.

"Etica: efortul seninătății de a înțelege lacrimile."
(Andrei Pleșu)

marți, 21 februarie 2012

Nichita Stanescu - Testament


Mã cârpesc cu vorbe, cu substantive,
îmi cos rana cu un verb.
Nobile paleative
de serv.

Iti scriu cu trupul meu viata
si mersul stelelor ti-l scriu.
Vocala cea mai lunga este ata
în care mortu-l cos, de viu.

Cãci trebuie sã dam si marturie,
altfel nimica n-ar mai fi,
în dulce scriere tirzie
tinind alãturi morti si vii.

Tu ombilic din care curge
vorbirea numai altor guri
fãrã sã stim unde ne duce
în care dalbe viituri.

Incit nu stim cine traieste -
cuvintul poate, poate trupul.
Zapada alba Doamne, poate,
sau urma-n ea, pe care o lasa lupul…


*

2 comentarii:

  1. :))
    Desi stiu ca voi primi capace peste tzugui... io zic ca s-a rispit prea mult in bautura.
    Testamentul- un fel de "asigurare asiguratorie" cum ca si dupa moarte mai detii controlul!
    :)
    Sarut'mana, Nima!
    Las la portita... brebenei!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu stiu ?! :)
      Cuvantul lui inca traieste.

      Am uitat cum sunt brebeneii ...Caut ! >:D<

      Ștergere