"Lupta cu îngerul" de Vasile Voiculescu

"Uriașa cumpănă a lumii, urnită de ritmul cosmic, mișca talgerele-i potrivnice, ziua și noaptea pentru asfințire. 

Talgerul luminii,îngreuiat de aur, se plecase de tot și spânzura jos în rasul pământului, dincolo de apus; buza lui fulgera, înainte de scufundare, către talgerul nopții, care se ridica gol în slavă și astupa, cu fundu-i negru, cerul. 

Săgeata cumpănitoare încremenise, cu luceafărul în ascuțiș.
Caprele râcâiau țărâna închinând cu copita culcușul.

Clopotele aninate de turlele girurilor sunau limpede și fiecare vită era o vecernie.
Apa râului luneca în lauta țărmurilor cântare înabușită sub căluș de salcii gânditoare și plopi amintitori. 

Șarpe descolăcit din aur, amurgul descânta păsările cristaline, care picau din slăvi, înțelenite, pe ramuri.
Când, o prevestire trecu și scutură din florile talăncilor o rouă de clinchete. 

Păstorul tresări sub cerul unde se ruga. 

S-a sculat leul pustiei și vine să-i dijmuiască turmele?
O formă nedeslușită înainta, fără pași, spre staul. 

Sărise din talgerul luminii, care acum se cufundase în puțul de dincolo de pământ. 

Iacob se repezi cu ghioaga să-și apere averile. 

Statura măreață îl aștepta în strungă, ațintindu-i calea.
Nu era leu, nici fur. 

Părea o arătare de pe alt tărim.
- Ce vrei? - răcni ciobanul, clătinat între spaimă și uimire.
- LUPTA - răspunse celălalt, ca și cum ar fi zis bună-seara.
Nu dorea nici oi, nici bogătie, ci altceva, mai de pret: puterea. 

Spre a fi stăpân se cere să fii tare. 

Care din ei doi e mai vrednic? 

Și vedenia nu propunea enigme, pretindea încercarea puterilor.
Prin labirintul crengilor despletite pentru somn, vântul trecea degetele-i încărcate de plânsete moi. 

Caprele se sculaseră și priveau din târla. 

Infățișarea cu chip de zburător îl înfrunta din poarta țarcului. 

Iacob îi deslușea asupra capului un moț, adus ca gluga ciocârliei.

Și glasul îi cântase a viers. 

Cine, oare, se ascundea în veșmânt păsăresc? 

Iacob simți o râvnă tinerească să se măsoare cu taina.

Necunoscutul îi căzuse drag deodată, așa cum îți cade un prinț hoinar, colindător după ciudățenii, căruia nu i te poți împotrivi să nu-i faci gustul."

(- pictura Eugen Delacroix)

***

(Charles Baudelaire descrie această luptă în maniera în care o vede pictata de Delacroix: 

„Omul natural și omul supranatural se luptă, fiecare potrivit naturii sale. 

Iacov ca un batal, umflându-și toți mușchii, în timp ce îngerul se pregătește pentru luptă indulgent, blând, ca o ființă care poate învinge fără nici un efort fizic și care nu va permite furiei să altereze forma divină a membrelor sale”)