Trecând de cumpăna iubirii și urii fără margini, am rătăcit destul pe străduțele din nord...
Am poposit în dreptul unei case unde-o boare umfla perdeaua spre gardul ce-ncerca s-ascundă imagini, imagini fără vorbe...
Și-atunci a prins tăcerea copacului cu brațele ciuntite, să
vorbească.
O singură pasăre-a spintecat văzduhul, asezându-se ca să-ncălzească singurătatea pentru noi
- copacul dincolo, eu dincoace mângâiată de-nserare pe umăru-mi bătrân.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu