Testament - Nichita Stanescu

Cînd vezi soarele răsărindu-ţi în faţă, întoarce-te brusc pentru că el îţi răsare de fapt în spate!
Cînd ţi-e frig, dezbracă-te pentru că altfel rişti să te arzi!
Nu da importanţă şi timp de auz strigătului.
Apropie-te alergînd de cel care strigă.
Oroarea nu e de sînge ci e de inimă.
Dragostea nu este de femeie ci de naşterea pe care ea o poate îndura.
Nu se face niciodată seară, decît pentru proşti!
Răsăritul stelelor e cu mult mai măreţ decît răsăritul soarelui!
Dacă este un păcat faptul că suntem oameni, nu este o ispăşire în faptul că murim.
Adevărul, care oricum ne este refuzat, e mai puţin important decît dragostea, pe care urmează abia s-o pierdem.
Globul pămîntesc este mult prea mic şi mult prea neîncăpător ca să ai dreptul singuratic la eroare.
Fii perfect aici, ca să poţi greşi între două stele, unde e loc liber şi imens, şi înţelegere pe măsură!
Lumina soarelui este orbitoare, dar atît.
Adevărata lumină nu este nici măcar cea a stelelor care e cu mult mai orbitoare pentru ochiul apropiat lor, ci lumina care nu-şi mai aduce aminte de sursa ei.
N-ai cum să te fereşti de ea.
Trupul în care locuieşti e cu mult mai departe decît ţi-ai închipuit depărtarea.
Faptul că el te doare sau faptul că el îţi dă plăcere, nu are nici o rubedenie cu tine.
Află că mai apropiat este trupul pietrii de piatră, deşi distanţa dintre el şi ea e infinită, decît clipa pe care o străbaţi de străbaterea ta în clipă.
Fiule, sufletul meu este bucuros că ştii să citeşti.
Dacă şi înţelesul celor citite te va dori, te va fii, fiindu-te.
Dacă nu, nu!

Adio!