.

"Vino și asează-te.
Peste două zile nu voi mai fi aici...
Și pe urmă...niciodată."
(Vasili Șukșin)




vineri, 24 septembrie 2021

Filmul ca rugaciune - Vasile Andru despre Andrei Tarkovsky


Cineastul rus, Andrei Tarkovski (1932-1986), este considerat a fi creatorul filmului crestin prin excelenta. 
 Arta lui abunda in simboluri si elemente sacre ce au fost interpretate si de scriitorul, eseistul și teoreticianul isihasmului, Vasile Andru (1942-2016), in cartea Terapia destinului (2017) in care autorul vorbeste despre dimensiunea spirituala a filmului Sacrificiul:

***
Sacrificiul de sine

Andrei Tarkovski are un film care se numeste "Sacrificiul" (1985). L‑a facut cand se gasea in exil, cu putin inainte de moartea sa. 
L‑a turnat la Stockholm, limba de turnare a fost nu rusa, ci suedeza. 
Regizor rus, coproductie suedezofranceza. 
Muzica instrumentala japoneza, flaute japoneze. 
Vedeti cata planeta este adunata in acest film! 
A luat marele premiu al juriului, Cannes, 1986. 
Si premiul ecumenic „pentru viziunea poetica asupra unei lumi amenintate”.

Tema filmului e puterea jertfei. Cuvantul jertfa, sa nu va tulbure, disocierile pe care le faceam mai sus intre jertfa si ofranda sa nu va faca alergici la cuvantul „jertfa”. Multi, azi, spun jertfa si inteleg ofranda! Si asta este important! Important este ca mentalitatea violenta s‑a inlocuit cu una a milei. Cel care prin jertfa intelege ofranda are mintea milei. (In original, titlul filmului lui Tarkovski este chiar Ofret, Ofranda!)

Juriul care a premiat filmul a fost uimit ca solutia sacrificiului de sine, a ofrandei de sine, mai poate fi de actualitate, intr‑o lume tot mai pragmatica.

Intai, Tarkovski a voit sa sondeze „destinul unui bolnav de cancer, Alexander, care, prin faptul ca aduce o jertfa, este vindecat de suferinta sa”. Tarkovski framanta inca dinainte de exilul sau aceasta idee, tema jertfei l‑a fascinat dintotdeauna. Un om care face un sacrificiu, se poate vindeca de cancer? Iata ideea veche. Treptat, viziunea lui Tarkovski se extinde, de la salvarea personala, la salvarea semenilor, a planetei, prin jertfa de sine.

Filmul este testamentar, iar tema jertfei (ofret) este parte a existentei lui Tarkovski. Zice:

Ca om religios, ma intereseaza inainte de toate cel care este in stare sa sacrifice, sa aduca ofranda, fie pentru un principiu spiritual, fie pentru a se salva pe el insusi, fie din amandoua motivele in acelasi timp”.

Asta presupune „deturnarea fatala de la orice egoism” si desprinderea de legile curente ale lumii pragmatice.
Personajul central, Alexander, artist, traia in starea unei descurajari eterne” (akedia, spunem noi). 

Intr‑o zi, este vestita o iminenta catastrofa nucleara. Guvernantii incearca sa preintampine panica si spaima. Indeamna la liniste. Prin radio, ei indeamna: „Ramaneti acolo unde va aflati. Nicaieri nu ati fi mai feriti de catastrofa. Locul pe care‑l ocupati este la fel de bun ca oricare altul...”

Interesant ca asta o spune Tarkovski, care schimbase locul, tara, si se afla in exil. Oare Moscova e la fel de buna ca Stockholm? Da... Tarkovski nu a fugit de Moscova, ci de comunism... Moscova e la fel de buna ca Stockholm, fiecare loc este cel mai bun. Dar Tarkovski fugea de comunism, oranduirea care a sacrificat milioane de oameni si care a degradat insasi ideea de jertfa si orice morala umana, punandu‑i pe cei jertfiti „sa‑i aplaude pe calaii lor”, asa cum zicea Camus. Sau obligandu‑le pe victime sa devina complicele calailor, prefacand victima in tortionar, asa cum a aratat „experimentul Pitesti”.

In filmul Sacrificiu, asadar, se anunta o explozie nucleara. Frica animalica a protagonistului... Si atunci Alexander face o rugaciune, cu juramantul ca va jertfi tot ce are, si pe sine insusi, daca lumea va fi salvata:

„Iti dau tot ce am. Imi las familia pe care o iubesc. Imi distrug caminul meu si renunt la copil. Ma fac mut... Voi renunta la tot ce ma leaga de viata, daca faci ca totul sa devina iarasi ca inainte, ca azi dimineata, ca ieri.
Si daca iei de la mine aceasta frica chinuitoare si aducatoare de moarte, animalica. Ajuta‑ma, Doamne! Voi face tot ce ti‑am fagaduit!”

Rugaciunea amana catastrofa, pentru ca (zice regizorul) „Dumnezeu asculta glasul unui singur om care e gata sa se converteasca”.
Alexander rupe toate puntile cu lumea, isi incendiaza casa, ca o jertfa pe care o aduce lui Dumnezeu; ard toate bunurile sale, explodeaza masina, el e gata de sacrificiul de sine, suprem. Figura sa atinge dimensiunea acelor „sfinti nebuni”, cum se intalneau in vechea Rusie. Ei au de spus ceva oamenilor de azi...
Este o „incalzire ascetica” evocarea unor asemenea paradigme. „Aprinderea duhului.” Purificarea ca mod ce salvare, de insufletire a fiintei.

e
go‑ul este simbolizat in obiecte

De ce ofranda este purificatoare? Pentru ca arzand (daruind) obiectele in care ego‑ul tau este simbolizat, vei arde si ego‑ul. Pentru omul care poseda, obiectul sau este chiar ego‑ul sau. Sacrificand obiectele, el expulzeaza egoismul, distruge iluzia ca obiectul este omul. Dar catre cine sa faca daruri omul modern? Egoismul infloreste pentru ca omul modern nu are unde pune darul sau. Nimeni nu‑i arata limpede cui sa sacrifice, cui sa daruiasca...

***
(Fragment extras din Terapia destinului, Vasile Andru, Seria de autor Vasile Andru, Editura Herald, 2017.)

- sursa articol: edituraherald.ro

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu