.

"Etica: efortul seninătății de a înțelege lacrimile."
(Andrei Pleșu)

duminică, 6 februarie 2011

Individualitatea


"A se crede „Unul”, desigur este o glumă de mult prost gust; din nefericire, această zadarnică iluzie există înăuntrul fiecăruia dintre noi.
În mod lamentabil, întotdeauna avem cea mai bună părere despre noi înşine, niciodată nu ne trece prin cap să înţelegem că nici măcar nu posedăm o individualitate adevărată.
Partea cea mai proastă este că ne oferim chiar falsul lux de a presupune că fiecare dintre noi se bucură de o conştiinţă deplină şi de o voinţă proprie.
Bieţii de noi! Cât de stupizi suntem! Fără nici o îndoială ignoranţa este cea mai rea dintre nenorociri.
Înăuntrul fiecăruia dintre noi există mai multe mii de Indivizi diferiţi, subiecţi distincţi, Euri sau persoane care se ceartă între ele, care se bat pentru
supremaţie şi care nu au nici o ordine sau concordanţă.
Dacă am fi conştienţi, dacă ne-am trezi din atâtea visuri şi fantezii, cât de diferită ar fi viaţa…
Însă ca o culme a nefericirii noastre, emoţiile negative şi auto-consideraţiile şi amorul propriu, ne fascinează, ne hipnotizează, niciodată nu ne permit să ne amintim de noi înşine, să ne vedem aşa cum suntem…
Credem că avem o singură voinţă, când în realitate posedăm multe voinţe diferite. (Fiecare Eu o are pe a sa).
Tragi-comedia acestei întregi Multiplicităţi Interioare se dovedeşte înfiorătoare; diferitele voinţe interioare se ceartă între ele, trăiesc în conflict continuu, acţionează în direcţii diferite.
Dacă am avea o adevărată Individualitate, dacă am poseda o Unitate în locul unei Multiplicităţi, am avea de asemenea continuitate a scopurilor, conştiinţă trezită, voinţă particulară, individuală.
Ceea ce este indicat e să ne schimbăm; cu toate acestea, trebuie să începem prin a fi sinceri faţă de noi înşine.
Avem nevoie să facem un inventar psihologic despre noi înşine pentru a cunoaşte ceea ce avem în plus şi ceea ce ne lipseşte.
Este posibil să obţinem o Individualitate, însă dacă noi credem că o avem, acea posibilitate va dispărea.
Este evident că niciodată nu am lupta pentru a obţine ceva ce credem că avem. Fantezia ne face să credem că suntem posesori ai Individualităţii şi chiar există în lume şcoli în care aşa se predă.
Este urgent să luptăm împotriva fanteziei, aceasta ne face să părem ca şi cum am fi în felul acesta sau acela, când, în realitate, suntem mizerabili, neruşinaţi şi perverşi.
Credem că suntem oameni, când de fapt, suntem numai nişte mamifere intelectuale lipsite de Individualitate.
Mitomanii se cred Zei, Mahatmaşi etc., fără să bănuiască faptul că nici măcar nu au minte individuală şi Voinţă Conştientă.
Egolatrii îl adoră într-atât pe iubitul lor Ego, încât nicicând nu ar accepta ideea Multiplicităţii Egourilor înăuntrul lor înşişi.
Paranoicii, cu tot orgoliul clasic ce-i caracterizează, nici măcar nu vor citi această carte…
Este indispensabil să luptăm pe viaţă şi pe moarte împotriva fanteziei legate de noi înşine, dacă nu vrem să fim victime ale emoţiilor artificiale şi ale experienţelor false care pe lângă faptul că ne pun în situaţii ridicole, împiedică orice posibilitate de dezvoltare interioară.
Animalul intelectual este atât de hipnotizat de fantezia sa încât visează că este un leu sau o acvilă, pe când cu adevărat nu este nimic altceva decât un netrebnic vierme din noroiul pământului.
Mitomanul niciodată nu ar accepta aceste afirmaţii făcute în rândurile de mai sus; evident, el se simte arhihierofant, orice s-ar spune, fără să bănuiască faptul că fantezia nu este practic nimic, „nimic altceva decât fantezie”.
Fantezia este o forţă reală care acţionează în mod universal asupra omenirii şi care menţine umanoidul intelectual într-o stare de vis, făcându-l să creadă că este deja un om, că posedă adevărată Individualitate, voinţă, conştiinţă trezită, minte particulară etc. etc.
Când gândim că suntem unul, nu ne putem clinti din locul în care ne aflăm în noi înşine, batem pasul pe loc şi în cele din urmă degenerăm, involuăm.
Fiecare dintre noi se găseşte într-o anumită etapă psihologică şi nu vom putea ieşi din aceasta, decât dacă le vom descoperi în mod direct pe toate acele persoane sau Euri care trăiesc înăuntrul persoanei noastre.
Este clar că prin intermediul auto-observării intime vom putea vedea persoanele care trăiesc în psihicul nostru şi pe care trebuie să le eliminăm pentru a obţine transformarea radicală.
Această percepţie, această auto-observare, transformă în mod fundamental toate concepţiile greşite pe care le avem despre noi înşine şi, ca rezultat, vom evidenţia faptul concret că nu posedăm o adevărată Individualitate.
Atâta timp cât nu ne vom auto-observa, vom trăi cu iluzia că suntem Unul şi, în consecinţă, viaţa noastră va fi falsă.
Nu este posibil să ne relaţionăm corect cu semenii noştri când nu se realizează o schimbare interioară în adâncul psihicului nostru.
Orice transformare intimă cere eliminarea prealabilă a Eurilor pe care le purtăm în interior.
În nici un caz nu am putea elimina acele Euri, dacă nu le observăm în interiorul nostru.
Pentru aceia care se simt Unul, care au despre ei înşişi cea mai bună părere, care nicicând nu ar accepta doctrina celor multipli şi nici nu doresc să observe Eurile, aşadar orice posibilitate de schimbare devine imposibilă în ei.
Nu este posibil să ne schimbăm dacă nu eliminăm, însă cine se simte posesor al Individualităţii, dacă ar accepta că trebuie să elimine, nu ar şti în realitate ce este ceea ce trebuie să elimine.
Dar, nu trebuie să uităm că cine crede că este Unul, fiind auto-înşelat, crede că ştie într-adevăr ce trebuie să elimine, însă în realitate nici măcar nu ştie că nu ştie, este un ignorant cultivat.
Avem nevoie să ne „dezegoizăm” pentru a ne „individualiza”, însă cine crede că posedă Individualitatea este imposibil să se poată dezegoiza.
Individualitatea este sacră sută la sută; puţini sunt cei care o au, dar toţi cred că o au.
Cum am putea elimina „Eurile”, dacă noi credem că avem un „Eu” unic?
În mod sigur, numai cel care niciodată nu s-a Auto-Observat în mod serios, crede că are un Eu Unic.
Dar trebuie să fim foarte clari în această învăţătură întrucât există pericolul psihologic de a confunda Individualitatea autentică cu conceptul unui fel de „Eu Superior” sau ceva de acest gen.
Individualitatea Sacră se află mult dincolo de orice formă de „Eu”, ea este ceea ce este, ceea ce a fost din totdeauna şi ceea ce va fi mereu.
Legitima individualitate este Fiinţa, iar raţiunea de a fi a Fiinţei este însăşi Fiinţa.
Să se facă distincţie între Fiinţă şi Eu. Cei care confundă Eul cu Fiinţa, cu siguranţă că nicicând nu s-au auto-observat în mod serios.
Până când Esenţa, conştiinţa, va rămâne pe mai departe îmbuteliată în tot acest ansamblu de Euri pe care îl purtăm în interior, schimbarea radicală va fi mai mult decât imposibilă."

( sursa )

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu