Să nu-mi dați voie să uit!

”Dacă vreodată voi îndrăzni să uit… Să nu-mi dați voie să uit! Trageți-mă de mâneca zilei de lucru, smulgeți-mi țigara dintre degete, pălmuiți-mă fără milă în fața teatrului Bulandra, vârâți-mi ace înroșite în ceafă, zdrobiți-mi degetele în deschizătura spre ziuă a ușii, confiscați-mi hârtia și creionul, stingeți-mi luminile de scenă la apogeul celui mai orgolios monolog, alungați-mă dintre voi, orbiți-mi tristețea, durerea și iubirea, dacă vreodată voi îndrăzni să uit!
Plângeți-mă fals și de circumstanță, dacă în timpul numărat al vieții mele de actor voi avea nerușinarea de a uita: ultima plimbare noaptea, prin pasaj, cu Toma Caragiu; schimbul de țigări proaste (ca pe front) dintre mine și Cornel Coman; încălecatul zănatec alături de Mimi Petruț; răsfoitul fierbinte al ultimei cărți de poezie a magului Emil Botta; repetițiile din cofetăria blajină a lui Fory Etterle; râsul bărbătesc și imperial al chinuitului Amza; iubirea misterioasă, umblând pe lume învăluită în aburi de cafea turcească a Elizei Petrăchescu. 

Să nu-mi dați voie să uit că atâta carne din carnea sufletului meu de om e ruptă din carnea sufletului lor fără seamăn. 

Trageți-mă de cotul hainei mele peticite de actor, încă prea tânăr și nepriceput, și zvârliți-mi în față: n-ai știut, n-ai văzut, n-ai înțeles la timp cine îți punea atunci mâna pe umăr și îți spunea râzând, o, râzând colosal: Du-te înainte, băiete, că merită, pe cuvânt că merită!
N-am nevoie de pioșenia respingătoare a bocitoareleor de profesie, ci doar de mândria că sufletul meu este de pe acum bogat și că nu-i va uita niciodată.”

Adrian Pintea, 1984

(sursa articol - www.catchy.ro)