"Sunt demodata.
Nu-mi gasesc locul pe Hi5, sau pe Facebook, nu stiu sa scriu pe “wall” si, de curand, am fost cat p’aci sa-i dau cu laptopul in cap iubitului meu, fiindca ii mazgalise pe zid o juna semigoala ca, uau, ce dor i-a fost de el.
Eu stiu ca am lasat scrisa mea pe un singur zid, pe Zidul Plangerii.
Ca m-am apropiat cu crestetul plecat de peretele demn, in crapaturile caruia se ascund minuni, si ca am scris pe un biletel, cu degete udate de lacrimi, doar cateva rugaciuni fara de care nu adorm, si nu ma trezesc: sa-mi fie copiii sanatosi.
Sa-mi fie dragostea vesnica si intreaga, fara minciuni si fara ascunzisuri.
Sa-mi fie sufletul curat si senin.
Si, dupa ce am ascuns cele mai de pret dorinte ale mele intr-un rid al peretelui sfant, m-am indepartat tot cu capul plecat, fara sa indraznesc sa intorc spatele catre speranta mea adapostita de ochii lumii, dar azvarlita catre privirile cerului.
Nu stiu de ce, uneori mi se pare ca nu tin pasul cu mersul planetei.
Ma incapatanez sa iubesc mai mult florile din gradina decat pe cele primite pe cate o felicitare electronica.
Si sa vreau sa imi lipesc obrazul de umarul superb al barbatului langa care traiesc (si mor, cateodata), decat sa lipesc un biletel in neant, de un zid al raderii pe care eu nu sunt in stare sa il escaladez, desi as vrea. As vrea.
As vrea? Cred ca sunt demodata…"
(de Alice Nastase Buciuta )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu