.

"Vino și asează-te.
Peste două zile nu voi mai fi aici...
Și pe urmă...niciodată."
(Vasili Șukșin)




duminică, 20 septembrie 2020

Fragment din “A Patra Cale” de P.D. Ouspensk


"Cred că mai bine vă spun o poveste. 
E o poveste veche, spusă în timpul grupurilor de la Moscova în 1916, în ceea ce privește originea sistemului și munca, precum și referitor la amintirea de sine. 
– A fost odată, într-o țară necunoscută, un om dibaci care tocmai trecea pe lângă o cafenea și l-a întâlnit pe diavol. 
Diavolul părea că o duce foarte prost, era însetat și înfometat, astfel că omul dibaci l-a luat cu el în cafenea, a comandat niște cafea și l-a întrebat de necazurile lui. 
Diavolul i-a răspuns că nu prea mai are treabă de facut. 
Pe vremuri, obișnuia să cumpere suflete și să le ardă pe cărbuni aprinși, pentru că atunci când oamenii mureau, aceștia aveau suflete foarte bine făcute și grase, pe care le putea lua în iad spre bucuria tuturor diavolilor. 
Însă acum, toate focurile din iad erau stinse, pentru că atunci când oamenii mureau, nu mai existau suflete.
Atunci, omul dibaci i-a sugerat să încerce să facă niște afaceri împreună. 
“Învață-mă cum să fac suflete”, spuse el, “și iți voi arăta un semn prin care vei vedea care din oameni au suflete făcute de mine”, după care și-a mai comandat niște cafea. 
Diavolul a explicat atunci că va trebui să-i învețe pe oameni să-și amintească de ei înșiși, să nu se identifice și așa mai departe, iar după ceva timp, oamenii vor rodi suflete.
Omul dibaci s-a pus pe treabă, a organizat grupuri și i-a învățat pe oameni să-și amintească de ei înșiși. 
Unii dintre ei au început să muncească serios și au încercat să pună în practică ceea ce îi învățase el. 
După care, oamenii mureau și atunci când ajungeau la porțile Raiului, apărea Sfântul Petru, cu cheile ținute într-o parte, fiind însoțit și de diavol, care stătea în cealaltă parte. 
Când Sfântul Petru se pregătea să deschidă porțile, diavolul spunea, "Aș putea pune doar o singură întrebare – ți-ai amintit de tine însuți?", "Da, cu siguranță", răspundea omul, la care diavolul spunea, "Scuză-mă, sufletul ăsta e al meu". 
Şi uite-așa s-au petrecut lucrurile pentru o bună bucată de vreme, până când oamenii au reușit cumva să ducă vestea la urechile celor de pe Pământ, despre ceea ce se întâmpla la porțile raiului. 
Auzind asta, învățăceii au venit la omul dibaci și i-au spus, "De ce ne mai înveți să ne amintim de noi înșine, dacă atunci când spunem că ne-am amintit de noi înșine, diavolul ne ia imediat?"
La care omul dibaci i-a întrebat la rândul său, "V-am învățat eu să spuneți că vă amintiți de voi înșivă? V-am învățat să nu vorbiți." Atunci ei au spus, "Bine, dar acolo erau însuși Sfântul Petru și diavolul!", iar omul dibaci le-a spus, "I-ați văzut voi oare, pe Sfântul Petru și pe diavol pe la grupuri? Așa că nu vorbiți."
Unii oameni nu au vorbit și au reușit să ajungă în cer. 
Nu numai că am făcut un aranjament cu diavolul, ba chiar am făcut un plan ca să-l păcălesc pe diavol."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu