.

"Etica: efortul seninătății de a înțelege lacrimile."
(Andrei Pleșu)

sâmbătă, 9 aprilie 2016

un leac



"Te chinuiesc fără răgaz catarul şi accesele de febră, care sînt urmarea inevitabilă a unui catar persistent şi de dată veche; îmi pare cu atît mai rău cu cît am trecut şi eu prin această boală: la început nici nu am băgat-o în seamă, eram tînăr şi puteam încă îndura neajunsurile unei boli şi să mă port cu o anume aroganţă faţă de ea; mai apoi, a trebuit să-i cedez şi m-a făcut să mă topesc pe de-a-ntregul în catar şi să ajung scheletic. De atîtea ori mi-a venit cheful să-i pun capăt: m-a oprit însă bătrîneţea iubitului meu tată.

Mă gîndeam nu atît cum aş putea muri cu curaj, ci cum tatăl meu nu ar avea puterea de a suporta dispariţia mea. Aşadar, mi-am impus să trăiesc; uneori chiar şi să trăieşti înseamnă un act de curajÎţi voi spune ce anume mi-a dat mîngîiere; mai întîi însă voiesc să-ţi spun că ce mă liniştea avea pentru mine efectul unui leac; o mîngîiere morală devine un leac şi, dacă ceva face bine spiritului, atunci este benefic şi pentru trup. Studiile mi-au fost salvarea. Iar mulţumită filozofiei mi-am găsit aleanul, chiar dacă nu m-am vindecat; filozofiei îi datorez viaţa, dar aceasta este cea mai mică dintre datoriile mele faţă de ea.

Şi prietenii şi-au avut rolul lor în vindecarea mea; sfaturile lor, felul cum m-au vegheat, conversaţiile îmi erau o mîngîiere. Nimic, prea bunul meu Prieten, nu înviorează un bolnav şi îl readuce la viaţă ca iubirea prietenilor, nimic altceva nu e de mai mare folos cînd vrei să păcăleşti aşteptarea şi teama de moarte: nu credeam că pot muri dacă îmi rămîneau ei în urmă. Mă gîndeam, vreau să spun, că trăiam nu împreună cu ei, ci prin ei; nu mi se părea că îmi dau sufletul, ci că îl transmit. Toate acestea mi-au dat voinţa de a-mi face curaj şi a îndura orice chin; de altminteri, e chiar ceva trist să nu ai curajul de a trăi şi să arunci de la tine curajul de a muri.

Acestea sînt leacurile ce trebuie luate. Medicul îţi va prescrie cîte plimbări ori cîtă mişcare trebuie să faci; îţi va recomanda să nu te laşi pradă trîndăvelii, la care împinge o boală ce înseamnă inactivitate; să citeşti cu voce puternică şi să-ţi exersezi suflul pentru a face să lucreze căile respiratorii şi plămînii; să te plimbi cu barca pentru a face ca măruntaiele să aibă o mişcare uşoară, de valuri; îţi va spune ce anume trebuie să mănînci, cînd să bei vin ca să capeţi puteri, cînd să te abţii ca să nu-ţi provoci şi să nu-ţi agravezi tusea. Eu unul îţi prescriu un leac ce este potrivit nu doar pentru această boală, ci pentru întreaga existenţă: dispreţul faţă de moarte. Nu mai există nimic apăsător dacă scăpăm de frica de moarte.

În orice boală sînt trei mari neajunsuri: frica de moarte, durerea fizică, încetarea plăcerilor. Despre moarte s-a vorbit îndeajuns, voi adăuga doar aceasta: este o spaimă legată nu de boală, ci de firea noastră. Sînt mulţi cei pe care o boală i-a îndepărtat de moarte, iar atingerea morţii a fost pentru ei benefică. Vei muri nu pentru că eşti bolnav, ci pentru că trăieşti. Moartea te aşteaptă chiar şi după vindecare; dacă te vindeci, nu vei fi scăpat de moarte, ci de boală. Ramîi cu bine."

Seneca

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu