darul

In nemiscarea , din patul de spital, incecam sa-mi asez gandurile pe tavan sau ...ascultam .
Mai ales anumiti pasi, pusi cu greutate si insotiti de o voce batrana ce murmura un cantec.
Din cand in cand, ignea a plans . Dar continua. Si-i simteam insistenta din gat .
In fiecare seara asteptam sa treaca .Era ca un fel de “ e-noapte-luminile-se-sting-somn-usor.”
S-a intamplat ca infirmiera sa uite usa deschisa...in timpul pasilor-cu-murmur.
Rezemata de tocul usii mai era o persoana.
-Ce faci ?
-Ma rog.
-Cum te rogi?
-Pai...zic “Tatal nostru”. Tu ?
-Eu...ce?
-Cum te rogi LUI DUMNEZEU ?
-Eu...II cant.
-Ceeee?
-Stiu,de mic, un cantec si pe-ala IL cant in fiecare seara ..
- De ce seara ?
-Sa doarma langa mine .Sa nu ma lase singur in intuneric.
-Ihi...
Si-n tarsaitul papucilor, aud vocea batrana cantand ...”Radu mami, Radule “.
Se tanguia in cautare,se tanguia in simplitate, si-I oferea lui Dumnezeu “ceva”-ul ce-i miscase lui sufletul...
Am zvacnit din tot corpul...si m-am intors catre mine, cautandu-mi Spiritul in ungherele Disperarii ( ca nu ma ridicam), a Maniei ( pe cel care ma doborase)...Era , Spiritul meu, incatusat in negative si complexe sentimente... dar nu am gasit “ darul “ meu pentru Creator ...
Si-am ramas Trista , dar nu disperata si manioasa.
Si-I daruiesc lui Dumnezeu ...PASII PE CARE-I VOI FACE.

( imginea : John Bauer )