Despre înfrângeri și căderi (16): "către sine"

Zadarnic încerc să-mi întorc vederea mentală spre mine însămi.

Prin ceața și obscuritatea “vedeniei”, toate trec fără formă definitivă.
La orice simt ca miros, sunet, PH-ul salivei din cerul gurii, atingerea șocantă a șuvițelor de păr ce-mi încrucișează privirea ...toate-mi schimbă rapid conținutul interior...
Instinctiv, suflu schimonosit spre frunte și-o eliberez, altfel animalu' din mine, deja sensibilos în sentimente, ar apuca imediat foarfeca și ar înlătura indisciplinata șuviță....

Noroc că-n lăuntrul mult pândit, există și viață omenească, a treia “entitate”, care-mi dă un gând-mură-n-gură că nu-i etic să mă ciuntesc si nici moral să vă sperii.
Da ....cum altfel și-ar schimba aspectul, conţinutul vostru interior , dacă aș înțepeni în cumințenia pământului ?!