poveste din alta dimensiune

Cu toate ca, am privit cu incordare, nu am putut sa descopar ce era in urma mea;
si nici in fata.
Poalele rochiei se-ngreunase de la ploaia care cadea des si repezit peste mine.
Simteam sub talpile goale ,dalele aleei, si ma intrebam in ce vis am innimerit si de ce atata ploaie.
Am incercat sa plutesc dar nu am reusit decat la cateva palme de pamant.
Cand am atins din nou aleea, am auzit limpede, plescaitul apei, si-am amuzit clopoteii de cristal pe care-i aveam legati de glezna. Se zbateau intr-o neliniste blanda.
Am ajuns la o poarta intredeschisa, am impins-o, si mi-au aparut peretii albi ai unei case.
Si-abia atunci am stiut ce nu sunt...
Si tot trecutul mi s-a strans in silueta ce se agita in dreptul ferestrei larg deschise.
Te stiam, si-ti simteam durerea ce-o stransesesi in licoarea verde din paharul pe care-l tineai in causul palmelor.
Erai pe o alta orbita si uitasei ce ai promis.
Aplecandu-ma peste golul dintre noi, am sarit de nebuna spre tine.
Tremurai de viata si ai simtit cand m-am infipt in tine, lasand sa-ti cada paharul.
Te-am tras , cu manie, aruncandu-te in iarba ce mustea de-atata apa, jeturile tasnind in sus, biciuindu-te .
Doar pleoapele ti s-au zbatut, cand te-am lovit dusmaneste in piept...
Incercai un gest, parca iti miscai buzele pregatindu-le pentru o vorba.
Dar nu mai aveam timp.
Asa ca, te-am rezemat de peretele casei si-ncalecandu-te, te-am prins cu putere, inconjurandu-te cu picioarele , tu reusind , in sfarsit, sa-ti deschizi ochii, la auzul copoteilor ce-ti loveau spatele.
Mana stanga ti-am infipt-o-n ceafa iar cu dreapta iti sprijineam sacrumul.
Erai spre mine , si recunoscandu-ma ai lasat focul din tine sa se repeada-n fulgere ...
Apoi,  fiecare a luat-o navalnic in venele lumii...despartindu-ne pentru inca o viata, dar nu pentru o eternitate.