Am oprit masina pe marginea drumului in dreptul catorva randuri de vita-de-vie.
Ciorchinii erau pregatiti.
Aveau destul soare si, atat-cat-trebuie, seva din pamant, ca licoarea sa aiba buchet si savoare .
Cel ce culegea si-a indreptat cu greu salele si fara cuvinte mi-a aratat tocitoarea in care zdrobise strugurii .
Mi-a intins o cana din tabla, m-a privit ca si cand ma cunostea de-o viata apoi s-a intors continuandu-si lucrul .
Am baut mustul …cu sete .
Apoi am ingenunchiat langa randul cu struguri si am cules ceva timp …
Se insera si imi aminteam de copila de odinioara care calca boabele calde si parfumate , batand din palme intr-un joc imaginar ("An tan te, dize mane pe, dize mane compane, an tan te!")... si alaiul rudelor care umpleau cosurile cu struguri si znoave.
Se insera peste singuratatea culegatorului si peste amintirea mea .
:)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu