”Muncim mult, invatam, strangem lucruri scumpe noua si iubim cu o siguranta uluitoare ca si cum existanta noastra ar fi vesnica.
In adolescenta traiam pentru ca nu cunosteam fiintele si lucrurile toate ale lumii acesteia ; acum cand am senzatia concreta a lumii, imi dau seama ca existenta noastra nu este un sistem, adica ceva inchis in sine , nu are o alcatuire definitiva , ca in plina maturitate ne aflam abia la inceputul unei noi si nemaintalnite cunoasteri.
Noi , locuitorii acestei planete , pe care viata este din ce in ce mai tulburatoare, strigam cu frenetica energie : a fi, a fi, a fi!
Raspunde acest pamant rotitor dorintei noastre de a exista ,disperarii noastre de a cauta cat mai multe pretexte de a trai asa cum plantele traiesc pentru fructe , altele pentru floare , altele pentru simplul motiv ca au incoltit, altele pentru desfatarea si hrana altor plante mai puternice decat ele.
Planeta noastra ce triumfuri va avea, ce infrangeri ,ce mari sanse?
A prevedea viitorul este un har divin dat numai inteleptilor . Spiritul nostru modern respinge aceasta idee , materia insufletita altfel decat acum 1000ani, crede in energia ei proprie , dupa legi logice , conditia viitorului nostru este numai sa existi.
Sa existi mereu tanar tulburat , fericit, revoltat , sa aspiri sa fii erou ,sa existi , sa visezi la nemurire.
M-am intrebat de multe ori de ce in secolul nostru nimeni nu mai cauta nemurirea decat in chinul limitat al artelor, alegand artele ca scop in sine pentru cautarea vesniciei.
Ce siguranta a facut ca adolescentii si batranii secolului nostru sa doreasca sa existe si atat, ce cunoastere definitiva a conditiei noastre biologice i-a facut sa prefere viata ca atare si nu nemurirea ?
Dar tot ce e viu pe pamant e supus vesniciei, pe mortii iubiti de anul trecut nu i-am pierdut definitiv, fiinta lor s-a dezagregat in fiecare tesut al nostru, de aceea noi nu putem sa-i uitam niciodata .Dar tot ce e viu pe pamant e supus vesniciei,, iarba de asta vara n-a pierit , a trecut simplu din ciclu in ciclu , din organism in organism, si de unde stim ca ea nu este chiar pielea gingasa a noului nascut.
A fi, a fi , a fi, cu disperare a exista peste limite ; tristete , nenorocire , fericit , zdravan si gata oricand sa incepi totul de la inceput, a fi cu indarjire , a trai atata timp cat ceea ce este scump in tine e viu ca pamantul pe care nimeni nu-l poate opri sa existe unic si urias in Univers.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu