Nichita Stanescu - Sunt Un Om Viu

"Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e strain.
Abia am timp sa ma mir ca exist, dar
ma bucur totdeauna ca sunt.

Nu ma realizez deplin niciodata,
pentru ca
am o idee din ce in ce mai buna
despre viata

Ma cutremura diferenta dintre mine
si firul ierbii,
dintre mine si lei,
dintre mine si insulele de lumina
ale stelelor.
Dintre mine si numere,
bunaoara între mine si 2, între mine si 3.

Am si-un defect, un pacat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
miscarile aproape perfecte ale cerului.
Si-o rana întâmplatoare la mâna
ma face sa vad prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, razboaiele.

Dintr-o astfel de întâmplare
mi s-a tras marea întelegere
pe care-o am pentru Ulise – si
admiratia ce i-o port
barbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.

Cu greu mi-as putea imagina
un pamânt pustiu, rotindu-se
în jurul soarelui...
(Poate fiindca exista pe lume
astfel de versuri.)

Îmi place sa râd, desi
râd rar, având mereu câte o treaba,
ori calatorind cu o pluta, la nesfârsit,
pe oceanul oval al fanteziei.

E un spectacol de neuitat acela
de-a stii,
de a descoperi
harta universului în expansiune,
în timp ce-ti privesti
o fotografie din copilarie!

E un trup al tau, vechi,
pe care l-ai ratacit
si nici macar un anunt, dat
cu litere groase,
nu-ti ofera vreo sansa
sa-l mai regasesti.

Îmi desfac papirusul vietii
plin de hieroglife,
si ceea ce pot comunica
acum, aici,
dupa o descifrare anevoioasa,
dar nu lipsita de satisfactii,
e un poem închinat pacii.

E o fertilitate nemaipomenita
în pamânt si-n pietre si în schelarii,
magnetic, timpul, clipita cu clipita,
gândurile mi le-nalta
ca pe niste trupuri vii.

E o fertilitate nemaipomenita
în pamânt si-n pietre si în schelarii
Umbra de mi-as tine-o doar o clipa pironita,
s-ar si umple de ferigi, de balarii!

Doar chipul tau prelung, iubito,
lasa-l asa cum este, razimat
între doua batai ale inimii mele,
ca între Tigru
si Eufrat."

( pictura : Sophie Busson )