douazecisisaseseptembriedouamiiunsprezece

Am iesit ieri, nu sa sa "alerg” dupa vreo problema, nici sa ma plimb pur-si-simplu.

Am iesit sa ma caut … sa-mi caut asemanari printre case si strazi , pe unde nu ajunsesem vreodata .
Priveam cu atentie marginea drumului, fiecare tufa , peretii caselor, amintindu-mi visele primei tinereti, celei de-a doua tinerete ..si urmatoarelor :))
Toate visele aveau un fel de zbor : foarte sus, mai sus , sau la cateva palme de pamant .
In toate traiam o dragoste asemanatoare unui anotimp.
(Dar nu-mi aminteam visul si dragostea de dinainte de a ma naste.
Sa fi fost un rasarit de soare si dragostea ce-si lungea umbra departandu-se ,iar eu primind ca rost sa o gasesc in lume ?
Sa fi fost un amurg in care ma lasam zidita in numele dragostei care nu se lasa dezvaluita ?Hmmmm ?)

Si m-am zidit din vise ce m-au implinit dar si din cele ce m-au rapus.
Am pus temelia pe orizontala si am indraznit si ...verticala !
Si-am ajuns in fata unui zid din caramizi rosii .
Mai vazusem acele caramizi , chiar si pe cele ciobite in semene doar de mine stiute .
Era dintr-un vis de acum 12 ani in care ma opream in fata unei cladiri cu vita-de-vie la fereastra , iar de pe acoperis curgea o iedera.

Eram in fata unor ziduri trecute prin varste si anotimpuri, atinse parca de thyrsus-ul zeului extazului .
Oare am gasit-o prea tarziu ?
N-am descifrat mesajul visului de-atunci si mi se lasa inca un mesaj transmis prin materie, acum cand precum aceasta casa sunt trecuta prin varste si anotimpuri ?

Astazi implinesc 57 de ani, dar astazi stiu simbolul sa-l citesc .
Si-mi este bine !
Nu-i sfarsitul drumului, iar al meu ...niciodata !