Seneca Lucius Annaeus:

"Voi povesti acum ce ţi-am promis, şi anume felul în care Platon a împărţit toate fiinţele în şase grupuri.

 

Acel prim element, definit drept „ceea ce este”, nu poate fi perceput nici cu privirea, nici cu pipăitul, nici cu alte simţuri: poate fi numai gîndit. 

Aşadar, ceea ce există în formă generală, cum este genul om, nu este vizibil; este vizibil însă individul, cum ar fi Cicero şi Cato. 

Noi nu vedem genul animal, îl gîndim. 

Vedem, în schimb, specia lui: calul şi cîinele.

 

Pe locul al doilea între toate fiinţele, Platon îl aşază pe cel ce e mai presus şi este superior tuturor; spune că acesta există prin excelenţă.

 „Poet” este un cuvînt de uz comun (toţi cei ce compun versuri poartă acest nume), dar la greci desemnează un singur om: cînd auzi spunîndu-se „poet”, înţelegi Homer. 

Cine este, atunci, această fiinţă? 

Desigur, este zeul, cel mai mare şi mai puternic dintre toate fiinţele.

Al treilea grup cuprinde acele fiinţe care au o existenţă proprie; sînt fără număr, dar nu sînt vizibile ochilor noştri. 

Ce sînt? 

Este un concept propriu lui Platon: le numeşte „idei”; tot ce vedem provine din ele şi pe ele se modelează. 

Sînt nemuritoare, imutabile, inviolabile. 

Ascultă acum ce este o idee – sau, mai bine, ce este pentru Platon: „Ideea este modelul nemuritor al fiinţelor pe care le generează natura.” 

Îţi voi explica acum această definiţie, ca să-ţi fie limpede conceptul. 

Vreau să-ţi fac portretul. 

Te am ca model al picturii mele şi mintea mea alege un aspect pe care vrea să-l transpună în operă; astfel, acea imgine care mă inspiră şi mă învaţă şi din care provine imitaţia, este ideea. 

Natura are în număr infinit asemenea modele de oameni, de peşti, de copaci şi acestora li se conformează tot ceea ce se naşte din ea.

Locul al patrulea îl ocupă idos. 

Trebuie să fii foarte atent ca să poţi înţelege ce anume este acest idos şi să pui în seama lui Platon, nu a mea, dificultatea acestui concept; nu există însă nicio fineţe lipsită greutăţi. 

Ceva mai înainte m-am folosit de pilda pictorului. 

Acela, ca să facă portretul lui Vergiliu, trebuia să-l privească. Chipul lui Vergiliu era ideea, modelul viitoarei opere; ceea ce artistul extrage de aici şi a pus în opera sa este idos. 

Care este deosebirea, întrebi tu? 

Ideea este modelul, idos este este forma luată din model şi pusă în operă; artistul o imită pe una, o creează pe cealaltă. 

Statuia are un chip: acesta este idos. 

Modelul însuşi are un chip la care a privit artistul, dînd formă statuii: aceasta este ideea. 

Iarăşi, dacă vrei o altă deosebire: idos este în operă, ideea este în afara operei, şi nu doar în afara ei, ci şi mai înainte de ea.

Dintr-al cincilea grup fac parte fiinţele care există în chip obişnuit: acestea încep să ne intereseze pe noi, aici este totul: oameni, vite, lucruri. 

Al şaselea grup cuprinde lucrurile care aproape că există, cum ar fi spaţiul, timpul. 

Tot ceea ce vedem şi atingem, Platon nu aşază între fiinţele care consideră că au o existenţă proprie; pentru că acestea sînt în mişcare şi, fără încetare, scad sau cresc. 

Niciunul dintre noi nu mai este la bătrîneţe cel ce a fost la tinereţe; niciunul dintre noi nu mai este dimineaţa cel ce a fost în seara dinainte. 

Corpurile noastre sînt purtate ca apa rîurilor. 

Tot ceea ce vezi se mişcă în pasul timpului: nimic din ceea ce am sub ochi nu rămîne întocmai; eu însumi, cît spun că lucrurile se schimbă, m-am schimbat.
Heraclit spune: „nu ne putem scufunda de două ori în acelaşi rîu.”

Numele rîului rămîne acelaşi, dar apa a trecut mai departe. 

Este un fenomen care se vede mai uşor la apa rîului decît în om; numai că valul care ne duce şi pe noi este foarte rapid; de aceea mă minunez de nesăbuinţa noastră: iubim atît de mult un lucru ce se duce foarte repede, corpul nostru, şi ne temem de momentul morţii, în vreme ce orice moment înseamnă moartea stării de dinainte: nu trebuie să te temi că se va întîmpla cîndva ceea ce se întîmplă în fiecare zi! 

Ramîi cu bine."

Seneca

(Art: Rubens -"Moartea lui Seneca")