.

"Etica: efortul seninătății de a înțelege lacrimile."
(Andrei Pleșu)

vineri, 19 aprilie 2013

Marilena Guduleasa - "Nu dragostea ne leagă"


"Prea repede am înțeles că nu faptul de a fi îndrăgostiți e ceea ce ne ține împreuna, că nu dragostea ne leagă Cel puțin, nu dragostea aceea după care aleargă unii bezmetici, suferind când n-o au, suferind și mai tare când o găsesc și când realizează că nici n-au apucat să o strângă bine în pumni, că li s-a și scurs printre degete.

Vorbeam odată cu cineva, femeie ca și mine, trecută prin viață, o viață însăilată din iubiri imposibile, din relații abandonate imediat ce-au trecut fiorii, din fragmente de povești disparate. E doar o iluzie că din câteva citate, oricât de bine alese, poți recompune un roman întreg, fără să-l parcurgi pagină cu pagină până la sfârșit, sărind peste pasajele plicticoase, descriptive. Într-o construcție fiecare părticica are rolul ei, fie că e vorba despre o casă, o carte sau o viață de om. Nu merge așa, să tot strici și să aduni în poală rămășițele, să te amăgești că, dacă le ai pe toate, n-ai pierdut nimic pe drum, cândva o să le poți monta într-o ramă, că vei ține minte înșiruirea logică și că tabloul final te va reprezenta și altfel decât ar fi făcut-o Picasso, la vremea lui. Femeia asta – chestiune de perspectivă – zice ea că se consideră norocoasă, fiindca ea a iubit mult (mulți) și a fost iubită, chiar dacă e tot singură și chiar dacă singură va rămâne. Pariul ei cu bărbații care au legănat-o pe brațe a fost că se va putea desprinde în clipa în care nu va mai simți că toate gândurile lor și toată atenția le sunt concentrate asupra ei, asupra dorinței și nevoii ei de a fi iubită, nu cu jumătăți, ci cu asupra de măsură. Și de fiecare dată a câștigat pariul, s-a desprins. Acum știe, nu mai așteaptă, trăiește calm din amintirile ei. Și prezentul îl trăiește tot ca pe o amintire, fiindcă oricine i-ar sta azi alături – dacă nu mâine, poimâine știe că va fi dus.

Ea este și va continua să fie fericită, în felul ei, pe care-l consideră unicul posibil. Slavă Cerului, decepțiile sentimentale nu fibrozează mușchiul inimii, ea continuă să tresară spasmodic, necontrolat, indiferent de vârstă. Când zici că-i gata, învie în tine. Dacă ai iubit o dată, ai să mai poți iubi, iar dacă ți s-a întâmplat de mai multe ori, e ca un carusel care se învârte și se va învârti, perpetuum mobile, cât îți va fi dat să trăiești pe lumea asta, liber, dezlegat de orice convenție, conveniență, cum vrei să-i spui…

Suntem atât de diferite noi două… dar numai în aparență. Ce-ai putea găsi asemenea la noi, eu – devotată unei singure iubiri, unui singur bărbat, dependentă de familie, prinsă în mrejele dulci ale unui atașament pe care niciodată nu l-am socotit un handicap, o frână, o povară și ea – devotată sieși și fidelă doar acelui pariu absurd de a nu accepta să renunțe la întâietatea în inima celui care îi stă de-a dreapta?

Nu m-am gândit niciodată că, dacă nu-l pot avea doar pentru mine, atunci nu-l mai vreau deloc. Suntem două lumi, două lumi întregi, care pot funcționa perfect și separat, iar dacă ne acoperă același cer – pe care se adună aceiași nori, risipiți de aceleași furtuni, pe care se răzlețesc aceleași stele – asta nu înseamnă că ne întregim, ci că stăm lipiți, tâmplă lângă tâmplă, privind în aceeași direcție, mergând pe același drum.

Nu dragostea ne leagă, ea doar ne-a adus împreună. De legat, ne leagă încrederea.

Știu că nu o să mă lase să cad, așa cum și el știe că voi fi mereu gata să-l prind. Suntem, unul pentru celălalt, plasa de siguranță țesută din firele cele mai rezistente. Și ceea ce cred că este lucrul cel mai important, mai important decât să fim totul unul pentru celălalt – la modul absolut, absurd – avem același scop. Chiar dacă nu mai suntem îndrăgostiți ca la început, am învățat să iubim aceleași lucruri. Și chiar dacă nu mai locuim expandat unul mintea celuilalt, gândurile noastre se întâlnesc și se împletesc într-o viziune comună.

Viețile noastre sunt indisolubil legate și chiar ceea ce considerăm că ne dorim egoist, doar pentru noi înșine, îl include de fapt și pe celălalt și nu doar pe el – pe toți cei din jurul nostru.

Eu nu mă contrazic cu prietena mea, am înțeles amândouă la fel, că niciodată dragostea nu va fi de ajuns să ne țină legați. Diferența o face faptul că eu am înțeles asta cu mult mai devreme. Am câștigat timp și mi-am dobândit liniștea. O liniste în care, uneori, mai aud cum se izbesc în geam razele de lună, ca niște degete-năluci, fantome ale unor iubiri ostracizate, proscrise, excomunicate."

- sursa
- pictura: Yarek Godfrey

3 comentarii: