Gellu Naum - "Răspântia"

"Ce prăpădiţi eram doamne şi ce ne mai iubeam
ca niște linguri de lemn nedesfăcute încă din trunchiul lor comun
duceam mâncarea la gură unuia şi altuia ne dăruiam
seminţe de floarea soarelui într-un cornet făcut dintr-o bucată de ziar
stăteam la o răspântie cu un fior pe noi
o singură fiinţă umplea tot cerul şi pământul
şoaptele ei erau tunete ne conţineau
ce prăpădiți eram în noi se afla un copil ne prefăceam că doarme
băiatul ăsta este mama mea spuneai
uită-te la cozorocul lui scrie pe el numele meu (l-a scris înainte de a mă naşte)
nu-i aşa că scrie numele meu oricare numele nostru de prăpădiţi
se preface că doarme e şi el conţinut dă-i câteva seminţe
trece prin noi şi crește crede că se continuă
şi ce ne mai iubim ne ţinem strâns ni se lipesc genele
pe când copilul ăsta doarme în descrierea lui
să nu vorbeşti aşa spuneam fiindcă prăpăditul ăsta sunt eu s-a spus şi la radio pe de altă parte
şi ce ne mai iubim ce ne conţinem în fiinţa aceea monstruoasă în vastitatea ei
uite îţi dau tot cornetul citeşte-mi ştirile
şi ce s-a mai îngălbenit hârtia ce s-au mai întunecat literele
doamne ce prăpădiţi suntem şi ce ne mai iubim."