"Atat de mult eu o iubeam pe ea ca insusi cerul se curba albastru.”
DORA avea 22 ani cand Traian Cosovei, prietenul ei, invitat intr-o zi la Nichita, a luat-o cu el la acesta.
Nichita avea 45 de ani.
La plecare, poetul, straniu de felul lui, caracteristica foarte cunoscuta de cei apropiati, a oprit-o, dictandu-i o poezie pe care Dora, speriata, a scris-o.
Nu avea de unde sa stie ca genul acesta de „interventie” grabita, disperata, nu era altceva decat unul din modurile lui Nichita de a se alinta.
La plecare, poetul a privit-o insistent si a anuntat-o: „tu vei fi nevasta mea!”. Dupa o vreme, avea sa-i marturiseasca: „Cand ma gandeam la tine, mi se rasucea un cutit in inima.”
Figura cu totul si cu totul originala, Nichita avea sa se gaseasca, curand, in stadiul de pusti indragostit, fastacit.
Intre doua tigari “sudate”, o mai invita sa serveasca un fursec.
***
Dora isi pastrase starea de pustoaica speriata, nestiind prea bine la ce sa se astepte.
Cand aude fraza de mai sus, Dora se indragosteste de el.
„Era foarte sincer si emotionat ca un licean, nu-i pasa cum suna. In momentul acela m-a dat gata. Atunci m-am indragostit de el! Si nu cred ca premeditase nimic!” Intrebata daca crede in dragoste la prima vedere, Dora raspunde: „Pai cum sa nu cred, daca mi s-a intamplat?“
Vreme de un an, Nichita a luat-o cu el pretutindeni.
Peste inca doi, s-au casatorit.
Uneori, poetul ii dicta poezii Dorei zi si noapte, daruindu-i, ca intr-un joc, cate un nou nume de fiecare data muzei sale.
„Nu si-a construit un personaj, era un personaj.
Si a trait risipind din fiinta lui. Nu putea altfel.”, povesteste Dora, a carei casnicie cu Nichita nu a fost ceva usor.
Cu toate astea, i-a ramas alaturi pana la capat.
„Nichita inca vegheaza asupra mea. (…) Ma readuce mereu la start, asta-i foarte clar! Sunt un om cu capul pe umeri si lucid, nu ma bantuie duhuri sau mai stiu eu ce, dar simt mana lui protectoare asupra mea. Un fel de continuitate a spiritului care m-a format, probabil.
Practic, ma vegheaza dinauntru, nu din cer..."
Sursa: Ultima dragoste a lui Nichita Stanescu-Dora
Cuvintele... ele ne îndrăgostesc.
RăspundețiȘtergereŞi cei mai iubiţi pe acest pământ sunt oamenii care ştiu a migăli iubiri-bijuteri din cuvintele lor.
Uneori,uneori...mi se-ntampla sa tresar si la cuvinte ( vibreaza chiar daca-s scrise).
RăspundețiȘtergereDar...daca nu privesc in ochi, in adancul din ei ...nu ma-ndragostesc !:)
Pe pletele mele cele albe ca asa mi-a fost :))))
si eu eram o pustoaica de liceu când m-am îndragostit de Nichita! îl iubesc înca si acum! ;)
RăspundețiȘtergeream avut bucuria sa-l cunosc pe nichita, un om VIU, pur, senzational,. spontan
RăspundețiȘtergereCARMEN...
RăspundețiȘtergereL-am intalnit cand aveam 20 de ani...Dar l-am descoperit la 40 de ani :)
Karma...
RăspundețiȘtergereAm participat la "o serata cu un poet" , organizata de CPJ-Ialomita. Era ( poetul Nichita ) asa de beat incat nu puteam sa ascult ce recita ... Vazand nelinistea pe fata noastra ( eram vreo 20 )a inceput sa incanteze din Iliada ...Se oprea doar sa ne explice cate ceva . Pana la 3 dimineata ...am "trait" poemul-fluviu si am vazut cat de frumosi sunt ochii poetului . Ne-am ridicat ...imbatati si abia am ajuns pe la casele noastre ! :)