Ambitia

Ambiţia are diferite cauze, şi una dintre ele este ceea ce se cheamă TEAMĂ.

Băiatul umil care în parcurile luxoaselor oraşe lustruieşte încălţămintea orgolioşilor domni, ar putea să se transforme în hoţ dacă ar ajunge să simtă Teama de sărăcie, Teama de sine însuşi, Teama pentru viitorul său.

Croitoreasa umilă care munceşte în fastuosul magazin al magnatului, ar putea să se transforme în hoaţă sau prostituată de la o zi la alta, dacă ar ajunge să simtă Teamă pentru viitor, Teamă de viaţă, Teamă de bătrâneţe, Teamă de sine însăşi etc., etc., etc.

Elegantul chelner al restaurantului de lux sau al marelui hotel ar putea să se transforme într-un gangster, într-un atacator de bănci sau într-un hoţ subtil, dacă din nefericire ar ajunge să simtă Teamă de sine însuşi, de umila sa poziţie de chelner, de propriul său viitor, etc.

Insecta nesemnificativă aspiră să fie elefant. Bietul angajat de la tejghea care serveşte clientela, şi care cu răbdare ne arată cravata, cămaşa, pantofii, făcând multe reverenţe şi zâmbind cu o prefăcută amabilitate, aspiră la ceva mai mult, pentru că are Teamă, multă Teamă, Teamă de sărăcie, Teamă pentru viitorul său întunecat, Teamă de bătrâneţe etc.

Ambiţia este cu multe feţe. Ambiţia are faţă de sfânt şi faţă de diavol, faţă de bărbat şi faţă de femeie, faţă de interes şi faţă de dezinteres, faţă de virtuos şi faţă de păcătos.

Există Ambiţie în acela care vrea să se căsătorească, şi în acel bătrân burlac incorigibil care detestă căsătoria.

Există Ambiţie în acela care doreşte cu o nebunie infinită să fie „cineva”, să se facă remarcat, să urce, şi există Ambiţie în acela care se face anahoret, care nu doreşte nimic din această lume, pentru că unica sa Ambiţie este să dobândească Cerul, să se elibereze etc.

Există Ambiţii Terestre şi Ambiţii Spirituale. Uneori Ambiţia foloseşte masca dezinteresului şi a sacrificiului.

Cine nu aspiră la această lume mârşavă şi mizerabilă, aspiră la cealaltă; şi cine nu aspiră la bani, aspiră la puteri psihice.

Eului, lui Eu Însumi, lui Sine Însuşi, îi place să ascundă Ambiţia, să o pună în ascunzişurile cele mai secrete ale minţii, iar apoi spune: „Eu nu aspir la nimic, eu îmi iubesc semenii, eu lucrez dezinteresat pentru binele tuturor celorlaltor fiinţe umane”.

Politicianul, „vulpoiul” care le cunoaşte pe toate, uimeşte uneori mulţimea cu operele sale aparent dezinteresate, însă când îşi abandonează serviciul, este normal ca el să iasă din ţara sa cu câteva milioane de dolari.

Ambiţia deghizată cu masca dezinteresului reuşeşte să-i păcălească până şi pe oamenii cei mai isteţi.

Există în lume mulţi oameni care doar se ambiţionează să nu fie ambiţioşi.

Sunt mulţi oamenii care renunţă la toate fasturile şi vanităţile lumii pentru că aspiră doar la propria lor Auto-Perfecţiune Intimă.

Penitentul care merge în genunchi până la templu şi care se biciuieşte plin de credinţă, aparent nu are ambiţii pentru nimic şi chiar îşi oferă luxul de a da fără a lua de la nimeni, însă este clar că aspiră la miracol, la vindecare, la sănătate pentru el însuşi sau pentru vreo rudă sau poate la salvarea eternă.

Noi îi admirăm pe oamenii cu adevărat religioşi, însă deplângem faptul că nu-şi iubesc religia cu un dezinteres total.

Sfintele religii, sectele sublime, ordinele, societăţile spirituale etc. merită iubirea noastră dezinteresată.

Este foarte greu să găseşti în această lume o persoană care să-şi iubească religia, şcoala, secta etc., dezinteresat. Acest lucru este lamentabil.

Toată lumea este plină de ambiţii. Hitler s-a lansat în război din ambiţie.

Toate războaiele îşi au originea în Teamă şi Ambiţie. Toate problemele cele mai grave din viaţă îşi au originea în Ambiţie.

Toată lumea trăieşte în luptă cu toată lumea, datorită Ambiţiei, unii contra altora şi toţi împotriva tuturor.

Orice persoană aspiră să fie ceva în viaţă, persoanele de o anumită vârstă, profesori, părinţi, tutori etc. îi stimulează pe copii, copile, domnişoare, tineri etc. să urmeze drumul îngrozitor al Ambiţiei.

Cei mai în vârstă le spun elevilor şi elevelor: „Trebuie să fii cineva în viaţă, să te îmbogăţeşti, să te căsătoreşti cu persoane milionare, să fii puternic etc., etc.”

Vechile generaţii, oribile, urâte, demodate, doresc ca noile generaţii să fie de asemenea ambiţioase, urâte şi oribile ca şi ele.

Cel mai grav din toate acestea este că noua generaţie se lasă manipulată şi de asemenea se lasă condusă pe acest drum oribil al Ambiţiei.

Profesorii şi profesoarele trebuie să-i înveţe pe elevi şi pe eleve că nici o muncă cinstită nu merită dispreţ, este absurd să-l privim cu dispreţ pe şoferul de taxi, pe angajatul de la tejghea, pe ţăran, pe lustrangiul de pantofi etc.

Orice muncă umilă este frumoasă. Orice muncă umilă este necesară în viaţa socială. Nu toţi ne naştem pentru a fi ingineri, guvernatori, preşedinţi, doctori, avocaţi etc.

În conglomeratul social este nevoie de toate muncile, de toate oficiile. Nici o muncă cinstită nu poate fi dispreţuită niciodată.

În viaţa practică fiecare fiinţă umană serveşte la ceva, şi important este a se şti la ce serveşte fiecare.

Este datoria profesorilor şi a profesoarelor de a descoperi Vocaţia fiecărui elev şi de a-l orienta în acest sens.

Acela care munceşte în viaţă în acord cu Vocaţia sa, va munci cu Iubire Adevărată şi fără Ambiţie.

Iubirea trebuie să ia locul Ambiţiei. Vocaţia este ceea ce ne place cu adevărat, acea profesie pe care o facem cu bucurie, deoarece este ceea ce ne mulţumeşte, este ceea ce iubim.

Din păcate, în viaţa modernă, oamenii lucrează în silă şi din ambiţie, deoarece fac munci care nu corespund Vocaţiei lor.

Când cineva lucrează în ceea ce îi place, în Vocaţia sa Adevărată, o face cu iubire, pentru că îşi iubeşte Vocaţia, deoarece aptitudinile sale în viaţă sunt cu exactitate cele ale Vocaţiei sale.

Tocmai aceasta este treaba profesorilor: a şti să-i orienteze pe elevi şi pe eleve, să le descopere aptitudinile, şi să-i orienteze pe Drumul Autenticei lor Vocaţii."

( Samael Aun Weor )
sursa:http://www.samael.org