Despre trezvia mintii

"Trezvia mintii este mentionata mai mult in volumul IV al Filocaliei si inseamna luciditate si constientizare duhovniceasca, dar in stare de rugaciune. 

Este un concept foarte complex si nu poate fi definit in cuvinte. Sfintii Parinti au gasit patru feluri de trezvie a mintii.

Primul mod este cel al ATENTIEI si concentrarii mintii, ferirea de inchipuirile imaginatiei care nu sunt de la Dumnezeu.

Al doilea mod este cel al LINISTIRII (isihiei) inimii prin rugaciune care nu primeste nici o miscare launtrica a gandurilor.

Al treilea mod este neîncetata și neîntrerupta chemare în ajutor a Domnului nostru Iisus Hristos cu multă smerenie.

Al patrulea mod si ultimul este neîncetata și neîntrerupta cugetare la moarte.

"E ușor să faci din omul dinafară călugăr, lepădând toate averile pământești, renunțând la căsătorie și intrând în mănăstire, dar trebuie să facem din omul lăuntric călugăr, și aceasta este o lucrare care cere o viață întreagă și se săvârșește prin trezvie."
Pentru noi, creștinii, preocuparea cea dintâi este cum să trăim fără de păcat în această lume atunci când suntem bombardați neîncetat cu imagini și impresii necurate. 

Și am văzut că aceasta este cu putință având pilda lui Lot, care, trăind în Sodoma, nu a fost totuși vătămat de murdăria viețuirii de acolo.
Astfel, prin trezvie dobândim un discernământ apostolic:"că nu este să nu știm amăgiturile Satanei”, spune Sfântul Pavel (cf. 2 Cor. 2, 11). 

Când ne păstrăm trezvia, harul se înmulțește în inima noastră și nu vom mai fi furați de meșteșugirile vrăjmașului și răniți de atacurile lui. 

De multe ori oamenii sunt foarte evlavioși și fac multe fapte bune, dar pentru că nu au trezvie nu văd nicio roadă a Duhului în viața lor: pace, dragoste, bucurie, blândețe… 

Harul le este ușor furat de către vrăjmașul, pentru că nu știu să-și păzească mintea.
Fără trezvie, omul nu este decât trup și trupul „să moștenească Împărăția lui Dumnezeu nu poate” (1 Cor. 15, 50) 

Numai trezvia poate să-l ridice pe om din păcatul cel dintru început. 

Prin cădere, toate puterile sufletului omenesc au fost dezbinate și omul nu mai este stăpân peste propria-i fire, ci este sfâșiat de dorințe și de impulsuri contradictorii. 

Însă, prin pogorârea minții în inimă în rugăciunea curată, omul se reîntregește iarăși, firea sa își regăsește întregimea cea dintru început. 

Trezvia împreuneaza mintea omului cu Duhul lui Dumnezeu și această împreunare duce la vindecarea acestuia, iar omul devine în stare să împlinească cea dintâi și cea mai mare poruncă – aceea de a iubi pe Dumnezeu din toată inima sa, din tot sufletul său, din tot cugetul său, din toată tăria sa (cf. Marc. 12, 30). 

Cei care păzesc trezvia au statornicie în viață, viziunea lor duhovnicească nu este întinată de îndoieli și de confuzii, precum a oamenilor din lumea aceasta, ci sunt bine întemeiați în cuvântul lui Dumnezeu și în poruncile Lui.
Această trezvie ne păzește nu numai atunci când suntem treji, ci și în timpul somnului. 

Chiar și în timpul somnului duhul nostru se află într-o permanentă mișcare și acesta tinde fie către Izvorul Vieții și al luminii, Care este Hristos, fie, prin îndepărtarea de El, către împărăția întunericului. 

Dacă în timpul zilei am sălășluit în inima noastră gânduri necurate și pătimașe, gânduri de mânie și de ură, aceste dispoziții ne vor însoți și în somn. 

Dar cei ce au fost cu trezvie și au cultivat gânduri bune și luminoase în timpul zilei, gânduri de dragoste și de recunoștință, până și în somn vor avea aceleași sfinte doruri și înclinații ale inimii.
„Eu dorm și inima mea priveghează”, spune Proorocul Solomon (Cânt. lui Sol. 5, 3). 

Cei ce trăiesc cu trezvie își văd viața ca pe o linie dreaptă continuă, atât în somn, cât și când sunt treji.

Fiti treji si va veti mantui!"

(Adrian Singurov)