Unde ne sunt Inorogii ?

Una din cheile de accesare Karuna-Reiki ma atinge in mijlocul fruntii precum Licorna ...si ma intreb: „ Unde ne sunt Inorogii ?”

Daca au preferat sa paraseasca Edenul, si sa-i urmeze pe Adam si Eva in lume, unde sunt acum ?
In urzeala si talcul vechilor tapiserii, tesute in Flandra sau tropaie nevazuti prin Londra de si-au pierdut licorna la British Museum?

Mi-e mai usor sa-i caut in asemanarile sau neasemanarile din amintirile mele .
Mai ales amintirea cu miros de iarba cosita.
Eram cocotata pe un pietroi la margine de izlaz, cu vorba-apasata, lasata de tata, sa nu scap din ochi cei doi cai albi, dezhamati de la caruta.
Se insera cu adiere prin iarba si prin coamele cailor.
Le frematau narile batand din cand in cand cu copitele in pamant, rotindu-se in jurul meu, pana cand m-am convins ca daca as aluneca usor de pe piatra si m-as amesteca prin iarba, mi-as salva petecul de talpa-gastii si turtitele turitei.
Ma intreceam cu ei la ...mestecat iarba!
Isi bagau botul in parul meu, ca sa zvacneasca apoi, in galop, jucandu-se amandoi, rar bagandu-ma  in seama.
Si i-am urmat
In fuga aceea am simtit cum mi se umple inima, ca ceva din mine ar fi putut sa-i ajunga si ca in inserarea ce se lasa as fi putut sa par la fel de alba ca ei .
Si-am pus primele intrebari : cine sunt, ce inseamna ce simt...

S-au dus toate ...si nu mai gasesc izlazul, piatra, clipa si nici nu mai aud vorba tatei caci sta acum sub piatra pazind numa iarba sa creasca.

Habar n-aveam atunci ce sunt inorogii !
Dar... ii recunosc in acea inserare cu miros de iarba cosita.

( - pictura: Zeldis )