ştie nimeni
gingaşa pricină a cireşului
profunda pricină a stejarului
cauza ochilor mei.

Ah, n-o să ştie nimeni
zburata pricină a păsărilor
impietrita pricină a pietrelor
cauza inimii mele.

Ah, n-o să ştie nimeni
neagra pricină a pământului
curgătoarea pricină a râurilor
cauza sufletului meu."


(- art:Tomasz Alen Kopera)

joi, 19 ianuarie 2017

Sfaturi...



"Dona Maria Jilo este o femeie de 92 de ani de o eleganță specială. În fiecare dimineața la ora 8:00, Dona este deja îmbrăcată, coafată, machiată modest, deși are o vedere slabă.

Femeia nu încetează să acorde timp îngrijirii personale și știe care este rețeta tinereții, sau de fapt rețetele.

1. Nu vă gândiți la cifrele care nu există. Aici mă refer la vârstă, greutate și înălțime. Lasă-i pe medici să se preocupe de asta.

2. Păstrează relațiile doar cu oamenii veseli. Cei nemulțumiți și pesimiști te vor trage la pământ.

3. Continuă să înveți. Cunoaște mai multe despre computer, artizanat, grădinărit, orice. Nu lăsa creierul să lenevească.

4. Prețuiește orice mărunțiș. Bucură-te de el la maxim.

5. Râzi cât mai des, tare și mult. Râzi până vei obosi. Și dacă ai un prieten care te face să râzi mult, stai cât mai mult în preajma lui.

6. Când vrei să plângi: ține-te, suferă și mergi înainte. Unicul om care îți va fi alături toată viața ești tu. Trăiește până ești în viață.

7. Înconjoară-te cu tot ceea ce iubești. Fie este vorba despre familie, animale, plante, hobby, orice. Casa ta este refugiul tău. Nu o abandona.

8. Ai grijă de sănătatea ta. Dacă ești bine, ține-o tot așa. Dacă ai sănătatea instabilă, întărește-o. Dacă nu o poți întări, apelează la un ajutor.

9. Nu reveni acolo unde persistă sentimentul de vinovăție. Mergi oricunde, numai nu acolo unde există o vină.

10. Spune-le celor dragi cât de mult îi iubești și folosește orice ocazie să petreci timpul cu ei."


sursa articolului de pe net

miercuri, 18 ianuarie 2017

"Aşchii" - de Louis Aragon




"Opreşte-ţi gemetele. Nu-i nimic mai caraghios
Decât un om gemând
De nu cumva e unul care plânge.
*
Mă plimb
Cu un tăiş de umbră în mine;
Mă plimb
Cu o pisică în memorie;
Mă plimb
Cu un mănunchi de flori fanate
Şi cu fotografii îngălbenite;
Mă plimb
Cu un veşmânt ireparabil;
Mă plimb cu-o gură cât toate zilele în inimă.
*
Cu cât poemul e mai scurt
Cu atât pătrunde mai adânc în carne
*
Acest poem trebuie alungat
Căci în cetate nu e loc
Pentru exemplele durerii
*
Duceţi în altă parte paşii aceştia răniţi.
*
Cine spune: Mi-e rău
Îi uită pe ceilalţi.
*
Nu e de ajuns să taci:
Trebuie să ştii să spui altceva.
*
Blestemată fie planta
Care nu bucură ochii;
Poetul n-are dreptul
Să rămână astfel, fără să-nflorească.
*
Nu există rană
Pe care un pic de fard
Să n-o astupe,
Ţipăt să nu se poată încovoia;
Singură crima este discordantă."

marți, 17 ianuarie 2017

"Pasărea albastră" de Charles Bukowski



“există o pasăre albastră în sufletul meu care
vrea să iasă
dar sunt prea dur pentru ea.
îi spun: stai acolo, nu am de gând
să las pe nimeni să
te vadă.
există o pasăre albastră în sufletul meu care
vrea să iasă
însă eu o stropesc cu whisky şi inhalez
fum de ţigară
și curvele şi crâşmarii
şi băcanii
nu vor afla vreodată
că ea este
înlăuntru.

există o pasăre albastră în sufletul meu care
vrea să iasă
dar eu sunt prea dur pentru ea.
îi spun:
stai acolo, vrei să îmi aduci
necazuri?
vrei să-mi distrugi
textele?
vrei să-mi încurci vânzările de carte în
Europa?"






sursa: webcultura.ro

luni, 16 ianuarie 2017

- pink mondays




Nu există pauză....
Tot ce se-ntamplă este exercitiu spiritual, si fiecare dintre noi, la momentul potrivit, știm să reținem din clipă tot ceea ce conține ea prețios pentru a o eterniza prin amprenta propiei firi.


initiativa: cybershamans.blogspot.ro

miercuri, 11 ianuarie 2017

duminică, 8 ianuarie 2017




"Am înţeles imediat că Tarkovski vorbea despre mine şi că Andrei Rubliov eram eu. 
Simţeam că esenţialul a ceea ce sunt există în acest film pe care, dacă îl înţeleg, îmi înţeleg viaţa".

(Patapievici)




vineri, 6 ianuarie 2017

miercuri, 4 ianuarie 2017

Sfarsitul suferintei...




"Fie ca sunetul acestui clopot să pătrundă adânc în Cosmos, chiar și în cele mai întunecate locuri.
Ființele vii sunt în stare să-l audă clar, astfel că toți cei care suferă, se liniștesc în el.
Înțelegerea vine în Inima lor și ei transcend calea suferinței și a morții.
Ușa universală a dharmei este, deja, deschisă,
Sunetul valului, în creștere, se aude clar,
Miracolul se petrece.
Un copil frumos apare în Inima unei flori de lotus,
O picătură unică a acestei ape pline de compasiune.
Este suficientă pentru a aduce, înapoi, primăvara răcoritoare în munții și râurile noastre.
Ascultând clopotul,
Eu simt cum suferințele, în mine, încep să se dizolve,
Mintea mea se calmează, corpul meu se relaxează,
Un zâmbet se naște pe buze,
Ca urmare a sunetului clopotului.
Respirația mă aduce, înapoi, pe insula protejată a înțelegerii.
În grădina Inimii mele, florile Păcii infloresc minunat."

duminică, 1 ianuarie 2017