Către Galateea

"Iti stiu toate timpurile, toate miscarile, toate parfumurile

si umbra ta, si tacerile tale, si sanul tau

ce cutremur au si ce culoare anume,

si mersul tau, si melancolia ta, si sprancenele tale,

si bluza ta, si inelul tau, si secunda

si nu mai am rabdare si genunchiul mi-l pun în pietre

si mă rog de tine,

naste-mă.

Stiu tot ce e mai departe de tine,

atat de departe, incat nu mai exista aproape -

dupa-amiaza, dupa-orizontul, dincolo-de-marea...

si tot ce e dincolo de ele,

si atat de departe, incat nu mai are nici nume.

De aceea-mi indoi genunchiul si-l pun

pe genunchiul pietrelor, care-l ingana.

Si mă rog de tine,

naste-mă.

Stiu tot ceea ce tu nu stii niciodata, din tine.

Bataia inimii care urmeaza bataii ce-o auzi,

sfarsitul cuvantului a carui prima silaba tocmai o spui

copacii - umbre de lemn ale vinelor tale,

raurile - miscatoare umbre ale sangelui tau,

si pietrele, pietrele - umbre de piatra ale genunchiului meu,

pe care mi-I plec în fata ta si mă rog de tine,

naste-mă. Naste-mă."